907 matches
-
l-ai tăiat jos? ă Da, avea niște urme negre, spuse Salitov. De ulei, cred. ă Desigur. Urme de ulei pe spatele mantalei. Dar în față? ă Nici urmă de ulei, se aventură Nicodim Fomici. ă Pe mine nu mă nedumerește lipsa petelor de ulei. Ci... ă Lipsa sângelui! strigă Salitov. ă Întocmai. și chiar dacă el ar fi criminalul, starea hainelor în față mă face să cred că nu l-a ucis pe pitic imediat înainte de a se sinucide. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
așteptându-l pe neobrăzatul ăsta. ă Vrei premiu? O să-ți dau premiu! spuse Salitov și se apropie de portar cu o mână ridicată. Deși era protejat de birou, portarul se trase înapoi în fața avansării amenințătoare a polițistului. Aruncă o privire nedumerită spre Porfiri și strigă după Dima din nou, de data aceasta înfrumusețând diminutivul cu abuz. O clipă mai târziu, băiatul își făcu apariția de după arcadă. Era la fel de murdar ca ultima dată când Porfiri îl văzuse. Purta un chipiu dat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Pe mine Kitty. — Îmi pare bine. De unde ești? — Din New York. Tu? — Melbourne. N-am fost niciodată la New York. — Nici eu n-am fost niciodată la Melbourne. — Unde stai? Întrebă Sarah. — În parcarea de la Santa Monica Civic Auditorium. Sarah se uită nedumerită la Kitty. — Dormi Într-o parcare? — Am venit cu o caravană de artiști la un târg de artă. Dormim În rulote. — Ești pictoriță? — Nu. Repoter, secțiunea investigații crime. De aia urăsc crimele. Chiar și atunci când e vorba de gândaci. — Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ceva de ani, până În patruzeci, care avea o galerie În centrul L.A.-ului, Îi mulțumea lui Matthew pentru petrecerea de Sf. Valentin pe care o dăduse cu un an În urmă; era evident că Îl plăcea foarte mult. Kitty era nedumerită. Nu Înțelegea cum un bărbat atât de charismatic nu avea o parteneră de Sf. Valentin. Bruneta, de exemplu. Ar fi putut să iasă cu ea fără nici un efort. — O atragi, În mod evident, și locuiește În L.A., Îi șopti Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sine, răspunse. Sau nu. Nu poți să forțezi lucrurile, zise ea și se opri puțin. Iar faptul că locuiești singur o să fie un punct În plus. — Am găsit ceva, spuse Antonio. Mă mut În seara asta. Îi Întinse pozele Olgăi, nedumerit În continuare; Olga le privi fără nici un comentariu. Kitty se duse la birou, se așeză, Își deschise laptopul și, căutând o evadare din realitate, Începu să scrie. Cei trei tineri stăteau În camera de zi ticsită de cutii și bagaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vrea să fure o lingură de la o bătrână. Femeia are douăsprezece linguri. El fură una. Femeia numără lingurile și Îi ies unsprezece. Mai numără o dată. El pune lingura la loc. Când numără a doua oară, Îi ies douăsprezece linguri. E nedumerită, mai numără o dată. Acum Tom Sawyer ia din nou lingura, deci rămân iar unsprezece. Femeia nu mai Înțelege nimic, numără din nou. Fac chestia asta de câteva ori și, la sfârșit, femeia nu Își mai amintește câte linguri avea, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și cărora li se râsese în nas. „Fire-ai al dracului, Mopsule, numai din pricina ta.” îmi venea să murmur, când cineva a spus: „Ulise, fă-mi puțin loc”. Am izbucnit: „Ce Ulise? Nici un Ulise”. Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: „Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?” Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. „Ce mai faci Ehoan?” l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun, și-a privit o vreme picioarele butucănoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. „Ieși! Ieși!” am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întâmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În cameră, ia loc pe un scaun și lasă la iveală o copită cînd se așează picior peste picior. — Arăți ca un cur, spune Diavolul-băiat. — Mulțumesc, Majestate, șoptește Wakefield cu o voce tremurătoare. Asta e opera ta? — Deloc, sînt la fel de nedumerit ca și tine. Se pare că nu sîntem singuri. O urmă de zîmbet apare pe buzele uscate ale lui Wakefield cînd vede uimirea sinceră a Diavolului și sprîncenele lui stufoase Înălțate a Întrebare. Apoi Începe să chicotească, precum o fetișcană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
se simtă atât de nesigur? îl tachină Fran, trăgând de cuvertura de bumbac și râzând. — Trebuie să simți că ești iubit ca să te vezi în oricare din aceste feluri, spuse el încet. Amărăciunea din glasul lui o șocă și o nedumeri. Sentimentul matern pătimaș din inima lui Fran se aprinse deodată ca o văpaie și își dori să aline orice durere care întuneca viața și fericirea lui Laurence. El ridică ochii spre ea și o fixă cu privirea aceea intensă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o întrerupse Fran, încă nu știm ce s-a întâmplat de fapt. Vă rog, domnule polițist, aș putea să stau de vorbă cu el? Doar o clipă. Fran se așeză pe bancheta din spate a mașinii. Chipul tatălui ei era nedumerit și foarte speriat. Ce se întâmplă, Franny? Ce e cu toată agitația asta? M-a trecut o nevoie, știi, așa că m-am dus în tufișurile de acolo. Fran îl luă de mână, simțind că i se rupe inima. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trustului de distribuție Morton’s era la doi pași de redacția Citizen, dând spre piața din fața catedralei. Fran și Sean își croiră drum printre turiștii care mișunau pe trotuar. — Ar trebui să edităm ghiduri turistice pentru străini, mormăi Sean, încă nedumerit asupra destinației spre care îl târa Fran. — Cu excepția faptului că vin aici doar șase săptămâni pe an. Sean, ai ceva experiență într-ale actoriei? — Obișnuiam să mă duc la cercul de teatru pe când eram la școală, răspunse Sean, încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-i plăcea să se uite la televizor și un îngrijitor extrem de sadic o așeza acolo dinadins. Fran își propuse ca data viitoare să aducă o pungă de cornuri cu cremă de migdale, deși probabil că bătrâna avea să se uite nedumerită la ele și avea să spună: „Ce-i cu porcăriile astea? Vreau terci“. Se uită după tatăl ei și în cele din urmă îl zări în celălalt capăt, cu un aer răzvrătit, cu micul dejun neatins în față. — O să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
statornică aspirație față de acea dhvani indiană”. Vorbind despre Sburătorul (literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul lucrării, Const. I. Emilian ține să-și afirme, cu suspectă insistență, „imparțialitatea”, obiectivitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
săgeată, floare și foc. În iarbă înaltă, în mare mătasă, căzu din a veacului casă. S-a-ntors, ah, în lume o stea. Mi-s mînile arse de ea. [1931] * ÎNTREBĂRI CĂTRE O STEA Stea care subt carul cel mare abia licărești nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești? Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemîntuit? Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit? Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare? Păzești un norod, o cetate, sau numai o floare? Peste ce suflet
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
aceleași uliți unde-am fost prietenul mic al țărânii din sat. Port acum în mine febra eternității, negru prundiș, eres vinovat. Nimeni nu mă cunoaște. Vântul el singur, sau plopul de aur. Plop înălțat de-un fir nevăzut asemenea fusului. Nedumerit turnul se va uita doua ore în urma mea până m-oi pierde din nou subt dunga apusului. Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mai mici decât le-a crescut amintirea. Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
foarte rău pentru tot. Pe urmă, ne așezăm amîndouă. E prima dată cînd simt răceală din partea Lindei. După ce m-a Îmbrățișat la sosire, am presupus că ne vom relua de Îndată rolurile, dar ea menține o politețe rezervată, ceea ce mă nedumerește. Nu i-am mai văzut niciodată această față și Îmi dau seama că Îmbrățișarea nu Înseamnă că m-a iertat, că totul e În regulă și că fac iarăși parte din familia ei. Îmbrățișarea fusese menită să mă liniștească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
răsuflat ușurat când am zărit-o pe Ana și am încercat să mă apropii, convins că, așa, voi fi în siguranță. "Nu mă atinge", mi-a șoptit ea. După care mi-a dat o explicație, abia deslușită, care m-a nedumerit: "Dacă îmi vei atinge acum părul sau umerii mă voi risipi și vor trebui să treacă veacuri până să renasc din nou din deșert. Stai pe loc și încearcă să rămâi liniștit, evitând să-mi spui numele ori să mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
păzeau; nu le fusese deloc ușor să-l imobilizeze, dacă mă luam după fețele și mâinile zgâriate și după nerăbdarea lor de a-l vedea fără suflare. Când le-am poruncit să-l dezlege, au tresărit și s-au uitat nedumeriți spre Faroald. Scara a fost culcată pe pământ, și le-am cerut longobarzilor să se așeze de jur împrejur, în cerc, și să evite orice violență față de acel om, indiferent ce-ar fi făcut sau ar fi zis. El urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi-a relatat ce s-a hotărât la adunare. Cinci oameni trebuiau să plece, el, Ariald, Gundo, eu și încă un luptător numit Pandolfo, cu câțiva ani doar mai în vârstă ca mine. Plecarea era pentru a doua zi. Eram nedumerit. Ce rost avea participarea mea la judecata regală? Dacă regele Adaloald avea să vină însoțit de o echipă de notari și scribi, prezența mea ar fi fost inutilă. Nu cumva voiau să mă judece chiar pe mine? Faroald m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fragment de lemn stropit cu sângele Său. Era cât pe-aci să-l scap jos. - Și de ce mi-l dai mie? l-am întrebat mirat. - Vreau să-l duci la Aquileia și să-l dai patriarhului. Îmi amintesc cât de nedumerit am rămas. - Știi bine că din Aquileia n-a rămas decât un loc pustiit. Cui ar trebui să-l dau? Celui care se crede patriarh de Cormons sau celui care se proclamă patriarh de Grado? Mi-a mângâiat o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
privesc câteva momente. Oare chiar nu remarcă ironia situației ? Sau a avut grijă Harvardul să-l desensibilizeze ? — Deci acum ești din nou cel mai bun prieten al meu. Nu-mi pot reprima reproșul din voce. Ce amuzant. Guy se uită nedumerit la mine. — Ce vrei să spui cu asta ? — Haide, Guy. Aproape că-mi vine să râd. Când am fost la ananghie, te-ai făcut că nici nu mă cunoști. Și acum suntem iar amici la cataramă ? — Ești nedreaptă, spune Guy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lui Cyril. — Poftim ? zice acesta, făcînd cîțiva pași spre noi. — Vorbesc de băiatul ăsta, Jack, spune tata, arătînd spre Jack, care vorbește cu un tip În sacou bleumarin. Găsiți voi un loc unde să-l reangajați, nu ? Cyril se uită nedumerit de la tata la mine, apoi iar la tata. — E OK, Cyril ! strig relaxată. Tată, taci, OK ? Îi șoptesc. E șeful companiei. — Poftim ? Toată lumea se uită la mine. Compania e a lui, spun, roșie la față. Așa că... vă rog nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Intendent. Toate ambasadele mă cunoșteau. „Pancratz Temelie“, așa-mi ziceau. Nu mă lua la pertu, dacă am venit să-mi dai o gaură la curea. Nu ți-o cer degeaba. - Ziceam și eu, îngăimă meseriașul. Îl privi lung pe bătrân, nedumerit: - Am am auzit de profesorul ăla. A dat și la radio că s-a întors acuma nu demult. Vine și p-aici. A făcut niște donații, subvenții, intervenții, ceva de-astea științifice... Dar nu m-am prins că-i de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]