848 matches
-
ceaușist -, presu punînd, de aceea, pe fondul unor frustrări majore (nu doar personale, ci, tind să cred, colective, legate de întreaga mea generație) că marea intelectualitate umanistă, de la noi și de aiurea, nu se putea articula decît într-un mediu neoliberal (scutit de "stîngismul" de debut al postmodernității) ori, chiar mai acut, conservator (un conservatorism obligatoriu american, tip right-wing republican, din tradiția lui Allan Bloom și Francis Fukuyama). Surpriza și, totodată, cotitura neprevăzută a acestei atitudini de tinerețe a constituit-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
datorită faptului că dinamica ei internă a condus, în multe arii tematice, la niveluri de cooperare ce depășesc practicile OIG și sugerează apariția unui nou tip de actor pe scena internațională. În fine, trebuie menționat faptul că literatura de factură neoliberală nu a ocolit nici OIG cu caracter de alianță politico-militară. Astfel, hegemonia statocentrismului realist în cadrul studiilor de securitate a fost, pe alocuri, pusă în discuție, sugerându-se că dezvoltarea organizațională a Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO) a avut un anumit impact
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de analiză (sistemic) (internațional, global) se referă la sistemul internațional în ansamblul său și susține ca variabile independente, în funcție de autor și teoria îmbrățișată, structura sistemului (în special de către neorealiști), dinamica (procesele din sistem) și instituționalizarea sa (în special de către instituționaliștii neoliberali). Prin contrast cu nivelul precedent, al treilea orientează observația și explicația în direcția outside→in [lb. engl. „din afară în interior”], în sensul în care - în formularea lui Waltz - „statele nu acționează, ci reacționează” la presiunile sistemului. Sistemul este caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
putea explica prin temerea ultimelor două față de consolidarea hegemoniei americane în sistem - o explicație așadar structurală, a cărei sursă se află la al treilea nivel de analiză. În sfârșit, variabila instituționalizarea sistemului internațional este considerată (în special de către adepții instituționalismului neoliberal) ca exercitând un impact major asupra relațiilor internaționale. Opus neorealiștilor, care consideră că statele rămân principalii actori ai sistemului, iar instituțiile ar fi cel mult o variabilă dependentă, o expresie a intereselor statelor, autorii aparținând acestui curent atribuie o importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
sistemice și comportamentul politic extern al unor state individuale. Versiunea realistă structurală (neorealismul) operează strict la nivelul sistemic, considerând că structura anarhică a sistemului constrânge statele la aplicarea principiului autoajutorării și la formarea de balanțe de putere. Opus neorealismului, instituționalismul neoliberal operează tot la nivelul sistemic, însă-și orientează observația nu doar asupra statelor, ci și (sau poate mai ales) asupra instituțiilor internaționale ca variabilă independentă modelând comportamentele statelor, indiferent de puterea lor, și relațiile internaționale în genere. În afara celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
integrării -, Ernst Haas (asociat teoriei neo-funcționaliste și culminând cu teoria interdependenței complexe în formularea inițială a lui Robert Keohane și Joseph Nye). Anii ’80 sunt dominați de confruntarea dintre neorealism, așa cum a fost el dezvoltat de Kenneth Waltz, și instituționalismul neoliberal, printre ai cărui reprezentanți îi regăsim pe Keohane și Nye. În sfârșit, cea mai recentă încarnare a ideilor liberale începând cu anii ’90 și continuând să influențeze politicile promovate astăzi o reprezintă teoria „păcii democrate” (Jackson, Sørensen, 2003). O mare
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
potențialului ideilor și interacțiunilor transnaționale. Raționalismul se distinge în acea perioadă prin importanța acordată instituțiilor internaționale, valorilor, normelor și regulilor, al căror rol în formarea, păstrarea și schimbarea societății internaționale constituie preocuparea primordială a tuturor autorilor acestui curent. Ulterior, instituționalismul neoliberal, ca un curent de gândire predominant american, va regăsi o parte dintre aceste idei și interese de cercetare, adoptând însă un traseu diferit de interogare și cercetare, fără a putea valorifica tradiția Școlii engleze, pe care nu a (re)cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
greșite - ale adepților acestor curente, se poate spune că marxismele reprezintă una dintre cele mai importante provocări intelectuale aduse liberalismului triumfător. Falsa profeție nu este apanajul unei anume perspective - după cât se pare, Istoria nu s-a sfârșit, după cum afirma un neoliberal marcant precum Francis Fukuyama, după încetarea „războiului rece”. Politicul nu poate fi gândit ca un moment înghețat. În probleme precum relațiile Nord-Sud în condițiile globalizării sau relațiile cetățeanului cu un stat din ce în ce mai restrâns în manifestarea suveranității sale, marxismele se pot
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
aceea a și fost relativ facilă încorporarea acestor contribuții, pentru a completa sau combate realismul structural waltzian. În alte tipologii, foarte multe dintre aceste teoretizări sunt asociate „neorealismului”. Tot în acest sens poate fi înțeleasă și dezbaterea între neorealiștii și neoliberalii adepți ai alegerii raționale, care l-a făcut pe Robert Keohane să opineze că mulți neoliberali participă la conturarea unui program de cercetare neorealist lărgit sau să sugereze existența unei tabere comune raționaliste, opusă reflectivismului. Subdisciplina studiilor de securitate a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
waltzian. În alte tipologii, foarte multe dintre aceste teoretizări sunt asociate „neorealismului”. Tot în acest sens poate fi înțeleasă și dezbaterea între neorealiștii și neoliberalii adepți ai alegerii raționale, care l-a făcut pe Robert Keohane să opineze că mulți neoliberali participă la conturarea unui program de cercetare neorealist lărgit sau să sugereze existența unei tabere comune raționaliste, opusă reflectivismului. Subdisciplina studiilor de securitate a produs o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
această tipologie reflectă ideea continuității între orientări. Și în studiile de securitate, neorealismul waltzian a constituit o bază de elaborare a unor demersuri mai puțin parcimonioase, dar poate mai relevante din perspectiva politicii externe. Lucain-Dumitru Dîrdală NEOLIBERALISMUL Programul de cercetare neoliberal s-a conturat, începând cu anii ’80, pe fondul nevoii de reconsiderare și reconfigurare a teoretizărilor liberale și instituționaliste, a căror influență intrase într-un aparent declin. Evoluțiile din politica internațională, în primul rând deteriorarea raporturilor între superputeri în primii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de cooperare între state - este intuiția fundamentală de la care pornesc teoreticieni precum Robert Keohane, David Baldwin sau Robert Powell. Domeniul relațiilor internaționale avea nevoie de o teorie care să abordeze fenomenul cooperării, imperativ ce a servit drept liant al programului neoliberal de cercetare. Această viziune asupra lumii nu era, desigur, nouă: cooperarea internațională a fost dintotdeauna o dominantă a reflecției liberale. Neoliberalismul a profitat însă, în plan teoretic, de revenirea în centrul atenției, în știința politică, a unor personaje întru câtva
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de vedere științific pentru configurarea unei agende de cercetare coerente. Influențele marcante venite dinspre teoria economică, sociologie și alte discipline fac ca noul instituționalism să contribuie la integrarea mai accentuată a științei politice în spațiul științelor sociale. În relațiile internaționale, neoliberalii au găsit în această perspectivă un sprijin extrem de util pentru eforturile lor de extindere a sferei politicii internaționale. Era important ca domenii precum comerțul internațional sau mediul înconjurător să fie considerate sfere legitime de interes pentru cercetătorul în relațiile internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
lor de extindere a sferei politicii internaționale. Era important ca domenii precum comerțul internațional sau mediul înconjurător să fie considerate sfere legitime de interes pentru cercetătorul în relațiile internaționale, pentru ca discursul științific despre cooperarea internațională să fie validat. În plus, neoliberalii își defineau astfel un extrem de vast domeniu de cercetare: în domeniile non-securitare existau mult mai multe instituții internaționale, iar efectele lor asupra comportamentelor statelor promiteau să valideze teza potrivit căreia „instituțiile contează”. Există multe alte argumente în sprijinul ideii că
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de cercetare: în domeniile non-securitare existau mult mai multe instituții internaționale, iar efectele lor asupra comportamentelor statelor promiteau să valideze teza potrivit căreia „instituțiile contează”. Există multe alte argumente în sprijinul ideii că noul instituționalism a influențat decisiv dezvoltarea programului neoliberal de cercetare în relațiile internaționale. Însă discuția nu se poate încheia fără a sublinia faptul că statul este „readus” în centrul atenției - una dintre consecințele de lungă durată și importanță majoră ale noului instituționalism. În relațiile internaționale, statul este actorul
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
se poate încheia fără a sublinia faptul că statul este „readus” în centrul atenției - una dintre consecințele de lungă durată și importanță majoră ale noului instituționalism. În relațiile internaționale, statul este actorul principal, deși nu unicul; în orice caz, orientarea neoliberalilor către studierea fenomenului cooperării între state va conferi o prioritate clară actorilor etatici. Există multiple căi de ilustrare a genezei programului de cercetare neoliberal. În cele ce urmează va fi privilegiată abordarea lui Robert Keohane, care apreciază că este nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
noului instituționalism. În relațiile internaționale, statul este actorul principal, deși nu unicul; în orice caz, orientarea neoliberalilor către studierea fenomenului cooperării între state va conferi o prioritate clară actorilor etatici. Există multiple căi de ilustrare a genezei programului de cercetare neoliberal. În cele ce urmează va fi privilegiată abordarea lui Robert Keohane, care apreciază că este nevoie de o abordare multidimensională a politicii mondiale, care să încorporeze mai multe cadre analitice: Unul dintre acestea trebuie să fie realismul structural, care are
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
analizează modurile în care statele își definesc interesele, trebuie explorate efectele asupra intereselor venind din partea structurii internaționale, precum și din partea altor factori internaționali și a structurii interne. În această matrice evidențiată de Keohane poate fi încadrat, ca origine, programul de cercetare neoliberal. Acesta va respecta solicitarea lui Keohane de a se oferi o interpretare structurală emergenței regulilor la nivel internațional și motivelor pentru care statele respectă aceste reguli, precum și de a se acorda atenție rolului instituțiilor (Keohane, 1986, p. 194). Liberalism și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
emergenței regulilor la nivel internațional și motivelor pentru care statele respectă aceste reguli, precum și de a se acorda atenție rolului instituțiilor (Keohane, 1986, p. 194). Liberalism și neoliberalism Limitările percepute ale realismului structural contribuie semnificativ la conturarea programului de cercetare neoliberal, însă confluența agendelor de cercetare și a metodologiilor între neorealism și neoliberalism nu trebuie să treacă în plan secund faptul că ultimul se dezvoltă, totuși, în spațiul reflecției liberale. Termenul „neoliberalism” este folosit de Joseph Nye în 1988 (Nye, 1988
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
neoliberalism nu trebuie să treacă în plan secund faptul că ultimul se dezvoltă, totuși, în spațiul reflecției liberale. Termenul „neoliberalism” este folosit de Joseph Nye în 1988 (Nye, 1988), iar în același an cercetătorul realist Joseph Grieco folosește sintagma „instituționalism neoliberal”, în textul unui articol al cărui titlu face referire la „cel mai nou (newest) instituționalism liberal” (Grieco, 1988). Unii autori preferă să vorbească de „instituționalism liberal” fără alte calificări, acceptând drept implicită continuitatea între cele două programe de cercetare, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
civilă asupra guvernelor și interdependența tot mai accentuată între acestea din urmă, în diverse arii ale vieții internaționale. În fine, al patrulea curent major este instituționalismul liberal, considerat, de regulă, matricea neoliberalismului contemporan în relațiile internaționale. Dacă replierea operată de neoliberali înspre teorii structurale îi distanțează de corpul clasic al instituționalismului liberal, prioritatea acordată instituțiilor și viziunea lor relativ optimistă asupra șanselor cooperării internaționale justifică, în bună măsură, tratarea neoliberalismului drept o variantă „mai nouă” de instituționalism liberal. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
se face mențiunea că prin „neoliberalism” se înțelege în mod strict curentul academic, nu și ansamblul de prescripții generate de liberalismul republican și cel comercial. Aceasta va fi și perspectiva adoptată în capitolul de față. Abordarea canonică a originilor teoriilor neoliberale debutează cu etapa studiilor funcționaliste ale intergării internaționale, încadrate în sfera mai largă a teoriilor modernizării. Astfel, David Mittrany argumenta că rezolvarea problemelor comune ale umanității va genera o cooperare transnațională, în paralel cu atenuarea naționalismului și consolidarea păcii. Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
non-regionale. În timp, el ajunge la concluzia că teoriile asupra integrării regionale trebuie subsumate unei teorii generale a interdependenței (Viotti și Kauppi, 1993, pp. 241-243). Literatura liberal-pluralistă asupra interdependenței este considerată a fi un precursor direct al programului de cercetare neoliberal. Trebuie menționat însă faptul că interdependența a fost abordată și în cadrul teoretizărilor realiste, fiind interpretată în special ca vulnerabilitate a unui stat față de altul - și, în consecință, având o conotație negativă. Studiile liberal-pluraliste nu au contestat dimensiunea vulnerabilității, însă au
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nou palier al interacțiunilor în politica mondială: relațiile transnaționale. În acest mediu, percepțiile și convingerile decidenților politici se modifică, sporind astfel șansele cooperării internaționale, inclusiv prin instituirea unor „regimuri internaționale” - un concept care va deveni central în cadrul programului de cercetare neoliberal. Lucrarea lui Keohane și Nye Power and Interdependence (1977) are o importanță specială în acest context, pentru că impune un model de înțelegere a politicii mondiale: interdependența complexă. Asumpțiile situate la baza acestui model erau următoarele: societățile sunt conectate prin multiple
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
fondul preocupărilor liberale asupra interdependenței, încercând să evite argumentele de factură teleologică. Însă excluderea acestui tip de argumentație, prezentă în alte variante de reflecție liberală, nu însemna absența oricăror preocupări normative din partea teoreticienilor liberali (pluraliști) ai interdependenței și, ulterior, a neoliberalilor. Cooperarea internațională este un obiectiv ce trebuie promovat, inclusiv prin recomandările de politică publică transmise de cercetători decidenților politici. Cooperarea internațională după hegemonie Tema cooperării internaționale este fundamentală pentru teoriile neoliberale. Cooperarea este definită de Keohane drept un proces prin
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]