1,729 matches
-
Jung și Kérény despre copilul divin ș.a.). Nu există structură narativă în Orbitor fără un subtext referențial, fie că este vorba de psihanaliză, mitologie sau exegeză biblică, fie de dialogul cu alte universuri ori scene epice. Fiecare lector găsește în Orbitor ce-i place și ce știe. Unul poate să compare satul Tântava cu Macondo-ul marquezian, subteranele Bucureștilor cu subteranele orbilor lui Sábato, lupta monștrilor trimite la dogii și moloșii lui Jünger din Falezele de marmură, fătul și moașa pot evoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
socoteală enorma zestre cinematografică a autorului. C. este, prin excelență, un vizual, de infernuri și purgatorii, iar imageria lui, imperiul său fabulos de vedenii nu are precedent în proza românească. Descentrat, excesiv împovărat de simbologie și prolix peste marginile îngăduite, Orbitor poate fi citit ca fișa clinică a unei nevroze obsesionale, ca scriitura unei eminescianități totalitare sau ca traiectul unei renovatio în consecința Nașterilor mistice. Nu este mai puțin adevărat că delirantul lanț înfășurat împrejurul motivului fluturelui, culminând cu nașterea din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
lanț înfășurat împrejurul motivului fluturelui, culminând cu nașterea din liftul suspendat și, la final, cu scena fixării electrozilor pe tâmple, este întretăiat de zona neorealismului ipostaziat fie cu tandrețe, fie grotesc. Între primul și cel de-al doilea volum din Orbitor, C. a considerat oportun să publice, în 2001, Jurnal, operă dezamăgitoare, de self-agent literar, de un egoism etanș, nu o dată pigmentat megalomaniac și meschin: „Nimeni nu are mai mult instinct literar decât mine”, „Nu-mi pasă de viața națională și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
București, 1982; Poeme de amor, postfață Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1983; Totul, București, 1985; Visul, București, 1989; ed. (Le Rêve), tr. Helene Lenz, Paris, 1992; Levantul, București, 1990; Visul chimeric, București, 1992; Nostalgia, București, 1993; Travesti, București, 1994; Dragostea, București, 1994; Orbitor, vol. I: Aripa stângă, București, 1996, vol. II: Corpul, București, 2002; Dublu CD, București, 1998; Postmodernismul românesc, București, 1999; Jurnal, București, 2001; Enciclopedia zmeilor, București, 2002; Plurivers, I-II, postfață Paul Cernat, București, 2003; Sonete noi și vechi, București, 2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
și de psihonăucile jurând doar pe Saint Hypocrite de Médeux O croazieră în oceanul simbolurilor acvanautice din care aflăm că prima eroare a A(d)miralității Carpato-Bahluviene a avut loc în decembrie 1946, când viitorul hermenaut nu văzuse încă lumina orbitoare adusă de socialism în satul său. Vom încerca să aflăm în ce ape se scălda Luca și mai ales de ce înota solitar. Despre heleșteiele (vivier în frâncenește) amenajate pentru formarea profilor de limbi&literaturi precum și despre egobiotopul lor va veni
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare a orgoliului de sine și falsa impresie asupra propriilor potențialități și limite? De ce nu vede cel sedus răutății factorul negativ ce-l poartă spre prăbușirea în golul disoluțiilor totale, spre incendierea mistuitoare ce va topi metafizic eul său apus în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe umerii laicilor care profesează în școlile primare și gimnaziale, liderii Bisericii n-ar trebui să mai deplângă proporția în care adolescenții români și țigani se întâlnesc nu la rugăciune, la școlile duminicale și în fața altarelor, ci la zaiafet, în orbitoarele discoteci orășenești. Ineficienta intervențiilor statului în problema integrării țiganilor este vizibilă, deși resursele financiare ale instituțiilor guvernamentale nu sunt deloc neglijabile. Politicile welfare state sunt însă rareori garantul unei juste emancipări sociale, care nu poate exista fără ideea de meritocrație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a consumat ultimul act. Prin urmare, omul recent n-a făcut nici măcar efortul de a se naște. El se târăște buimac printre vestigiile culturii tradiționale. Arhetipul antropologic al creștinismului medieval fusese sfântul: bipedul vertical, cu aripi de heruvim și nostalgii orbitoare, dar realizate. Arhetipul antropologic al postmodernității este larva fără memorie: un ins inițiat în mistica neputinței, în arta plictisului și retorica ignoranței. Semn al sfârșitului, el este apoteoza sfârșelii. Omul recent a încetat să mai creadă în lucrurile care au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
popular, că universul este unul al marginalizării, tot atîtea motive dragi lui Céline. Al doilea epigraf trimite mai mult către textul romanului și către ciudățenia lui; personajele nu sînt reale și lumea există în contrastul dintre orbirea persistentă și lumina orbitoare. În roman, peisajul este invizibil tocmai datorită evidenței lui: Nu vedeam nimic afară, totul era alb", "Soarele înghițea tot". Cele două epigrafe din Zona erogenă au două funcții distinctive: Am învățat să trăiesc, ca să zic așa, cu ideea că nu
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
În cele din urmă, mă strecor dincolo de un grup de turiști făcuți ciorchine în jurul unei vitrine cu ceasuri și ajung la ușa turnantă. Ies și rămân în mijlocul străzii, privind de la stânga la dreapta. Nu văd aproape nimic. E o zi orbitoare, și apusul de soare licărește în ferestre. Totul s-a transformat în siluete și în umbre. — Rebecca. O mână mă strânge brusc de umăr. Mă întorc mirată, clipind de la lumina orbitoare și ridic ochii. Și, în clipa în care privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la dreapta. Nu văd aproape nimic. E o zi orbitoare, și apusul de soare licărește în ferestre. Totul s-a transformat în siluete și în umbre. — Rebecca. O mână mă strânge brusc de umăr. Mă întorc mirată, clipind de la lumina orbitoare și ridic ochii. Și, în clipa în care privirea mi se focalizează, mă cuprinde cea mai pură și mai înghețată spaimă. E Elinor. Șaptesprezece Gata. S-a zis cu mine. Trebuia să fi rămas acolo, la Tiffany. — Rebecca, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pun capul pe umărul lui Luke și le zâmbesc fericită. — Și mai e ceva care nu e în regulă, spune Luke. Michael nu ne-a declarat soț și soție. Și parcă trebuia să semnăm ceva, nu? — Șșșș! Urmează un flash orbitor și amândoi clipim. — Becky, ce se întâmplă? Mă întoarce spre el. Suntem sau nu căsătoriți? — Hai, că ăsta-i un cadru meseriaș! spune fotograful. Rămâneți așa. — Spune-mi, suntem sau nu căsătoriți? Ochii lui îmi scrutează intens chipul. — Păi... OK
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu căsătoriți? — Hai, că ăsta-i un cadru meseriaș! spune fotograful. Rămâneți așa. — Spune-mi, suntem sau nu căsătoriți? Ochii lui îmi scrutează intens chipul. — Păi... OK, zic fără tragere de inimă. Adevărul e că nu suntem. Urmează alt flash orbitor. Când reușesc să focalizez din nou, Luke se uită la mine absolut stupefiat. Nu suntem căsătoriți? — Ai încredere în mine, OK? Să am încredere în tine? — Da! Așa cum ai promis acum fix cinci secunde! Îți amintești? — Am promis asta crezând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
natura nu-și are sfârșit. Toate aceste realități cosmice, integrate pe sensul lor cel mai interior și mai înalt, ne dau, în spațiul și în vatra noastră națională, perspectiva nașterii firii Legiunii și a renașterii poporului prin ea. în pragul orbitoarei străluciri a cerului scrie Ion Moța, ceea ce căutăm și dorim noi din toată ființa noastră e lumina...viața de adevăr, dreptate și virtute. În aceasta constă mântuirea, cu scăparea de toate plăgile ucigătoare, care ne mistuie: readucerea rodului în via
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
1991; Nichifor Crainic, Memorii, vol. II: Pribeag în țara mea, pref. Alexandru Cojan, București, 1996; Emil Cioran, Scrisori din tinerețe, București, 1999; Mihai Eminescu, Versuri lirice, București, 2000. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Moștenirea lui Nichita, RL, 1985, 44; Daniel Cristea-Enache, Orbitor, kitschul, ALA, 1997, 383; Laurențiu Ulici, „Planeta Moft”, „Privirea”, 1997, 77; Dan Silviu Boerescu, Existențe-kitsch sau Blestemul lui Caragiale, „ArtPanorama”, 1997, 2; Dimisianu, Lumea, 407-410. R.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
Căci calea lactee abia ghicită, astrul incert nu strălucesc în cuvântul poemului, ci în necuvântul ce răsare - minune a întunericului - în urma reducției fără rest a oricărei apariții 14. În lumina lumii, el e nevăzut și neauzit, ca și în soarele orbitor ce inundă corpul unui poem în peisajul explicit al vizării. Faptul său de a apare, întrețesut în pânza trupului poetal, pro-pune ivirea învăluită a inaparentului ce vine de departe 15. De aceea, " În bolta înstelată-mi scald privirea -/ și știu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sens pe care îl pune în vedere. Vom întâlni în continuare câteva ipostaze ale luminii ce "taie" vederea, vibrații luminiscente ale fondului care, precum o apariție ce taie respirația, susțin întregul vizibil, saturându-l insuportabil. Sar în ochi atât de orbitor încât taie stofa vizibilului. Inaparentă în sine, lumina e starea care subîntinde ceea ce se poate vedea și înțelege, hypostasis a posibilității imaginii. În câteva din poemele lui Nichita Stănescu (atât în cele timpurii, cât și în cele târzii) actul ipostazierii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
presupune că are una și că el este real". Cu alte cuvinte, "există ceva dedesubt care îl face să stea în picioare"1. Ce stă sub imagine ipostaziindu-se în așa măsură încât taie vederea, întretaie înțelegerea cu sensul acestei donații orbitoare? Când poetul spune: "În mine e un ochi/ înlăuntrul meu", " El e în mine./ Nu se vede"2, nu numai că are intuiția inaparentului, dar vede din perspectiva a ceva ce se manifestă în vizibil, face vizibilul cu putință fără ca
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se ivește în chiar distanța dintre ochi, în centrul căreia se află geamul afumat al eului prin care se vede. De unde vine lumina care face cu putință vederea, dacă nu dintr-un orizont îndepărtat, dinspre soarele eclipsat, dar atât de orbitor încât, pentru a putea vedea ce e de văzut, e nevoie nu de vederea ochiului liber să vadă prin transparența dezvăluitoare, ci de o vedere voalată de transparență, pusă în situația vederii? Ce înseamnă în acest context un geam afumat
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
face privirea. Chiasm care cuprinde - în același mănunchi de raze - atât lumina care "coboară din deal spre o vale", procesiunea în orizontul "opal" al lumii fenomenale, cât și lumina "urcând o vale spre deal", conversiunea spre orizontul "oval" al soarelui orbitor. Imaginea nu e mai mult, dar nici mai puțin, decât răscrucea luminii, forma voalată în care vederea e întretăiată, figura clar-obscură prin care se vede strălucirea inaparentului. O ultimă ipostază a luminii ce taie vederea, și desăvârșirea celor anterioare, se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
părul unei/ femei care se despletește-n aer/ dementă/ tânguindu-se cerșetorește// Iar noi suntem ecou-acestui vaier"44. Căci nevăzutul e ceea ce este ca și cum n-ar fi, ființarea posibilă căzută în stăpânirea ființei; acum, imaginea aduce la vedere prezența dominantă, orbitoare a realului, și nu infrarealitatea transparentă a accesului întrevăzut. Ceea ce este cu adevărat nu mai apare, se resoarbe în imaginea aparenței care aduce la vedere realul redus la limita realizării sale finale. Dar "dacă n-ar fi într-adevăr ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămâne ascuns, retras în adâncul inaparentului. Perspectiva deschisă permite vederea până la suflet, la imaginea cerului din cer, dar invizibilul se dă ca invizibil, păstrându-și transcendența. Vedem lucrurile luminate de soare, dar nu putem pătrunde cu privirea în lumina sa orbitoare. "Poate e soarele/ deasupra sufletului", "nevăzutul soare", "soarele/ în ceru-ascuns, doar luminând"62. Nu e însă strălucirea soarelui care cuprinde fața evanescentă a lumii sensibile: "nu vei mai avea soarele ca lumină/ ziua și strălucirea nu te va mai lumina
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce cunoaște deja înaltul", "cunoaște atât drumul cât și rostul lui". Care e, într-adevăr, rostul drumului, menirea ieșirii în orizontul chipului întors de la cele lumești, intrarea în forma plină, în preaplinul golului - acum - desăvârșit?4 Ce arată această imagine orbitoare care intră în ochi, îl devorează până la saturație, răpindu-i vederea, sorbindu-l în golul "mortal" al unui prag nevăzut? Căci nu atât de atingerea pragului e vorba, cât de trecerea sa eshatologică, de asimilarea unei finalități fără sfârșit, a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orizont în care lucrurile se prezintă într-o imagine vizibilă, recognoscibilă. Singurul care se pune în vedere este nevăzutul, imaginea inaparentă care strălucește atât de intens încât ia ochii, e adorată fără să fie văzută, slăvită în slava luminii sale orbitoare. "E atâta bucurie-n mine/ Că am orbit nainte de a fi/ Și cu orbirea intru în lumine.// Ce văd e demn de nevăzut/ Căci nevăzutu-n mine guvernează/ Icoana unui șarpe mort/ Cade din soare la amiază"67. Bucuria nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spune/ El nopții, grăiește El și mă transmută/ Din înțelesul meu obișnuit"87. Asceza iluminatoare a vederii deschide rostirea, "vederea cuvântului"88, mărturisirea și invocarea, chemarea fără de care rămânem în nevedere, "căci nu-i nimic, căci nu-i decât/ Iluminare orbitoare", "căci nu mai este decât cel ce arde"89. Cum se vestește întoarcerea, noua făptură a lumii ieșită din sine, revenită și înnoită în strălucirea chipului care o arată de la început? Printr-un limbaj transmutat, iluminat de ceea ce îi e
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]