7,995 matches
-
Molnár (52 de ani), specializat în ecranizări, a ales de astă dată un roman contemporan al lui Sandor Tar: Avem o singură viață. Pe un ton sarcastic sînt relatate pasiuni stupide, înecate în alcool și prostie, tot atîtea drame ale neputinței sexuale sau emoționale, configurînd o jalnică dezumanizare într-un mediu sordid, undeva într-o localitate rurală. Destrămarea unei familii sfîșiate de neîncredere, dezamăgire și ură atinge culmi deopotrivă tragice și derizorii, eroii călcînd în șanțuri ori ridicîndu-se la ceruri... Într-
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
să se miște, de noroiul uscat strecurat acolo în cădere... Pe urmă, rămînînd singur cu ea, după ce rudele ei plecaseră, intrasem în vorbă cu ea, iar ea continuase în limba română cu acel perfect simplu, - timpul românesc săltăreț, incapabil, cu neputință să povestești cu el o tragedie: Mă bucurai de cunoștința dvs. Avui plăcerea! Îi spusei și doctorului... Fetița mea plînse mult, dar acum e bine... De cînd femeia a căzut, după șocul nervos, a început să scrie zi și noapte
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
spre ficțiune, acel timp dăruit în care fiecare se redescoperă pe sine și pe celălalt, în care o alchimie ciudată face și preface stări, umori, amestecă bucuria imensă cu disperarea fără de margini, ziua cu noaptea, siguranța cu îndoiala, putința cu neputința. Puțini mai au fior în fața misterului teatrului care îți dă energia de a putea descoperi în fiecare zi ceva nou, nerevelat în tine, în celălalt, în cuvînt, în trup, chiar în soare și în lună. Cu o singură condiție: să
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
mai avea aceasta, în 2891, un sens?... Vor fi cataclisme uriașe?... Ciocniri mondiale, între fanatismele religioase, probabil?... Vor mai exista Rusia... America... China... Japonia,... Anglia,... Franța,... Italia?... (de România, Ungaria, Bulgaria nici pomeneală). Lumea globalizîndu-se, luînd forme, pe hartă, cu neputință de prevăzut... Va începe o eră glaciară?... Sau una de hiper-încălzire din cauza poluărilor?... În cîteva sute de ani, pe la 2535, lumea își va fi făcut un culcuș intergalactic? Cetăți extraterestre? Colonii pe Marte, în fine, cunoscut în amănunte și îmblînzit
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
Arătând că omul lobotomizat de astăzi e rezultatul sută la sută al politicii bolșevico-securiste, care a retrimis România în bezna medievismului cel mai imbecil. Dacă nu vom denunța statul comunist și instituțiile sale, ne vom târî la nesfârșit prin șanțurile neputinței, ale sărăciei și violenței. Va trebui arătată fără echivoc și fără părtinire contribuția reală a activiștilor de partid la sălbăticirea unei țări care cândva părea europeană iar astăzi e doar excrescența unei Biafre ce vede în Moscova un ideal demn
Finala pe aparate: astăzi, imbecilitatea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16569_a_17894]
-
așadar, componenta normativă: nu sîntem, ci ar trebui să fim, făpturi capabile de discernămînt și de decizii consecvente cu identitatea noastră personală. Oare în România acestor zile, decizia electoratului reflectă identitatea noastră colectivă, sau e o aberație ivită tocmai din neputința de a lua o decizie? În momentul de față mă tem că orice răspuns am da e la fel de sinistru. Harry G. Frankfurt - The Importance of What We Care About, Cambridge University Press, 190 pag.
Cine sîntem cu adevărat by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16582_a_17907]
-
benzină". S-ar putea ca aceasta să se întîmple... sau să se fi întîmplat, la propriu. Benzina, sursa noastră de energie, care, viitorimii, i se va părea ceva atît de primitiv, bieții de noi... Că intraserăm într-o situație cu neputință de dezlegat. Că omul, care trimisese totuși semnalele lui spre galaxii... destinul său măreț în atîtea și atîtea privințe luase în ultimul timp aspectul unei cămile străbătînd pas cu pas deșertul. Ca în caricatura americană din anul 1999 înfățișînd un
Pe brânci by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16578_a_17903]
-
unei utopii - comunismul - și pentru că acum fabrica s-a închis, iar la țară doar fraierii se întorc, preferăm să stăm, contemplativi, în fața blocului și să așteptăm salarii compensatorii, ajutoare de șomaj și alocații, cît să ajungă unora să-și înece neputința în alcool, altora să mai adaoge o pîine în calendar. Ne-am și obișnuit așa, să așteptăm: pînă mai ieri așteptam să treacă cele opt ore de muncă, prefăcîndu-ne cum putea mai bine că muncim (o lecție pe care am
Eminescu despre ce se întîmplă azi la noi by Liliana Buruiană-Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16587_a_17912]
-
luni de zile fără să pot să găsesc un răspuns onorabil. Pentru că, de fapt, nu este nimic onorabil în toată povestea asta aberantă, plină de vanitate, neînțelegere, șabloane. Citesc articolele Ancăi Manolescu și Ioanei Popescu din 22. Cîtă durere, cîtă neputință și uluială, cîtă suferință în cuvintele lor, în poveștile mai noi și mai vechi de pe acest pămînt ce-și trăiește lipsit de demnitate apocalipsa. Citesc și plîng. Total neproductiv. * cum unsprezece sau doisprezece ani, un bun prieten al tătului meu
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
și cu o ghitară clasică fermă, hipersensibilă - Maxim Belciug. De ce? Pentru că nu s-au închis, în ei, în alții, pentru că îi privesc pe oameni, pentru că îi doare masca sub care ne ascundem tot mai tare, ne adîncim în clișee și neputințe, pentru că simt că trebuie să strige CUVÎNTUL către lume. Cu orice preț. Zilele astea le-am ascultat, ca pe o terapie, cele două CD-uri, La tarara și Troika. M-au acompaniat. Și am priceput altfel confesiunea lui Norman Manea
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
televiziunile. Protejat de claia imensă de păr, el imita postura unor martiri religioși, coborâți de pe frescele murale ale bisericilor în sala de tribunal. Bine sfătuit sau posedând un instinct de conservare cu totul ieșit din comun, Cozma părea însăși imaginea neputinței și suferinței, a unui sfânt intrat pe mâna fariseilor. Însă chiar scos din context, decupat din tabloul brutal al băncii păzite de jandarmi, tabloul e din cale-afară de impresionant. Cozma a devenit, cu largul concurs al celor care s-au
Omul de cauciuc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11851_a_13176]
-
ai scăpat? E.F. Da. L.V. În Still Life scrii: "biologia tandreții se uită." În această lume de "intruși" (calitate pe care i-o atribui și lui Roy Fisher în poemul City Lights), spui, poeții nu se "integrează" (Modern Tower). Această neputință de a se simți acasă și ocrotit e tipică autoului Desperado. El e le mal aimé. Cred că aici te încadrezi în grup. Poemul tău Hotel Maimonides, 2 seamănă bine cu The English Country Cottage de Ruth Fainlight. Scrii: "De ce
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
spune că cea mai sublimă relație între oameni este dialogul, aproape alungat azi din cetate, călător în exilul prelungit al vremurilor noastre? Nu ne sucesc mințile actorii, proiecția carnală a histrionismului din noi, a eu-lui, a ludicului, a putințelor și neputințelor, nu ne poartă teatrul sufletele spre regăsire, spre bucurie, spre uitare, spre visare... ca vîntul și ca gîndul... nu e teatrul și suferință, și durere, și frumosul absolut... Am văzut la Teatrul Bulandra un spectacol care m-a tulburat. Pentru că
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
-l îngrijească ca pe un copil. Și dependența lui față de ea pare să fie rolul pentru care s-a pregătit toată viața, copiii nefiind decât un exercițiu a priori. În puținele momente de luciditate, asaltate cu halucinații mai ales despre neputințele lui - scutece pline de mizerie care capătă consistență umană, urmărindu-l și vorbindu-i, Alfred nu vrea decât să-și recapete demnitatea și libertatea. Teama de universul neființei îl pândește și, din instinct, iubește viața. O viață care se hrănește
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
și transpirația nu-l mai consideram musafirul uimitor (te miri pe ce lucruri mici e judecată lumea celor mari de către copii), mi-era silă, dar acum după ce trecuseră momentele lipsei de reacție am început să-l împing, să tremur de neputință. Zbaterea mea l-a incitat și mai mult, în loc să-mi dea drumul am simțit un nou val de putere cu care mă Ținea pentru sine, am simțit cum ceva între picioare i se face tare, degetele lui trebăluiau ceva în
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
încă un an, pe loc, la noua adresă, și am sperat, în cumplita mea naivitate și în temeiul bolii mele fără leac din păcate, că voi fi lăsată în pace, iertată pentru nesupunerea mea nu din rea voință ci din neputință de-a mai acționa cu energia enormă care se cere, angajându-mă la o nouă mutare. Mutare în care mi-aș pierde, la propriu, viața. Am sperat într-o nouă prelungire de contract. Sună patetic, știu, dar la această oră
Despre supraviețuire by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11936_a_13261]
-
cărui moarte autoarea face un consistent portret, din care însă, așa cum recunoaște, în final, lipsesc datele fizice: "Îmi amintesc atîtea discuții cu el. Știu, la modul rațional, cum era: slab, cu fața lungă, mustăcioară, bărbia ascuțită. Dar mi-e cu neputință să-l văd, să-l evoc în concretețea lui fizică. Asta mi se întîmplă și cu alți oameni de care timpul și spațiul m-au despărțit. Avea exact vîrsta mea" (p. 119). Lista morților este tot mai lungă și cu
Portretul unei doamne by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11947_a_13272]
-
sonor... Pelicula lui Eisenstein, privită astăzi, mi se pare de o relevanță istorică mai profundă decât multe pagini de demascare sau incriminare, oricât de zguduitoare, scrise de atunci și până acum. Salvat de prăbușirea timpului, "Oktiabr" rămâne martorul mut al neputinței de a schimba istoria. Constituit din imagini antitetice, sensul metaforelor de atunci a căpătat, astăzi, dimensiuni terifiante. Opincilor șonticăind în întâmpinarea istoriei li se opun șenilele cadențându-și impecabila înaintare. împușcăturile care vor "schimba istoria" sunt urmărite de bufnița policandrului
Calul și revoluția by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/11945_a_13270]
-
schimbarea macazului. Dimpotrivă, ei au aflat rapid cît de folositor este să pozezi în victimă, cînd, de fapt, te simți gîde. Aceasta și pentru că, în ultimul timp, compozitorii se îndoiesc din ce în ce mai puțin. Le e teamă, probabil, că îndoiala aduce a neputință. Ori poate că o clipă de cumpănă face cît o veșnicie de frustrare. Așa se întîmplă cînd te apropii de sfîrșit: începi să te îmbeți tot mai tare de încrederea în ceea ce ai făcut și să te codești tot mai
Tot mai marginalizați... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11983_a_13308]
-
grație obrăzniciei. Dacă îi iei din scurt ori îi repezi puțin vor păți ceva asemănător cu ceea ce se întîmplă balonului împuns cu acul. Iar dacă ar avea instinctul animalelor sălbatice, odată înțepați, nu s-ar mai reîntoarce la "descurcăreala" și neputința lor originare. Din păcate, s-au dus acele timpuri cînd, din bună-cuviință, compozitorii tăceau în privința a ceea ce nu știau și, din iscusință, erau reținuți în ceea ce spuneau. Mai nou, compozitorii rîvnesc la tot ceea văd: aidoma lăcustelor nu cruță nimic
Tot mai marginalizați... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11983_a_13308]
-
treilea. Iarnă. Pomul grandios este dezgolit. Frunzele au căzut. Este înfricoșător acum, ca un fel de animal preistoric. Dramatismul crește, se intensifică, se cristalizează. Ca și relațiile. Un copac bătrîn, cu noduri groase, cu crengile aplecate, contorsionate, istovit parcă de neputințele ce i se plimbă pe la picioare. Ca un corp abandonat de puteri, căzut, tras în jos de păcate. Relația celor doi devine vizibilă, nu se mai ascunde prin închipuirea nimănui, prin frunzișul ocrotitor, prin suspiciunile imaginației, prin lașități și amînări
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
mînă cu regizorul. Povestea diluată a libretului capătă tensiuni, credibilitate. Accentele sînt modificate în lectura lui Andrei Șerban, raporturile și perspectivele sînt întoarse, ca pe biletul meu de la examen. Protagonista montării este Charlotte. Și nu Werther. Concretul și nu absolutul. Neputința, lașitatea și nu curajul, puterea aspirației, fortificarea unui ideal. Chiar utopic, cum este iubirea lui Werther în punerea în scenă a lui Andrei Șerban de la Staatsoper. Cum este ea, de fapt, pentru mulți dintre semenii grăbiți. Cine este această Charlotte
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
de la Staatsoper. Cum este ea, de fapt, pentru mulți dintre semenii grăbiți. Cine este această Charlotte? Proiecția noastră. Măsura îndepărtării de Werther-ul din noi. Cine este această Charlotte? Călăuza păcătoasă care ne poartă spre noi înșine, spre păcatele noastre, spre neputințe, spre spaima de a opta, de a alege conștient și responsabil. Ne ascundem în hățișul frunzelor, al vorbăriei, al promisiunilor goale, exterioare, ne înstrăinăm de propriile sentimente, de asumarea trăirii lor. Astăzi, Werther este tot mai puțin vizibil în noi
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
depărtarea dintre noi Ce peste suflet joacă-un dans de iele, Cu talpa goală-n bălți, râzând, de ploi, De ochii uzi de-atâtea doruri grele... * Îmi geme inima când te aud Strigându-mă cu glasul cucului. Sub munți de neputință mă ascund Și-ți cer iertare-n șoapta vântului... * Și flori am scuturat cu-a lui aripă Din liliacul ce străjuie la drum Și-un cânt de dor ce-n suflet se-nfiripă Îl împletesc cu-al său suav parfum
IZVOR DE IUBIRE ~ SĂ ȘTII ~ DORINȚĂ de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382645_a_383974]
-
Toate Articolele Autorului Tu și eu de Violeta Cîmpan Ești un gând, Surâzând, Eu o frunză În vânt, Ești în vis Paradis, Eu abis Nepermis, Ești mister La banchet, Eu buchet De regret, Ești dorință -n ființă, Eu de dor, Neputință, Ești frumos, Grațios, Eu o umbră Pe jos, Ești de cer Mai presus, Eu eter Descompus, Tu, bărbat Absolut, Eu, femeie De lut, Tu, rodiri De iubire, Eu, din hău Pâlpâire, Vino, dar De mă vrei, Din atâtea Femei, Să
TU ŞI EU, DE VIOLETA CÎMPAN de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382705_a_384034]