707 matches
-
Sub unghii fuge iarna să-l ocrotească-n floare/ Țăranu-și face-n taină din pâine un sicriu.// În lacrima-i aprinsă se leagănă un prunc/ De casa câmpului se-apropie cu teamă/ Cu răni în palme și pe pleoape, e năuc;/ În răstignirea nopții aude câmpia cum îl cheamă.// Împodobit de trudă, iată-l întulburat cum crește,/ Zidit de ochiul lunii, cu iarba pe obraz./ Din umeri mușcă grâul, în pleoape-i viscolește./ De frica-nsingurării el stă și-n moarte treaz
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Noaptea-și ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,/ Dansului meu i-e vântul ecou.// De frânghiile ploii mă cațăr, mă leg, mă apuc/ Să fac legătura-ntre voi și-ntre stele./ Știu, voi iubiți părul meu grav și năuc,/ Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.// Priviți până o să vi se atingă privirea de vânt/ Brațele mele ca niște fulgere vii, jucăușe -/ Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,/ Gleznele mele n-au purtat niciodată cătușe!// Lăsați ploaia să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
urechile vâjâietoare și fiori-fiori îl treceau prin inimă". Pe nesimțite, copilul adoarme, iar starea hipnică transferă viziunile înspăimântătoare din real în "inima fantasticului", ca într-o peliculă de Amando de Ossorio: Copacii de pe culmi se prefăceau, în visul lui, în năuci negre, în haiduci cu căciulele înfundate pe ochi [...]. Alte dăți, aceiași copaci [...] erau călugări cu glugi negre pe cap, care, pe deșelate, goneau sub ei cai [...]. Vântul le fâlfâia mantalele și glugile; se schimbau în demoni; se înmulțeau cât coprindeau
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ca împietriți de un soi de reflex biologic care te îndeamnă s-o faci pe mortul în clipa în care moartea te amenință), vigilențele ațipiseră în ceasul primejdiei și, într-o sinteză perfectă de luciditate plină de umor și somnambulism năuc, Franța cînta " Totul merge de minune, doamnă marchiză", continuînd să-și vadă de treburile zilnice, pînă în ziua care a marcat deopotrivă trezirea și coșmarul. Și totuși, la vremea respectivă, conștiința și decizia celor două Națiuni, Franța și Anglia, ar
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
fir cu fir, înnodînd, strîngînd, dînd la o parte alte fire, ridicați din umeri? Bine, dar reveniți după două ore, ce veți găsi? Veți găsi micul animal negricios sătul, ghiftuit, iar în pînza sa veți găsi o duzină de muște năuce, strîns legate, strangulate, încît micul animal poate oricînd, la orice oră, să se înfurajeze". Sîntem îndreptățiți, în acest caz, să vorbim de fenomenul foarte des descris de etnologi, cel al asimilării sau al reducerii la animalitate. Personajul sfîrșește prin a
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
mișFările străzii: „Pe străduța îngustă, mirosind a ev mediu îndepărtat, tineri subțiri alunecau, zgomotos, pe rotile, într-un balet grațios și periculos totodată. Plonjau cu viteză necontrolată spre zidul mușcat de vremuri, se răsuceau brusc..., urlau de plăcere, executau piruete năuce, apoi zigzagau printre puținii trecători, împroșcându i cu veselia lor nestăvilită...” Prozatorul e un maestru al „bluzării”, reținând un posibil concert culinar sau chiar un dans al... ridurilor: „când zâmbea, ridurile subțiri cât firul de ață din jurul ochilor prindeau viață
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
vadă pe sultan. Îi trecu prin minte alternativa de a se biciui cu urzici pe față pentru a motiva că i s-a întors brânca. Dacă n-ar fi fost înconjurat de trădători... și cu greu își stăpâni un râs năuc. Se redresă, i se părea că este copil la înmormântarea bunicului, postelnicul Constantin Cantacuzino, când toți plângeau, iar el se gândea că s-a închieat postul Crăciunului și că o să mănânce șorici de porc pârlit pe jar de paie. Așa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
situație. Mulți s-au menținut în posturile câștigate și după ce dânsa se afla de-acum într-o poziție dezavantajoasă. — Pot să vă spun, își regăsește glasul flautistul, că înainte sau după interogatorii, când își pierdea cumpătul și se târa bolborosind, năucă, spunea că cei care o bat și o umilesc, anchetatorii care îi pregătesc noi chinuri, sunt rudele ei. Că parcă recunoaște veri, unchi, nepoți. Dădea numele câte unuia... Despărțirea de familie fusese teribilă ! Până a-l cunoaște pe Hariga, Sia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al lui Iuliu Cezar semăna, se spunea, cu un cal. Marele Zeus al grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos și puternic ? Vitellius părea o bufniță, spun istoricii : recalcitrant și năuc. Cine aduce a urs este puternic, cei drepți sunt comparați cu elefanții. Furioșii cu mistrețul, cei stupizi cu caprele. Nimeni însă n-a vorbit, încă, despre o ureche de elefant ! O ureche lată, flexibilă, moale. Cu o mare și probabil
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-l pronunțe mai încet. Bologa îngălbeni și, parcă n-ar fi auzit bine, repetă mașinal: ― Pe frontul... Nu sfârși, ca și când i s-ar fi înfipt în beregată o gheară înăbușindu-i glasul. Rămase cu gura căscată și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mijlocul artileriștilor se afla un ofițer român, oacheș, cu o mustăcioară neagră, mică, tunsă, cu capul gol și uniforma plină de noroi, iar mai departe, păzit de patru huzari înarmați, stăteau vreo șapte soldați, cu fețele strâmbe de groază, uitîndu-se năuc la grupul care cuprindea pe ofițerul lor. ― Bravo, bine că vii să ne scapi din încurcătură! strigă Klapka cu o curiozitate feminină pe față, arătând spre sublocotenentul prizonier. Uite, de vreo zece minute încercăm să ne înțelegem cu camarazii aceștia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
așază-n rime... Soldatul spune glume ușoare - tu petreci... Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci, E timid, abia ochii la tine și-i ridică. 150El vorbe cumpănește, nu știe ce să-ți zică Privindu-te cu jale, oftează - un năuc... Și zile-ntregi stau astfel în jilț, ș-poi mă duc Și ani întregi putea-voiu tot astfel ca să șez Și-n inima copilei de fel nu-naintez. Copil, copilul nu e? voiește să petreacă. Ce caut eu cu ochi-mi, cu-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neauă, Arde-atît, încît cu el Aș aprinde-o steauă. {EminescuOpIV 505} Ș-apoi taci ca nu cumva Să audă-o floare C-ai șoptit așa ceva; Din ascunzătoare S-ar roși - mai, mai așa Cum o oarecare. Cum te uiți așa, năuc, Și-n gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-atunci n-om vorbi de fel: Vorba este pleavă. Când se iubesc doi astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de câteva ori m-au uitat acolo și a trebuit să vin acasă pe jos, mergând câte trei ore, pe înserate, printre lanuri de grâu și floarea-soarelui. Serile, ajuns acasă, n-aveam absolut nimic de făcut, mă plictiseam îngrozitor, umblam năuc prin satul mort, un puști de 16 ani pe care nu-l băga nimeni în seamă. Fetele de vârsta mea din sat se uitau prin mine de parcă nici n-aș fi fost. Acasă - nici radio, nici televizor, absolut nimic. Ajunsesem
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
departe, poate chiar să scrii mai departe. Ruina unei utopii întotdeauna, în perioada ireală a sărbătorilor, când mă scol foarte devreme și geamurile sânt înghețate până sus, și prin sticla lor deformată ninge înverșunat și strâmb, și când stau încă năuc în bucătărie, cu lumina aprinsă - undeva în adâncul blocului sună un deșteptător - am aceeași viziune de cititor înrăit. Sorbind din cafeaua fierbinte, visez Cartea. Mai nebunească decât "Veacul de singurătate", mai profundă decât "Castelul", mai nesfârșită decât "Căutarea timpului pierdut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
aceeași parte, apoi își mută zâmbind mâna spre turn. Așadar steaua tulburătoare, care speriase neamurile negre din deșert și cutremurase liniștea chiar și a Marelui Preot, se afla acum în fața ochilor sclavului, în grâu, la câțiva pași! Auta se simțea năuc. Totul dimprejur îl cotropise ca într-o clipă cumplită. Privea în neștire, smulgea fără să-și dea seama spice de grâu fărîmițîndu-le între degete, deschise gura să spună ceva, dar tăcu, întinse mâna spre străin și o retrase îndărăt. Apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aminte: era tot un crâmpei de cer, cu stele mari și mici, luminoase și umbrite. Străinul puse degetul lângă o stea verzuie, înconjurată de un nimb ușor, albăstrui, destrămat. Zise apoi, zâmbind, în limba atlantă: - Pământul. Preoții tresăriră. Privind întîi năuc la semnele pe care le făcea străinul, Marele Preot se lumină deodată, arătând că a înțeles, și îi spuse lui Tefnaht: - Pesemne că așa se vede de la ei... Tu îți dai seama, Tefnaht, cât sunt toate acestea de uluitoare? Cine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele și după timp că merg spre răsărit, și de patru nopți tot aștept să zăresc Stâlpii iui Melkart. Totuși, am trecut de ei fără să-i vedem. - Cum? strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cam arogant. — Pun pariu că primul lucru la care v-ați gândit a fost masonică sau portocalie râde el. — Iar io pumpariu că a fost ultima porcărie la care te-ai gândit tu! i-o taie Gus. — Hă? face Ray năuc, aproape dând pe spate. Dârdâi de-atâta râs În spatele ziarului meu. Ho! Ho! Trage-i-o bătrâne, dă-i drumul și Învață-l pe puiuțul ăsta dăștept un lucru-două! Dă-i drumul, bătrâne. Ieștân stare s-o faci! Ham! Ham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și-a înflorit gura de zâmbet, până în clipa aceea, învăluită numai de necaz cernit... Deodată, ochii i se lărgiră, mult... și izbucni într-un hohot de plâns, care se prelungi într-un răcnet... și, leșină. Se lumina de ziuă... Raze năuce de lumină străbat de afară, timid, prin ochiul de geam. Opaițul arde cu flacăra dreaptă și liniștită. Anton își netezea tânara nevastă, pe creștet, cu palmele lui mari, neînvățate cu dezmierdări, plângând încet. Afară, pe lizieră, urletele lupilor, învălmășite cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu mai are lacrimi, a plâns pentru toți anii care îi avea. Se uita la ea și trăgea nădejde, o nădejde absurdă... că, printr-o minune să râdă și să se ridice, dintr-o clipă în alta. Privea ca un năuc lumânarea care se topește în sfeșnic... și cum se împuținează... Sufletul i se răsucea ca o râmă strivită, la un capăt. Nu putea crede că-i adevărat... „Poate-i un vis urât...!“ își zicea el. ...Așteptau să vie Părintele de la
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
blană și să se...culce! Apoi au mâncat azi, au mâncat mâine, Sâmbătă, duminică, luni, (Având, o foame...de câine!) După trei luni și cinci săptămâni, Molia leneșă, grosolană, L-a lăsat total fără blană Pe bietul bursuc, Adormit și năuc! Finalul-i fără mister: Fără blană și goi, În strașnicul...ger! Au murit amândoi, Plus voracele...roi! Morală: Și-ntre oameni, bunăoară, Făci bine și rău găsești! ,, Pe cine nu lași să moară, Nu te lasă să trăiești!’’ RONDELUL FRUNZELOR
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
o graniță noaptea fuge cu lacrimi în ochi (femeie alungată urmărită de cearcăne) te strâng în brațe ca să aud cum geme răsăritul apoi adormim din nou în timp ce orașul țipă isteric 4 septembrie 2011 Toate drumurile duc la tine Cu suflet năuc, Un dor îți aduc, Un dor din alt timp, Tăind anotimp... Eu mă întorc la tine din iluzii, Prin mari oglinzi ciobite m-am pierdut, Am semănat în trupul meu confuzii Și m-am cules stupid, contrafăcut. Eu mă întorc
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
bărbatului, Safta primi o năucitoare veste: bărbatul ei drag nu se mai întoarce niciodată! Rămase împietrită, neputând să-și stăpânească lacrimile, ștergându-se, fără vlagă, în timp ce, de afară, auzea glasurile cristaline ale băieților, care se pregăteau să meargă cu uratul. Năucă, se îndreptă spre casa cumnatului Vasile, care tocmai închisese cârciuma, pregătinduse să primească urătorii. Ce ai cumnată? o întrebă cumnatul, în timp ce căuta să lege câinele ciobănesc. Ia, păcatele mele, bade Vasile, reuși să îngaime femeia, prăbușindu se la picioarele bărbatului
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]