834 matches
-
parcă blestemate. Însă mascatul Întinse mâna și le numără una câte una, așezându-le În două grămăjoare lângă călimară. — Lipsesc patru dubloni, zise. — Da. I-am păstrat pentru deranj. Și pentru c-am fost luat drept tâmpit. Dominicanul ieși din nemișcare cu un gest mânios. Ești un trădător și un iresponsabil, zise, cu ură În glas. Cu scrupulele dumitale inoportune i-ai favorizat pe dușmanii lui Dumnezeu și ai Spaniei. Toate astea le vei ispăși, ți-o garantez, cu cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cea care o trezise. Cum o trezeau în celelalte dimineți zgomotele. Auzi strigăte și mișcare multă de lume, zor mare pe stradă, dar nu se putu deștepta. Dormi dusă în fundul grădinii, și-n zori, când se trezi, ca de obicei, nemișcarea stăpânea totul. Plutea în aer, ieșea din pământ. Trase cu urechea și i se păru că zace sub o apă adâncă, și, prin apă, ceva fulgeră ascuțit și se-nfipse în ea. Se frecă la ochi. Rămase cu urechile țiuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise pe jumătate, stropii intră înfrigurați, aducând și sunetele lor obsedante; cei care nu reușesc să pătrundă
ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
în apropiere, o lună aproape plină era pistruiată de frunzele din vîrful unui ulm. Rîul gîlgîia abia auzit printre malurile de lut, iar arteziana susura în depărtare. — Minunat, spuse Marjory. — Am trăit, o dată sau de două ori, clipe în care nemișcarea, armonia și... măreția îmi păreau miezul însuși al lucrurilor. Tu ai trăit asta vreodată? — Așa cred, Duncan. O singură dată, cînd m-am dus cu prietenii la Campsies și m-am izolat de ei. Era o zi frumoasă și caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
curbate se răsuciră cu un vump-vump-vump furtunos și fu zvîrlit cu picioarele în sus ca o suliță și o pală usturătoare de aer înghețat îl izbi în frunte și-l lăsă fără simțire. CAPITOLUL 40. Provan Se trezi legănat în nemișcare, privind luna plină care strălucea. Pe cerul din preajma lui erau cîteva stele mari. Ochii îi erau atît de orbiți că și-i odihni în spațiile profunde dintre ele, dar alte stele începură să sclipească acolo, apoi constelații întregi; nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pare o boltă deasupra, o jumătate dinlăuntrul unui glob, dar bolta pare a se învîrti împrejurul pământului de la răsărit spre apus; unele stele descriu împrejurul Lui cercuri mari, altele cercuri mici; numai două locuri ale cerului par a sta în nemișcare, două puncte: cele două poluri ale globului sideral. Împrejurul osiei statornice dintre aceste două poluri statornice se 'nvîrte în mișcare aparentă universul (motus communis ) și după aceste puncte stabile putem număra curgerea veacurilor cu exactitate matematică. Astfel și în universul
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
picturii, chiar între cele două șiruri de construcții în prăbușire, se contura acum chipul adânc gârbovit al lui Herman, ca și când ar fi fost și el pictat în prim-planul tabloului, animal teribil al adâncurilor vestind sfărâmarea lumilor și începutul eternității. Nemișcarea lui, intensitatea privirii lui albastre întăreau iluzia, așa încît pentru o clipă m-am simțit singur în acel muzeu ciudat, ce adăpostea o singură pictură. Stăteam acum față-n față la masa ovală, smulsă din cine știe ce garnitură străveche de sufragerie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
stins între sprâncene, cum de altfel, de-a lungul coloanei, se deschideau și alte flori mistice, șase în corp și una afară din corp, mirifica sferă Shahasrara, ce-i ardea ca un mic soare deasupra creștetului. Imobilitatea era credința sa, nemișcarea era Calea. Era călugăr rătăcitor, și rătăcirea lui era nemișcarea. În jurul lui se roteau anotimpurile, musonii și uscăciunea, în jurul lui roiau constelațiile ca gâzele de noapte ce se ard în flacăra luminării. Era punctul imobil al lumii mișcătoare. Încremenirea-i
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se deschideau și alte flori mistice, șase în corp și una afară din corp, mirifica sferă Shahasrara, ce-i ardea ca un mic soare deasupra creștetului. Imobilitatea era credința sa, nemișcarea era Calea. Era călugăr rătăcitor, și rătăcirea lui era nemișcarea. În jurul lui se roteau anotimpurile, musonii și uscăciunea, în jurul lui roiau constelațiile ca gâzele de noapte ce se ard în flacăra luminării. Era punctul imobil al lumii mișcătoare. Încremenirea-i era răsplătită, căci, pe acel vârf de munte, un mic
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
doar se-nclinau, batjocoritor ai fi spus, și de multe ori o ștergeau chiar atunci, mulțumiți cu atât. Pe o treaptă mai sus erau amatorii, bărbați sau femei în haine obișnuite, de stradă, și nefardați, a căror singură artă era nemișcarea. Unii se mândreau că pot să nu clipească o oră-ntreagă, alții că pot rămâne, drepți și înalți, în aceeași poziție timp de aproape jumătate de zi, fără vreun tremur perceptibil al brațelor și fără acel balans al corpului, aproape
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pentru ceilalți, simulacre umane: manechine, figuri de ceară, statui, morți împăiați, înghețați sau îmbălsămați din cine știe ce panteoane barbare. Nici ei nu erau artiști, dacă nu-i socoteai artiști ai foamei, ca pe orice cerșetor sau student fără parale. Nu simpla nemișcare îți dădea dreptul (exorbitant) de-a fi numit om-statuie, căci nu există artă unde nu există spectacol. A sta imobil echivala, în arta statuilor vii, cu a ști să desenezi literele în arta literaturii. Ce distanță de la caietul de clasă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se miște pe loc sacadat, precis și stângaci totodată, scoțând printre dinți un uimitor zgomot de mecanism pus în funcțiune de un sistem de motorașe electrice. Totul dura douăzeci de secunde, după care omul-robot se-nchidea din nou în totală nemișcare. Alții erau statui patetice, îngenuncheate și cu brațele rășchirate spre cer, cu fețe aidoma celor loviți de viforul soartei potrivnice. Urmau statuile senzuale, femei în lungi rochii colorate care, în schimbul monezii, clipeau pudic din ochi și, cu vârful degetelor, își
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mantide, călugărițele canibale de culoarea ierbii, de la păianjenii cât bobul de strugure încremeniți în plasele lor, de la pisicile la pândă cărora, ore-n șir, nici un fir de mustață nu li se mișca. Asta-nvățai de la-nceput în ciudata meserie: că nemișcarea e agresivă, că tăcerea urlă, că mușchii de piatră așteaptă să se destindă fulgerător. Dacă turiștii ar fi știut câtă pândă, ferocitate, sete de sânge, de sex și de creier erau pecetluite de ochii goi ai clovnilor și-ai războinicilor
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe creștet, îl punea în genunchi și-i administra o pedeapsă exemplară, în aplauzele amatorilor. Bertine intrase însă cu adevărat în elita tulipelor când avusese ideea strălucită de a se costuma în zeița înțelepciunii, încoifată și-mplătoșată. Cele câteva ore de nemișcare zilnică erau, ce-i drept, sâcâitoare și nu aduceau cine știe ce profit, dar după-amiezele, în aceeași ținută hieratică și spoit pe față cu același var - chiar și părul îi era vopsit în alb și cădea în bucle de piatră de sub coiful
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
moment dat, toți se porniră să urmărească năuci mișcările unui gândac de bucătărie, care, după ce zăbovise o vreme îndelungată pe marginea mesei, părea hotărât să traverseze tăblia în diagonală. Nu avu, totuși, o călătorie prea lungă, căci Kayuk, ieșind din nemișcarea sa, se întinse iute peste tăblie și îl strivi cu mâna desfăcută. Imediat, cu palma întoarsă pentru a arăta ce mai rămăsese din insectă, ridică privirea, căutând aprobarea tovarășilor, care, la acel zgomot sec, păreau a se fi trezit dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cât putu, cu privirea silueta sa subțiratică, în timp ce trecea fără prea mare atenție printre femeile cuibărite pe jos. O auzi bătând în ușă ca să i se deschidă din afară și apoi bufnitura ușii ce se închidea. Obosit de propria sa nemișcare, se ridică încă puțin, însă durerea ascuțită din umăr îl imobiliză, obligându-l să se răzgândească. Fata se ghemui lângă el. — E mai bine să rămâi nemișcat, îi spuse calm. Acum îți dau cu unsoare. Cercetând-o, în vreme ce îi îngrijea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căldură și pentru fiul ei, prea preocupat de moștenirea ce avea să-i rămână de la părinții, pe care nu a știut să-i respecte și să-i prețuiască. S-a stins Într-un final, iar trupul vlăguit de boală, de nemișcare prelungită, era ca al unui copil. Toate persecuțiile la care fusese supusă, nu lăsaseră nici o urmă. Doar rănile de pe spate, aminteau de asta. O priveam printre lacrimi, pe femeia caremi povestea cu o jale de nedescris. Nu-și mai ștergea
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
în urmă în munți, împreună cu Curt, fratele mamei. În lumina aceea limpede și alunecoasă era ceva ce amintea de drumețiile pe coastele abrupte, prin pajiștile alpine și prin păduri, sus de tot, până pe flancurile stâncoase, acoperite de zăpadă în această nemișcare glaciară. Și asta, spunea tata, era absolut minunat, mai ales când vremea avea, ca azi, limpezimea cristalului. Cu toate astea, noi ne înghesuiam; ne urcarăm tremurând de frig și tata conducea mașina înțesată de bagaje în jos, prin curba ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Liniile de amărăciune de pe chipul ei s-au adâncit brusc. Ne vom stabili la Beijing. El se duce să deschidă ușa. Va fi lângă Zhong-nan-hai, în Orașul Interzis. Voi ocupa o reședință numită Grădina Recoltei. Am păstrat pentru tine Grădina Nemișcării. 13 Am cucerit China și ne-am mutat în Orașul Interzis. Este un oraș în oraș, un parc vast, înconjurat de ziduri înalte și care adăpostește birourile guvernamentale și un număr de palate splendide. Palatul nostru a fost proiectat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de câine se strâng sub frunzele de lotus. Pe partea stângă, tocmai a fost terminată o nouă grădină de legume. La capătul grădinii e o arcadă din piatră, acoperită cu iederă. Pe sub iederă e o cărare care duce la Grădina Nemișcării, unde este reședința lui Jiang Ching. Grădina Nemișcării este protejată de Grădina Recoltei, dar separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Pe partea stângă, tocmai a fost terminată o nouă grădină de legume. La capătul grădinii e o arcadă din piatră, acoperită cu iederă. Pe sub iederă e o cărare care duce la Grădina Nemișcării, unde este reședința lui Jiang Ching. Grădina Nemișcării este protejată de Grădina Recoltei, dar separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns să fie acoperită de mușchi. Când trece primăvara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns să fie acoperită de mușchi. Când trece primăvara, intrarea e blocată de frunze. Grădina Nemișcării a fost cândva reședința Doamnei Xiangfei, concubina favorită a împăratului Ming. Doamna Xiangfei era renumită pentru pielea ei parfumată în mod natural. Se zice că a fost otrăvită de împărăteasă. Pentru a-i păstra amitirea, împăratul a poruncit ca reședința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care nu mai sunt virgine. Din nou, asta e slujba mea. Ești bine, Jiang Ching. Navighezi lin. Ai trecut oceanul și nu te afli foarte departe de țărm. Afară, frunzele uscate zgârie pământul. Jiang Ching a plecat înapoi la Grădina Nemișcării. Se îngroapă sub cearșafuri și perne. În pivnița lui Kang Sheng, ea și-a pierdut liniștea. Nu mai poate să doarmă acum. Aude întruna pocnete, ca și cum craniul ei s-ar sfărâma în bucăți. În ochiul minții ei, un puhoi gigantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu două etaje. Îmi este dor de rolul meu. Îmi este dor de scena mea. Pentru o vreme, frumusețea locului îi ocupă timpul. Apoi se satură. Se retrage. Vizitează mai puțin. Curând, încetează să mai vină. Se închide în Grădina Nemișcării și ajunge să fie deprimată. E disperată după un public. Vorbește cu oricine se nimerește în apropiere. Servitorii, bucătarul, noul animal de casă - o maimuță care i-a fost oferită de curând în dar de Grădina Zoologică Națională, sau oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că actorul și regizorul, bărbații care nu au putut să-și revină niciodată de pe urma tristeții prietenului lor, Tang Nah, i-au trimis un mesaj premierului Zhou, informându-l de ambițiile ei. M-am întors la Beijing, înapoi la viața de nemișcare. Nu voiam să mă întorc. Biroul Politic mi-a ordonat asta. Am fost ridiculizată la Shanghai. Lumea bârfea despre Shang-guan Yun-zhu și intenția serioasă a lui Mao de a o lua de soție. Am încercat să ignor zvonul. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]