1,105 matches
-
spus că doriți artefacte și nu povești. Oamenii ar putea deveni nervoși dacă vă răzgândiți. ― Ei și? îi întoarse Mos o privire fioroasă proprietarului. Te asigur că ne putem descurca liniștit cu cei din fața magazinului. Povestea bătrânului ăla avea o noimă și nimeni nu mă poate lămuri de contrariu. Kasser îl privi gânditor pe bătrânul soldat. ― Și eu l-am crezut, numai că putem verifica spusele sale și după ce vom fi încheiat târgul pentru vreun artefact. Atunci vom fi scăpat și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vrerii sale era o stare care nu putea surveni nici prea devreme, nici prea târziu. Oricând se va fi instalat, acest lucru era de salutat... Era convins că Dumnezeu nu face nimic la întîmplare. Sonda aceea trebuia să aibă o noimă, trebuia să servească unui scop. Nici chiar creatorul ei nu acționase probabil în virtutea liberului-arbitru. Viața lui fusese un mesaj pentru aceia care vor trăi Armaghedonul. Dar oare ce dorise să spună? Radoslav se așeză pe jos, apoi se întinse pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în chestiunea aceea ar fi preferat să se înșele. În ceea ce privește însă celelalte două evenimente la care găsise referiri, și acestea erau în măsură să îl pună pe gânduri. ― Știi, Mos, poate că religia asta a cercului are cu adevărat o noimă. Poate că e un semn lăsat de cineva pentru ca noi să aflam când timpul însuși urmează să se schimbe și să intre într-o noua etapă. ― Înălțimea Ta, eu sunt soldat, nu filozof... Mie mi-a plăcut povestea aia cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
opt ani când învățase alfabetul, la șaisprezece ani, când se culcase prima dată cu o fată. De o parte și de alta a nasului femeii curgeau lacrimi. Nu știa de ce plânge. Gîndindu-se la Rim și la eventualitatea desprinsă de orice noimă a realității în care ea i-ar fi putut purta copiii, care să o facă să se simtă cu adevărat împlinită, ieși din coliba lui Stin cu conștiința faptului că închidea ușa aceea pentru ultima oară. Nepăsătoare la ochii pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
al curții, Bella își duse mâna la piept, cu degetele răsfirate. Era semn că defilarea poate începe. - De vreo două zile mă tot întreb la ce folosește o asemenea desfășurare de forțe. Pe Vechea Terra, în epoca prespa-țială, avea o noimă, dar aici? bombăni N'Gai Loon, Maestrul quinților. Bella îl ignoră, privind cu mândrie la primele detașamente de infanteriști imperiali. Mulți dintre ei trecuseră de prima tinerețe și în pasul de defilare al unora parcă se putea desluși faptul că
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
decizie. De cele mai multe ori asta este foarte adevărat. Amputarea asta a îndoielilor, impusă de Regulamentul canonic, are și o altă semnificație în afara celei care introduce o anume disciplină indispensabilă. Meditați mai îndelung la consens și veți vedea că el are noimă tocmai atunci când nu mai trebuie enunțat." Oksana Bint Laesia - Introducere în studiul Regulamentului canonic 8. INDIFERENT CÎT SE STRĂDUIA să fie la înălțimea situației, Bella nu se putea opri să nu chicotească văzând felul legănat în care pășea Zuul. De
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
specifice locului acela aprig și atunci decisese să încerce să-i modifice mintea după arhitectura celei a lui Rim. Preț de ani buni își imaginase că e un păianjen care țese fire lungi de mătase strălucitoare legând, aparent fără vreo noimă, conexiuni nervoase, umbrind cu o țesătură groasă zone întregi, spărgând zidurile unor inhibiții, croind culoare largi pe căi care nu existau în mod natural, totul în încercarea de a recreea ceea ce văzuse în mintea lui Rim. Desele ei contacte cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai presus de toate, camere în care sclipirea vieții nu poate fi stinsă cu o singură suflare. Mintea ta e de mii de ori tot ceea ce vezi aici! După cum poți înțelege acum, ritualul nu era chiar atât de lipsit de noimă pe cât l-ai făcut să pară. Fata asta nu are nici o șansă. Odată am să ajung prea târziu. Se retraseră amândoi delicat din mintea Insei și prima senzație pe care o conștientiză Xtyn fu mâna tinerei care îl strângea spasmodic
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pare a fi puterea galactică și de aceea o retragere nu e un act de lașitate, ci o acțiune logică și necesară. Știu că paragraful acesta poate însemna condamnarea mea, dar accept sentința asta cu fruntea sus. Dacă nu vedeți noima celor scrise de mine, oricum situația e mult prea disperată pentru ca destinul meu să mai conteze în vreun fel." Oksana Bint Laesia - Introducere în studiul Regulamentului canonic 31. - SIRE, SUNTEM ÎNTR-UN IMPAS TOTAL. Noi nu mai avem pe orbită
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
întreba el, ca meșterul să-mi fi cerut un lucru atât de prostesc și atât de greu de îndeplinit? Cum să stau cu pumnul strâns vreme de un an, fără să-l deschid o clipă? De ce această poruncă fără nici o noimă? Cu toate acestea, împotriva întrebărilor iscate de valul de mânie care-l cuprinsese la început, tânărul, care se tot gândea la ce i se ceruse, a izbutit să țină pumnul strâns vreme de douăsprezece luni, chiar și noaptea, în somn
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
e de fapt o eroare de stil) toți cei pe care i-am pomenit și-au scris însemnările dincolo de orice complezență și găteală, cu o luciditate necruțătoare în singurătatea conștiinței, unde adevărul se privește de-a dreptul și e fără noimă a-i da ocol. Sinceritatea lui Gide, nemulțumirea lui de sine, proclamarea meschinăriilor proprii, a propriilor tare sufletești și trupești, a eczemelor și mâncărimilor, toate acestea sunt la el afișate (și impecabil redactate!). Le publica din timp în timp în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
foarte crudă și divulgând nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa de stupidă ca și alta înrudită, anume poetizarea sau, cu o expresie fără noimă, care se încetățenește: „poematizarea”. Nici un poet adevărat nu poetizează. Nici un scriitor adevărat nu știe ce e asta „poematic”. Poezia și arta nu sunt “înaripate” tocmai fiindcă sunt revelatoare de adevăr uman. A fi terre-à-terre și „pedestru” e desigur, în genere
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
aibă ceea ce nemții numesc Gestaltung, adică o configurație, care să se impună. Incredibilul nu e creație fantastică, în zadar se străduie unii autori nedotați să înșire istorii fără cap și coadă: creația fantastică are cap și coadă. Adică are o noimă (gr. noema, de la noeo = a gândi, a înțelege). Când spunem despre niște închipuiri că sunt „cai verzi pe pereți” le respingem ca aberante (dar în planul creației caii verzi pe pereți pot avea validitate estetică, vezi, de pildă, nuvela lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sinergetic în tot ce întreprinde poetul după primul război mondial. Titlul volumului din 1924, Lângă pământ, anunță un program. Semantic vorbind, gravitarea spre pământ nu e, în fapt, o întoarcere la mentalități arhaice, la tipare consacrate, ci o reinterpretare a noimelor milenare în eterna lor devenire. Dramatizările semnate acum de poet - Fata din dafin (1918, în colaborare cu Scarlat Froda), Meșterul (1922), Tinerețe fără bătrânețe și altele -, impregnate de mitologie și legendă, implică, vizibil ori estompat, contacte cu spiritualitatea abisală. Faza
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
textele obscure ale lui Heraclit. Analiza prozei lui Mateiu I. Caragiale este exemplară în această perspectivă: estetica scriitorului este o estetică apofatică (structurată de categorii negative), în care existența lui Aubrey de Vere este o operă de artă „a cărei noimă este de nepătruns” cu ajutorul gândirii logice. Misterul existenței personajului se constituie însă nu prin ascunderi succesive, ci prin supradeterminare semantică, printr-un exces de transparență. Viața ca operă de artă se desfășoară conform unui sens/joc secund, sens care, supradeterminându-le
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
de părți, relevă starea de spirit provocată de descoperirea unor spații noi, urmare a călătoriilor în Cuba și în Republica Democrată Vietnam. Dorul de țara de baștină capătă uneori accente patetice, care nu sunt specifice lirismului „greoi” al lui G. Noimele (1976) este o călătorie în timp, pare-se impulsionată de statuetele date la iveală de șantierul arheologic de la Istrița. Glorificată din nou pentru că păstrează lumea primordială este civilizația țărănească, singura depozitară a ritualurilor specifice în illo tempore; țăranii, semne trimise
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
1967; Vine iarba, București, 1968; Cavalerul trac, București, 1969; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, București, 1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
jucată, limbajul e măiestrit, textele caligrafiate cu aerul autenticității, iar rarele accente de colocvialitate nu subminează „noblețea” modernistă. Textele dezvăluie un ego poetic amplu, „plin de el”, de o mare disponibilitate pentru încorporarea existentului, raportând cotidianul, accidentalul, contingentul la marile noime existențiale și etice, cu stoicism și neobosită neliniște. SCRIERI: Neîncetata ninsoare, București, 1971; Omul nedesăvârșit, București, 1981; Insomnia ideală, București, 1983. Ediții: G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, pref. edit., București, 1985; Perpessicius, Scriitori români, I-II, pref. edit., București
ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
București, 1970 (în colaborare cu Constantin Abăluță); Dylan Thomas, Viziune și ruga - Vision and Prayer, ed. bilingva, pref. trad., București, 1970 (în colaborare cu Constantin Abăluță); Eric Protter, Pictori despre pictură, pref. Andrei Pleșu, București, 1972; Edward Lear, Rime fără noima, pref. trad., postfața Constantin Abăluță, București, 1973 (în colaborare cu Constantin Abăluță); Theodore Roethke, Vorbe pentru vânt, pref. trad., București, 1973 (în colaborare cu Constantin Abăluță); Serge Fauchereau, Introducere în poezia americană modernă, pref. trad., București, 1974 (în colaborare cu
STOENESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289940_a_291269]
-
superlativ. Dar eu de Einstein n-am să mă dezic: În lumea noastră... totu-i relativ. Unuia... nepăsător la treabă De-i zici pe drept: “Te culci pe o ureche!”, El ți-o întoarce pe o zisă nouă: “E fără noimă vorba asta veche, Căci n-ai cum să te culci... pe amândouă” În zadar, odă femeii! Oricâte cărți poeții-ar vrea să scrie Și-n slova lor, femeia-i cea aleasă, Pădurile n-ar da de-ajuns hârtie - Căci ea
CATRENE EPIGRAMISTICE (SUB AUSPICIILE LUI… EINSTEIN) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381309_a_382638]
-
un spital cu aripi rozalii") pentru ca apoi să se destrame nepăsător spre finalul secvenței, ca o țesătură fără tiv. Această destrămare face și ea parte din stilul poetei, care nu e o meticuloasă, fără să fie însă nici o explozivă fără noimă. Ceea ce atrage și farmecă e tocmai această aparență de vorbire firească în care tensiunea poetică are aerul unui straniu accident. În toată această poveste a bolii și a scadenței, Mariana Marin ar avea în spate o tradiție literară mai degrabă
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
-i schimbe cursul vieții: intoxicarea, aproape mortală, cu o substanță opiacee. Moartea, o problemă a celorlalți, devine o prezență directă, copleșitoare și, în răsturnarea de orizont survenită, a căuta un răspuns la problema morții echivalează cu a da vieții o noimă: scrierea cărții semnifică depășirea impasului. Thanatos este, deopotrivă, și fructul unui climat spiritual frisonant, chiar dacă autorul acceptă sau nu opiniile unor Sören Kierkegaard, Sigmund Freud, Martin Heidegger, Leon Șestov, Mircea Eliade, Emil Cioran sau, mai târziu, pe cele ale existențialismului
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
individ care are obiceiul de a trage lumea pe sfoară”. Dar, sensul primordial al cuvântului conține ideea de „rătăcire”, de „îndepărtare”. Verbul Β8∀<ςΤ, în sens denotativ, înseamnă „a rătăci”, iar Β8ς<0 este folosit pentru a desemna „rătăcirea [fără noimă]”, „devierea de la o anumită direcție”, „deriva absolută”. Prin urmare, „cel ce deviază”/„amăgitorul”( Β8ς<≅Η) este el însuși un „amăgit”, un „rătăcit” care, incapabil de a se menține sau de a intra pe orbita normală, naturală, îi amăgește printr‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bufonilor (2001) poate fi găsit în poemul The Waste Land al lui T. S. Eliot, deși chiar postmodernismul ar putea să și-o revendice, măcar în parte. Accentul e dat de neliniștea pentru soarta omului și a omenirii, pentru descâlcirea noimelor existentului, însemnate sunt coloratura morală de fond, strădania de exorcizare întreprinsă de poet, exorcizare înrudită, într-un fel, cu cea practicată, de pildă, de Cezar Ivănescu. Opera lui S. se înfățișează ca un continuum, ca un mare text unic, dincolo de
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
pe tânărul Nicolae Ceaușescu și, de atunci, l-au repudiat pe P. Suspiciunea nu se susține. Personajul are un nume și, în roman, el este deja mort. Cum l-ar fi putut flata pe Nicolae Ceaușescu această ipostază? Acuzație fără noimă, în stilul războiului rece. Iritat, hărțuit din toate părțile, P. se gândește la altă carte. Scrie într-un timp record Viața ca o pradă (1977), roman autobiografic, și începe altul, Cel mai iubit dintre pământeni, la care lucrează trei ani
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]