1,139 matches
-
să sufăr mai mult decât pot să îndur! Eu zâmbeam ca un tâmp și nu spuneam nimic. Ce mai conta când nici ea nu mă ascultase și se aruncase în brațele lui Petruș fără să-i pese de mine? O necăjeam zicându-i că e geloasă fiindcă tocmai intrasem într-o relație. Dar nu pe ea, te rog... nu pe ea! Nu mai conta pentru mine ce soartă mă așteaptă și dacă n-o puteam scoate pe Creața din suflet, măcar
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
termin. Eram în jocul ei și totuși n-a ripostat chiar dacă acțiunea mea părea cam deplasată. Nu mi-a reproșat gestul niciodată, fiindcă a înțeles din mers că numai așa putea să-l țină departe pe cel care o tot necăjea cu declarațiile lui nesănătoase. Unicul nostru sărut mă transformase în cineva care-mi era străin și drag deopotrivă. Îi era mai bine cu mine, chiar dacă lumea râdea de nepotrivirea fizică dintre noi. Formam amândoi un cuplu care te ducea cu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să nu scape vreun cuvânt nelalocul lui, apoi începu cu un oftat. Era un băiat tare cuminte, săritor și la locul lui. Îi păsa de toți cei din jur și râdea încontinuu. Vara îi apăreau pistrui și Badea Vasile îl necăjea zicându-i să nu mai mănânce vrăbii. Ochii lui jucăuși se umpleau cât ai clipi de o mulțime de lacrimi. Pe semne că-l durea fiindcă el iubea animalele și n-ar fi putut să facă una ca asta... da
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ne mai vedem în viață, rostii. Când trenul plecă, el trecu în spatele gării, mângâie calul, îi lăsă atârnat sacul cu iarbă până ce-l isprăvi, apoi se sui în șaretă și porni, fără vlagă, înapoi, pe drumul lung și prăfuit. Era necăjit, vorbea singur: „Domnule judecător, am vrut să vă spun ceva... ceva ca la despărțire... dar, fir-ar al naibii de vorbe, că nu le găsesc niciodată și mă încurc... Așa-i dacă n-ai carte. Omul care n-are carte...” Trupul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spuse numele. Eu am plecat de atunci, la începutul anului următor, în martie 1947, continuă el. Locuiesc la București. Acum am venit la moartea unei rude; nu mai știu ce s-a întâmplat aici. Nu mă mai cunoașteți? V-am necăjit atunci, în 1945, dar n-am avut nici o vină, eram obligat. Acum a trecut timpul, au trecut atâtea, am îmbătrânit; vă cer iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam încotro... Tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care a înșelat pe Dragoș! Nu puteam înțelege cum poate o asemenea femeie să înșele pe Dragoș. După ziua arzătoare de vară, prăfuit și plin de țepi, mă întorceam, iar vătaful mergea în pasul calului lângă mine. Un gând mă necăjea; voiam să-mi lămuresc într-un fel oarecare nedumerirea, și mă-ntorsei c-o întrebare spre Neculai Dragoș: Ian ascultă, Neculai, ce-mi spuneai tu că te-a înșelat nevasta? Eu am văzut-o pe nevastă-ta. Nu mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da. Și zicea că nu te-a găsit. — Apoi nu, că eram încolo dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
geam de sticlă, așa de mic încât abia puteai vârî în el ochii și nasul. Lumina cea mare intra prin ușa deschisă. - La vatră, pe un scăunaș cu trei picioare, sta o fată ca de douăzeci de ani și se necăjea să aprindă un foc de ciucalăi. Când bătrânul și Niță intrară, ea își scoase capul de sub horn. Întoarse ochii și rămase mirată în fața străinului. Fără voie își pături fusta de cit și cămașa de pânză, apoi zâmbi: Bună ziua... zise Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cumpărăm unul, eu și taică-tău, înainte să vă avem pe voi. Un bungalou. Dar era prea departe de serviciul lui. Și mirosea puțin ciudat. Dar acum îmi pare rău! Asta era a doua oară când o vedeam pe mama necăjită într-o singură zi. În mod normal, era la fel de tare ca fripturile pe care obișnuia să le facă (până când am implorat-o să renunțe). —Mamă, sunt bine, nu te învinovăți. Sunt mamă, e responsabilitatea mea să mă simt vinovată. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de „Îți vine să crezi?“, și el a spus: —Iubito, ești bine? Da, dar tu? —Mda. Dar vocea lui suna ciudat, parcă înecată. Pe cămașa lui și pe cravată era o pată de sânge lipicios, roșu aprins și am fost necăjită pentru că era o cravată așa de frumoasă, una din preferatele lui. Să nu-ți faci griji pentru cravată, am zis. O să-ți luăm alta. — Te doare ceva? a întrebat. — Nu. În acel moment, nu simțeam nimic. Șocul, bunul nostru prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care o filează, soția „capului mafiot“, are haine încântătoare pentru o persoană în vârstă. Să fie adevărat? Și că are o casă foarte curată. Și că își face curățenie singură. Oare să fie adevărat sau Helen vrea doar să mă „necăjească“? Am încercat să-i folosesc camera, dar este una digitală și nici eu nici taică-tău n-am reușit să-i dăm de cap. Cum s-o prindem pe bătrână în flagrant? A venit din nou luni, pusă pe rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
el să văd dacă e nevoie să-i explic ce e acela un depilat brazilian, dar părea că s-a prins. În timp ce ne uitam, unul din fundurile roșii a căzut de pe o creangă și alte două au venit să-l necăjească și să râdă ascuțit, ceea ce a încântat la culme mulțimea. Au țâșnit cu toții în față cu aparatele foto și m-am pierdut de Mitch. Abia când am început să mă uit după el mi-am dat seama că nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
își petrece tot timpul după gardul lui Mr Big. Încă suferim năpasta rahatului de câine, de două ori săptămâna asta. Mă duc la Knock sâmbătă, n-am mai fost de mult în pelerinaj și simt nevoia să merg pentru că mă necăjește atâta „fiere“ revărsată asupra mea. O să spun pentru tine Misterul de mâhnire 1, Anna, ca Domnul să-ți aducă pace și împăcare în împrejurările în care te afli. Mama ta iubitoare, Mama P.S. A spus Jacqui textul cu Bon Von
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la ea! Ei bine, pe mine poate să nu mai conteze. Și eu care îmi făceam griji pentru culoarea rochiei ei. Dacă nu se mărită la biserică, poate să poarte orice culoare vrea, la dracu’. Dar nu toată lumea a fost necăjită de vestea că Rachel „nu se mărită la biserică“. Tata a fost încântat, în taină, pentru că a crezut că, dacă nu era o nuntă „cum se cade“, nu va trebui să țină un discurs. Rachel, de asemenea, era senină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Școala Nr. 25. după ce am ajuns aici, dascălul meu fusese învestit director la o altă școală construită de curând, Școala Nr. 37, de unde a și ieșit la pensie. L-am văzut peste ani, din ce în ce mai obosit și mai palid... Era puțin necăjit pe mine că n-am îmbrățișat matematica pentru care, socotea el, aș fi avut oarece înzestrare... „Româna o știm cu toții... doar suntem români!” Am trăit alături de el clipele nostalgice ale despărțirii de școală... Mă gândeam atunci cum va putea un
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
care-l făcu să râdă. Dinții lui erau strălucitor de albi, genul acela de alb care, într-o țară prăfuită și gălbuie, poate fi găsit doar în locuri protejate, precum gura.Ă — Tu nu te uiți niciodată în oglindă? o necăji el. Uită-te și o să vezi că am dreptate. Ca întotdeauna. Îi făcu cu ochiul. — Vrei să fii consilierul meu de modă pentru nuntă? râse și ea. E clar că știi mai multe decât mine. Nu-i așa, Sampath? Flirtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
te trăgeau la fund. Erau feluri de mâncare ce lăsau un gust care exploda în tine și care te lăsau cu răsuflarea tăiată la o jumătate de oră după ce le mâncai. Unele erau delicate, cu o aromă obsedantă care te necăjea ca o amintire a ceva ce ai cunoscut cândva, dar care acum îți scăpa. Lămâi verzi murate, umplute cu nucșoară și chimen, creaturi crepusculare, fierte la foc mic pe lemn de copac parfumat, pește mic de râu, copt în nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
iar viața sa rămânea tare ca piatra și netulburată de iubire. La momentul potrivit, se va găsi pentru el fata potrivită, fără intervenția unei povești de dragoste. Între timp, se distra îngânând cântecele de dragoste de la radio, ciupind-o și necăjind-o pe fata ciudată din autobuz care îi atrăsese din întâmplare privirea. Astfel, fu o adevărată surpriză când Pinky își schimbă strategia indirectă cu una directă pentru a fi recunoscută. O privi uimit când îi ieși în cale înveșmântată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care-l necăjise atâta vreme, îl înnebunise și îl sedusese cu trilurile sale fluide, cu amintirile cele dulci... sfredelitoare... legate de cântece din filme vechi, pe care mama lui le asculta pe când era copil. Ah, tristețea aceea obsedantă, vocea aceea limpede care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
tu, în carne și oase. Acum vino și lasă-mă să mă revanșez. Bea ceva cu mine. Virgil nu se mișcă. — Haide, haide, chicoti O’Toole, redevenind el însuși pe de-a-ntregul și simțindu-se încântat că putea să-l necăjească pe grasul care clipea într-una. Am fost destul de milos. Aș fi putut folosi dreapta. La urma urmei trebuie să ne asigurăm, nu? Vino și bea cu O’Toole și prezintă-ni-l pe prietenul tău posomorât. O’Toole face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că, la urma urmelor, aceasta este Dimensiunea mea Perfectă. Prepelicarul se opri și-și lăsă capul în jos. — Acum mergem? întrebă ea. Pe Vultur-în-Zbor vederea Prepelicarului umil, o servitoare arțăgoasă, nemulțumită, însă complet supusă, l-a șocat și l-a necăjit. Aceasta nu era sora lui, cea care-i făcuse rost de mâncare, îl crescuse și-l apărase. Era doar umbra Prepelicarului pe care-o cunoscuse el. Ce-i făcuse Grimus? Liv își ridică puțin vălul și scuipă cu răutate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-l omoare - am folosit asta ca pe o expresie, a clarificat repede. Și l-am auzit odată pe Charles spunându-i ceva despre prietena lui. Prietena lui James, vreau să spun. A fost ciudat, de parcă avea un înțeles ascuns. Îl necăjea, însă nu într-un mod prietenesc - mai mult de parcă răsucea cuțitul în rană. Ar fi putut însemna orice. — Asta a fost recent? Nu știam că James are o prietenă. — Acum câteva luni. Dar ce anume i-a spus? Nicola s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
am dat lui Ghidale atunci, la despărțire - fără să știu că nu am să-l mai văd vreodată - un briceag mic, o jucărie mai mult, pe care îl adusese tatăl meu de pe front. I-l dăduse, spunea, spre a o necăji pe mama, o fată la Brno. Era de fapt un cuțitaș de desfăcut scrisori, cu mici plăsele de os gălbejite de timp. „Știi“, mi-a spus Ghidale când mi-a dat timbrul acela, „la Hanuca, noi aprindem luminile și cântăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atingere, bucuria de a fi prins o astfel de neașteptată clipă, cu veverița uimită oprită de sunetele unei muzicuțe. „Dă-i ceva omului aceluia de cântă“, mi-a mai șoptit tatăl meu, scoțând câțiva bănuți și strecurându-mi-i. „E necăjit și i-o fi greu.“ I-am spus că nu pot să-i dau bani, nu are figură de cerșetor, pur și simplu avea chef să cânte acolo, pe banca aceea de lângă noi... Am continuat să mă așez pe acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
curat?” „Cum să fiți curat dacă sunteți Însuși Necuratul?!” Bikinski râse de gluma lui. „Păi, mai adineauri, la mănăstire, În fața starețului Pafnutie, parcă-mi luaserăți apărarea, nu-i așa?!” Atunci a fost atunci, iar acuma e acum...” ...Uneori, ca să-l necăjească, Oliver se apuca să latre. Mângâindu-și bărbia, Satanovski scotea și el un lătrat atât de lung și de lugubru, Încât pe masă halbele zdrăngăneau, ciocnindu-se Între ele, iar mușteriii Își astupau urechile. „Adevărul poate fi perceput și sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]