2,791 matches
-
la picioarele mele ca și cum eu aș fi fost mama pierdută de mult. Prostituție ieftină. S-ar fi dat oricui pentru jumătate de conservă Whiskas. Interiorul casei arăta de asemenea a mahala. Decădere și schimbare era tot ce vedeam. Pânze de păianjen la uși, mizerie îmbibată adânc în covoare, iar în aer plutea mirosul greu de țigări și bere. Până și eu, care eram destul de rezistentă la asemenea priveliști, am fost copleșită. M-am împiedicat de ceva pe hol și uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a deschis ușa din dreptul șoferului. —Unde ai fost? a spus. Aștept de ore în șir. Am deschis ușa de la intrare și am aprins luminile în atelier, niște neoane fără milă care luminau orice colțișor întunecat și orice pânză de păianjen de pe tavan. M-am întors să-l privesc pe Nat. A tot plouat în seara aia, nu rău, dar stătuse în ploaie. Părul îi era dat pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără șuvița de păr care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
podelei. Scara s-a făcut țăndări, ecoul rămânând în aer, apoi nimic altceva decât un gol și mâinile mele de asemenea goale în fața mea. Scara se rupsese, iar el zăcea sub ea. Picioarele lui lungi erau strâmbe, ca ale unui păianjen aruncat de o mână uriașă. Am așteptat destul cât să se miște; dar nu s-a auzit nimic, nimic. Nu trebuia să mă duc jos. Puteam să ies prin fereastra din tavan, să îl las să zacă acolo - să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe firele ei încâlcite, rezistente, parcă de oțel, pășeam cu toții încrezători - căci nu puteam să nu-l urmăm pe Burkeviț -, ajungând la convingerea fermă că, la fel ca atunci când se folosea tracțiunea animală, și acum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
observator ce privea detașat de acolo de sus. Și totuși, corpul de pe platou îl atrăgea ca un magnet. Exista o legătură subtilă între el și trupul bărbatului prăbușit în iarbă. Un fir nevăzut, mai subțire ca cel al pânzei de păianjen îi unea, obligându-l să rămână pe loc, împiedicându-l să plece de acolo. Știa că nu-i nevoie decât să vrea pentru ca firul să se rupă. Începuse să-i placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pîine, iar ei le mulțumeau, promițîndu-le, În schimb, viață veșnică, Înfățișîndu-le un ținut binecuvîntat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci cu palmieri cu coroana bogată, cu izvoare la tot pasul, cu iarbă pînă la genunchi, cu un soare ce strălucea blînd, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
după care aprinse o lumină chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănînd pînzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfîșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca-ntr-o pivniță peste sticlele sortate cu vinuri vechi. Toate Încăperile erau identice, legate prin intrări Înguste și te ajungea oriunde același curent a cărui sursă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sîngerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frînse fără nici un scrîșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu-și-o de ochi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sunt gușterul, șarpele de pădure, șarpele de alun, și mai rar vipera neagră, opârla și năpârca. Prin ochiurile de apă, bălți, mlaștini pot fi văzuți tritoni, buhai de baltă, broaștele de lac, brotăcelul. Nevertebratele sunt reprezentate de gasteropode, miriapode și păianjeni. Dintre animalele rare care se mai pot întâlni în pădurile din jur amintim căprioara, mistrețul și bursucul, iar dintre păsări sturzul, sitarul și fazanul, colonizat în pădurile din jur, prepelița și potârnichea. Lipsa apelor cu un debit mai mare, a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de umbră Întins peste caldarîm, inertă. Slaba clipire de chihlimbar a jarului unei țigări i se reflecta În ochi. Era Îmbrăcată În culori Întunecate, cu o mînă adîncită În buzunarul jachetei, cealaltă Însoțind trabucul care Îi țesea o pînză de păianjen din fum albastru Împrejurul profilului. Mă urmărea În tăcere, cu chipul ascuns În contralumina felinarelor. Rămase acolo preț de aproape un minut, fumînd cu nepăsare, cu privirea fixată Într-a mea. Apoi, cînd se auziră clopotele catedralei bătînd miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
faptele sale. Am impresia că nu e el însuși. Mie mi se pare că e posedat de o putere care-l folosește pentru propriile sale scopuri și în a cărei mână este la fel de neputincios ca o muscă în plasa unui păianjen. Parcă ar fi aruncat cineva o vrajă asupra lui. Îmi amintesc de poveștile acelea ciudate pe care le mai auzi uneori despre o personalitate stranie care intră în trupul unui om și o alungă pe a lui. Sufletul trăiește nestatornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător înrăit - pe care fiul, care făcea să cadă capete, dar detesta să le vadă, pusese să fie aduse aici, la grămadă. Păianjenii țesuseră deasupra nenumărate pânze ce dădeau întregului ansamblu o patină antică, asemeni celei a sarcofagelor și misterelor egiptene. Pentru a împodobi casa după marea lucrare, un decorator venise special de la Bruxelles. Primul locatar sosi de îndată ce se terminară lucrările. Șase luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
era un loc defunct, care încetase de mulți ani să respire, să rezoneze la zgomotul pașilor, la sunetul vocilor, al râsetelor, al rumorii, al disputelor, al viselor și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și negru, părea o imensă tablă pentru un joc de dame ale cărui piese fuseseră furate. Se găseau acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu înțelegeam nimicuța, nu înțelegeam ce mâzgălea pe hârtiile alea. Povestea aia despre artist și Dumnezeu... Odată ca niciodată, pe când cântecele de dor făceau să plângă lemnele și pietrele, pe când puricele își lua o cămașă mai subțire ca pânza de păianjen, o spăla cu lacrimi de turturică și s-arunca apoi în slava cerului de ne-aducea povești, pe când musca pe perete, mai mincinos cine nu crede, cică, de peste nouă mări și nouă țări, de peste nouă ceruri, a venit Dumnezeu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
trebuie să acționeze pentru el; el se va ține departe de faptă, îi va instiga în schimb pe alții. Totuși din bani își va lua și el partea sa, de care are nevoie ca să‑și cumpere cărți. Se crede un păianjen aflat în spatele pânzei sale, va acționa însă fără plasa meschină a siguranței burgheze, în orice caz îi va lăsa pe alții fără plasă pentru ca aceștia să nu se bazeze decât pe el și pe ei înșiși. Rainer se holbează la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a fost decât o rană la nivelul nervului optic sau al retinei. Un model cu vinișoare de sânge, așa cum văzusem mai demult la un curs de anatomie, pe o planșă ce reprezenta corpul uman, se răspândea precum o pânză de păianjen acoperindu-mi Întreg câmpul vizual. O explozie de lumini și culori, În care se regăseau și petele cu un spectru de la galben la roșu, și pudra fină de sidef, aurie și argintie. „Ce frumos!“ mi-am zis o clipă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
văzuse ultima dată ceva ce semăna cu democrația. Deasupra noastră se înălța cochilia a ceea ce fusese odată domul de sticlă al Reichstag-ului. Acum toată sticla lipsea și, în lumina lunii, traversele de susținere din cupru semănau cu pânza unui păianjen gigantic. Nebe își îndreptă lanterna spre stâlpii carbonizați, plesniți, care înconjurau Sala. — Au fost foarte deteriorați în incendiu, dar acele siluete în semiprofil care sprijină stâlpii - vezi cum unele dintre ele țin și niște litere? — Parcă. — Mda, așa-i, unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
prinț de cristal. La doar câțiva metri de intrarea în blocul meu se aflau două magazine de haine, unde am văzut o urmă argintie, lungă, de melc, ridicându-se până deasupra unui manechin de croitorie, în timp ce pânza gigantică a unui păianjen amenința să înfășoare un altul într-o țesătură tăioasă ca o lamă. Mai încolo, la colțul lui Kurfürstendamm, am dat de o oglindă enormă care zăcea pe jos spartă într-o sută de bucăți, oferind imagini împrăștiate cu mine însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Articolele Autorului Dedicație pe manuscrisul inimii Cântă! mi-a zis mama în timp ce-mi țesea copilăria într-un lan cu izvoare. Împletește frunze până ce umbra nucului va îmbrăca fereastra în verde, eu culeg un ciorchine oarecare din pânza de păianjen! Nu știam că aduna deniile pe acoperișul casei pentru a le număra în zodia singurătății ce va fi devenit muzeu în haina de-acum; se răsucea iederă botezată la flacăra credinței înfășurată într-un murmur continuu și nu isprăvea să
DEDICAŢIE PE MANUSCRISUL INIMII de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364571_a_365900]
-
șoarecele a lucrat iar în schimb de noapte 48. Pe pragul de lemn bătrân așteptând luna- ceașca de ceai 49. Un tunet răzleț - căzând secerate florile de prun... 50. Casa de bătrâni - luna printre zăbrele singurul opaiț 51 Văruit proaspăt - păianjenul își țese o pânză nouă 52 curtea goală - păscând iarba înaltă umbra unui cal 53 Acoperiș de lemn - pe coamă doi guguștiuci își cheamă puii 54 leagănul de lemn - dauă mâini de copil cuprinzând luna 55 primii ghiocei lângă crucea
HAIKU,2010 de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361440_a_362769]
-
la repezeală, la pagina 30 scria: ”Martore au fost aceste pagini! Martore la primul orgasm al iubitei mele frigide de la natură! Dacă ea minte, și eu mint...Hi-hi-hi!” În alt exemplar găsi doi melci Limax răstigniți și, mai încolo, șapte păianjeni de asemenea, striviți, alături de o groază de urme de buze rujate cu un roșu- carmel. Solomon încercă să nu pună la inimă toate aceste amănunte și, printre altele, făcu și un modest calcul: din cele peste 50 de exemplare dăruite
PEISAJ CU CORBI (SCHIȚĂ) de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2189 din 28 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362801_a_364130]
-
se încălzește și vibrează puternic la vederea acestor mirifice pasteluri, învăluite în borangicul (nu mătasea) de lumină și iubire. Atâta alb mângâietor de catifea, atâta puritate de crin, atâta frăgezime de floare, atâta gingășie de flutur și suavitatea pânzei de păianjen, atâta căldură de pâine coaptă! Toate, reverberând din irizația versurilor, îmi răscolesc amintirile din copilărie și îmi umezesc ochii. Ochi care au (re)văzut și (re)simțit (o)dată aceste pasteluri. Doamna Maricica Stroia, autoarea versurilor de borangic, se dovedește
LA MULŢI ANI, DE ZIUA TA, MARICICA STROIA! de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 953 din 10 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362859_a_364188]
-
Tristețea în artă Stătea nemișcat ca un câine în fața magazinului, așteptându-și stăpânul. De fapt nu avea stăpân , iar magazinul apărea lunar. Cât o clipire astrală. O scurtă silabă în fraza Divinului. Avea un chip palid, înconjurat de barbă. Un păianjen trecea tacticos strada, cu un ușor dispreț pentru strălucitorii bolizi ai feciorilor de bani-gata. Ca un ac în ochi îmi stăruie întrebarea - dacă tot suntem sortiți morții, de ce nu suntem mai uniți, mai apropiați? Se despart soți de soții, copii
TRISTEŢEA ÎN ARTĂ de BORIS MEHR în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362906_a_364235]
-
cum se luptă de-atâta timp cu vântul turbat și-i scade mereu din putere ... codița jumate i-e frântă ... Se află-n mare ananghie; că simte-aproape spânzurătoarea chiar fără un fir de frânghie. Stă agățată pe un fir de păianjen. Nu vrea să-și dea duhul nicicum; a-ntreținut o var-atâtea vieți ... iar acum privește-napoi cu durere, dar în spațiul ei liber, lejer. Acceptă viața așa cum este ... ca fiecare dintre noi, care rămânem de poveste sau ... în istorie - eroi. Iarna
FRUNZA, POEZIE DE ION I. PĂRĂIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1069 din 04 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362459_a_363788]
-
1314 din 06 august 2014 Toate Articolele Autorului panglică boțita din par îi mirosea a fan plouat legăna strîns pisică tărcata pocnindu-și genunchii ascuțiți de rotunjimea pietrelor de rău mieunatul pisicii languros mască o acarofobie față cunoștea (mușcat)ură păianjenilor picioarele lor perfide strecurându-i-se sub ceafa că un cerc ptolemeic savoarea perelor (perga)mute îi excitase însă papilele serile auzea sâsâitul șerpilor își scuipau nefericirea târâtoare pe sunătoarea de leacuri amar mai era ceaiul dimineților pisică torcea cu
ŞOPÂRLE VORACE de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1314 din 06 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/361092_a_362421]