822 matches
-
care ar fi fost cu siguranță livid și Încordat dacă ar fi asistat la căsătoria fiului său... Tot În Copilăria copiilor mei tata Îl evocă pe diavol. Iată ce sînt silit să citesc : „Diavolul se năpustește asupra unui biet om ostenit și-l conduce spre grădina Înveninată În care Înfloresc trupurile feminine care sînt aidoma unor flori denaturate. Iar aceasta este ispita infidelității, absurdă, cea care Îi oferă un trup nou aceluia care n-a știut să cucerescă un suflet“. Lungit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
moară neiertat (IV 7). Pe țărmurile getice, existența lui Ovidiu se desfășoară permanent sub semnul morții. După cum observă Sarmiza, el e slab, suferind și gingaș, și pare stins/ De-abea stă pe picioare, cu greu se mai răsuflă (V 1). Slab, ostenit, înghețat, cu părul sur, exilatul înaintează încet, cuprins de fiori și primește cununile de lauri - aduse de geți drept răsplată pentru purtarea lui pe câmpul de luptă - ca pe niște coroane funerare (V 2). Pătruns de fiori de moarte, el
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tu încerci mereu să tragi de funie - II 4). Prea obosită (II 1) și nehotărâtă (II 4) pentru a face ceva, prinsă între ziduri înăbușitoare, strâmte, întunecoase, ea își afirmă urâtul incurabil : Nu este niciun leac împotriva acestei plictiseli, acestei ostenite pustietăți (II 3). Agamemnon o găsește pradă unui rău nedefinit (Mi-e rău... inima bolnavă - II 6), aproape metafizic (O ține în mână un zeu și o strânge - II 6). El e frapat de aspectul nesănătos al soției sale (Totdeauna
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dreptate... N-aș vrea să putrezesc de viu ca biruitorii pe nedrept... am vorbit cinstit... mărturisindu-mi îndoiala (IV 7). Învingătorul de la Troia nu mai are puterea de a pune stăpânire și asupra propriului palat. Clitemnestra este mereu plictisită, Agamemnon - ostenit. Deși nu seamănă la fire, îi unește vârsta : amândoi au sufletul răvășit de trecerea anilor. Într-o scenă decisivă pentru descifrarea bolii reginei, bătrâna servitoare îi amintește Clitemnestrei că și-a pierdut farmecul (nu mai ești destul de frumoasă - II 3
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
plină de cuvântul zeului (II 12), putea descifra tainele viitorului pentru că simțea în oameni rădăcina și izvoarele voințelor și, chiar în nefericire, era liniștită și tare ca un diamant (II 13). Acum, după ce l-a cunoscut pe rege, ea e ostenită și nesigură : nici liniștită, nici tare nu mai sunt. Nu mai văd atât de limpede... sunt obosită (II 13). Casandra lui Eschil acceptă moartea în cunoștință de cauză. Contaminată de inerție, prea obosită pentru a mai vedea primejdia, noua Casandră
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un genocid ca acela pe care l-am organizat eu, asemenea scene nu mai au niciun efect (I, p. 357). Intendentul evidențiază tiradele majestuoase, caracterele desenate perfect și lirismul concentrat și mai degrabă „apolinic” decât „dionisiac” (I, p. 357), militarul ostenit se gândește doar la drumul străbătut până acasă spre a se putea spăla odată ca lumea, în timp ce acolo baia a fost transformată într-un teatru de cameră (I, p. 358). Copiii regelui își fac apariția episodică : Oreste caută să-și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Julián. — Ce știe el de Julián? Miquel m-a privit, mai abătut ca niciodată. — Julián se Însoară. Vestea m-a lăsat fără grai. M-am lăsat să cad Într-un scaun și Miquel mi-a luat mîinile. Vorbea cu greu, ostenit. Înainte să apuc să spun ceva, Miquel mi-a rezumat faptele la care se referise Fumero și ceea ce se putea imagina În această privință. Fumero se folosise de legăturile lui cu poliția din Paris ca să afle unde se ascundea Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori să-l simțim ca o adiere subtilă prin firele de păr? Să fi obosit? Caută el vreun culcuș? Sânt inimi mai ostenite ca el și care totuși nu i-ar refuza azilul... Răul, părăsind indiferența originară, și-a luat Timpul ca pseudonim. Oamenii au construit paradisul filtrând eternitatea, din "esență" de veșnicie. Același procedeu aplicat ordinii temporale ne face inteligibilă suferința. Căci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sub mâinile experte și îngemănate ale celor doi. Greu e să-i păstrezi echilibrul în agitația mersului. Morfăie printre dinți: — În focul discursului sau în îmbulzeala mulțimii... Schițează o piruetă neîndemânatică. — Să-i suporți greutatea e o povară intolerabilă, șoptește ostenit. — Nu mă întrebați pe mine cât trebuie să o spăl și să o frec ca să-i întrețin albeața, completează pesimist Parthenicus. — Aha! se zbârlește principele. De aceea țesătura se roade așa de repede. Parthenicus se gheboșează de teamă. — Calceii, cere
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un sprijin pe tăblia mesei. — E vorba de magie, șoptește încă descumpănită. Se agață de brațul lui, rugătoare: — Magia este opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fibrele plantei sunt dispuse orizontal. — Da, stăpâne, încuviințează cu umilință. Cezarul îi face semn să vină la el. Se sprijină de brațul lui ca să ajungă înapoi la scaun. Dă pe spate o meșă de păr năclăită de sudoare și murmură ostenit: — Am nevoie de un curier... — Un sclav mesager, stăpâne? se interesează din ce în ce mai uimit libertul. Pentru astfel de treburi se folosesc soldații din garda preto riană. Este deci ceva personal. — Să plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
direct. Și cu siguranță că n-o să se ducă să asiste la proces doar ca să-i intimideze pe pretor și pe jurați prin prezența sa. Scribonius Libo tot nu e mulțumit. — Atunci de ce nu ne adresăm Senatului? Asinius Gallus răsuflă ostenit. I-a explicat doar. Este prea târziu. — Ne rămâne calea apelului. Surâde în fața figurii buimăcite a celuilalt. — Îi lăsăm să-și facă mendrele și ne adresăm apoi justiției criminale a împăratului. Ridică mâna a luare-aminte. Dar mai întâi... — Ce? întreabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spre pulvinar, este ascuns vederii de masa compactă a celor cinci sute de gladiatori. Contemplă în schimb loja de la cealaltă extremitate a axei mici, spre sud, unde cu sigu ranță au luat loc prefectul Romei și cei lalți magistrați. Pufăie ostenit. — Să sperăm că nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la chip. De când Curtius Atticus a cum părat de la principe o parte din școala de gladiatori, sunt exploatați mai crâncen decât dobitoacele. Vittelius nu s-a comportat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
disprețul pentru moarte... Râde de-a binelea. — Eroismul din sufletul sclavilor? — Ba din contră, replică iute Pusio, apreciez la justa valoare spiritul de dreptate pe care-l arată aceste jocuri. Expresia hilară dispare instantaneu de pe chipul instructorului. — Așa e, suspină ostenit. O dreptate mai presus de orice patimă. Toți obțin ceea ce cer și li se oferă ceea ce nu cer. Murmură: — Nici nu știi cu cât de ușor poți deveni din spectator spec tacol, ajungând să-ți ispășești plăcerile nefericite prin cange
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de afară. De ce stau pe trei linii... nu... pe patru? Prima în picioare, a doua puțin aplecată, a treia și mai aplecată... Nu-l mai rabdă inima și izbucnește: — Al patrulea rând s-a pus în genunchi! — Alcătuiesc țestoasa, îngână ostenit Rufus. Sfârșesc în unghi, întocmai ca acoperișul caselor, nu vezi? Tânărul se codește. Coboară cu un picior pe pământ. — Ba da, dar în campania din Dalmația, Germanicus ne-a pus să facem țestoasa cu o baracă... ăă... de fapt cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl reprezintă imperiul. Răzbunarea provinciilor asupra Romei! Se revede brusc călărind alături de feciorul său Drusus și de nepot. Asta s-a întâmplat ieri! Zâmbește mulțumit. Ce mândru a fost de Drusus! Și de Germanicus, desigur, proaspăt reîntors din Dalmația. Suspină, ostenit. Se străduiește din răsputeri să-l trateze ca pe propriul său fiu, nu doar pentru că Augustus l-a silit să-l adopte, ci pentru că seamănă atât de mult cu tatăl său și ori de câte ori îl vede are impresia că o fărâmă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tunica umflată, iar din rython țâșnește un firicel de vin, care descrie o curbă grațioasă înainte de a se vărsa în patera din mâna stângă. Gestul îl frapează. Dar ceilalți doi? Cine sunt? Probabil zeii cărora ei le zic penați! Suspină ostenit. La romani, totul este confuz. Un cult se asimilează cu altul și se înglobează reciproc, într-o învălmășeală totală. Observă pe altar, alături de grupul format din cei trei, alte două figurine. Tot lari și penați? Nu prea seamănă. Războinici mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la petreceri, treburi de genul ăsta. Bărbații erau ca niște umbre, ca niște păpuși de hîrtie, ca niște mici copii! În comparație cu asta! Dar ajungi la o vîrstă cînd vezi adevărul gol-goluț. Ajungi la o vîrstă cînd ești pur și simplu ostenită. Și-ți dai seama că ai terminat jocul ăsta blestemat... Bărbații Încep să-ți pară chiar atrăgători. Mă gîndesc destul de serios să-mi găsesc un tip drăguț și să mă așez la casa mea - un parlamentar liberal, potolit, ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
urmări suflul flăcării, și clipi cînd se afundă din nou În Întuneric, dar nu răspunse. Ea și Betty rămaseră pe bancă fără să mai vorbească mare lucru, pînă se făcu prea frig să mai stea; apoi se luară de braț ostenite și se ridicară. Tocmai o porniseră prin grădină, cînd auziră sunetul sirenelor. Poftim, zise Betty. Asta ar pune capăt tuturor problemelor tale - o bombă dolofană. — Doamne, chiar ar pune, spuse Viv ridicînd privirea. Și nimeni n-ar ști, În afară de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În nas cu piloții ăia cretini. Mă privesc de parcă aș fi un moșneag. SÎnt bătrîn, În comparație cu niște băieți ca ei! Îi Întîlni privirea și-și umflă obrajii. M-am săturat să fiu bătrîn, Viv, spuse el cu simplitate, dar și ostenit. M-am săturat de războiul ăsta nenorocit; sînt pe drum de miercuri dimineața; de abia o să avem timp să ne certăm Înainte de a pleca. Stă soră-sa cu ea - mă urăște de moarte. Nici maică-sa nu dă doi bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
las pe femeia asta să aibă grijă de fiul meu cînd nu sînt și eu prin preajmă. Cu trecerea timpului, lucrurile nu par decît a merge din rău În mai rău. — O urăsc, Îi spun lui Fran, cu o voce ostenită, după ce i-am istorisit toată povestea În vreme ce luam prînzul. Fran, Dumnezeu să-i dea sănătate, și-a adus dădaca să aibă grijă de Tom cît sînt fetele la grădiniță și m-a răpit puțin, pentru activități „de adulți“, pe Marylebone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
weekenduri și, după cum ziceam, o să continue să-l vadă tot atunci, oricum. — Ca mamă singură, Începe Lisa, trebuie să te avertizez că e o treabă al dracului de dificilă, dar nu imposibilă. O să existe momente În care vei fi extrem de ostenită, cînd o să-ți vină să urli din pricina frustrării, cînd singurătatea și responsabilitățile te vor face să plîngi, dar ele trec Întotdeauna. Ești o femeie puternică, așa că te vei descurca perfect. În cele din urmă, maimuțelele astea mici merită efortul, adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu Lola. Îi văd la restaurant, mîna ei Întinzîndu-se spre a lui, sau imaginația mea lucrează peste program și-mi aduce dinaintea ochilor un tablou cu cei doi, În cele mai compromițătoare poziții pe care le poate invoca creierul meu ostenit. Asta Îmi alimentează furia și dorința puerilă de a mă răzbuna În singurul fel pe care-l cunosc, anume culcîndu-mă cu Charlie Dutton. Bietul Charlie Dutton. Mă Întreb dacă o ști că am plănuit totul dinainte, că plănuiesc să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai apăsat. Și foarte românește. Călătorind pe drumul acesta șerpuitor, întorc capul și nici unde pornește cărarea, și nici unde au rămas răscrucile vechi, nu știu; câmpia adună toți pașii în firul subțire al drumului. Întorc capul cu zâmbetul călătorului ostenit care simte că și-n el semplinește cărarea. S-adună în mine cuvinte și ,,când privesc zilele de aur” cum marea visului mă soarbe, cu oceanul imens, cu tot cerul cuprins în apele adânci. Luminița Matei 1.11. TESTELE DE
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
frunze arămii dansează în aer; vânt năvalnic; ploaia cerne mărunt sita deasă; nori suri; harnică tristă; se plimbă prin grădinile cu crizanteme mirositoare; am primit o scrisoare de la toamnă; momente de melancolie; zilele trec ca niște bărcuțe albe; firea pare ostenită de muncă; pământul șters caută odihnă, liniște și pace adâncă; gospodinele închid în balcon bogățiile toamnei; poemele sale bogate; mere roșii ca focul; pere aurii; prune brumării; fum amărui; o frunză sub rouă se desprinde răcoroasă; cerul își prelinge seninul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]