636 matches
-
de Rethel și, ca urmare, moștenitoare legitimă a tronului. Constanța îl însoțea pe soțul ei în fruntea unei substanțiale armate imperiale care se deplasa prin "Regno". Orașele din nordul regatului și-au deschis porțile în fața lui Henric, inclusiv primele bastioane normande, Capua și Aversa. Salerno, cândva reședința lui Roger al II-lea de pe continent, a trimis vorbă înainte cum că Henric va fi bine primit, invitând-o pe Constanța să stea în vechiul palat al tatălui ei. Napoli a constituit însă
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
Regatul de Trinacria. Cel mai adesea, regatul era condus de către un alt monarh decât cel care guverna în ca rege al Aragonului, rege al Spaniei sau împărat romano-german. Începând din secolul al XI-lea, puterile din sudul Italiei angajau mercenari normanzi; la inițiativa ducelui Robert Guiscard de Apulia și sub conducerea fratelui său mai mic, contele Roger I de Sicilia, normanzii au cucerit Sicilia, preluând-o de la musulmanii. Astfel, a fost ocupată Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
În 1068, Roger Guiscard însuși i-a înfrânt pe musulmani în bătălia de la Misilmeri, momentul crucial fiind asediul asupra Palermo, care a facilitat completul control al normanzilor asupra insulei, fapt desăvârșit în 1091, după ce sunt cucerite Siracusa și Noto. Regatul normand a fost constituit în 1130 de către Roger al II-lea al Siciliei, care a unit teritoriile moștenite de la tatăl său Roger I. Acestea includeau și arhipelagul maltez, care fusese cucerit de la arabii din Emiratul de Sicilia. Același Roger al II
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
lui Roger al II-lea și mătușă vitregă a lui Guillaume al II-lea. Constanța și Henric au avut în cele din urmă câștig de cauză, iar regatul a trecut din 1194 sub casa de Hohenstaufen. Prin Constanța, sângele familiei normande Hauteville s-a păstrat prin Frederic I al Siciliei. Urcarea pe tron a lui Frederic, un copil care avea să devină împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen în 1197, a influențat puternic viitorul imediat al Siciliei. Pentru un teritoriu
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
regelui. Guillaume a fost cel de al patrulea fiu al regelui Roger al II-lea cu prima sa soție, Elvira de Castilia. Pe linie paternă, el era nepotul contelui Roger I de Sicilia, înrudindu-se cu ceilalți membri ai familiei normande Hauteville. El a crescut având puține șanse de a ocupa tronul regal. Însă decesele mai timpurii ale celor trei frați ai săi mai vârstnici, Roger, Tancred și Alfons, petrecute între 1138 și 1148 au schimbat lucrurile, deși atunci când tatăl său
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
către nord-vest. El nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în secolul al XII-lea, dintre care majoritatea era formată din armeni și greci, alături de câțiva musulmani în afara orașului Antiohia. Cei mai mulți dintre cruciații stabiliți acolo erau de origine normandă din sudul Italiei, ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei Hauteville). Atunci când Balduin de Boulogne și Tancred de Taranto s-au îndreptat spre zona din răsăritul Asiei Mici, unde au întemeiat Comitatul de Edessa, grosul trupelor
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Lira din Jersey (în sau, mai simplu, "pound"; în sau, mai simplu, "livre"; în dialectul normand din Jersey: "louis d'Jèrri" sau, mai simplu, "louis") este, împreună cu lira sterlină, unitatea monetară principală a domeniului (în engleză: "bailiwick", iar în franceză: "bailliage") Jersey. În timpul Revoluției Franceze, în 1795, livra franceză a fost înlocuită cu francul. Totuși Jersey
Liră din Jersey () [Corola-website/Science/328340_a_329669]
-
titlul de conte de Aumale, în cuprinsul Ducatului de Normandia prin dreptul soției sale. Adelaida (numită uneori Adeliza) era de asemenea soră a ducelui Guillaume al II-lea de Normandia, iar Odo l-a însoțit pe cumnatul său în cucerirea normandă a Angliei din 1066. Theobald al III-lea de Blois a preluat apoi posesiunile lui Odo din regiunea Champagne. Pentru serviciile oferite de Odo, William Cuceritorul (devenit regele William I al Angliei) i-a acordat ca posesiune Holderness, în Yorkshire
Odo al IV-lea de Troyes () [Corola-website/Science/328400_a_329729]
-
în slujba bizantinilor. Până la reîntoarcerea sa în patrie în 1043, el a fost înaintat în funcție până la aceea de „Akolythos” - comandant al gărzii varege. Avea să moară în 1066 în bătălia de la Stamford Bridge împotriva regelui Harold Godwinson. În timpul cuceririi normande a Angliei, flamanzii (locuitori originari din Flandra) au format un contingent important al armatei lui William Cuceritorul. După terminarea campaniei de cuceriri, o parte a acestor mercenari nu a mai părăsit țara, contribuind la colonizarea teritoriilor nou cucerite. Contingentele de
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
campaniei de cuceriri, o parte a acestor mercenari nu a mai părăsit țara, contribuind la colonizarea teritoriilor nou cucerite. Contingentele de mercenari flamanzi aveau să formeze părți importante ale armatelor britanice de-a lungul întregii perioade de domnie a dinastiilor normande și Plantagenet (secolele al XI-lea - al XII-lea). În perioada de războaie civile cunoscute ca „Anarhia”, sau „Iarna de 19 ani”, flamandul Willem van Ieper a ajuns unul dintre cei mai apropiați colaboratori militari ai regelui Ștefan în perioada
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
Eduard avea atunci 60 de ani și era cu 40 de ani mai în vârstă decât soția lui. Nunta a avut loc la Canterbury la 8 septembrie 1299. Margareta nu a fost niciodată încoronată, fiind prima regină neîncoronată de la Cucerirea normandă. Curând Eduard a revenit la frontiera scoțiană pentru a-și continua campaniile sale și a lăsat-o pe Margareta la Londra, care era însărcinată. După mai multe luni, plictisită și singură, tânăra regină a decis să se alăture soțului ei
Margareta a Franței, regină a Angliei () [Corola-website/Science/327605_a_328934]
-
a fost o familie normandă de mercenari, una dintre primele care s-a aflat la conducerea Italiei de sud, inițial chemați de către longobarzii din regiune, în slujba cărora au luptat. Ea a devenit cea mai proeminentă familia normandă, după dinastia Hauteville. Familia Drengot își are
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
a fost o familie normandă de mercenari, una dintre primele care s-a aflat la conducerea Italiei de sud, inițial chemați de către longobarzii din regiune, în slujba cărora au luptat. Ea a devenit cea mai proeminentă familia normandă, după dinastia Hauteville. Familia Drengot își are originea în Carreaux, lângă Avesnes-en-Bray, la răsărit de Rouen. Pornind de la denumirea latinească a Carreaux, "Quarrelis" sau "Quadrellis", familiei i s-a mai atribuit și numele de "de Quarrel." Cu toate acestea, unele
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
din urmă ar fi fost desemnat în postura de conducător în vederea bătăliei de la Cannae din 1018. Ceilalți frați erau Asclettin și Rainulf, probabil cei mai tineri dintre frați. Unele izvoare, precum Glaber, afirmă că o ceată de 250 de războinici normanzi s-a oprit la Roma pentru a se întâlni cu papa Benedict al VIII-lea. În continuare, ei s-au deplasat către una dintre reședințele longobarzilor din sudul Italiei: fie Salerno, fie Capua. De acolo, ei s-au raliat forțelor
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
menținând "status quo ante" dintre greci și longobarzi și donând unui nepot al lui Melus unele pământuri în comitatul de Comino, în valea râului Garigliano. Acest nepot de frate al lui Melus a adus cu sine pe mulți dintre mercenarii normanzi, inclusiv pe cei din familia Drengot, cu excepția lui Rudolf, care a revenit alături de unii însoțitori în Normandia. În continuare, membrii familiei Drengot nu a înregistrat fapte notabile, în condițiile în care Gilbert murise la Cannae, iar Rudolf revenise în Franța
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
conducerea ducatului, el a oferit lui Ranulf nu numai pe sora sa ca soție, dar și orașul Aversa, cu împrejurimile. Rainulf a luat imediat măsura fortificării orașului, astfel încât se poate aprecia că în acel moment a luat naștere primul stat normand din sudul Italiei. În 1042, alt membru al familiei, Asclettin, care își întregise trupa de luptători cu membri ai dinastiei Hauteville, a primit ca donație Acerenza, în Apulia. De departe, cel mai semnificativ eveniment din istoria familiei Drengot l-a
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
și rude cu Guaimar, care fuseseră stimulați în acest sens de către partizanii bizantini din Amalfi. Tânărul Gisulf a fost luat atunci captiv de către asasini, însă în curând unchiul său, Guy de Sorrento, duce de Sorrento, strânsese o armată de mercenari normanzi și a trecut la asedierea Salerno. Guy i-a luat captivi pe membrii familiei asasinilor tatălui său și a negociat eliberarea lui Gisulf. În curând, orașul a capitulat, iar Guy și normanzii au prestat omagiu lui Gisulf, care le-a
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
sau telegrafice, iar generalul a fost informat despre lupte de abia pe 31 ianuarie, când mai mulți armeni din Legiunea franco-armeană deghizați în musulmani au reușit să se strecoare din orașul asediat. Dufieux i-a ordonat imediat locotenent colonelului Robert Normand să conducă o misiune de eliberare a Marașului - trei batalioane de infanterie și o jumătate de escadron de cavalerie. Pentru obținerea de informații, a fost trimisă o misiune de recunoaștere aeriană, care a dat speranțe francezilor, armenilor și voluntarilor din
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
artilerie asupra pozițiilor turcilor. A doua zi, Normand a reușit să elibereze subunitatea comandată de Cornelope, care rezista pe poziții de două săptămâni și au continuat înaintarea spre statul major al generalului Quérette. Acesta din urmă a fost surprins când Normand i-a spus că a primit ordin din partea generalului Dufieux pentru evacuarea garnizoanei franceze din Maraș și a creștinilor și musulmanilor loiali francezilor. Când Quérette a încercat să se opună unui asemenea ordin, Normand a pretins că nu vor mai
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
din Anatolia. În mediile militare franceze însă se manifesta o stare de stupoare fața de violența atacurilor naționaliștilor turci. Luptele și masacrele armenilor au devenit subiecte de presă în ziarele europene și americane, ca și în Parlamentul Britanic . Rolul colonelului Normand în perioada de dinaintea și în timpul evacuării a provocat discuții aprinse printre membrii Statului major al generalului Dufieux, dat fiind faptul că un ordin oficial de retragere nu fusese dat de general. Cu toate aceste, Dufieux a fost îndemnat de comandantul
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
Dufieux a fost îndemnat de comandantul Armatei din Levant, generalul Henri Gouraud, să mușamalizeze afacerea. Colonelul Édouard Brémond, administratorul militar al zonei de ocupație a reflectat această decizie în memoriile sale: După câțiva ani, el avea să recunoască cinstit: „Colonelul Normand nu a "adus" un ordin de evacuare; el l-a "dat" [subliniat în original].”. Misionarul american Stanley E. Kerr avea să scrie în analiza sa că retragerea a fost determinată de incapacitatea francezilor să-și susțină pozițiile din punct de
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
folosind litera "w" ca "v". Originile ancestrale ale familiei Stewart sunt obscure - ceea ce e cunoscut cu exactitate de istorici este că unul dintre strămășii familiei, Alan FitzFlaad, un breton care a venit în Marea Britanie, nu cu mult timp după cucerirea normandă. Alan a avut o relație bună cu conducătorul Normandiei, Henric I al Angliei, care i-a acordat terenuri în regiunea Shropshire. Familia FitzAlan s-a impus rapid ca o familie proemninentă de nobili anglo-normanzi, cu câțiva membrii care serveau ca
Casa Stuart () [Corola-website/Science/330591_a_331920]
-
(franceză: "Tapisserie de Bayeux" [tapisʁi də bajø]) este o pânză brodată de aproape 70 de metri lungime care descrie evenimentele care au dus la cucerirea normandă a Angliei de către William, Duce al Normandiei (mai târziu rege al Angliei) și luptele sale cu Harold al II-lea al Angliei, culminând cu Bătălia de la Hastings. În conformitate cu Sylvette Lemagnen, conservator de tapiserie, tapiseria de la Bayeux este una dintre marile
Tapiseria de la Bayeux () [Corola-website/Science/330605_a_331934]
-
avut de ales decât să se refugieze cu familia sa pe insula Ischia, în timp ce orașul a fost devastat de revolte. Francezii au intrat în Napoli pe 22 februarie 1495, Carol stabilind reședința la Castelul Capuano, palatul vechi fortificat de regii normanzi. Deși mulți nobili napolitani erau susținători ai francezilor, nostalgici din perioada angevină, Carol nu a profitat de aceste condiții în favoarea sa și a impus oficialii francezi în funcțiile administrative importante. Slăbiciunea alegerilor sale, dictate probabil de convingerea că este stăpânul
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
-lea, duce de Apulia și co-rege alături de tatăl lor, iar apoi, la câteva săptămâni, a lui Tancred însuși (20 februarie 1194), Guillaume a fost încoronat rege de către papa Celestin al III-lea în Palermo. El avea să devină ultimul rege normand al Siciliei. Mama sa Sibila a activat ca regent. Însă împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen a emis pretenții la tronul Siciliei, în baza drepturilor soției sale Constanța, care era mătușa lui Guillaume. Chiar anteriori morții lui Tancred, Henric
Guillaume al III-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328570_a_329899]