KorAP: Find »[drukola/base=palid & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...261 >

6,523 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

din tren și am început să-mi caut din priviri sora. Am văzut-o imediat și am observat că se îmbrăcase în întregime în negru, din instinct, desigur. Se apropie și ridică spre mine, ca să o sărut, fața mică și palidă umbrită de o beretă neagră de catifea. Farmecul lui Rosemary vine din faptul că e percepută ca fiind petite. Are fața lungă, nasul puternic și gura conturată, toate specifice neamului Lynch-Gibbon și toate la dimensiuni reduse, atenuate și acoperite de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
toți într-o perdea cețoasă dincolo de care nu mai puteam zări nimic și care izola Rembers de restul lumii. În halatul său alb-gălbui, în mod deliberat demodat, fratele meu arăta ca un morar într-un spectacol de operetă. Chipul lui palid, relaxat, avea un aer de secolul XVIII: inteligent, masiv, puțin degenerat, amintind de un șir lung de strămoși, generali și aventurieri, un chip profund englezesc cum numai fețele celor cu sânge anglo-irlandez mai pot fi în ziua de azi. Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Trebuie să recunosc că sunt mișcat de felul în care a încercat să ne adune și pe mine și pe Antonia. — Ce mizerie! Ce porcărie! exclamă Alexander. — Ți-a scris Antonia? M-am întors să-i văd fața mare luminată palid de zăpada de afară. — Da, răspunse Alexander. Da, nu știu dacă ar fi trebuit să-mi dau singur seama... dar nu, așa ceva mi s-ar fi părut de-a dreptul imposibil. Adevărul e că scrisoarea ei m-a uluit. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă înghițită de noaptea opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase fără un sfert. Plecasem cu mașina de acasă destul de devreme de teamă să nu mă rătăcesc pe drum. Totuși, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
s-a întâmplat un lucru ciudat. Când m-am întors și am privit-o, părea transfigurată. Fără paltonul greoi părea acum mai înaltă, mai plină de demnitate. Dar ceea ce m-a izbit a fost expresia ei. Rămăsese în cadrul ușii, extrem de palidă, cu ochii țintă la perechea aurită de lângă foc și capul dat mult spre spate; pentru o clipă mi s-a părut a fi asemeni unui căpitan puternic și impertinent, întors cu glorie de pe câmpul de luptă, purtând încă cizme și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o concentrare calculată. Purta un costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca o perucă tunsă. Ochii înguști semănau cu două așchii negre. Mă întreb, zise ea, dacă vă dați seama câtă consternare le-a produs atitudinea dumneavoastră îngăduitoare. Din nou am fost surprins. — Greșiți, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și prin paloarea transparentă a pielii străbătea din profunzime o ușoară îmbujorare. În lumina rece ieșeau la iveală câțiva pistrui aurii pe nasul ei cârn pe care îl chinuia în continuare fără să-și dea seama. Ochii ei mari, cenușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După o clipă, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
îngrozitor de amărâtă și te-am sunat, dar n-ai răspuns. — Te căutam pe tine, am spus. — Ei, și în clipa când am pus receptorul jos, am auzit soneria de la intrare. Credeam că ești tu. De fapt era Honor Klein. Era palidă și întunecată ca dracu'. Am invitat-o în casă, i-am dat ceva de băut și am stat de vorbă. Apoi, pe neașteptate, m-a întrebat despre tine. — Ei, Doamne, uite-așa, pur și simplu? — Da. Așa că i-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ponosită, un pulover albastru și ciorapi negri, arăta ca un copil. În mod deliberat și sfidător nu își schimbase cu nimic înfățișarea. Părul împletit era răsucit fără nici un pic de grijă și prins, cam caraghios, pe vârful capului. Era foarte palidă, iar paloarea accentua transparența pielii ei. Făcu o mică plecăciune crispată către Antonia care încep să se frământe pe loc, neștiind dacă să-i întindă mâna sau nu. Amândouă femeile respirau anevoie. Nu doriți ceva de băut? întrebă Antonia. Emoția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o peșteră de lumină caldă, palidă, la care ochii mei s-au adaptat imediat. Am rămas nemișcat, puțin surprins, și am închis ușa în urma mea. Apoi am observat o persoană care stătea singură la capătul celălalt al mesei. Era Honor Klein. Când am văzut-o mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de a pune mâna pe ea. Honor o ținea cu un gest posesiv, cu amândouă mâinile puse pe teacă, asemeni unui animal mare de pradă care a pus gheara pe unul mai mic. Stătea cu fața în lumina lumânărilor, era palidă și cam ofilită, își ținea ochii strânși ca în bătaia unei lumini puternice și am încercat să-mi dau seama ce o făcea - în afara unui aer vag de autoritate - să semene cu fratele ei; căci adevărul este că Palmer era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
la mânerul lung de culoare închisă care continua arcuirea ușoară, înspăimântătoare a lamei: învelișul lui împletit, semănând cu o piele de șarpe împodobită cu flori de argint, lăsa să se vadă metalul prin perforațiile în formă de romb. Mâna ei palidă ținea mânerul cu fermitate. M-a cuprins o puternică dorință să-i iau sabia, dar ceva mă reținea. Am atins lama, mi-am trecut mâna de-a lungul ei, urcând spre mâner și încercând tăișul: era înfiorător de ascuțit. Mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
umărul lui Palmer. S-a ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de un auriu patinat. Nemachiată, părea mai bătrână, mai palidă, dar fața ei era blândă, vie, maternă, ochii ei căprui mă urmăreau întruna, gura mare, mobilă, expresivă, zâmbea imperceptibil. De partea cealaltă, Palmer - calm, relaxat, uluitor de curat - arăta, în halatul său brodat și cu acel cap mic și îngrijit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Ea m-a rugat, spuse Honor Klein după o pauză. — Și de ce-ați răspuns rugăminții ei cu atâta solicitudine? Nu vă pot bănui că aveți un suflet sensibil. Ironia dispăruse de pe chipul ei și, în timp ce mă privea în lumina palidă, expresia ei mohorâtă deveni melancolică. Acum fața ei era gravă, severă, cum sunt fețele din tablourile spaniole cu tematică religioasă, chipuri care răsar din umbră, crude și totuși hotărâte. Oricum nu contează, spuse ea. A fost un impuls de moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
uși. M-am dus până la fereastră și m-am întors cu fața spre Antonia. Arăta groaznic. Avea pe cap un șal de sub care îi ieșeau șuvițele de păr blond, încărunțit, care-i cădeau peste gulerul hainei de stofă. Era foarte palidă și nemachiată. Gura cu colțurile lăsate în jos arăta că era gata să izbucnească în plâns. — Cât e ceasul, Antonia? am întrebat. — Zece. — Seara sau dimineața? Dimineața, spuse ea, privindu-mă cu ochii măriți. — Și de ce e așa întuneric? — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și una oară, nu puteam să nu mă gândesc la Honor și, având toate motivele să fiu disperat, undeva, printr-o fisură minusculă, se strecura o rază de speranță care transforma labirintul întunecat al gândurilor mele haotice într-un crepuscul palid. Firește că mintea mea se întorcea neîncetat, fascinată, la aspectul incestului. Chiar m-am dus la bibliotecă și am citit tot ce am găsit pe această temă. În literatura psihologică problema era tratată limitat și nesatisfăcător așa că m-am îndreptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
e încântată, am răspuns. Se aranjează un pic. Coboară imediat, am spus, în speranța că așa va fi. Georgie se uita la Alexander. Își întinse picioarele lungi încercând să se relaxeze. Respira rar și adânc. Era mai slabă și mai palidă, purta un sarafan din stofă și o bluză în dungi cu guler înalt. Părul, ridicat tot în creștet și prins cu grijă în agrafe, era fără cusur. Aspectul atât de îngrijit îi dădea o maturitate frumoasă. Alexander îi întoarse privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
la o oră cam târzie, a doua zi dimineață. Și eu și Antonia eram îmbrăcați în halate de casă și zăboveam la o ceașcă de cafea cu pâine prăjită rece. Parcă nu eram în stare să ne mișcăm. Antonia era palidă, fără vlagă și irascibilă. Eu eram epuizat. — Nu mint, am spus. Și, dacă nu mă crezi, de ce mă pui să-ți tot repet? Acum după ce depășisem acest subiect tabu, Antonia nu mai vorbea decât despre Palmer, refăcând la nesfârșit relația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mi se înfățișa doar ca un coșmar, ca o nălucă; iar eu știam că mă uit la ea așa cum nu mă mai uitasem la nici o ființă omenească, așa cum te-ai uita la un demon. Ea mă privea din spatele măștii ei palide evreiești, cu linia gurii perfect dreaptă între buzele arcuite și ochii înguști și negri. Apoi ne-am uitat amândoi în jos la Georgie. Honor a îngenunchiat lângă ea și a început să îndepărteze obiectele pe care, în căutarea noastră, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am privit. Fața ei oglindea demnitate. Antonia mi-a susținut privirea. De la ultima noastră întâlnire parcursese un drum lung. Avea și acum aerul unei actrițe. Dar al unei mari actrițe. M-am apropiat de fereastră și am privit magnolia. Soarele palid scotea la iveală mușchiul de pe trunchiul ei bătrân. Părea fără viață. De ce nu mi-ai spus? am întrbat. — Așa cum ți-am spus, credeam că știi. Credeam că preferi calea blândă și implicită. — Și acum, de ce deodată ai ales calea dură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mă adun. Când mi-am găsit curajul de a privi ei se apropiaseră de bar și stăteau cu spatele la mine. Palmer comanda ceva de băut. Comandă trei pahare. Abia atunci am văzut că mai era o fată cu ei, o fată palidă, elegantă, tunsă foarte scurt și care purta o jachetă nouă marca Burberry. S-au așezat toți trei, rămânând cu spatele la mine. Deodată, ceva în felul în care fata ținea paharul mi s-a părut a fi cunoscut. Întoarse capul și-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

grimasă musculară. Zărindu-și propria reflexie, Îsi astupă căscatul cu o mână surprinzător de dibace. Mai sus pe stradă tramvaiul o luă spre stânga unde a fost Întâmpinat de un seamăn de-al său, care purta aceeași Încărcătură de lumini palide. Cel din urmă opri chiar În fața mea, eliberând șase oameni. Doi dintre ei o luară grăbiți către un restaurant din Rheinland, cunoscut mai ales datorită lui Jolly, un artist al foamei pe jumătate gol, care trăiește pe apă minerală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ca un zeu Întunecat. Și tu ce mai zici? După câteva clipe de tăcere, Anton lăsă paharul din mână, ștergându-și gura de spumă. Mâna Îi tremura și abia atunci mi-am dat seama cât de terminat arăta, cu tenul palid și ochii tulburi. — Adică, cum Îți merge? Cu dragostea? Și serviciul? Elsbieta Oloaga? — Else, am răspuns iritat. Deși colega mea provenea din Polonia, după câteva decenii petrecute În Germania prefera să i te adresezi ca unei localnice. Inspirând adânc, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din nou cum trebuie. În pat, imaginile cu noi se Întorceau cu o intensitate nediminuată, plăcute și obscene, și puteam să-mi amintesc fiecare detaliu deocheat: mișcările leneșe, unduitoare ale Dorei, sunetele line, coordonate pe care le scoteam, o roșeață palidă, dar inconfundabilă, apoi mănușa ei dârză și respirația ei fierbinte pe fața mea pudrată. Reconstituiam șirul evenimentelor cu precizia unui inginer care umple un proiector de filme cu șuruburi minuscule, arcuri Întinse și un mănunchi de eboșe vibrânde - până când nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]