7,852 matches
-
o viață de roman. Observațiile autorului sînt atît de strînse, de economicoase și de precise încît reușesc performanța incredibilă de a promite pe spații mici personaje de neuitat. Procedeul nu e descrierea obiectivă, ci, s-ar putea spune, contrarul ei, naratorul care le prezintă e un cîrcotaș molipsit el însuși de un comportament verbal tipic femin: "Cealaltă, T., spre care mă îndrept acum, o blondă vaporoasă extrem de bine îngrijită și răspîndind mirosuri de parfum dintre cele mai rare și scumpe, T.
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
astea noi, să se realizeze cumva. Ceea ce vrem cu toții, și eu și Răzvan: să reușim în cinema, în roman, după ce am încercat și altceva - pictură, spectacol de operă. "Ovidiu sîntem noi". Dar ne-am pus și problema: care este locul Naratorului, ce vede Naratorul și ce povestește el, astfel încît mie, ca spectator, să-mi fie indus sentimentul de realitate trăită efectiv, surprinsă, mai degrabă decît pusă în scenă. În consecință, încă din 1995, de la Before Breakfast, am hotărît: camera va
Manifest împotriva operei inventate din nimic by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15990_a_17315]
-
se realizeze cumva. Ceea ce vrem cu toții, și eu și Răzvan: să reușim în cinema, în roman, după ce am încercat și altceva - pictură, spectacol de operă. "Ovidiu sîntem noi". Dar ne-am pus și problema: care este locul Naratorului, ce vede Naratorul și ce povestește el, astfel încît mie, ca spectator, să-mi fie indus sentimentul de realitate trăită efectiv, surprinsă, mai degrabă decît pusă în scenă. În consecință, încă din 1995, de la Before Breakfast, am hotărît: camera va fi purtată, tot
Manifest împotriva operei inventate din nimic by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15990_a_17315]
-
lume. Îngerul păzitor și "le cinéma de croyance" C.P.: Mariajul acesta - tratarea documentară a unei ficțiuni - e greu să-l faci să fie fericit și cu asta m-am luptat cînd am făcut filmul: povestea e a lui Ovidiu, iar Naratorul e în spatele lui - un personaj invizibil care alege, ca autor ce este, și povestește cam tot ce vede și face Ovidiu & Co. Astfel mă apropii de răspunsul la întrebarea legată de crima din culise. Acest al patrulea personaj din dubiță
Manifest împotriva operei inventate din nimic by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15990_a_17315]
-
de ajuns să observi rafinamentul scriiturii, narațiunea complexă etc. Geo Vasile ordonează scriitorii comentați în ordine alfabetică și obține astfel un soi de dicționar. Foarte mulți anonimi apar tratați ca mari scriitori. Astfel, 'Paul Eugen Banciu își confirmă reputația de narator pe spații ample'... Și noi ne vom întreba: care reputație? care Banciu? Sau: o carte a Ecaterinei Botoncea 'se înscrie în topul celor mai bune cărți publicate de medicii-scriitori'. Care medici? Mai bună decît Céline? Și cam așa te poți
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]
-
amintirea și fotografia unei nunți. Dar ce fel de nuntă? Și în ce fel poetul "reușește" în aceste memorii romanțate scrise la începutul secolului 21 să împlinească o dragoste exemplară, frustrantă și nefericită de la sfîrșitul secolului 19? Nu e cumva naratorul acestei scandaloase povești cititorul care-l vrea pe Eminescu fericit? A se citi și dincolo de scena de amor consumată în ghereta portarului. Mihail Gălățanu, Strada Plantelor, Editura ALLFA, 2001, 126 pag., f.p.
Din bube, mucegaiuri și noroi by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15641_a_16966]
-
Zenobia). Acest personaj depășește ca încărcătură simbolică, posibilitățile unei recenzii. Ea este bestia rușinii și inocenței, a cruzimii inimaginabile și frumuseții, un soi de încarnare a forțelor abisale din om și din istorie. Compozițional, romanul e la fel de interesant. Există un narator ce deconstruiește ficțiunea și realitatea în cel mai "clasic" stil ludic și postmodern, ridicând arbitralitatea construcției romanești la rang de principiu primar de creație. Intervine în epic amestecând momentele ori criticându-și propriul edificiu ficțional, își provoacă cititorul la coparticipare
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
romanul anterior al lui Slavici sau Rebreanu, de exemplu, nu conține psihologie și analiză. Iar pe de altă parte, subiectivitate și obiectivitate nu sînt concepte etice, privitoare la atitudinea autorului, cum le interpreta Lovinescu, ci concepte retorice referitoare la perspectiva naratorului. Din astfel de confuzii nu s-a înțeles bine înainte de-al doilea război (și, uneori, nici după) felul în care s-a schimbat romanul nostru de la generația veche la acea nouă din interbelic. Preferința pentru persoana întîi la Camil
Hortensia Papadat-Bengescu - 125 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15687_a_17012]
-
o amintire. N. Filimon este un scriitor mai puțin artist decît Negruzzi. Satira lui e prea încărcată. "Analiza distinge în Ciocoii vechi și noi două temperamente stilistice a căror fuziune completă n-a reușit niciodată", cel al scriitorului și al naratorului, deși aflăm, pe alocuri, cîteva elemente ale portretului moral. Ion Ghica, scriitor de o valoare excepțională, este exclusiv un memorialist, autorul știind că trebuie să asculte de legea memoriei. În șirul scrisorilor sale respinge orice metodă, orice procedeu de compoziție
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
pedagogică supralicitată (privilegierea tiparului de relație guru-discipol) sînt date care susțin structura adolescentină a poveștii-de-seducție (iubirea, ca de obicei în romanele românești, e în altă parte...) - aceasta fiind, în același timp, una de tip siropos-romantic, adică romanțios. Adolescent pare și naratorul, care nu prea reușește să convingă cînd încearcă să descrie ordonat, coerent, fazele evoluției unui personaj, dar pe care caracterul genialoid, de asemenea specific vîrstei îl ajută uneori să "dea lovitura", cum se întîmplă în Bunavestire, unde defectul sus-menționat nu
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
reușește să convingă cînd încearcă să descrie ordonat, coerent, fazele evoluției unui personaj, dar pe care caracterul genialoid, de asemenea specific vîrstei îl ajută uneori să "dea lovitura", cum se întîmplă în Bunavestire, unde defectul sus-menționat nu se vede, întrucît naratorul nu se mai obosește să explice cum se face că stîngaciul, călcătorul în străchini Grobei devine brusc un individ seducător cînd pătrunde în familia Leliei, sau cum același plicticos salesman capătă extraordinara forță e guru după celebra "ruptură la jumătate
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
mai obosește să explice cum se face că stîngaciul, călcătorul în străchini Grobei devine brusc un individ seducător cînd pătrunde în familia Leliei, sau cum același plicticos salesman capătă extraordinara forță e guru după celebra "ruptură la jumătate" a romanului. Naratorul, mic tiran maniheist și megaloman, își manevrează personajele cu nonșalanță, uneori cu efecte spectaculoase, ca în Bunavestire, alteori (cînd se încăpățînează să explice la infinit și pierde măsura - căci adolescenții, nu-i așa, nu prea știu cînd ar trebui să
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
lui K., pe care-l presupune undeva "în spatele ei enorm și superb de vacă antică" - sau așteaptă virgine, desăvîrșindu-și feminitatea cu răbdare în trupul lor rotunjor, venirea lui Zeus (marele, singurul etc.), ca Alberta din Amfitrion. Acestea sînt, repetă pisălog naratorul, temător că nu s-a înțeles, femeile adevărate. Rotunjoare sau augmentate, așteptînd "explozia" sau zeul, refuzînd să se coboare la afirmarea propriei identități și urmărind contopirea, dizolvarea în ceva superior, înglobator, gratifiant. 5. Cutia muzicală și virtuțile dezordinii în termenii
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
și aristocrată cu blazon (fie el și local), fiind de așteptat ca un viol din partea unei creaturi agresive și murdare să-i satisfacă simțurile plictisite. Acestea fiind spuse, nu ne vom mai uimi de faptul că, în raport cu Grobei - executat de narator, în prima parte a romanului, cu o ironie atroce! -, Lelia are, în cuprinsul aceleiași prime părți, atitudinea care urmează: "...ea nu-l desconsidera pe Grobei, acesta era semnul inteligenței sale reale". No comment. 6. Bărbatul mereu deasupra Vasiliu, fostul rugbist
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
continua de altfel tradiția mai veche de folosire a unei limbi străine de prestigiu (franceza) pentru viața curentă, scrisori, jurnal - și folosire a unei limbi române stilistic epurate, arhaizante, construite - pentru literatură - propune în Pantazi "un alt eu însumi" al naratorului. Care tocmai despre Pantazi spune că "a român nu semăna iarăși: prea vorbea frumos românește, la fel ca franțuzește, poate ceva mai cu greutate". într-un text în care alternează severe judecăți morale și plăcerea tuturor transgresiunilor, balcanismul e repudiat
Neologismul și purismul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15729_a_17054]
-
parte, ba mai mult le prezintă sfîrșitul, uneori tragic și deseori nedrept, de pildă Katie, poeta și Leonid, soțul ei, pictorul ratat, vor muri într-un accident de aviație, avionul prăbușindu-se undeva ,,între Tîrgu Mureș și Piatra Neamț", alături de un narator omniscient, replică parodică a celui consacrat ca atare de către ,,doxa". De altfel, autoarea pendulează între critica marilor narațiuni totalizatoare și complicitatea cu acestea, romanul fiind o construcție unitară, în buna tradiție a canonului pe care îl prezintă și îl ironizează
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
Luceafărul e de-a dreptul redundantă) poetica romanului său. Scriitorul vorbește despre influența lui Dostoievski (ca toți romancierii noștri de forță!), despre tehnica fragmentarismului menit să creioneze un "desen în mișcare", despre rolul "martorilor confesori" care vin să "diminueze rolul naratorului", în fine despre modernitatea montajului în "mozaic". Această suprasolicitare în mediul metalingvistic al romanului ar fi mină de aur pentru critic, o mină de altfel din plin exploatată cam în tot ce am citit despre acest autor. Lucrurile mi se
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
se amestecă, firesc, cu altele, din timpul revoluției culturale și al lagărelor de reeducare (timp și loc despre care aflăm că au revelat "omul mai înspăimântător decît natura dezlănțuită și decît jivinele cele mai crunte") sau din prezentul imediat al naratorului. Prezent în care personajele afirmă că nu mai acceptă tabuuri de absolut nici un fel. Mitologia se amestecă în cotidian - desigur, prin fantastic și oniric. Comorile ascunse și dragonii par elemente la fel de "reale" ca și templele budiste (de cele mai multe ori, dezafectate
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
aflăm, aproape permanent, la margini de pădure și civilizații. Chiar și atunci cînd își angajează o călăuză, omul este, mai mereu, lipsit de ghid, de hartă, de busolă. Și așteaptă, fără încetare, un miracol. Poate că pe acela al scriiturii. Naratorul e, în plus, terorizat, de relatări și amintiri, cu privire la călători ce s-au pierdut în munți, recent sau în vechime. Iminența morții este o constantă. Cvasicertitudinea (fiindcă oricînd rămîne o speranță) că ai cancer și/sau tentația de sinucidere (din
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
o acceptare a limitelor transpunerii visului în limbaj. în Jurnalul lui Mircea Zaciu (vol. IV, însemnare din 22 ianuarie 1987) regăsim o formulă introductivă ("Vis cu C."), aproximarea ("era un fel de cîmp", "nu părea"), alternarea de imperfect și prezent; naratorul încearcă să disocieze planurile conștiinței ("știam din vis", "realizam asta încă din vis"). La Corin Braga (Oniria, Jurnal de vise, 2 septembrie 1985), observăm (în prima pagină a textului; materialul întregii cărți oferă multe alte exemple de trăsături caracteristice) introducerea
Povestiri de vise by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15817_a_17142]
-
etnografică. Eu sunt acum mai mult un hagiograf decât un istoric. ș...ț Nu fac evocare, ci revelare. Adică acest gen de proză mi-ar plăcea, genul revelatoriu. ș...ț Specialitatea scriitorului, obiectul său, este tragedia și taina." Așa spune naratorul lui Vasile Andru într-una din prozele volumului Cel mai îndepărtat paradis. Și avem temeiuri să credem că această declarație rămîne valabilă pentru tot ce scrie Vasile Andru. într-un fel ea ne orientează lectura și aprecierile. Pentru că, citită din
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
din trecerile insesizabile de la Mircea Eliade, nici o preocupare pentru tehnicile literaturii de gen. Vasile Andru își prezintă povestea sec, într-un stil copilăresc, brutal în directețea lui. La fel și interpretările. Vocea bătrînului a fost prorocire sau jelire, se întreabă naratorul, făcînd speculații despre influența psihică theta sau despre descîntecul care atinge diencefalul prin emisie puternică. Dar această simplitate are la rîndul ei o miză literară. Vasile Andru vrea să scrie povești exemplare, adică structuri, scheme, osaturi esențializate în care nu
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
de o altă consistență - toate acestea formează un scenariu înnoit al aceleiași povești. Un scenariu pe care de altfel îl găsim decodat în termeni reali în cele două Scrisori din Aotearoa. Finalul seamănă și el cu acela din basm, pentru că naratorul se întoarce acasă, în ciuda tuturor avertismentelor. Iar literatura pare să fie produsul acestui timp degradat, de restriște, de dinaintea împlinirii sorocului: "Și, până să deschid lada fatală, scriu acest text, scrijelesc această poveste, mărturisire. în ceruri, există cronicile akașiene: memoriile lui
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
pauze, am privit mai atent cele trei portrete agățate pe peretele din fața mea pe care mi le-au făcut și mi le-au dăruit cu diferite ocazii trei poeți: Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Mircea Ciobanu. Al treilea, un bun narator și redactor la editura Cartea românească, scria și poezie, amestecîndu-se des cu poeții. Un împătimit al lui Mateiu Caragiale. Ca desenator, era mai talentat. Ca poet, nici nu se putea compara cu ceilalți doi. Deși era mai învățat decît ei
Amintiri cu poeți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16161_a_17486]
-
făcute de românul stabilit la Geneva de a-și câștiga existența prin practicarea unor meserii improvizate. Peripețiile prin care trece un emigrant pot fi povestite în multe feluri și de obicei ele sunt povestite într-o manieră plictisitoare, din cauza incapacității naratorului de a se detașa de propriul lui trecut. Jean Celeste Dimitrescu se detașează însă complet, parcă vorbește despre altcineva. De altfel, nimic nu-l intimidează, nici moartea: " La crematoriu, morții își așteaptă rândul la rotisor, într-o cameră frigorifică. Pe
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]