2,311 matches
-
datorată prezenței sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărți, multe dintre ele de matematică, sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. - Bună ziua, domn' profesor. Cum, Brigitté n-a ajuns? întrebă ea privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că de obicei nu întârzie? Nu locuiește ca mine așa de departe să folosească tramvaiul. Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă roșie, Condurache fu surprins că nu a venit în pantaloni
CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 822 din 01 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350294_a_351623]
-
trecută am fost pe Muntele Athos împreună cu un prieten care a făcut parte din acea delegație din Transnistria, iar la chilia unui pustnic basarabean am fost abordați de un părinte. - Nu mă mai cunoașteți? - Ne-a întrebat. L-am privit nedumerit, căci nu știam dacă și de unde-l cunoaștem. Sunt părintele Vasile, duhovnicul măicuței Ana din Dubăsari. Vă mai aduceți aminte de ea? Azi se împlinesc 18 ani de la înălțarea ei la Domnul. Am rememorat împreună ziua morții ei, uimit de
MĂICUŢA ANA de BRUNO ŞTEFAN în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350384_a_351713]
-
a fost cea care s-a întâmplat atunci când am ieșit pe poarta fostului meu cămin. Jup era întins la poarta cât era de lung. Și lung era Doamne, cănd stătea în două picioare... Cât mine de înalt! Câinele se uită nedumerit și trist la mine, iar la geam se uitau nedumerite și triste, Monica, fetița mea de doi ani și jumătate... cea care nu putea adormi decât dacă ținea mânuța în părul meu, și fosta mea nevasta Angelica... Spre deosebire de Jup, ele
ULTIMA MEA IUBITĂ de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 98 din 08 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350450_a_351779]
-
pe poarta fostului meu cămin. Jup era întins la poarta cât era de lung. Și lung era Doamne, cănd stătea în două picioare... Cât mine de înalt! Câinele se uită nedumerit și trist la mine, iar la geam se uitau nedumerite și triste, Monica, fetița mea de doi ani și jumătate... cea care nu putea adormi decât dacă ținea mânuța în părul meu, și fosta mea nevasta Angelica... Spre deosebire de Jup, ele plângeau „mohnit” și lacrămi rotunte li se prelingeau pe obraz
ULTIMA MEA IUBITĂ de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 98 din 08 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350450_a_351779]
-
nevoile vieții, cu atât amnarul i-a dat lumina necesară să vadă spre crepuscul un alt drum al eului său cosmic. Un alter ego legat tot mai puternic de Universul de unde înțelesese că a venit și spre care, împovărat, aștepta nedumerit clipa plecării. Fenomenologic, substanța omenească, pe care antropologul David Le Breton (n.1953) o definea ca un ”nu-știu-ce”, continuând prin a o denumi ”acest aproape-nimic” descoperea adevărul despre omul ”care își depășește înrădăcinarea fizică, dar nu poate fi despărțit de
BRÂUL DIN PORTUL BĂRBĂTESC AL MOŢILOR, SEMN ŞI ÎNSEMN AL VIEŢII DUPĂ MOARTE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1624 din 12 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348532_a_349861]
-
Știa că ești la petrecere. - Adineauri?, am întrebat, cu vocea gâtuită de emoție, căci eu uitasem cheile, cu mult înainte. Asta însemna că după ce îmi lăsase sandalele, necunoscutul ce pătrunsese în casă, a dus cheile înapoi. Adineauri?, am repetat eu, nedumerită. - Da. Îmi cer iertare că am intrat, dar... - Dar nu-i nimic, l-am întrerupt, bucuroasă să văd un chip ce avea pentru mine o familiaritate neutră. Îți mulțumesc! Să mergem la Nona, te însoțesc! Pe Nona, am găsit-o
LOGODNICUL MEU, FRED (ULTIMA PARTE) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 1557 din 06 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348677_a_350006]
-
înapoia! Și într-adevăr Contele Dracula pătrunse în salon pentru câteva minute ca să-și vadă rudele, nepotul și nepoata, apoi luând caleașca de aur și caii năzdrăvani se pierdu în negura nopții în pădurea din apropiere. Părinții fetei rămaseră cam nedumeriți, nepricepând ce se întâmplă cu adevărat, de ce atâta grabă, sau „domnul” este urmărit de autorități și fuge în codru ca un haiduc de frica poterii? - Dar acest domn parcă are puteri supranaturale! - exclamă soacra. - Cu siguranță îl urmăresc comuniștii! - adăugă
XXIII. GEMENII DIN BUCUREŞTI (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1557 din 06 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348681_a_350010]
-
ca și pentru mine de fapt, zise el ca pentru sine. - Ăsta-i diliu tare de tot. A servit la prânz ciuperci otrăvite și acum încep să-și facă efectul. Ce vrei să spui tipule? Cum așa? se miră Marian nedumerit. - Nu-mi cunosc încă partenera, răspunse Cris râzând și totuși un pic necăjit de situație. - Asta nu am crezut că o pot auzi de la tine. Cum poate armăsarul Galațiului aflat tot timpul în călduri, să nu-și cunoască victima? replică
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349278_a_350607]
-
prea ajutat în momentele mele de gelozie. Fiindcă, evident, am trecut și eu prin așa ceva în tinerețe, altfel de unde aș fi știut atâtea ? 4. Soțul vine acasă și își găsește soția în brațele alte femei. Nu e atât furios cât nedumerit. “Ce are tipa asta și n-am eu ? Înțelegeam dacă o făcea cu un bărbat !”. Înțelegea pe naiba, dacă o găsea cu un bărbat explozia era gata. Nu-i trece prin minte ideea că soția lui s-ar putea s-
DESPRE GELOZIE de DAN NOREA în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349369_a_350698]
-
micuță... Stătu o clipă pe gânduri, apoi se înălță cât putu de sus pe piciorușele ei zvelte și, cu una din lăbuțele din față, o prinse pe Octavia de mână. — Hai, o îndemnă ea. Hai cu mine. Unde? întrebă Octavia nedumerită. — Să-ți arăt unde locuiesc. Și pe drum o să-ți povestesc cum de-am ajuns ce sunt acum. Fiindcă n-am fost întotdeauna broscuță, nu... Cu mulți, mulți ani în urmă, am fost o fetiță ca tine, apoi am crescut
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
plecăm. Vine aceeași fată și dă să ia halbele. O opresc. - Lăsați că le aruncăm noi peste gard. Hohot general, dar nu s-a prins de ce râdem, așa că n-am mai insistat. Vede că nu plecăm și ne întreabă, ușor nedumerită: - Aici s-a plătit, nu-i așa ? - Da, îi răspund eu serios. Pleacă. Doamnele mă ceartă: - Dane, la cât sunt astea de zăpăcite și așa pun din buzunar în fiecare seară. - Am glumit, mă dezvinovățesc eu și o chem iarași
LA COPAC de DAN NOREA în ediţia nr. 1326 din 18 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349432_a_350761]
-
de tineri cu rucsacurile în spate și poposiră în lunca pârâiașului din apropiere. Noii sosiți își instalară două corturi, strânseră vreascuri din zăvoi și aprinseră un foc să-și pregătească de-ale gurii. Câțiva săteni îi observară și se întrebară nedumeriți ce-i cu acei musafiri nepoftiți pe meleagurile lor. - Măi bărbate, ce-i cu tinereii ăștia de se așează tam-nesam pe moșia omului? - zise Veta lui bărbat-său. - Muiere, pesemne că-s turiști... Se vorbește mereu la televizor despre turismul
V. CĂUTĂTORII DE COMORI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349384_a_350713]
-
ucise Glăsui șoapta privirii care-nfrigurată zise: „Am trecut pe-aici, odată... într-un ceas de rătăcire... Și-am lăsat în grija voastră o sărmană fericire...” Coborând ca o zvâcnire, lacrima, într-o clipită Se-agăță de geana nopții și oftă nedumerită. Chiar atât de nemiloasă poate fi o întâmplare? Să-i îngroape-n stâncă pașii... dar și chipul în uitare? Și, rostind cu duioșie, brusc îmbrățișă privirea: „Eu sunt... dar... în vremea-aceea semănam cu fericirea...” Mariana Eftimie Kabbout Varianta audio-video a
(NE) RECUNOAŞTERE de MARIANA KABBOUT în ediţia nr. 852 din 01 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/348001_a_349330]
-
că, dacă nu punea el, Ariel, piciorul în calea ei, mingea s-ar fi dus în direcția potrivită. Ciudat era că nici Mirinda, când îi întâlnise privirea, nu părea să-l fi recunoscut din prima clipă. Și au rămas așa, nedumeriți, unul în fața altuia, până când fata, revenindu-și prima, îi spusese râzând: Bă, Ariele, tu ești? Bată-te vina, că nu era să te cunosc! Și râsese cu o voce cunoscută și nu prea, de parcă glasul ei ar fi prins niște
DILEMA LUI ARIEL de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348148_a_349477]
-
în casa lor cât o căsarmă din capu satului de către Zolt? Ariel nu pricepuse întrebarea unchiului său și rămăsese cu lingura de cositor în aer. Căci mătușa tocmai le servise o mămăligă cu lapte proaspăt fiert. Cum adică? întrebase el nedumerit. Păi așa, ca pe la noi. Or arvunit-o, cum s-ar zice. Aha, începuse să priceapă Ariel. Și cine zici că e pețitorul? Păi, Iosuvică, de-i el șef la spălătorie. Care spălătorie? Cum care? se minunase moș Senti de
DILEMA LUI ARIEL de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348148_a_349477]
-
-o ușor de braț și cu mâna liberă a arătat larg, clădirea. Nostalgic, dar plin de el însuși mai mult decât în toată seara, a oftat lung a ușurare, după care a binevoit să dea explicații fetei ce-l privea nedumerită: - Într-o sală de aici am susținut ultimul examen înainte de licență. De două ori! Am avut o restanță, singura de altfel... - La ce anume? a venit întrebarea încărcată de curiozitate. - La „Dreptul proprietății intelectuale”. - Ha, ha, ha! Nu era prea
ISPITA (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348127_a_349456]
-
am înțeles să-i aduc, m-a privit strâmbându-se a silă și mi-a dat de înțeles tot prin gesturi că sunt îngust la minte ori nepriceput, completând cu o zicală rusească: -Tî durak crasnâi, i burak! Văzându-mă nedumerit, a deschis dicționarul de campanie și, adunând înțelesurile cuvintelor din cuprinsul zicalei sale, am obținut următoarea calificare: -Tu ești prost și roșu ca dracu! M-am repezit din nou acasă și i-am adus ceea ce vrea de fapt: un ferestrău
AMINTIRI DESPRE STAŢIONAREA TEMPORALĂ ATRUPELOR RUSEŞTI, ÎN COMUNA COSTEŞTI-VÂLCEA, ÎN TIMPUL ÎNAINTĂRII LOR SPRE APUS, DUPĂ 23 AUGUST 1944 de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348142_a_349471]
-
acela blonziu, cu ochi apoși și buze parcă împletite, care spusese că limba română e ca o duminică și care-l privea acum parcă ironic din perete. Tăcerea se lăsă amenințător peste întreaga clasă. Directorul, care venise în inspecție, ridică nedumerit privirile din hîrtiile sale. “Ramona, răspunde tu”, încercă profesoara să salveze situația. Ramona, fetița cu codițe din fața lui, răspunse conștiincios: “Poetul vrea să spună că limba română este ca o duminică pentru că este frumoasă ca o duminică”. Siguranța de pe fața
LIMBA ROMÂNĂ NU ESTE CA O DUMINICĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348221_a_349550]
-
asupra modului în care s-a întâmplat accidentul. Doar ce se despărțise de ea și cum putea să se împiedice așa din senin? A mers și ea la magaziner să afle mai multe de la el, însă se întoarse și mai nedumerită. Cum de nea Ion a plecat subit la moară lăsând magazia deschisă să intre Săndica în ea? Ceva nu se potrivea cu realitatea. Cum de tocmai atunci a apărut soțul său la magazie să o salveze? Toate aceste semne de
FIARA CU CHIP UMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1275 din 28 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347478_a_348807]
-
Văd că încă este lumină afară, nu-i noapte, așa-i? - Mai poți dormi dacă vrei, este abia ora patru. M-am trezit dintr-un nu știu cum să-l numesc, vis sau coșmar... - Cum adică? Ce vrei să spui? întrebă ea nedumerită și încă somnoroasă. - Uite așa, am visat că.... și îi povesti întregul vis. - Aa, asta-i de la oboseală, nu înseamnă nimic. Ce să însemne? - Așa zic și eu, este un simplu vis care poate să-i vină oricui când este
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347552_a_348881]
-
aruncă sub un val și când fetele sau uita să-l mai vadă, ieșise la suprafață undeva spre larg la vreo zece metri distanță. Se tot îndepărta, numai el știind încotro. - Cristina, ce a fost cu toată această poveste? întrebă nedumerită Ana. De unde îl știi pe tip de te pupai așa pasional cu el în apă ? - De unde să-l cunosc? Acum l-am văzut pentru prima dată, ca și tine. - Cum așa? Atunci de unde atâta tandrețe și exuberanță între voi? - M-
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347552_a_348881]
-
Silviu, veniți și voi, vă rog!”. În cameră și-au făcut apariția Petru (alias polițistul care mă acostase în gară) și Silviu (cel gras care mă amenințase în bar). „Ce e cu ei aici? Cine sunt?”, am întrebat, tot mai nedumerit. „Bune întrebări. Sunt actori de-ai mei, cu care colaborez la realizarea diferitelor filme. Pe Delia o știi și tu. Pe ceilalți i-ai cunoscut doar pe stradă sau în bar”. „Ce înseamnă atunci toată mascarada asta?”, am întrebat, contrariat
SCENARIUL DIN CARE NU SE POATE IEŞI de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350193_a_351522]
-
dat drumul. „Ei, hai, că a fost tot o glumă”, i-am zis și am așezat cuțitul înapoi pe masă. „Doar nu credeai că o să te omor în propriul studio”, am rostit și am izbucnit în râs. „Deci...”, rosti, ușor nedumerit, „cum ți se pare scenariul?”. „E bun”, i-am răspuns. „Mă rog, nu e chiar capodoperă, dar suficient de bun cât să mă intereseze. Bineînțeles, Delia, Petru și Silviu vor face parte din distribuție”. „Atunci e bine. Și cine îl
SCENARIUL DIN CARE NU SE POATE IEŞI de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350193_a_351522]
-
de sus! Și eu a trebuit să părăsesc Bucureștiul de câțiva ani buni, ca să înțeleg că cei mai mulți dintre oameni nu fac decât să alerge tot timpul după himere și, când ajung la bătrânețe sau chiar pe patul morții, se întrebă nedumeriți: unde s-a dus viața mea? Ce las eu în urmă? Privește din curiozitate cifra unu: o verticală cu, să-i zicem o aripioară în stânga. Pusă acolo de cineva de sus. Omului i-a rămas datoria să mai adauge și
O CAFEA BUNĂ, CAP.13 de ION UNTARU în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361901_a_363230]
-
plătit că a avut grijă de casă? Ai plătit chirie cât ai stat cu ea în casa lor, prăpăditule? - Păi... cum adică? Să plătesc muierea, f...i gura mamei ei? Ce treabă are una cu alta? a venit răspunsul omului nedumerit și iritat mai rău de așa o întrebare. Câteva clipe lungi s-au pândit în tăcere. Brunetul, cu tupeu, deschis și stăpân pe sine și pe situația creată, căuta atent ochii celuilalt. Tuciuriul țintea doar bărbia ori umerii avocatului câte
CAP. I / 1 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361900_a_363229]