806 matches
-
ne Încurajăm, tacit, unul pe celălalt. Nu unul pe celălalt, Tăicuță. Nu? Nu. Dar cum? Unul În brațele și la pieptul celuilalt. Și o cuprinse din nou, În brațe, sărutând-o Îndelung. Ea răspunse cu dulceață sărutului Tăicuței. După care, osteniți, aproape, intrară În troiță. Aceasta se compunea din două Încăperi nu prea mari. În una sta ziua, Măicuța, acolo fiind primiți turiștii, vizitatorii, unii doar aprizând o lumânare, alături de multe altele, alții cumpărându-și materiale, obiecte de cult, fie pentru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
și în viața consacrată va fi important să se acorde spațiu acestui angajament și acestei voințe în vederea unei bunăstări care trece dincolo de lucruri, întrucât este întemeiată pe Acela care cheamă persoanele să stea bine împreună. „Veniți la mine voi cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Cu el persoanele consacrate învață cum să fie fericite și să nu se mulțumească numai cu un an jubiliar sau cu un curs sabatic, ci să se pună în
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
atunci când e posibil, să li se atașeze ceva, o blană, un biju, în așa fel încît dânsele să nu observe până acasă. Evident, un sfert dintre păgubite doar se prefac. La 31 mai 1932 cade și guvernul Iorga-Argetoianu. După dejun, ostenit și cam nebărbierit, dl Iorga își prezintă demisia. Cărămida în capul primului-ministru! trâmbițează goarnele presei. Speciala! Ediție specială!" Dl. Argetoianu, refugiat într-un confesional, tămăduind inimi și intonând Psalmi, este nevoit să afle despre trântirea cabinetului său din gazete. Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la zi. Tu? În ce facultate, domnule? 208 DANIEL BĂNULESCU Am dat în folosință un nou trup. Vecina mea de la trei îmi va dărui un băiat. În curând, Diavolul va sosi și se va așeza în el, așa cum un drumeț ostenit tulbură cu picioarele luciul apei. La patru ani va aluneca și se va rostogoli pe niște scări, lăsat pradă, singur, puterilor epilepsiei. La cinci ani va învăța deja să citească. Va cunoaște toate literele, în afară de una, ceea ce va da textelor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe acolo, de unde veneau ei, nu știu ce, un canal de promenadă... legând undele Dunării cu cele ale Mării Negre, printr-o variantă mai civilizată... o scurtătură. Și tânărului, având manifestări prea conștiincioase, nu i-a plăcut cum a ieșit. Într-o seară, ostenit și descurajat, Patrick s-a urcat pe un taluz de pământ înalt pîn' la cer și a privit, timp îndelungat, la construcția aceea. Avăzut el că nu-i ieșise prea bine și s-a mâhnit în sufletul lui. De disperare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Necăjiți și ăștia, aveau copii mulți, nu se ajungeau cu banii, nu le era ușor să trăiască. Puneau tara la cale, se mai certau, oricum, erau săritori, nu te lăsau la vreun necaz. Când se strica timpul, se culcau devreme, osteniți. Rămânea singur cu baba lui. Plecau și gunoierii în județ la ei, să se pună pe trai. Până primăvara nu-i mai vedeai. Aglaia strângea ce mai avea pe afară, cumpărau de la Obor un sac de faină și unul de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pumnii lor mari în tejgheaua șubredă. Câte unuia i se făcea a harță, de-abia îl scoteau ceilalți pe ușă, să nu-l supere. Când însera, soseau cei de la rampă. Cu muieri cu tot, cu gîtlejele uscate de fumul gunoaielor, osteniți. Șoferii întorceau camioanele, trânteau ușile de tablă și năvăleau să se răcorească. Hainele miroseau a resturi încinse, dar nimeni nu se sinchisea. Aburul țuicii era mai puternic. Ciupeau în treacăt femeile de spate și goleau împreună cinzecurile. După câteva înghițituri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
obrazul oacheș se lăsase tristețea. Ar fi vrut să plângă, dar i se făcuse rușine. Își mușca buzele mici și scormonea țarina cu piciorul. La despărțire i-a întins repede mâna și-a fugit. Ajunsă acasă, a căzut pe pat, ostenită și înfricoșată. Când sosea Stere, își ștergea lacrimile și se așeza lângă el. Tot muți îi găseau oamenii. Cîrciumaml își schimba numai locul, pe alt scaun, și tot în ochii ei se uita. Lina era altfel decât femeile pe care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spaimă, Lina se ridică, urmată de bărbat. Străbătură curtea pietruită printre lăutarii care o daseră acum pe Marșul miresei și, în prag, fata se opri. Văzu fețele luminate de lămpi, înveselite de chef, resturile de mâncare în farfuriile murdare, lăutarii osteniți, cântând din obișnuință și simți aerul rece al nopții înfrigurînd-o. Stere îi întinse mâna peste prag și o așteptă. Avea palmele calde și râdea stingherit. Soacra se strecură afară, plângând. Bărbatul încuie ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Băutura e bună, te mai înveselește... Și goli păhăruțul ei. Soacra și Lina nu se îndemnau. De afară se auzeau glasurile gunoierilor. Mirosea a iarbă proaspătă și soarele sclipea încă în geamurile murdare. Aglaia tot mai trăncănea. Lina o privi ostenită. Avea o fată slabă și oacheșă, uscată de vânt, numai ochii vii, negri și mici jucau tot timpul sub niște sprâncene dese, ascuțite. Gura ei ca o pungă se deschidea și se închidea fără încetare. Când râdea, i se vedeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mâna pe cearșaf. Nu spunea nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de urât, începu să fluiere. Trapul ușor al mârțoagelor abia se auzea. A străbătut Cioplea și de acolo a călcat peste niște grădini de zarzavat neîngrădite, lăsând în urmă mahalalele. Nici nu dăduse de ziuă când a sosit și Gheorghe, ostenit și dămfuit, dar vesel că scăpaseră cu bine. - Se făcuseră ai dracului, auzi? Nu, că unul îl cunoaște pe Stăpîn: "Săriți, striga, săriți, c-a venit Bozoncea cu ai lui și ne-a luat căișorii!... tu-i dumnezeul mamii lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cântărise totul dintr-o privire. Același tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereții înalți; același oblon care acoperea fereastra și, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
străvezii sub lumina palidă a lămpii. Tăcu câteva minute, mușcîndu-și buzele, gânditor. Când ridică privirile, în ochi îi strălucea o undă de șiretenie. - Totul ar fi cum ar fi, spuse, dar mai e un chichirez... Lăsă vorba la jumătate, parcă ostenit. ...Eu dau banii cu dobândă. Ție n-am să-ți iau cine știe ce, ai fost omul meu, dar nici așa, degeaba! Zece mii de lei împrumutați de un negustor pe o vreme ca asta e ca o mână moartă. Facem poliță, iscălești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se închideau, veneau alți oameni, salutau cu voce tare, dădeau mâna cu funcționarii, apoi plecau cu treaba făcută. Se apropia prânzul, și el tot lângă praguri. Cei de la birouri scoteau pachete cu mâncare. Mușcau cu poftă, se uitau pe ferestre osteniți. Aprindeau apoi cîte-o țigară. Începuseră să vorbească de-ale lor, râdeau. I se făcuse foame trăgând pe nas mirosul de mezeluri proaspete și de muștar. Îl dureau picioarele stând rezemat de ziduri. In cele din urmă, se apropie de o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să caute la noi? Și-ar pierde cizmele prin noroaie! - Copiii spun că dacă lași ghetele la ușă, dimineața le găsești pline cu jucării... Femeia oftă. Obrazul îi era supt și rece. În odăi se simțea frigul de afară. Era ostenită. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul care sforăia în pat. Se răsti la băiat: - Pune-le și tu și du-te la culcare. Beghe se descălță. Scormoni zăpada lângă burlan și așeză botforii lui, umflați de udătură. Le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toate, a lui Gogu, a lui Spiridon, vecinele. Funcționarul scria în registrul lui, băga piesele de alamă în buzunar, pleca mai departe. La câte o curte a nimerit pe bărbați. Ăștia erau ai dracului. Veniți atunci de la munci de noapte, osteniți, fără gând la Dumnezeu. - La ce ne trebuie nouă biserică? Avem una, la domnu Stere. În fiecare zi ne împărtășim. Și râdeau gros, uitîndu-se unul la altul, cu înțeles. Cel cu registrul se încrunta, închidea cartea cu danii și pleca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spintecate. Din ele picura încă sângele, se bălăbăneau scurt, izbeau aerul la întîmplare și, ajunse la o ușă groasă, erau despărțite de o mână dibace. - Ce faci, Marine? îl întrebă Chișcă, tovarășul lui. - Ce să fac, mă băiete, sânt cam ostenit... - Da ce-ai pățit? - Am băut aseară cu un cumnat și m-am făcut puzderie. Fata lui chircită, îmbătrînită devreme, se strânse ca un sac. Avea și o inimă grea. - Nu știu ce mi-e. M-aș plimba într-o grădină frumoasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oamenii subțiri, dar tremură bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
astfel de vorbe de ani de zile. Închideau ochii și ascultau muzica, oftau și nu mai știau de ele. 201 Paraschiv ținea în brațe pe una slabă și uscată pe care atârna rochia. O privea cu îndrăzneală drept în ochii osteniți și spunea: - Când te mai văd, cucoană, că tare mai ești șucară... - Glumești dumneata, râdea ea stingherită. - Ce vorbești?! Mie așa-mi plac femeile, mai obosite. Găina bătrână face zeama bună... - Fugi d-acilea, că râzi de mine... - Nu râd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uluit. Convoiul trecu. Dincolo de șina Constanței, drumul iar se strică și goana dricului se mai domoli. Pe aici treceau camioane și căruțe, și zăpada era neagră de noroi și spartă. Se întuneca tot mai mult și cădea o ninsoare rară, ostenită. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi, niște lumini triste, galbene, abia pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scuipând cu râvnă într-o parte, pe urmă ucenicul, golaș și ușchit, numai într-o cămașă, ținîndu-și din când în când pantalonii legați cu o sfoară și, la urmă, starostele, șiștirit, abia scăpat din brațele Didinei, ca după o moarte, ostenit, mestecând tutun, parcă nici nu-i mai ajungea pielea pe el. Treceau linia ferată, ocoleau vagoanele negre, pline de țiței, săreau scările lor unse și ajungeau la rampa Reginei, în piață. - Ce ziceți, nătăfleților, spunea Bozoncea, trecem pe la simigii? - Trecem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se părea că o să-l vadă într-o zi pe regele Arthur, coborând în goană malurile gropii, acoperit de zalele sale cenușii, cu mantia-i roșie fluturând pe spate ca o flacără. Numai când se lăsa noaptea, se ridica parcă ostenită, ca după o caznă lungă. Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare. Luminile oarbe ale Cuțaridei o chemau cu grăbire. Ii era frică să nu fi venit taică-său mai devreme de la munci și să n-o găsească
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Iute a chemat-o pe Chirița: - Ia te uită! - Ce-i? - Nici n-a putrezit Gogu bine, și Florica se gudură lângă frizer. - Ce să facă și ea, e încă tânără... Baba n-a mai spus nimic. Tăcea, cu privirile ostenite. Câte nu văzuseră ochii ei... 294 Stăpânul La o petrecere, când s-au mai liniștit presării, că-i iertase regele pe dezertori, 1-a simțit Bozoncea pe ucenic. Era o noapte slută, aproape de Crăciun. Viscolea, viscolea. Starostele, cu damful în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]