809 matches
-
prin îngrămădirile de nouri zdrențuiți, curgeau izvoarele de foc ale zorilor trandafirii, peste apa și peste munții de neguri din baltă. Ploaia tot cădea, dar din ce în ce mai rărită, glasul aspru din lunci contenise - și în liniștea care învăluia singurătatea, prin ceața nelămurită a zorilor, încălecai și pornii ca alungat de ceva spre Sărățeni. IVtc "IV" Dragostea înflăcărată, cea dintâi dragoste, mă ardea! Tremuram ca scuturat de friguri în odaia mea, singur, pe când afară ploaia tot cădea. Și mă gândeam la fiecare clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
frica mânilor acelora mari, care m-ar fi putut strivi într-o clipă; frică de ele și de mânia multă vreme închisă, care ar fi putut să izbucnească dintrodată și să se abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și mă dă la câni... Am înțeles tot. Și pe urmă maica a murit!... Eu o priveam cu neliniște. Înțelegeam acum și întunericul din sufletul pușcașului și, poate, și simțirea mai deosebită a Chivei. Dar greșala tinereții mele o vedeam nelămurită încă: nici nu puteam s-o înțeleg; cumplitele lucruri neguroase de demult, totuși, îmi trimeteau o adiere de durere din mormântul trecutului. Iar Chiva, alături, se gândea cu ochii negri, mari, nemișcați. Deodată zise cu glasul moale: — Și maica a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul. Voinea venea pe potecă. Venea întunecat. Îl zării tocmai când începeau a cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ungurul nu se mai vedea; șleahul se potolea, și el se trăsese în întunericul lui. Iar în bătătură, sub plopii subțiri, la focurile care se zbăteau în întuneric, oamenii tăcură. Stăteau pe coaste și focul le rumenea fețele. Erau oameni nelămuriți, și fețe nelămurite; și Petrișor Damian, privindu-i cu ochi tulburați, se simțea mai tare și mai cu curaj decât toți - deși din umbra neagră a hanului poate pândea bărbatul hangiței... — Eu nu mă tem de nimica! zise el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai vedea; șleahul se potolea, și el se trăsese în întunericul lui. Iar în bătătură, sub plopii subțiri, la focurile care se zbăteau în întuneric, oamenii tăcură. Stăteau pe coaste și focul le rumenea fețele. Erau oameni nelămuriți, și fețe nelămurite; și Petrișor Damian, privindu-i cu ochi tulburați, se simțea mai tare și mai cu curaj decât toți - deși din umbra neagră a hanului poate pândea bărbatul hangiței... — Eu nu mă tem de nimica! zise el cu tărie. Și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet, pe furiș, cu dosul palmei. —Tare-i frumos! zicea ea la urmă, în amurg; și pleca cu părere de rău spre casă. Multă vreme, înainte de a adormi, prin cap îi vâjâiau vorbe și-i tremurau în ochii închiși icoane nelămurite. Tudorița era singură în partea aceea de târg, și zilele-i treceau mai ușor cu fata lui Sanis. Vorbeau despre întâmplările târgului și mai ales despre ale mahalalei: despre o lehuză, despre o moarte, despre o bătaie. Sâmbăta, Haia venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am sfădit!... Atuncea de unde știi toate acestea?... Ștefan se opri și se întoarse spre fată. Se opri și ea. Erau singuri, într-un colț depărtat de toloacă, în capul mahalalei, împresurați de împletituri fantastice de spini și buruiene, sub pulberea nelămurită, fugară, schimbătoare, a lunii. Vântul fugea slobod împrejurul lor, îi împresura în vârtejuri călduțe. Ea îl privea deodată în față cu ochii arzători, țintuiți parcă cu două ace de argint. Și deodată prin pieptul lui Bucșan trecu o adiere, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a râvnilor ei; buzele murmurau încet, și ochii priveau neclintiți, mari, înecați într-un văl de suferință, de iertare și de nădejde. Și târziu, în așternut, ghemuindu-se, după ce stânsese lampa, asculta cum trec pe-afară învăluirile, suspinele și glasurile nelămurite ale vântului de început de toamnă; privea un timp la sâmburele de lumină al candelei și la rumeneala de vis și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trece. Fata simțea ca o legănare, parcă plutea într-un gol, și asculta ca din depărtări glasurile lor... Ca din depărtări, lin, parcă-i venea ogoirea unui cântec. O pătrundea domol, în suferința ei amară. Eresurile vechi pluteau în juru-i nelămurite, izvorâte ca dintr-un trecut de negură. Câte-un răstimp, o cucerea din nou lunga domnie a trecutului; rămânea cu ochii țintă, măriți, ascultând o șoaptă tainică, din lăuntru-i. Murmurând cu creșteri și scăderi de voce, uneori Sanis se închina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir vizual, ajunge! zici, te-ai săturat de acest joc care nu mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rândul lui, nu are nici o vină, pentru că e posibil să nu-și dea seama decât mai târziu, după ce toate vor fi trecut. Dacă așa ceva s-a petrecut cu Andrei Vlădescu? Mai înainte fusese starea de agitație, de neliniște, de teamă nelămurită, de apăsare care ar fi putut fi preludiul Își poate chiar a fost) celor petrecute mai apoi, când s-ar fi putut spune că, plutind sau anesteziat fiind, se afla într-un fel de transă. Nu știu dacă ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că nu se putea, ci în senzațiile sau stările pe care le răspândeau în jur prin zâmbete sau ton sau priviri sau gesturi ce păreau nelalocul lor sau chiar nefirești ori el mai degrabă le vedea astfel. Iar întrebările lui nelămurite și nici măcar spuse în cuvinte, ci rămase în el ca o încordare ce putea semăna sau putea fi luată drept teamă nu dispăreau și, acumulate Îlumea îi apărea un timp într-un fel, apoi brusc se lărgea, rămânea o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nevoie de a-și termina îndatoririle lui mărunte pentru a-i rămâne timp să pună întrebări, să vadă lumea, să gândească și să-și facă de lucru în curtea cu umbre mișcătoare; pe de altă parte, ca pe un gând nelămurit, o stare mai mult, că nimeni și, prin urmare, nici el nu trebuie să înceapă ceva înainte de a fi sfârșit altceva și că jocul său, întrebările sau perceperea lumii sunt alterate sau împiedicate chiar sau ar trebui să fie împiedicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
își spunea că oricum e grozav, pentru că se va pregăti explozia aceea de lumină care va izbucni peste o oră sau o zi asupra orașului și asupra lui. Nici asta nu mai făcuse de mult. Avea încredere și o convingere nelămurită că toate îi vor ieși bine și în toate va izbândi. Nici asta nu mai simțise demult. Timpul îl presa, îi lipseau cărți, trebuia să meargă din nou la felurite biblioteci, căutarea în fișier, completarea formularelor, așteptarea, frunzărirea volumelor până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de oamenii ăștia. Domnișoara Annie privi peste umărul domnului Levy. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, domnule. La revedere. Intră în graba mare în casă și închise cu zgomot obloanele. Dispariția ei bruscă îl lăsă pe domnul Levy nelămurit, așa cum îi lăsase și biografia ciudată pe care i-o făcuse domnului Reilly. Ce cartier! Conacul lui Levy constituise întotdeauna o barieră care îl ferea să cunoască oameni ca aceștia. Apoi, domnul Levy văzu bătrânul Plymouth hodorogit care încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la 10 februarie 1797 răspunde că: “am făcut stânjen de opt palme domnești... și am început cu măsura dintr-o piatră veche ce s-au găsit în ograda lui Neculai Givilichi... Și s-au și stâlpit locul”. Necazul care rămâne nelămurit este că: Samuil egumenul Trei Sfetitelor... dă danie o pivniță de piatră... bisericii mucenicului Pantelimon. --Greu la deal cu boii mici... Așa-i și cu această “jalobă” nelămurită până la capăt. --Ori mi se pare mie ori te-ai cam întins
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
lui Neculai Givilichi... Și s-au și stâlpit locul”. Necazul care rămâne nelămurit este că: Samuil egumenul Trei Sfetitelor... dă danie o pivniță de piatră... bisericii mucenicului Pantelimon. --Greu la deal cu boii mici... Așa-i și cu această “jalobă” nelămurită până la capăt. --Ori mi se pare mie ori te-ai cam întins la vorbă peste măsură. Hai s-o luăm pe scurtătură, ca să ajungem cât mai iute acasă. -Dar... --Nici un “dar”. Ia privește colo, să vezi cum soarele se
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
că, Într-o oarecare măsură, politica liberală a lui Franz Josef al II-lea, cît și dorința de integrare l-au făcut pe bunicul meu să maghiarizeze numele fiului, Încă minor. Foarte multe detalii din cronica de familie rămîn Însă nelămurite: În 1944, tatăl meu, precum și celelalte rude vor fi trimiși la Auschwitz, de unde nu s-au mai Întors. Dintre strămoșii din partea mamei, aș aminti un erou legendar muntenegrean, care s-a alfabetizat la vîrsta de cincizeci de ani, adăugînd gloriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și-o crestase din neatenție, și-atunci și-a ras-o. Privindu-l, m-a podidit plînsul; părea cu totul alt om. În acel plîns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cît de mult mi-ar lipsi cînd ar muri.) Iată-l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe ecran se desfășoară Călătorie În lună. Apoi Îl zărim lîngă afișierul din piața Jelačić unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Burne era profund preocupat și de alte lucruri. Îl interesau științele economice și cocheta cu socialismul. Pacifismul Îl ispitea; citea cu fidelitate Mesele și pe Lev Tolstoi. — Dar religia? l-a Întrebat Amory. — Nu știu. Multe lucruri Îmi sunt Încă nelămurite. Abia de curând am descoperit că am creier și m-am așternut pe citit. — Pe citit ce? — Totul. Trebuie să aleg, firește, dar În general mă opresc la lucruri care mă provoacă să gândesc. Acum citesc cele patru evanghelii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
carnet, și de noaptea întunecoasă din fereastră. Își îndepărtă durerea din minte și, cu întreaga putere a acelei minți, se strădui să străpungă amestecul de șovăială și ceață care zăcea ca un nor peste memoria lui. Acolo, imaginile luau forme nelămurite, gânduri fără contur și amintiri obscure ale unor zile de o întunecime de nedescris. Nu erau amintiri, ci amintiri ale unor amintiri. Era izolat pe o mică insulă a imaginilor de moment iar formidabila mare a uitării îl cuprindea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
samuraiul îi urmase tatălui său, nu se mai întâmplase niciodată ca seniorul Ishida să treacă prin domeniul lui pe drumul de întoarcere de la castel. Întrebându-se ce întâmplare îl aducea pe seniorul Ishida prin părțile acela, samuraiul simțea o neliniște nelămurită. Nu-i plăcea deloc să-l vadă bucurându-se de unul singur pe unchiul său. Acesta nu uitase vorbele cu care îl onorase seniorul Shiraishi pe samurai atunci la Ogatsu și se tot întreba dacă nu cumva seniorul îi ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sa mică, nu trăise în altă parte decât acolo. Domeniul Stăpânului era singura lume pe care și-o putea închipui. Însă acum în sufletul samuraiului începea încet-încet să se petreacă o schimbare abia întrezărită care aducea cu sine o neliniște nelămurită și o teamă surdă. Punea piciorul într-o lume nouă. Se temea ca nu cumva zidul care îi sprijinise inima până atunci să se crape și în cele din urmă să se năruie așa cum se scurge nisipul. După ce balenele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acum chircit pe punte ca o zdreanță. Toți se uitau, numai Velasco se repezi spre el, îl luă în brațe și îi șterse sângele cu propriile sale haine. Apoi, sprijinindu-i trupul, îl coborî în cală. Samuraiul simți o silă nelămurită. Nu loviturile de bici îi provocaseră un asemenea simțământ. Încă mai vedea în fața ochilor chipul neclintit al lui Velasco privind netulburat fiecare șfichiuit de bici prin ceața de pe punte. După cum zicea Matsuki, era ceva neplăcut pe chipul străinului care la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]