836 matches
-
de lemn și fereastră cât palma, veșnic murdară. În spate era căptușit cu trestie, pe care vara albinele sălbatice le umpleau cu o miere neagră. Deasupra se ridica hornul, prin care ieșea fumul de la nuielele mai mereu umede, pline de omizi și păianjeni. În cuptor, cu fața arzîndu-i de la foc și privind arabescurile fumului în dungile de lumină, Maria se simțea ca într-un pântec rotunjit, tandru, în jurul ei. Mirosea a mămăligă și-a tocăniță de-ți lăsa gura apă. Tocmai
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
chiar de la-nceput în uterul meu, mai întîi ca pe-o larvă oribilă, oarbă, cu căngi bucale din fericire moi, dar înfricoșătoare la vedere. Căci îl vedeam de parcă burta mi-ar fi devenit de cristal. Îmi rodea placenta ca o omidă de pe-o frunză de varză. Apoi i-au dat piciorușe și i-au înmugurit aripi la subțiori. Și a fost de pe-o zi pe alta fluture, răstignit pe trompele mele uterine ca-ntr-un insectar, și sugând cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ca la lilieci, a unui dominion sonor, cu peisaje de zgomote; halucinații cu fețele inventate ale celor cu care vorbeam văzute în cele mai vii culori fluorescente și electrice, dar fețe de acromegalici, de ciclopi, de scalpați, de satiri, de omizi, de cranii și de cameleoni; spaime înmărmuritoare, când simți că se apropie cineva de tine din toate părțile deodată; voci care-ți poruncesc, spunîndu-ți pe nume, să-ți retezi beregata... Și, la sfârșitul sfârșitului, groapa fără fund a cârtiței, orbirea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vezicant sau hrănitor, ambele poate... " Există zei, spunea el, există Dumnezeirea. Nenumăratele, grotești și tragice și pestrițe și crude religii sânt doar organe senzoriale cu care lumea noastră pipăie ceea ce ne transcende și ne creează. Ele sânt antenele insectei, palpii omizii, ochii deschiși ai presimțirilor, prin care atingem? atragem? gonim? omorîm? iubim? divinitatea ce se apropie. Schizofrenia eternă-a religiilor. Încurcate în rituri și opreliști, mânjite de viziuni și de sânge, înverșunate-mpotriva conștiinței și fericirii, predicând altă conștiință, altă fericire
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
învelea mugurul cerebral când încă pluteam în lichid amniotic până la zgârciul ce-nfășura creierul meu după naștere, la craniul încă moale de la un an, la cel de la cinci ani, de la zece și șaptesprezece ani: odăi succesive, lus-truite-n interior, în care omida grasă a minții vegetează, așteaptă clipa când va sparge în țăndări bolta de os și-și va desface, în fine, aripile. Privind în trecut, contemplu arhitecturi cerebrale, păduri de axom și dendnte în constelații irepetabile, bolți tot mai joase umplute
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
luminau, tot mai mocnit, trupușoarele băiețești pe când, adunate roată, scăpărau amnarul și aprindeau luminarea. Primăvara caloianul era-mpodobit cu flori de salcâm, din care fetele rupeau! ciorchini și-i mâncau cu lăcomie, iar toamnele cu frunze uscate, în care și mătasea omizilor devenise fărâmicioasă. Ultimului îi dăduseră drumul pe Sabar toamna târziu, când apa-ncepea să: fie ferecată-ntre maluri de gheață și când un suflu fioros stingea, ca apoi să le reaprindă, stelele de pe cer. În mireasma de țuică și busuioc
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
obicei, pe lada de la studio, cu tălpile pe caloriferul de sub imensa fereastră, am înțeles că exist, că sânt Mircea, că sânt Că remodelarea lentă, în gogoașa neotenică dintre zece și șaptesprezece ani, lenea aceea, zborul acela planat, mă schimbaseră din omidă în fluture, e drept, încă prizonier cojii tari, străvezii ca o cornee, mulată perfect pe umflăturile ochilor mei, pe firele piciorușelor și pe inelele pântecului, coajă pe care încă n-aveam puterea s-o fac să pleznească ușor, pe spinare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
binoclurile, microscoapele, caleidoscoapele și lunetele îi plăceau mult, pentru că schimbau forma și mărimea lumii sau o făceau bucăți. Dacă priveai lumea simplu, cu ochii, era frumoasă, dar nu prea interesantă. Dar Mircea se-ntreba mereu cum vede oare lumea o omidă sau un tigru - trebuiau s-o vadă cu totul altfel, cum oamenii nici nu-și imaginau. La fel și cu lupele sau microscoapele : când te uitai prin ele nu mai erai chiar om, deveneai un fel de ființă neobișnuită și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
poate că-nseamnă mereu doar atît: să contempli cosmosul, să te lași însămînțat de tandra lumină a stelelor..." Aripile azurii zăceau acum trist, inutil, pe macrame-ul de pe masa ovală. În terariu fusese-azvîrlită o insectă urâtă și simplă, ca o omidă mare cu piciorușe, ce rămăsese pe loc, tăvălită-n nisip, cu ochi prea strălucitori pentru lipsa ei de podoabe, ochi nemeritați, ai fi zis. Dar acești ochi aparent impasibili priveau acum drept în față monstrul ce se destindea cu încetul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
nemișcat, privind zidul orb, până ce tot sângele serii se resorbi în adânca, indiferenta, definitiva noapte. Deși nu-i promisese nimeni că după moarte avea să renască din apă și Duh Sfânt și că o să fie ca îngerii lui Dumnezeu, marea omidă a rădaștei simțise deodată o neliniște și un dor ciudat după o altă lume. Drumurile nesfârșite pe care le săpase în inima stejarului, marcate de feromoni și ațișoare subțiri de fecale, dulcile vase cu sevă și amarele fibre uscate, nimerirea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o neliniște și un dor ciudat după o altă lume. Drumurile nesfârșite pe care le săpase în inima stejarului, marcate de feromoni și ațișoare subțiri de fecale, dulcile vase cu sevă și amarele fibre uscate, nimerirea bruscă în labirintul altei omizi și înfruntarea lor oarbă, singurătatea de o sută de mii de feluri, susurul propriilor intestine și ganglioni, fojgăitul inelelor și piciorușelor începură să i se pară, din pline de farmec și de vitalitate, cum le trăise timp de mai bine
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
coborâse și se așezase pe ea. Și-atunci simțise puterea pătrunzînd-o și-ncepu să asude un lichid uleios, ce se-ntări-n jurul ei ca o coajă etanșă, ca o mandorlă gata s-o înalțe la cer. Și înăuntru, smerită, omida-și începu meditația. I se arătă figura eternului vid luminos, încet, organele i se resorbiră, încet se dizolvă într-un lapte amorf care, chinuitor de încet, se schimba în altfel de organe. Și nu doar trupul cunoscu acea schimbare la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dealurile coborâte, și din ruinele vechilor ideologii, ale vechiului imaginar, ale vechiului strigăt de deznădejde se ridică deodată o altfel de minte cu un altfel de har, căci una e slava muritorilor și alta a îngerilor din ceruri. Și dacă omida auzise și-nainte despre o altă-mpărăție și-o viață nouă, și le putuse doar închipui cu mintea ei de omidă: acolo avea să fie un lemn mai bun, cu mai multe vase de sevă, iar noile fălci aveau să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
minte cu un altfel de har, căci una e slava muritorilor și alta a îngerilor din ceruri. Și dacă omida auzise și-nainte despre o altă-mpărăție și-o viață nouă, și le putuse doar închipui cu mintea ei de omidă: acolo avea să fie un lemn mai bun, cu mai multe vase de sevă, iar noile fălci aveau să-i fie mai tari. Înțelegea abia acum, cu mintea și trupul cele noi, că n-aveau să mai fie nici lemn
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bodogănea în flamanda ei din sud? Și toate târfele din vitrine? era Gagan o știutoare? - știuse (provocase? proorocise? construise un model al lum" și-i dăduse drumul să se deruleze în țeasta sa mai vastă ca lumea, amuzîndu-se cum o omidă strivită de laba unui brahiosaur provoca, după scurgerea erelor, căderea unui papă în erezie și cum fâlfâirea unei aripi de fluture în Antile provoca un uragan în Malaezia? Era demonul lui Maxwell, înregistrînd și numerotând și urmărind fiecare subparticulă din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
căldura. Din exterior nu vezi lucrurile acestea. La fel cum zic toți credincioșii: „Noi nu omorâm nici măcar un gândac. Cum să omorâm oameni!?”. Kawai: Ca în filmul lui Chaplin Monsieur Verdoux. Un tip care omora în disperare, cum vedea o omidă, o lua și o ducea la flori. Nu ucidea nici o insectă, omora doar oameni. Ființele umane sunt niște creaturi neimportante. E nevoie de conștiința asumării propriului rău. Murakami: Aum folosește același antrenament ca religia esoterică a tibetanilor. Se izolează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mers, am spus râzând. Atunci lasă-mă dracu’ În pace! izbucni el. Dacă era Într-adevăr un membru al speciei umane, atunci Neumann era cel mai puțin atrăgător dintre ei. Sprâncenele lui, care zvâcneau nervos și se arcuiau ca două omizi otrăvite, erau Împreunate printr-o linie neregulată de păr care nu se potrivea deloc. În spatele ochelarilor groși care erau aproape opaci de atâtea urme de grăsime de la degete, ochii lui cenușii erau nervoși și priveau lunecos În podea de parcă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda de corp aduce o cană de ceai. Între sprâncene, puștiul are o cicatrice care seamănă cu o omidă. Pune ceaiul pe jos, la picioarele stăpânului său. Asta o uimește pe fată. În Yenan, pare ceva natural ca oamenii să-și ia cana de ceai de jos, în loc să o ia de pe masă. Glasul de pe scenă devine mai răsunător. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să demonstreze ce cu picioarele pe pământ e, că se poate avea încredere în ea. E în uniformă, costumul ei. Mijlocul îi e strâns de o curea. Se duce cu pași mari la peștera lui. Garda cu cicatrice ca o omidă între sprâncene îi barează drumul. Ea își anunță numele. Garda o măsoară cu suspiciune de sus până jos. Tovarășul președinte m-a invitat. Așteaptă aici, zice garda și intră în peșteră. După câteva minute, se întoarce. Tovarășul președinte te așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
le-a ținut, până într-o zi, când tocmai termina Dochia să-și scuture cojoacele, curios, a deschis lacra și toate gângăniile, viermii și târâtoarele au ieșit și au umplut pământul... De atunci, în fiecare an, Alexie adună toți gândacii, omizile, târâtoarele, lăcustele și broaștele și le încuie în pământ la Ziua Crucii, ca să descuie pământul și să le dea drumul de ziua lui, la 17 martie. De-aia prin șanțuri și prin livezi fac bătrânii focuri de frunze și ierburi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lalelelor, iar cele ale crinilor s-au lipit de straturi ca niște rozete, dar nu este semn bun, că prea e frig. Or fi ieșit acum și toate târâtoarele și gândacii care au iernat pe sub pietre și prin nămoluri, toate omizile din pământ, dar cine lasă copiii care zac cu fierbințeală să iasă afară și să sune din clopoței ca să gonească viermii și șerpii, gușterii și lăcustele, gândacii și omizile? „E semn rău”, hotărâră babele, ca molima asta care a răpus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și gândacii care au iernat pe sub pietre și prin nămoluri, toate omizile din pământ, dar cine lasă copiii care zac cu fierbințeală să iasă afară și să sune din clopoței ca să gonească viermii și șerpii, gușterii și lăcustele, gândacii și omizile? „E semn rău”, hotărâră babele, ca molima asta care a răpus-o și pe doamna Stanca, fata lui vodă Constandin, să vină tocmai de Alexie omul lui Dumnezeu - Alexa Caldu, nădejdea celor cărora li se terminaseră vreascurile în șopron înainte de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înarmați cu iatagane și pistoale. Duceau cu ei firmanul de mazilire a lui Brâncoveanu, pe care sultanul Ahmed al III-lea îl semnase în ziua de 17 martie 1714, de Alexe Caldu, când se schimbă stările făpturilor, când ies gângăniile, omizile și toate târâtoarele de sub pietre și de prin pământuri, năpârcile cele veninoase și cele nevătămătoare apar din ascunzișurile mlaștinilor, păianjenii cei păroși cu opt picioare și ochi cât boaba de mei vin să țeasă la lumina soarelui ce au urzit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
găsește acum ! Făcând poezie, am devenit subțire și ușoară ca un abur. Înainte să-mi dau seama, viața mea de zi cu zi a devenit complet aservită unui proces metabolic de transformat substanța fizică în substanță metaforică. Întocmai ca o omidă care își țese coconul, și eu preferam din ce în ce mai des să stau acasă și să-mi scriu poeziile. La plante, fotosinteza, prin care se realizează conversia energiei fotonilor în energie chimică, are ca scop ultim hrănirea plantei : Ulterior, prin procesul de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu totul de nudiști. Pentru că acum mă uitam la Julie. Își pusese ochelarii argintii din era RDG pe creștetul capului, ca să fotografieze oamenii care făceau plajă În depărtare. Vântul Mării Baltice Îi făcea părul să fluture. ― Sprâncenele tale sunt ca niște omizi mici și negre, i-am spus. ― Lingușitorule! replică Julie, făcând mai departe poze. N-am mai spus nimic. Așa cum primești reîntoarcerea soarelui după iarnă, am rămas nemișcat, acceptând strălucirea caldă a posibilității și simțindu-mă bine În compania acestei persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]