337,371 matches
-
scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut de praf, îmi pierd lustrul, m-am boțit, mi-a căzut nasturele, s-a dus un fir. Era tot timpul ocupată, obiectele îi dădeau de lucru, ca și copiii cărora trebuie să le acorzi atenție mereu. Și, dacă uneori îi dădeau liber, sau dacă se hotăra ea să-și ia liber, se urca în tramvai și făcea un tur al orașului. În
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
știu ce e de partea cealaltă. Îngerii n-au răspuns și au mai sorbit din vin. - Doar că de acolo dinăuntru n-o să văd nimic, a spus bătrâna, reflectând puțin. Aș prefera să mă luați împreună cu casa și cu toate obiectele... - Nu e p-posibil, a spus unul dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
special pentru a-l confirma - a posteriori, evident - pe Gaëtan Picon din Scriitorul și umbra lui, esteticianul francez observând, în deschiderea capitolului Opera ca enigmă, că „Opera de artă - și, în special, opera literară - nu ni se impune doar ca obiect de plăcere sau de cunoaștere; ea se oferă spiritului ca obiect de interogație, de anchetă, de perplexitate”. Este simptomatic, în această ordine de idei, faptul că, deși textul lui Caragiale rămâne unul dintre cele mai asiduu frecventate de comentatori, aproape
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
din Scriitorul și umbra lui, esteticianul francez observând, în deschiderea capitolului Opera ca enigmă, că „Opera de artă - și, în special, opera literară - nu ni se impune doar ca obiect de plăcere sau de cunoaștere; ea se oferă spiritului ca obiect de interogație, de anchetă, de perplexitate”. Este simptomatic, în această ordine de idei, faptul că, deși textul lui Caragiale rămâne unul dintre cele mai asiduu frecventate de comentatori, aproape nici unul nu abordează Inspecțiune din perspectivă estetică, interesul cvasiunanim focalizându-se
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
o maieutică de tip socratic realizată cu presupusul cititor (unul “leneș la pricepere” cel mai adesea), răspunsul explicativ cel mai plauzibil: “De ce se sinucide Anghelache? Pentru că e un anxios frustrat de frică! Și pentru a se sustrage febrei anxietății fără obiect, care îl face să aibă, în casa de bani, mai mult decât trebuie (...) acel “De ce? ...de ce, nene Anghelache?” nu ascunde nici o enigmă. Alta este, după mine, întrebarea corectă, adecvată, pe care trebuie să ne-o punem: s-ar mai fi
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic nu pare a mai fi realitate. Totul e ficțiune, mizanscenă. Doar astfel un portret, din clipa cînd e gata, poate să privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Stavilă). În scriitura austeră, sever epurată, a filmului, episodul Nunții (intitulat - ironic? - “Pași în doi”) e o inserție de baroc, amintind de “celălalt Pintilie”. De remarcat că, sub privirea cu putere hipnotică a lui Pintilie, ceea ce se înțelege prin “lumea obiectelor” capătă o viață în sine;“materia” are o independență, o inteligență și un mister al ei (v. jaluzeaua care țîșnește de una singură, după crimă, v. ciorba care fierbe în oală, v. apa curgînd în pahar sau sticlele tîrîte pe
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
un manoar sau un palat, romanul, în ordine urbanistică, trebuie comparat cu diversitatea, funcționalitatea și armonia unui întreg oraș, cu case sau palate, străzi largi, dar și străduțe surprinzătoare, întortocheate, fabrici, școli, cazărmi, parcuri, subterane și turnuri! Un univers de obiecte, personaje și fapte...” Aceste Memorii, pe marginea căror ar fi de discutat mult mai mult decât am putut să o fac în acest cadru, apar într-un moment potrivit, adică în preajma aniversării celor 70 de ani ai scriitorului. Din acest
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
de-adevăratelea o reglementare a pieței de artă, nici una juridică propriu-zisă și nici una instituțională. Iar acest lucru îngustează foarte mult plaja de opțiune, dirijînd interesul cumpărătorilor, în cea mai mare parte, către nume de artiști, și nu către lucrări, către obiecte determinate. Cumpărătorul trebuie obișnuit cu ideea că un anumit obiect, aparținînd unui nume sonor, poate fi la fel de banal ca și acela care poartă o semnătură irelevantă. Și invers, o anumită lucrare a unui autor fără istorie poate fi excepțională. Noi
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
propriu-zisă și nici una instituțională. Iar acest lucru îngustează foarte mult plaja de opțiune, dirijînd interesul cumpărătorilor, în cea mai mare parte, către nume de artiști, și nu către lucrări, către obiecte determinate. Cumpărătorul trebuie obișnuit cu ideea că un anumit obiect, aparținînd unui nume sonor, poate fi la fel de banal ca și acela care poartă o semnătură irelevantă. Și invers, o anumită lucrare a unui autor fără istorie poate fi excepțională. Noi avem mult mai mulți artiști importanți decît ar lăsa să
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
simultană a unui mesaj de putere. Unei anumite înfățișări exterioare, perceptibilă pentru oricine, îi corespunde, în interior, un spațiu intim, subtil, greu de administrat vizual și tot atît de greu de stăpînit moral. Acel spațiu trebuie populat cu mobilier, cu obiecte funcționale, cu reprezentări simbolice și cu repere spirituale. Casa este un mic univers în care se regăsește totul, de la materia cea mai banală și pînă la relația înaltă cu cerul, dar ea este, în mod esențial, și portretul fidel al
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
banală și pînă la relația înaltă cu cerul, dar ea este, în mod esențial, și portretul fidel al celui care o locuiește. În acest sens, una dintre cele mai dificile și mai gingașe probleme este aceea a mobilării interiorului cu obiecte de artă. Iar aceasta nu este, așa cum am fi tentați să credem la prima vedere, o problemă anexă și, la urma urmei, facultativă. Ea este una esențială pentru confortul psihic, pentru sănătatea morală și pentru coerența simbolică ale oricărui om
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
om care și-a creat o relație stabilă cu propriul său spațiu. Dar cum la noi totul intră în categoria unor experiențe fără precedent, și această preocupare pentru amenajarea interiorului este pîndită de nenumărate riscuri. Ce se urmărește prin achiziția obiectelor de artă, care sînt criteriile după care pot fi ele alese, de unde sînt cumpărate și în ce perspectivă economică și culturală sînt ele privite în momentul achiziției? Iată numai cîteva întrebări de al căror răspuns depind, în mod direct, sensul
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
care sînt criteriile după care pot fi ele alese, de unde sînt cumpărate și în ce perspectivă economică și culturală sînt ele privite în momentul achiziției? Iată numai cîteva întrebări de al căror răspuns depind, în mod direct, sensul investiției, calitatea obiectelor și mulțumirea sufletească a cumpărătorului. În cea mai mare parte, achizițiile de artă s-au făcut, pînă acum, fără o consiliere de specialitate, sau la sugestia arhitectului care a construit locuința, neavizat în materie de artă, dar cu o clientelă
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
care, după accidentul de lucru, se dedică spontan “sculpturii în zgură”, îl ajută să relateze cum a fost “lovit în cap de o macara, manipulată cu neatenție” (p. 127 -ca și cum macaraua ar fi o jucărie sau un mic obiect casnic, ce ar putea fi manevrat “neatent”), iar lui Plătică Jr., elevul de clasa a IV -a, îi obține părerea personală (mediată, pesemne, de învățarea pe de rost a unei lecții școlare debile și politizate) despre Mihai Viteazul: “Mihai Viteazul
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
să indice caracterul de unicitate al operei, iar nu s-o includă într-o serie artificială și anterior dată. De aici se desprinde nu doar originalitatea operei comentate, ci chiar și a exegezei care a știut să se identifice cu obiectul său de studiu”. După ce scrisese N. Manolescu: „Critica e, așadar, o lectură permanentă care implică toate lecturile noastre anterioare, reflecțiile, confruntările, generalizările, o idee despre literatură - personalitatea noastră întreagă. Nu sacrificînd lectura unor canoane estetice - dar încercînd să vedem cum
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
îndemînă să le inventez! Și, inventîndu-le, să le sistematizez în raport cu o idee»”. Dar raționalistul N. Manolescu se arată apt a-și depăși limitele, a se deschide emoției estetice în planul a ceea ce s-a numit „critica artistică”. Adecvarea sa la obiect se vădește în ideea cutezătoare (orgolioasă) a echilibrului dintre emoția de rang primar, încorporată în operă, și cea de rang secund, a expresiei critice. Dintr-un atare unghi de vedere, critica se împărtășește din substanța prodigioasă a originarului estetic: „Atîta
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
sale. Un moment, mă gândesc unde o fi zăcând acum capul Victoriei... Întrucât, un cap de marmoră de Paros nu se descompune niciodată. Ce utilitate i-o fi dat hazardul?... Ce-o fi devenit capul ei? Ulcior?... Vreo măsură? Un obiect de tăiat ceva, de tocat carne? Sau zace ascuns bine în lutul planetei, până ce va fi descoperit, cândva, de cine știe cine; așa cum mâna dreaptă, expusă în prezent într-o vitrină, a fost găsită în anul teribil 1950...
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
literară a eseului, tipică „școlii franceze”, este totuși cea care ne preocupă, cât întemeierea demersului, valabilitatea lui. Pentru că Emmanuel Todd ajunge la concluzia „inutilității Americii” după un excurs istoric, o analiză economică și o prospecție demografică ce par corecte, la obiect, făcând previzibil inevitabilul eșec al unui posibil imperiu planetar. SUA, crede el, nu sunt pregătite pentru un rol pe care prăbușirea bruscă a comunismului li-l impun, deși scopul acțiunii lor istorice, „funcția” lor, a fost de apărare consecventă a
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
neexplorat pentru istoriografia românească de artă. Adevărata profunzime a clivajului dintre Sud-Estul și Nord-Vestul țării nu o oferă, însă, spațiul rarefiat și amăgitor al culturalului, ci acela frust și necruțător al economicului. În vreme ce la nivelul festiv al marilor evenimente artistice, obiectele pot circula într-o stare extatică de la București la Cluj, la Timișoara, la Oradea sau la Satu Mare și viceversa, prilej cu care muzeele tind să se intoxice cu propriul lor triumf, pe piața de artă lucrurile sunt aduse brusc la
Artiști din Transilvania by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13224_a_14549]
-
referințe literare, o minimă cunoaștere a tuturor acestora este obligatorie pentru a savura, cum se cuvine, oferta (“Call me Ishmael!”, răspunde șoferul unei limuzine albe - citatul este de la începutul romanului Moby Dick). Această limuzină este unul din cele mai frumoase obiecte văzute vreodată într-un film! După cum, de-a lungul călătoriei agreabile alături de toate aceste distinse personaje, există multe tablouri de o poezie sumbră și somptuoasă - o intrare a submarinului Nautilus, noaptea, pe canalele Veneției, o ieșire în peisajul ireal de
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
zecilor de fire care o trag și o mînuiesc în toate direcțiile, neputința personajului căpătînd reverberații tulburătoare pentru orice spectator, pentru orice om, și nici peștele pe uscat, din final, prizonier și el într-un acvariu, al singurătății, al morții. Obiectele trăiau, ca și accesoriile, decorul însuși se însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco... Toate trei, căci al treilea este chiar premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques sau supunerea, aduc publicul pe scenă, îl așează pe gradene, foarte
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
documentaristică izvorîtă din chiar îndoielile ei asupra realității, Aglaja a încercat, urmînd în parte și exemplul dat de tatăl ei, să fixeze pe peliculă sau pe banda de magnetofon, fragmente palpabile ale realului; alteori le-a suprimat, înlocuindu-le prin obiecte și gesturi simbolice. Prezentare și interviu de Rodica Binder R.B: Domnule Ludwig Metzger ce v-a determinat să realizați un film despre Aglaja Veteranyi? L. M.: Cînd am aflat din ziare vestea morții ei m-am decis să fac
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
o imensă recunoștință. Dar, în afară de aceste probleme, v-au mai atras cîțiva scriitori români. - Bineînțeles. Am numit deja cîțiva. Ar mai fi de adăugat alții. Ca, de exemplu, Mihail Sadoveanu, a cărui carte Drumuri basarabene (uite, tot Basarabia!) a făcut obiectul comunicării mele în cadrul întîlnirii romaniștilor germani, în marginea căreia se desfășoară interviul nostru, aici la Leipzig. Sau, mai demult, Rebreanu, Baconsky, Bănulescu, Eugen Ionescu cu debutul său în limba română. O mulțime de scriitori și gînditori din secolul al XX
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
sentiment poate să exercite asupra mea un efect paralizant, transpunîndu-mă fie într-o iritantă stare de umilință, fie într-una de închidere paralizantă în sine.” Sînt atitudini care amenință pe oricine aflat într-o situație similară, față-n față cu obiectul admirației literare și căutînd tonul potrivit lipsit de ditirambi (căci „(...) interviurile amabile nu sînt decît cozerii sau conferințe dialogate.”, cum spune același Florin Mugur). Nici urmă însă a acestor temeri aici: convorbirile Ileana Mălăncioiu - Daniel Cristea-Enache ajung, într-un fel
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]