883 matches
-
1812 a fost o lovitură uriașă dată ambițiilor lui Napoleon de dominare a Europei. La fel precum catastrofica înfrângere a puterii navale franceze în bătălia de la Trafalgar din 1805, campania din Rusia a fost un punct de turnură al războaielor napoleoniene, care au dus în cele din urmă la înfrângerea definitivă a lui Napoleon și la exilul lui în Insula Elba. Pentru Rusia, termenul " Отечественная война - război patriotic" a devenit un simbol care a întărit identitatea națională, care avea să aibă
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
propria răspundere, semnarea unui armistițiu. a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obținut-o Împăratul Napoleon, austriecii cerând semnarea armistițiului la nici o săptămână după bătălie. Bătălia a fost de proporții uriașe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldați implicați (după „Bătălia Națiunilor” de la Leipzig). Pierderile enorme de ambele părți au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie. În 1809, Primul Imperiu Francez
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și rămânea capabilă de a continua lupta. Cu toate acestea, înfrângerea de la Wagram îl convinsese pe arhiducele Carol că trebuie să încheie pacea cât mai repede cu putință. Bătălia de la Wagram a fost una dintre cele mai sângeroase ale războaielor napoleoniene, urmare a faptului că ambele armate au concentrat o puternică artilerie și că bătălia s-a dat într-o câmpie, fără prea multe obstacole naturale. Se estimează că artileriile celor două armate ar fi tras peste 90 000 de proiectile
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
cu grosul forțelor austriece. Pe 10 iulie, odată ajuns în contact cu inamicul la Znaim, Marmont și Corpul său de armată de doar 10 000 de oameni aveau în față peste 60 000 de austrieci, dar generalul francez, aplicând strategia napoleoniană, a atacat oricum, pentru a fixa armata inamică, în speranța că va primi întăriri. Poziția lui Marmont era una periculoasă, dar spre ora 10, mareșalul Masséna se apropia cu întăriri, iar la ora 10 seara, Napoleon I a sosit pe
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
urmă, pe 26 decembrie 1806, regele Saxoniei și duce al Varșoviei, Fryderyk August Wettin, a acceptat propunerea de reintroducere a ordinului Vîrtuți Militari că cea mai înaltă distincție militară pentru toți militarii polonezi care luptau alături de armată franceză în războaiele napoleoniene. Numele oficial al decorație a fost schimbat în cel de "Medalia militară a ducatului Varșoviei". În rândurile soldaților polonezi însă, medalia a fost în continuare cunoscută că Vîrtuți Militari. Decretul regelui Saxoniei a introdus de asemenea nou sistem de clase
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
subofițer decorat cu Crucea de Aur sau Crucea de Argint, avea dreptul să primească un salariu anual pana la înaintarea la un grad ofițeresc sau, dacă era demobilizat sau trecut în rezervă, pe toată durata vieții. În plus, în timpul războaielor napoleoniene s-a fixat tradiția că cei decorați cu Vîrtuți Militari să primească ordinul în fața frontului unității din care făceau parte. Între 1806 - 1815 au fost decernate 2.569 de ordine soldaților polonezi care au luptat pe diferite fronturi, de la Santo
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
mai 1809, sergentul Joanna Żubr a devenit prima femeie care a primit Vîrtuți Militari (clasa a V-a) pentru participarea sa la asaltul de la Zamość. În 1815, în timpul Congresului de la Viena, marile puteri europene au reorganizat continentul după încheierea războaielor napoleoniene. Ca urmare a acestei redesenări a hărții politice a continentului, a fost creat Regatul Poloniei, cunoscut și sub numele de „Polonia Congresului”. Acest stat, care avea doar o zecime din suprafața fostei uniuni polono-lituaniene și doar o cincime din populația
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
Vîrtuți Militari a fost redenumită „Medalia Militară Poloneză” ("Medal Wojskowy Polski"). Au fost păstrate atat statutul ordinului Vîrtuți Militari cat și privilegiile asigurate celor decorați. A fost creată o comisie specială care să se ocupe de acordarea ordinului veteranilor campaniilor napoleoniene din 1812, 1813 și 1814. Pana în 1820 au mai fost decernate 1.213 de ordine. Printr-un decret regal de pe 5 iunie 1817, toți cei decorați cu Crucea de Aur au fost înnobilați. În acele vremuri, Regatul Poloniei era
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
Nicolas-Charles-Marie Oudinot, născut pe 25 aprilie 1767 la Bar-le-Duc, decedat la 13 septembrie 1847 la Paris, Duce de Reggio, a fost un general francez al perioadei revoluționare și napoleoniene, Mareșal al Primului Imperiu (demnitate acordată în 1809) și "pair" al Franței. Voluntar în regimentul "Médoc-Infanterie" în 1784, Oudinot devine căpitan al unei companii formate la Bar-le-Duc în 1789 și apoi locotenent-colonel în noiembrie 1791. În noiembrie 1793, în urma comportamentului
Nicolas Oudinot () [Corola-website/Science/312553_a_313882]
-
de 8 februarie 1807 o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon I unei armate ruse, aflate sub conducerea generalului Beningsen, susținute de un corp prusac condus de generalul L'Estocq. A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din cadrul Războaielor napoleoniene, ambele armate pierzând între o treime și aproape jumătate din efective, în funcție de estimări. Deoarece în săptămânile precedente manevrele franceze de învăluire eșuaseră în mod repetat, Napoleon decide să atace frontal armata rusă, masată la est de satul Eylau, pe o
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
la conflictele militare care au avut loc în perioada în care Napoleon Bonaparte a condus Franța. Articolul își propune să prezinte o serie de explicații cu privire la modul cum se desfășurau campaniile militare și cum erau conduse bătăliile în perioada Războaielor napoleoniene (1804-1815), cu referiri și la Războaiele revoluționare franceze. Perioada napoleoniană a marcat o ruptură față de modul cum se purta războiul la începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea. În perioada napoleoniană nu se identificase componenta pe care o numim astăzi
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
care Napoleon Bonaparte a condus Franța. Articolul își propune să prezinte o serie de explicații cu privire la modul cum se desfășurau campaniile militare și cum erau conduse bătăliile în perioada Războaielor napoleoniene (1804-1815), cu referiri și la Războaiele revoluționare franceze. Perioada napoleoniană a marcat o ruptură față de modul cum se purta războiul la începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea. În perioada napoleoniană nu se identificase componenta pe care o numim astăzi "latura operațională". În secoul al XVIII-lea și al XIX
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
militare și cum erau conduse bătăliile în perioada Războaielor napoleoniene (1804-1815), cu referiri și la Războaiele revoluționare franceze. Perioada napoleoniană a marcat o ruptură față de modul cum se purta războiul la începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea. În perioada napoleoniană nu se identificase componenta pe care o numim astăzi "latura operațională". În secoul al XVIII-lea și al XIX-lea, unitățile combatante erau: infanteria, cavaleria și artileria. Fiecare dintre acestea avea puncte forte și puncte slabe, drept pentru care erau
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
Fiecare dintre acestea avea puncte forte și puncte slabe, drept pentru care erau folosite în scopuri diferite și trebuiau folosite conjugat. Supranumită „Regina câmpului de bătaie”, infanteria reprezenta cea mai numeroasă și mai importantă armă a unei armate a perioadei napoleoniene. Scopurile principale ale acesteia erau de a „lua” (cuceri) și de a „ține” (menține) diferite poziții de pe câmpul de bătălie.Principala armă de infanterie era muscheta dotată cu baionetă, cea mai utilizată fiind muscheta model Charlesville 1777 sau versiunea 1793
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
cu săbii, ceea ce îi făcea excelenți mai ales pentru lupta corp la corp și atacuri frontale. Deși denumirea sugerează folosirea grenadelor, în fapt, acestea fuseseră abandonate de mai multe decenii și nu erau folosite pe câmpurile de bătălie ale epocii napoleoniene. Infanteria ușoară. Reprezenta soldați de mai mic gabarit, specializați pentru lupta pe terenuri dificile: râpe, terenuri denivelate, abrupte, împădurite etc. Deși teoretic trebuiau să fie înarmați cu arme mai ușoare decât infanteria de linie, deseori erau dotați la rândul lor
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
și având propriul său comandant. Astfel, fiecare Corp de armată beneficia de 2-4 divizii de infanterie, o brigadă sau o divizie de cavalerie și de propriul său parc de artilerie. Necesitatea acestei organizări ținea de punerea în practică a strategiei napoleoniene de ofensivă perpetuă: dacă se cere angajarea unei bătălii cât mai devreme în timpul campaniei, atunci este necesar să se știe unde se află inamicul și, pentru a-l localiza, trupele trebuie dispersate pentru a acoperi o arie mai vastă. Dar
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
i-a asigurat lui Napoleon unele dintre cele mai importante victorii ale sale și l-au salvat de la dezastru la Eylau și în alte câteva ocazii. „Batalionul pătrat” este o inovație adusă exclusiv de Napoleon. Un alt exemplu de strategie napoleoniană îl constituie „manevra asupra spatelui inamicului”, ceea ce presupune că armata ce deține superioritatea numerică va prelua ofensiva și va trimite o parte din trupe să angajeze frontal inamicul, în timp ce o altă parte va mărșălui pentru a tăia liniile de comunicație
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
prin mișcarea de trupe ce a culminat cu bătălia de la Ulm, când Napoleon a încercuit o armată austriacă, făcând aproape 60,000 de prizonieri și a adus de asemenea victoria franceză de la Jena. Odată ajuns pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
comunicațiile dintre Corpurile de armată. Majoritatea armatelor continentale aveau un sistem bine pus la punct în acest sens, armatele franceză și britanică fiind excepțional de bine organizate din acest punct de vedere. Armata rusă, în schimb, pe tot parcursul războaielor napoleoniene, era aproape total dependentă de regiunea în care se afla pentru a-și procura hrană, ceea ce făcea aceste trupe extrem de predispuse către jaf și atrocități. Furgoanele cu muniții, hrană și efecte se aflau întotdeauna în spatele liniei de luptă, de obicei
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
În timpul Războaielor Napoleoniene au existat două regimente ale lăncierilor polonezi care au luptat în armata franceză — Al 7-lea Regiment de Cai ușori lăncieri ( și Al 8-lea Regiment de Cai ușori lăncieri ("8. Pułk Szwoleżerów-Lansjerów"). Primul și-a avut originele în regimentul
Lăncierii polonezi (Războaiele Napoleoniene) () [Corola-website/Science/312736_a_314065]
-
a fost Tomasz Łubieński. Soldații din acestă unitate luptaseră anterior doar pe teritoriul polonez și apoi au făcut parte din Armata Ducatului Varșoviei. Făcând parte din Garda Imperială, această unitate militară a luptat în cele mai importante bătălii ale Războaielor Napoleoniene, incluzând bătălia de la Wagram, bătălia de la Berezina, bătălia de la Hanau, bătălia de la Somosierra și campania de aparare a Franței din 1814. Regimentul a fost organizat conform decretului lui Napoleon din 9 aprilie 1807, din satul Frankenstein (astăzi "Kamieniec Suski", voievodatul
Lăncierii polonezi (Războaiele Napoleoniene) () [Corola-website/Science/312736_a_314065]
-
devin „Garda Consulară”. Soldații din această unitate vor forma coloana vertebrală a Gărzii Imperiale, fondate în 1804. La fondarea Gărzii, mulți dintre soldați aveau deja o experiență de luptă de 12 ani, fiind veterani ai războaielor revoluționare și ai campaniilor napoleoniene ce au urmat. Sub acest nume erau cunoscute o serie de unități de infanterie, cavalerie și artilerie, organizați într-o unitate combativă care de obicei regrupa artileria și infanteria sub aceeași comandă. Din această unitate combativă făceau parte cele mai
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
Ziarele relatează tot ceea ce fac cei trei, și descriu alegerile Emmei în materie de vestimentație, mobilier, chiar și meniurile de la petreceri. William Hamilton moare în 1803, iar la scurt timp Nelson se întoarce pe mare pentru a lupta în Războaiele napoleoniene, lăsând-o pe Emma însărcinată cu al doilea copil. Simțindu-se singură, Emma încearcă să transforme "Merton Place" în casa grandioasă pe care și-o dorea Nelson; așteaptă cu ardoare întoarcerea lui. Copilul, o fetiță, moare la câteva săptămâni după
Emma Hamilton () [Corola-website/Science/312009_a_313338]
-
Carol Quintul acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Țările de Jos de sud se află sub dominația spaniolă și apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate în Prima Republică Franceză. La prăbușirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii și al Luxemburgului sunt atașate unui nou stat, Regatul Unit al Țărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez. În 1830 izbucnește o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la independența Belgiei. Pentru
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
sudul Belgiei cunosc o Revoluție Industrială datorită nevoilor miniere ale statului francez. Această regiune devine foarte repede una dintre cele mai industrializate regiuni din Europa. O serie de reforme instituționale progresive sunt de asemenea implementate: administrația, justiția, impozitele, iar Codul Napoleonian este impus. Totuși Războaiele Napoleoniene aduc suferințe noi populației, doar din actuala Provincie Liège 6% din populație moare pe câmpurile de bătălie. Conscripția obligatorie produce numeroase revolte, în special în regiunea flamandă, care este în plus supusă la utilizarea obligatorie
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]