673 matches
-
depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să constate tristețea serbărilor din imensul domeniu lăbărțat în necuprinsul Bărăganului și în resturile Codrilor Vlăsiei. Așteptând la o coadă interminabilă, Pelerinul, interesat de un Mausoleu de marmură roșie, pe care corifei cu stetson îl situaseră într-o Piață megalomanică, simțea nevoia irepresibilă să urineze. Voia să o facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Moare apa în setea de nor, moare pâinea în foamea de păsări, moare Dumnezeu în nostalgia icoanei. Cine este mai singur: cel ce a inventat singurătatea sau cel îngropat în ea? Petru repeta nedefinirile: Fericiți cei flămânzi și însetați de necuprins, că acelora le vor crește brațe până în cer. Nu este Dragoste! La 15 ani ești munte și fântână, și floare, și cal... La 15 ani în suflet crește o câmpie, pe câmpie îngerii culeg păpădii coapte pentru a împleti lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere ale târgului cu înecați. Chipul neștiutului este viu; identitatea, o deconspirare a memoriei. Prezentul diluează forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în uitare. Trece neștiutul dintotdeauna; pașii, o simfonie de incertitudini; ploile au spălat urmele, vântul a șters ridurile, zăpezile au albit atingerile, dar neștiutul trece și mereu este altul, și mereu ascunde necuprinsul ca pe o virginitate de înger. Rugăciunea inimii într-un contur alb-negru se rostea singură. 31. La 20 de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pat costau cât o zi de muncă. Era octombrie, dar ningea ca în toiul iernii. Pădurea de brazi ascundea turla bisericii, fumul chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos, parcă desenat de un arhitect bolnav de parkinson; de la șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două ulcioare răsturnate țâțele, domnișoara o poartă uitată deschisă peste noapte. Bluzița transpirată reliefa o câmpie ca după ploaie, aburii trădau arderea (stingerea se întâmplă când golești focul și nu fântâna din inimă). Domnișoara și-a desfăcut palmele, rugăciunea îmbrățișa necuprinsul, degetele, precum niște lumânări aprinse în noaptea de înviere, capul aproape căzut peste umărul stâng confirma aparențele. A fost femeie jumătate de viață, acum este corabie, turlă de catedrală, far la capătul lumii în vreme de potop. Închină-te, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei, fiecare pas, o intenție de groapă acoperită; peste cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea tot mai mult, secundarul trăgea greu plugul a secetă; lemnul de nuc ardea cu aromă de farmacie; focul înghițea secundele ca pe niște semințe cojite de floarea soarelui, pendulul oscila între două nedefiniri; ceasul, precum clopotul, precum comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așterne omul sub cruce în ultima zi însemnele călugărești le-a primit tot ca pe o descompunere a nimicului.) În iconostasul din stânga, născătoarea de Dumnezeu și om îmbrățișa înaltul. Dintr-un pumn de cenușă creșteau brațe spre cer. Dragostea încape necuprinsul în inimă, Genia. Ia vezi, sârbule, ce-i cu băiatul. Se vede venind domn' procuror. Îl cunosc după lanternă, parcă-i farul de la Sulina! Hai, repede! Adu-l la mașină! Este trecut de 10, ne apucă miezul nopții în creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fân cosit aseară Lăute‐ n somn, și‐n vis tu diafană Petale roz să ningă pe fecioară Vârtejul să te suie în candela de ceară și fără veste, fără trup Să ne oprim în marele Olimp Cuprinsul se strecoară‐n necuprins În viața noastră, înadins. (Din volumul „Chemarea depărtării”). ștefan Bucevschi În 1970 când la Bârlad a apărut revista „Coordonate bârlădene”, în prefața primului număr, prof. Constantin Clisu, secretarul cenaclului literar „Al.Vlahuță” - care funcționa la Casa de cultură a sindicatelor
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși și timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins Se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare Să naufragiez în vasta mare... În felul acesta, totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului: "Cosi fra questa/ Imensità s'annego il pensier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca o ispită... peste basmul în risipă"; De la basmul sângelui spus/ Întoarce-ți fața către perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu-se pe-o treaptă/ unde poveștile așteaptă". Dacă la Eminescu necuprinsul, care dă universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera luminii absolute, la Blaga nimbul cosmic este clar-obscur. Limita lucrurilor se estompează, se pierde într-un halo de luminescență viorie prin care are loc absorbția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul său i-a ucis tatăl, începe cu întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eroici furori despre entuziasmele eroice filozoful italian afirmă că zborul intelectului celor rari nu sfârșește niciodată; Puterea intelectuală nu se află niciodată în repaus, nu este nicicând satisfăcută cu un adevăr inteligibil, ci aspiră mereu și mereu spre adevărul de necuprins, nu este mulțumită niciodată cu ceva finit... Ea despică bolta cerească, se avântă în nemărginire și, prin eter, pătrunde în sferele superioare, parcurgând treaptă cu treaptă adevăruri tot mai înalte." Or, care este suprema aspirație a spiritelor dotate cu inteligență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
legume a curții părintești și este pietruită, dreaptă. Primăria s-a Îngrijit să sistematizeze toate străzile adiacente șoselei principale (care trece prin mijlocul comunei) și să introducă pe fiecare stradă apă curentă. Și totuși, ulița pare pustie: o liniște de necuprins, un aer cald, primitor, curat, culoarea verde de-o parte și de alta a drumului... Casele le număr pe degete; au rămas dispersate ici, colo, și Între ele multe terenuri virane pline cu iarbă. Oamenii au plecat În ceruri iar
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Guliver în țara piticilor, și simțământul acesta de grandoare era atât de puternic, încît crdeam că am ieșit din noi, iar în spate se târau nevolnic rămășițele noastre. Și mergând așa la braț cu marea, amândoi îi sorbeam aerul, măreția, necuprinsul. ― Du-te și-i cere iertare, i-am spus Mihaelei. Ai făgăduit. Ea coborî la mal, își trase ciorapii și îngenunche pe nisipul ud. ― Ce faci? Ce faci? ― Vreau s-o sărut. Spunând acestea se aplecă adânc și puse buzele
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pus câteva întrebări ca să aflu adresa Mihaelei, dar Charlot habar n-avea. L-am lăsat în pace să-și continue somnul și am plecat cu neliniștea în suflet, având presentimentul că se întîmplase ceva grav. Unde s-o găsesc în necuprinsul Bucureștiului? Pe cine să întreb unde sade? Cine ar putea să-mi îndrepte pașii pe urmele ei? Am căutat pe Aurora, colega de la Drept (aceea care mi-o prezentase în seara balului mediciniștilor). Nădăjduiam că îi cunoaște adresa, și pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
frumoasă? Mă desprind și plec spre stele. Eu sunt parte din unul singur acum. Mi-e frică, moarte, unde mă duci? Tu îmi arăți tot ceea ce există, ducându-mă în mâna ta puternică și fără margini. Îmi răsucești spiritul spre necuprins, presărând cu el stelele și micile lumini de pe tărâmul închipuirii. Ele, luminile, sunt ființele celor care au trăit vreodată. Sunt atât de multe! Locul meu e lângă una dintre ele, mic, pentru că nu sunt cu nimic mai mult decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
poate spune oricum, după cum am arătat mai sus. Acolo unde cândva Robert și colegii săi răspundeau veseli la lecție, zâmbind inteligent, se întindea acum, nemărginit, batjocoritor și iluzoriu prin superioritatea și perfecțiunea sa în raport cu rasa oamenilor, spațiul cosmic. Noaptea stelară. Necuprinsul vidului. Oceanul nemărginirii și, în general, orice altă sintagmă s-ar putea potrivi mai bine spațiului extraterestru. Mult mai nebun decât întreaga omenire la un singur loc, Michael se prinse deodată cu mâinile de rama ușii de mult absorbite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay Shan, Tian Shan, zidul pământului, munții Gilgit, Kashmir, necuprinsul Tibet, gardian tăcut și impozant al resturilor unei civilizații dispărute, Dhaulagiri, cel înalt, și abia la urmă platoul Baghelkhand. Iar după el, explicând toată această desfășurare de forțe pietroasă, Golful Bengal. Lumea era cumplit de frumoasă, toți știau asta, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dulci și gingașe, cu infinita lor părere de rău, realizând, înspăimântate de moarte, că tocmai s-au îndrăgostit. Pe scenă se aprinse un singur bec, nu tocmai mare, luminând vag fețele celor din primele rânduri, albe, triste chipuri, prelungi, de necuprins instantanee ale părerii de rău. Angestaitn, uimit și el de atotputernicul nimic care se auzea, făcu prima mișcare și părăsi pianul, apropindu-se de microfonul principal. Apoi ciocăni de două ori în el, pentru a se asigura că merge. - Mhm, bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de unde, iată, nici cea mai înverșunată credință nu mă poate scoate teafăr... Nu-mi vine-a crede! Și nu vreau să accept faptul ca nici ciudățenia aceea, de care numai eu mă credeam în stare, fiorul acela al trupului de necuprins în cuvinte, pe care-l simțeam în clipele când gândeam la desăvârșirea acelor ființe supreme, să nu mă salveze... La ce bun, Părinți ai Cerurilor, este el atunci, la ce bun tot egregorul acela martor al sfințirii umane și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
există o anume mediocritate de a trăi, atunci mă închin ei și desfid pe toți aceia care laudă pieirea vremelnică și glorioasă datorată cine știe cărei pretinse inspirații insuflate de acei demoni nevăzuți ai creației... Ce este starea acesta ciudată și de necuprins pe care unii au numit-o geniu - și de unde vine? ar trebui să mă întreb mai curând, fiind absolut incapabil să-mi încerc mintea cu cine știe ce alte nețărmuriri ale universului... Asta în cazul în care aș fi capabil de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
măcar am fost salvat! - SUNT SALVAT! - de încercările grele la care m-au supus soldații aceia ai întunericului și măcar atât mă mulțumește acum, faptul că am încercat, fie și pentru o clipă numai, mă gândesc, să mă războiesc cu necuprinsul stelelor și cu ființele nevăzute ale căror tărâmuri nu țin cont de nici o lege a fizicii... măcar atât cred că poate fi o realizare cât de mică, pentru că nu se poate chema om, îmi închipui, acela care nu a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privește dezolată spre locurile de joacă pline de copii veseli sau apare în apropierea unor ghivece cu flori ofilite. Apoi, vizita la orfelinat. Există chiar și o scenă unde, în vis, roșcata Caduta bântuia de una singură pe întinderile de necuprins ale unui deșert cenușiu. Cât de sterilă poate fi o femeie? Da, chiar să ajungi să o compătimești pe Caduta deznădejdea sterilității. Și Butch Beausoleil - amanta, dansatoarea? Mă așteptam ca Doris, o adevărată feministă, să respecte singura condiție a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]