1,352 matches
-
fi întărită. Hippolita întinse brațul: — Nu! Așteaptă încă un moment! Era un soldat în grădină. S-a oprit să mă apere. — Dar, domina, dacă tu i-ai văzut în grădină, acum probabil că sunt în clădire și, deci, în curând... Neclintită, Hippolita scutură din cap energic. — Așteaptă, îți zic. Neliniștiți, ochii ei scrutau curtea largă. Luna plină era din când în când umbrită de trecerea norilor, dar mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ocazia să o întâlnească. După câte îi povestise Chilperic, devenise de acum eroina neamului său, însuflețită de o ură de nestins față de huni și de o sete de răzbunare plină de mândrie. Tocmai datorită carismei sale și a hotărârii sale neclintite, atâția burgunzi consimțiseră să se alăture armatei lui Etius, trecând peste propriile resentimente față de el. principele îl avea în dreapta pe Meroveus, tânăra căpetenie a francilor salii, care, în lupta împotriva râurenilor, îl ucisese personal pe rivalul său Gundobaudus; la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
O prezentare Constat cu oroare că protagoniștii scrierilor mele mă conving întotdeauna, prin simpla lor prezență, că cea mai mare parte din ceea ce am scris până acum despre ei e fals. E fals pentru că scriu despre ei cu o dragoste neclintită (chiar și acum, în timp ce-l aștern pe hârtie, acest lucru devine la rândul lui fals), dar cu o pricepere variabilă, și această pricepere variabilă nu reușește să-i prindă pe protagoniști ferm și corect, ci se pierde în dragostea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui, dacă tata nu era prezent în acea clipă și de obicei le primea cu voie bună. Ca să ilustrez ce vreau să spun în legătură cu umorul lui, când îi citeam cu glas tare o nouă povestire de-a mea, avea obiceiul neclintit ca, o singură dată la fiecare povestire, să mă întrerupă în mijlocul unei replici de dialog întrebându-mă dacă știu că am o Ureche Bună pentru Ritmurile și Cadențele Vorbirii Colocviale. Îi plăcea să pară foarte savant când îmi trântea așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un pui de somn: părul îi atârna într-o poziție precară deasupra sandvișului cu pui. Alice avusese dreptate în legătură cu-n singur lucru. Orice acțiune are un preț și fiecare gest nefăcut te costă ceva. Când stai complet nemișcat, viața ta neclintită ți se adună împrejur și te macină. Mary a ieșit afară. Ceea ce-o aștepta era o după-amiază de dactilografiere rapidă. Soarele strălucea, iar adolescenții care chiuleau de la școală urlau în mașinile încolonate în așteptarea mâncării. Mary a închis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
motorul furios a pornit din nou, iar apa a început să mugească prin țevi, împinsă către capătul de sus al cascadei. Mike era îngrozit și-a realizat că situația respectivă reprezenta o îmbunătățire față de precedenta, față de clipele când stătuse acolo neclintit și suferise. A sărit iar gardul și, când a aterizat, zguduiala de la impactul cu solul aproape că s-a pierdut în amalgamul celorlalte dureri. Și-a terminat de băut cafeaua - un recipient întreg până la șase și jumătate - dar nu cofeina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
spuse, repezit: — Hai lasă prostiile! Aici nu se plătește chiar totul. Se ridică brusc și porni spre focul În aer liber, care fusese aprins Într-un soi de cazan ce servea și drept tobă. Bărbații de-acolo Îl salutară, rămînÎnd neclintiți: brațele pe lîngă corp, șezînd pe călcîie, cu spatele drept. El dădu simplu din cap. Judecînd după aparențe, el părea șeful. Fetele Îi făcură, doar În treacăt, semne cu mîinile. Se pare că era client bun și vechi. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
gândesc la afișele de pe stradă, se va face în schimb vorbire de ele... - Sunt simple afișe - mă întrerupse - pe care le vor șterge ploile, zăpada, iar mai târziu, definitiv, vântul istoriei, nu te mira. Cât despre Tablele Legii, vor rămâne neclintite ca și Biblia ori Coranul. - Mă gândeam... - Nu te gândi. - Spuneai - adu-ți aminte - că sunt cel mai fericit om din lumea aceasta, dar în timp ce-mi vorbeai nu te credeam, și am avut dreptate: să nu te cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el e asemeni stâlpului de telegraf din fața porții, cu care se compară câteodată, râzând, uscat și drept, având grijă de verticalitatea ținutei, foarte micile, mai vizibile, mai nu, crăpături ale suprafeței neavând nici o importantă, „important este - își spunea - să stai neclintit și lucid în fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzându-i. Învățătorul însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit în ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că Lung se va întoarce teafăr cum a plecat; aștepta zi de zi să se deschidă poarta și să-l audă strigând-o. Oamenii de aici spun că sunt asemeni copacilor peste care trec furtuni și ierni îngrozitoare, dar rămân neclintiți, și în această privință seamănă și cu fluviul ce curge la marginea de sud a marii întinderi. Se încheiase anul 1954. 26. Rex stătea întins pe cimentul curții la soare: era în luna mai a anului 1955. Rostesc aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele în față, se auzeau broaștele în micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai încălzea încă la soarele uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răbdare scuzele Chișinăului, care nu au venit niciodată! În ciuda eforturilor politico-diplomatice ale celor două oficii guvernamentale pentru relațiile cu Republica Moldova și, respectiv, România, a discuțiilor prelungite și argumentate avute cu ambasadorul Republicii Moldova la București, poziția Președintelui Vladimir Voronin a rămas neclintită în negativismul său și în perpetuarea neadevărului cu privire la adevăratele intenții ale României față de Republica Moldova. Perioada de îngheț în relațiile oficiale bilaterale a durat până la încheierea mandatului Președintelui român Ion Iliescu. Imediat după venirea în fruntea statului a Președintelui Traian Băsescu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
entuziasma decât pe marginalii lecturii, pe rafinații degustători din underground-ul stilului, dar Sadoveanu va rămâne - no matter what - un scriitor cu o gândire artistică fascinantă și dintre cele mai complexe. Revizitarea lui confirmă, cu multe surprize plăcute, o poziție canonică neclintită. Destul pentru ca scrierile sale sa fie evergreen-uri oricând reeditate cu succes. Marius Chivu Mai multe note asupra edițieitc "Mai multe note asupra ediției" Sadoveanu a devenit, din păcate, un tipic autor de manual: câteva opere sunt studiate an de an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise el după aceea; îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și mortul fu îngrijit creștinește, roibul străinului fu adăpat de Petrache; iar părintele și primarul porniră spre casele lor, clătinându-se. Luna plină lumina grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un colț al iazului, venea vâjâitul înăbușit al unui opust. Când se despărțiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos, apoi am dat de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură, iese ca niște flori pe blana albă, printre coaste - și ochii se rostogolesc ca niște globuri crunte, apoi rămân neclintiți, plini de lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere. Mulțimea se mișcă, se împrăștie. Și boierii intră pe strada Prefecturii, vorbind zgomotos. Cine a dat întâi? Cine l-a sfârșit? Fiecare a dat lovitura cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul limpede. Într-o băltoacă neclintită, în noroi, printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie groasă de un țăruș înfipt în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti deodată vânătorul. Mai încolo am ascunzișul vâslelor... Și uite, colea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
săgetând pe deasupra pămătufurilor roșcate, dincolo de bătaia puștii. După aceea, dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam o grea pierdere. Grăbii pasul calului prin întunericul adânc. Satul cu moșioare neclintite izvorî deodată aproape de mine. La margine, spre apă, crâșma lui Sandu n-avea nici un fir de lumină. Îmi făcui o mulțime de gânduri. Ce să fac cu calul? unde îl adăpostesc? În ajun, înainte de a pleca spre Sărățeni, mă înțelesesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cunoști, Chivo?... Atunci, scurt, zăvorul scrâșni; și deodată îmi răsări în față fata, cu ochii întunecoși sticlind în lucirea de lumină care năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet: Are să te găsească taica! dar așa de încet, că de-abia auzii. Și când intrai în tindă, îmi puse mânile în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit!... El mi-a rușinat muierea, m-a sărăcit, m-a prigonit - și acuma ciocoiul iar s-arată!... Iar s-arată! Ce-ai făcut, câne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul cu ochii neclintiți albi, simțeam încă în jurul gâtului strânsoarea unui arcan de fier. Mormântul unui copil, 1906 Păcat boieresc a fost publicată inițial în Convorbiri literare, nr. 1-2 din ian.-feb. 1906, an în care revista împlinea 40 de ani de la apariție. Duiliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]