626 matches
-
trage, nu mai horcăie. Dar tot are ochi galbeni și păr de arici pe spinare. De când l-au ridicat Rușii pe tata, astă-iarnă, câinele n-a mai fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă Încolo, după femei, Osman prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă Încolo, după femei, Osman prinde să scheaune. - Îl dezleg eu, pe mine mă cunoaște, zic. - Vrei să te-nghită de viu? se sperie mama și mă trage cu putere după ea, spre fundul grădinii. Străbatem o pădure de păpușoi proaspăt prășit. Strașnic de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bun e Dumnezeu, ne-a ajuta El. Nu prea Înțeleg unde vrea s-ajungă Moș Iacob, dar dacă așa spune... Și nici n-am altceva de făcut. Așa că În fiecare dimineață, zic: - Dacă nu azi, atunci mâine! Și aștept. Împreună cu Osman: câinele, de cum au plecat soldații, cum s-a arătat. Târâind lanțul zmuls. Când l-au văzut liber, oamenii au rupt-o la fugă, s-au ascuns care pe unde a putut. Îl știau. Și-l știau rău al dracului, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
soldații, cum s-a arătat. Târâind lanțul zmuls. Când l-au văzut liber, oamenii au rupt-o la fugă, s-au ascuns care pe unde a putut. Îl știau. Și-l știau rău al dracului, mai rău ca lupul. Dar Osman a intrat la noi În curte, mama s-a repezit să mă tragă la adăpost, dar n-a mai avut timp: câinele s-a năpustit la noi și, scheunând jălalnic, s-a culcat la picioarele noastre, după ce s-a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a tot Învârtit În jurul cozii, acum jerpelită, plină de scaieți. Când plecasem În pădure, Îl lăsasem În lanț - cine se putea apropia de fiara sălbatică? După ce-au căzut multe bombe și plunghi, Moș Iacob a băgat de seamă că Osman a dispărut cu lanț cu tot. L-a crezut mort, Împușcat, ori sugrumat de lanț, În vreun tufiș. Și uite-l: nu mai mârâie, nu mai rânjește, nu mai sare la om. Scheaună și se gudură, bate pământul cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
străini; când merge, merge pieziș, ponciș, de parcă n-ar ști care-i Înaintele. Mama i-a desprins lanțul, l-a lăsat cu zgarda cea frumoasă, de piele roșie, cu ținte argintii, deși acum i-ar putea-o fura oricine. Câinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheamă: câine ușernic. Chiar dacă nu umblă pe la alte uși decât a noastră. Dar nu mai hămăie - n-o să-l mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul s-a Îndepărtat. Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să vină tata - mâne, dacă nu azi; aștept să se-ntoarcă mama - ostenită, colbăită, cu pleoapele Înroșite, respirând numai pe gură și În lături și târând basmaua. Știu de unde vine, știu ce-a făcut, doar adineauri am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
chel, cu un nas mare pornit în jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nas mare pornit în jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și boierii intră pe strada Prefecturii, vorbind zgomotos. Cine a dat întâi? Cine l-a sfârșit? Fiecare a dat lovitura cea din urmă. Cucoanele așteaptă neliniștite. Ce-a fost? Cum a fost? Costică nu-i mușcat, nu-i mușcat nici Osman, dar putea să se întâmple mare comèdie. Praful uliții, ca niciodată, se ridică des și scânteiază ca o pulbere de aur în luminile asfințitului, peste casele curate și peste livezile verzi. Și deodată o cucoană își aduce aminte că mâncara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca o șopârlă printre tufe, ieși în cărare și cățeaua pădurarului, slabă de i se vedeau coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Vasile se plecă asupra hleiului jilav. — Iaca, se cunoaște, urmă proaspătă... Cuconu Grigoriță se plecă și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mulțimea. Alexandru se trase mai În spate, ca să nu atragă atenția. Așadar, la Ak Sarai avea loc o Întrunire. Pictorul traversă cu privirea mulțimea care se adunase să-l slăvească pe stăpânul lumilor, trimisul lui Alah În marea Împărăție a osmanilor. Brusc, observă o statură cunoscută, cu un chip necunoscut, ascuns sub eterna glugă peticită. Cerșetorul. Alexandru Îl observă atent, cu ochiul deprins să deslușească portrete sau trăsături interioare chiar și acolo unde nu părea a fi nimic deosebit. Dar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se găsesc închise Constanța (soprană) și camerista ei Blonda (soprană). Curând apare Belmonte, un tânăr nobil spaniol, iubitul Constanței pentru a o elibera, fiind ajutat și de Pedrillo, valetul său, prizonier și el. Intrarea în palat îi este interzisă de Osman, căpetenia ienicerilor. Pentru că Pașa Selim este un mare amator de arhitectură, Pedrillo ajuns grădinar îl recomandă pe Belmonte drept unul din cei mai renumiți arhitecți italieni ai timpului. În felul acesta, lui Belmonte i se admite accesul în Serai. În timp ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
au trecut de la romani nu numai în limba bulgară, ci în toate limbile peninsulei. Și oare regimentele cele mai bune ale Austriei nu sunt romîne? Și oare luptătorii independenței Greciei de la 1821 n-au fost albaneji? Și oare eroii lui Osman la Plevna nu erau albaneji? Astfel vulturii cu două capete și politicianii cu două fețe ne pun să împușcăm noi în noi înșine, pe moldovan în albanez, pe ardelean în dalmatin, pe frate în frate. ["ALBANEZII ȘI ROMÎNII"] 2263 Cumcă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
secera Și noi ne vom depărta. Frunză verde fir de orz, Cine-o stârnit hai la sorți, Putrezi-i-ar carnea-n gros Și picioarele-n butuci. 203 Frunză verde siminoc, Tot orașu-i cu noroc Numai Plevna stă în foc; Osman Pașa la mijloc Și strigă în gura mare: - Săriți Turci, săriți Tătari, Că ne-o pus Rușii la cale. Șed armați și îmbrăcați Cu mușamale, Cu armele la spinare. 204 Frunză verde trei castane, De la Plevna mai la vale Se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe pământ, să renunțe la Fericirile sale. Nu e cu neputință să fii fericit o viață întreagă aici, dar... niciodată o a doua moarte. * În Grădina parfumată a șeicului Nefzani (sau Cartea legilor ascunse ale iubirii), hogea Omar Halebi abu Osman ne spune: „Umectată de dorință, [femeia] este în sfârșit gata să primească sămânța ce poartă în ea fructul (...). Atunci, ca să puneți dracul pe fugă, veți spune amândoi «în numele Domnului», iar dacă în momentul ejaculării (...) veți mai putea zice și «bun
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
știri din război.. „Asediul Plevnei continuă“.. „Atacul Rahovei“, „..În duelul dintre roșiori și cavaleria otomană, în bătălia de la „Skitul“ Rahova“, românii au învins“ „Armata română, e în marș asupra Vidinului“. „La 19 noiembrie, luarea Rahovei“.. „La atacul din 19 noiembrie Osman Pașa a fost rănit“; „Împresurarea Vidinului“; „10 decembrie... căderea Plevnei“, „A fost o sărbătoare.., bărbați, femei, tineri și bătrani, soldați și copii se îmbrățișau, râdeau, alții plângeau!“... Scriau jurnalele cu litere groase. Au trebuit 4 mari bătălii pentru cucerirea Plevnei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și copii se îmbrățișau, râdeau, alții plângeau!“... Scriau jurnalele cu litere groase. Au trebuit 4 mari bătălii pentru cucerirea Plevnei... Dar luptele au continuat... Pe 24 ianuarie 1878, s-a dat ultima bătălie la Smârdan... Luptele pentru Plevna; capitularea lui Osman Pașa, vestitul general otoman, comandantul grupării de forță de la Plevna, împreună cu întregul său Stat major... Cucerirea Plevnei a însemnat un moment crucial din războiul de Independență. ...În ceardac se lăsă o tăcere grea și apăsătoare că ți se făcea teama
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Plevna, împreună cu întregul său Stat major... Cucerirea Plevnei a însemnat un moment crucial din războiul de Independență. ...În ceardac se lăsă o tăcere grea și apăsătoare că ți se făcea teama. Anton continua să povestească.... - Am văzut de aproape cum Osman Pașa, cu întreg statul său major, s-a predat generalului Cerchez și armatei române, nu rușilor!.. Acolo... la Smârdan, chiar în ultima zi de război, frate-miu Alexandru a căzut spulberat de un obuz... murmura cu voce joasă Anton.. în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
grele care, în mod misterios, se deplasau pe acea întindere, lăsând în urma lor o brazdă lată, fără ca nimeni să știe cu adevărat dacă le târau forțele magnetice, spiritele condamnaților pe vecie sau un simplu capriciu a lui Alah. Caporalul Abdel Osman deschise ochii și imediat își blestemă soarta. Soarele se înălțase de două sulițe pe cer și încălzea pământul sau, mai bine zis, nisipul alb și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]