645 matches
-
compozitori, precum Henry Purcell. Deja a luat lecții cu Max Bruch la Berlin în 1897 iar în 1907-1908 a studiat timp de trei luni la Paris cu Maurice Ravel, studii care au fost foarte importante pentru dezvoltarea sa de compozitor orchestral. În 1904 Vaughan Williams a descoperit cântecele folclorice și colindele de Crăciun engleze, care erau aproape în pragul dispariției datorită creșterii gradului de alfabetizare și disponibilității muzicii tipărite în zonele rurale. A călătorit prin zona rurală și a scris pe
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
concerte în toată lumea, cu excepția Australiei. În 1936 el și-a început, de asemenea, și cariera de compozitor de muzică, având peste 500 de melodii. În aul 1955 a primit premiul Uniunii Compozitorilor Polonezi. De asemenea el a scris nenumărate piese orchestrale, muzică pentru teatru, muzică pentru copii, precum și muzică pentru film: "Wrzos" (1937), "Dr. Murek" ( 1939), "Pokoj Zwyciezy Swiat" (1950), "Call My Wife" (1957), și altele. În aprilie 1988 cartea lui, "Death of the City", este publicată de editura germană ECON
Władysław Szpilman () [Corola-website/Science/329256_a_330585]
-
vioară, Mendelssohn în Vail, Colorado. Debutul său în 2003 în Carnegie Hall a obținut ovații în picoare pentru performanța sa în dublul concert Brahms cu Lorin Maazel și cu Orchestra Simfonică Radio din Bavaria. Julia a fost într-un tur orchestral cu Sir Neville Marriner și Academia din domeniile St Martin, Herbert Blomstedt și Orchestra Gaudeamus, Filarmonica Regală și Filarmonica din Dresda. În toamna anului 2004, eticheta PentaTone inscripționează primul CD al Juliei: Concertul rus pentru vioară cu Yakov Kreizberg și
Julia Fischer () [Corola-website/Science/329302_a_330631]
-
mai disonantă lucrare a sa din punct de vedere muzical. Mahler a început să lucreze la această Simfonie în Toblach în iulie 1910 și a terminat lucrul în luna septembrie a aceluiași an. Nu a reușit niciodată să termine schița orchestrală înainte de moartea sa prematură la vârsta de cincizeci de ani în urma unei infecții cu streptococ a sângelui său. Proiectele și schițele Simfoniei nr. 10 există sub forma a 72 de pagini de partitură orchestrală, 50 de pagini de partitură simplă
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
a reușit niciodată să termine schița orchestrală înainte de moartea sa prematură la vârsta de cincizeci de ani în urma unei infecții cu streptococ a sângelui său. Proiectele și schițele Simfoniei nr. 10 există sub forma a 72 de pagini de partitură orchestrală, 50 de pagini de partitură simplă continuă (din care lipsesc două pagini) și încă 44 de pagini de schițe preliminare, proiecte și inserții. În forma în care Mahler a lăsat-o simfonia este alcătuită din cinci părți: Partiturile simple erau
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
patru portative. Desemnarea unor părți era modificată pe măsură ce lucrul avansa: de exemplu partea a doua a fost inițial gândită ca final. Partea a patra a fost și ea relocalizată de câteva ori. Mahler a început apoi să lucreze la schița orchestrală a simfoniei care începe să arate câteva semne de grabă după prima jumătate a primei părți. A reușit să orchestreze primele două părți și primele 30 de măsuri ale celei de-a treia părți când a pus deoparte lucrarea pentru
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
sa: pe ultima pagină a partiturii simple a ultimei părți Mahler a scris "für dich leben! für dich sterben" ("Pentru tine să trăiesc! Pentru tine să mor!"). Instrumentația simfoniei nu poate fi definită cu precizie din cauza stadiului incomplet al schiței orchestrale. Totuși în partitura simplă sunt câteva indicații cu privire la instrumentație iar o parte din orchestrație poate fi presupusă după cele trei părți ale schiței orchestrale, dintre care forțele posibile includ: patru flauturi, piculină, patru oboaie, patru clarinete în Si bemol și
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
tine să mor!"). Instrumentația simfoniei nu poate fi definită cu precizie din cauza stadiului incomplet al schiței orchestrale. Totuși în partitura simplă sunt câteva indicații cu privire la instrumentație iar o parte din orchestrație poate fi presupusă după cele trei părți ale schiței orchestrale, dintre care forțele posibile includ: patru flauturi, piculină, patru oboaie, patru clarinete în Si bemol și La, unul dublând clarinetul în Mi bemol, trei fagoturi, două contrafagoturi, patru corni, patru trompete, patru tromboni, tubă, două seturi de timpane, gong, tobă
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
interpretat greșit al lui Richard Specht a sugerat faptul că Mahler dorea ca manuscrisul să fie ars după moartea sa. Prin urmare abia în anii 1920 Alma Mahler-Werfel a cerut compozitorului Ernst Krenek să facă o copie decentă a schiței orchestrale a lui Mahler dar deoarece schița lui Mahler a Scherzo-ului era foarte vagă acest lucru nu era fezabil. Alban Berg a fost angajat să corecteze lucrarea dar corectările sale sugerate nu au fost niciodată aplicate și, în același timp
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
fel ca și Cooke, și-a modificat ideile de câteva ori. Astfel versiune finală din 1965 este de fapt a patra încercare. Compozitorul american Remo Mazzetti Jr. consideră a patra versiune a lui Wheeler ca fiind cea mai apropiată stilului orchestral târziu al lui Mahler. Intervențiile lui Wheeler sunt opusul celor ale lui Carpenter și este mai puțin intervenționist chiar și decât Cooke: a făcut modificări doar unde interpretarea era imposibilă. Efectul este mai diminuat față de alte versiuni deși a amplificat
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
era lent. Pe 17 și 18 aprilie Ceaikovski s-a plimbat în pădurea Trostianka și a notat, după spusele sale, "idei mizerabile". În iunie, după ce a terminat schițele și aranjamentul pentru pian a cea ce va deveni a treia suită orchestrală în timpul șederii din Grankino Ceaikovski a reluat procesul compozițional al Concertului fantezie. Acum a inclus "Contrastes", prima parte a suitei ce a fost respinsă, ca a doua parte a Fanteziei. Aceasta a fost surpinzător având în vedere mâhnirea ce i-
Concert fantezie (Ceaikovski) () [Corola-website/Science/328658_a_329987]
-
Albumele de Fall Ouț Boy " Take This to Your Grave" și "From Under the Cork Tree" au amândouă sunete și influențe pop punk și punk rock, iar "Infinity on High" conține o mare gamă de stiluri și instrumentație, incluzând aranjamente orchestrale și corale („Thnks fr th Mmrs” și „You're Crashing, But You're No Wave”) și o balada la pian mai lentă („Golden”). Influențe R&B pe "Infinity on High" se află pe cântece că „This Ain't a Scene
Fall Out Boy () [Corola-website/Science/328816_a_330145]
-
sale pentru orchestră, punându-i în valoare posibilitățile tehnico-expresive și, mai cu seamă, pe cele coloristice. În Tzigane și în Concertul în sol major pentru pian i-a acordat chiar un rol important, utilizând-o cu pricepere atât în ansamblul orchestral cât și în cadențe solo, iar atunci când a compus pentru harpă solo nu s-a sfiit să consulte harpiști, pentru a se încredința că a scris bine pentru acest instrument. De asemenea, în calitate de dirijor, a colaborat în Introducere și Allegro
Introducere și Allegro (Maurice Ravel) () [Corola-website/Science/335527_a_336856]
-
jazz. "Concertul pentru pian și orchestră nr. 3" este bazat pe variațiuni pe o temă ce este auzită doar la final, iar " Concertul pentru pian și orchstră nr. 4" este scris doar în tonalitățile cu diezi. Concertele și piesele sale orchestrale continuă tradiția lui Glinka, iar aici observăm prezența și dezvoltarea unui material muzical național rus. Prezența elementului național este foarte evidentă și în Concertele pentru orchestră: nr.1 -"Ozornye chastushki" ("Ceastuștele neastâmpărate"), nr. 2 - "Zvony" ("Clopotele"). "Concertul pentru orchestră nr.
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
ca aceasta să fie una dintre cele mai mature lucrări ale lui Bach din perioada Köthen. Dintre toate concertele pentru clavecin ale lui Bach acesta este probabil singurul care își are originea ca un concert pentru clavecin, deși fără acompaniament orchestral. Lucrarea a apărut inițial ca un concert pentru două clavecine fără acompaniament (BWV 1061a, în maniera Concertului Italian, BWV 971) și este probabil că adăugarea părții orchestrale nu a fost realizată de Bach. Orchestra de coarde nu îndeplinește un rol
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
singurul care își are originea ca un concert pentru clavecin, deși fără acompaniament orchestral. Lucrarea a apărut inițial ca un concert pentru două clavecine fără acompaniament (BWV 1061a, în maniera Concertului Italian, BWV 971) și este probabil că adăugarea părții orchestrale nu a fost realizată de Bach. Orchestra de coarde nu îndeplinește un rol independent și apare doar pentru a îmbogăți cadențele; în partea a doua este absentă. Clavecinele sunt într-un dialog unul cu celălalt în această lucrare. Celebrul Dublu
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
interpretare tipică a lucrării durează aproximativ 55 de minute fiind astfel una din cele mai scurte simfonii ale lui Mahler. Simfonia este compusă pentru orchestră mare de aproximativ 100 de muzicieni. Spre deosebire de simfoniile sale ulterioare, Mahler nu utilizează întreaga forță orchestrală în fiecare parte. Câteva părți sunt utilizate doar în ultima parte, în special pentru instrumentele de suflat din lemn și alămuri. În forma finală, lucrarea are patru părți: Părțile sunt aranjate în forma tipică de patru părți. De regulă, Menuet-Trio-ul
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
Panurge" (Paris, 1895) și "Mam'zelle Quat'sous" (Paris, 1897). O altă compoziție a lui Planquette, marșul " Le Régiment de Sâmbre et Meuse", a devenit celebră printr-un aranjament pentru fanfara; este tonul folosit de fanfara Universității Statului Ohio. Versiunea orchestrala originală a fost înregistrată de către Boston Pops Orchestră dirijata de Arthur Fiedler și apare pe RCA Living Stereo CD "Marches în Hi-Fi". „The Song of the Cabin Boy”, o barcarola din "Leș cloches de Corneville" a lui Planquette a fost
Robert Planquette () [Corola-website/Science/336520_a_337849]
-
fostului elev al compozitorului, Serghei Taneiev, să parcurgă schițele compozițiilor lăsate neterminate. În noiembrie 1894 Taneiev a început să studieze schițele acestor două părți. Atât Modest cât și Taneiev erau nehotărâți cu privire la cum să fie publicată lucrarea: ca două părți orchestrale pentru o simfonie sau să păstreze aranjamentul ulterior de piese pentru pian și orchestră. După o scrisoare primită de Modest de la pianistul Alexandr Siloti în aprilie 1895, el și Taneiev au lasăt forma de pian și orchestră. O altă problemă
Andante și Final () [Corola-website/Science/330005_a_331334]
-
împreună cu uverturile "Fatum", "Furtuna" și balada simfonică "Voievodul". Belyayev nu era hotărât cum să publice "Andante și Final" - sub forma unui al patrulea concert pentru pian în două părți, sub forma a două piese de concert sau ca două părți orchestrale dintr-o simfonie neterminată. Ulterior a publicat "Andante și Final" în 1897 în versiunea lui Taneiev pentru pian și orchestră și i-a oferit numărul opus 79, ca și când ar fi fost o compoziție a lui Ceaikovski, lucru doar parțial adevărat
Andante și Final () [Corola-website/Science/330005_a_331334]
-
Si minor înainte să fie interpretată în Si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de Si bemol major câteva măsuri mai târziu. După introducere partea urmărește structura de sonată cu trei teme pentru un concert, tipic pentru Beethoven. Introducerea orchestrală este o introducere tipică cu două teme în formă de sonată, dar a doua introducere cu pianul are o a treia temă triumfătoare și virtuoză la final care aparține exclusiv instrumentului solo. Beethoven a procedat astfel în multe dintre concertele
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
orchestrei, ce oscilează între major și minor. La Animez (reperul 4) începe o nouă tranziție în care sunt suprapuse două tipuri de pedale: una ritmico-armonică la harpă și una armonică - acordul de do major al orchestrei - care realizează un diminuendo orchestral și dinamic. Refrenul (măsurile 93-108) revine concentrat la tema a1 în varianta inițială, fiind format din două perioade. În prima perioadă (măsurile 93-100) tema este expusă de orchestră, iar harpa realizează o linie ornamentală, iar în perioada a doua (măsurile
Dans profan (Claude Debussy) () [Corola-website/Science/335532_a_336861]
-
în secțiunea corală printr-o strigare a cornilor din afara scenei. Prima temă reia tema "Dies Irae" din prima parte apoi introduce tema "învierii" pe care corul va cânta primele versuri, urmată de o fanfară. A doua temă este un recitativ orchestral lung care oferă muzică pentru solista alto din secțiunea corală. Expoziția se încheie cu o reluare a primului grup de teme. Această secțiune introductivă lungă are menirea de a introduce o serie de teme care vor juca un rol important
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
asupra lui Renzin să anuleze premiera iar Renzin, nedorind să își asume responsabilitatea, l-a convins pe Șostakovici să retragă el însuși simfonia. Manuscrisul Simfoniei nr. 4 a fost pierdut în tipul celui de-al Doilea Război Mondial. Utilizând părțile orchestrale care au rămas de la repetițiile din 1936 Șostakovici a publicat o ediție limitată pentru pian la patru mâini a simfoniei în 1946. Șostakovici a început să se gândească la premiera simfoniei abia după moartea lui Stalin în 1953 când s-
Simfonia nr. 4 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332927_a_334256]
-
a simfoniei în 1946. Șostakovici a început să se gândească la premiera simfoniei abia după moartea lui Stalin în 1953 când s-a schimbat climatul cultural în Uniunea Sovietică. Nu a revizuit deloc lucrarea. Kirill Kondrașin a dirijat premiera versiunii orchestrale pe 30 decembrie 1961 cu Orchestra Filarmonică din Moscova. Prima interpretare în afara Uniunii Sovietice a avut loc la Festivalul de la Edinburgh cu Orchestra Philharmonia dirijată de Gennadi Rojdestvenski. Criticii sovietici au fost entuziasmați să descopere veriga lipsă din lanțul creativ
Simfonia nr. 4 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332927_a_334256]