613 matches
-
Încarnat frumoasa Galateea. Lucrurile sînt totuși mult mai clare dacă facem abstracție de zeiță. Cum ar spune Rousseau, Pygmalion preferă minciuna descoperită de el unui adevăr descoperit de altul. MÎngîind statuia, degetele sale așteaptă Înfiorate ca piatra sa Înceapă să palpite și să devină carne omenească. El ne declară astfel cu pasiune că Încrederea grecilor În sculptură mergea pînă acolo Încît o socoteau capabilă mai mult decît să imite viața; s-o Înlocuiască. Desigur, e greu să credem că lumea a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Oedip. Dar În locul unui vagabond cu rănile deschise care strigă orgolios, sînt liber pentru că nu mi-e teamă să-mi aduc aminte ce i-am răspuns sfinxului, el așază În centrul universului o statuie care se Însuflețește, ale cărei buze palpitînd se pregătesc să guste fericirea trecătoare dar reală a lumii. SÎnt liber, ar putea să replice Pygmalion, pentru că nu mă tem să iubesc ceea ce va muri... (...La ce mi-ar folosi o statuie care ar rămîne piatră nesimțitoare, cînd buzele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Nefertiti, al cărei obraz de cuarțit roz de la muzeul din Cairo m-a făcut să mă Întreb dacă este o nebunie să te Îndrăgostești de o statuetă; e beat de soare, dar sub această mască hipnotică a melancoliilor artei amarniene palpită și acum sîngele; ochii Închiși, bărbia Împinsă Înainte, un obraz bolnav de lumină, profund deosebit de hieratismul obișnuit al artei egiptene; buzele senzuale au o febră care lipsește Giocondei; nu le interesează surîsul, ci viața, să muște din fructul vieții pînă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
poartă urma unei mîini omenești ca și coloanele Parthenonului. Nicăieri ca acum n-am Înțeles mai bine uimirea perșilor În fața elinilor, care stăteau pe o bucată mică de pămînt arid, În fața mării, și discutau despre fericire. În carnea ta, zeiță, palpită toată această sete de fericire, toate speranțele și temerile trupului Întins pe nisip, lîngă marea Înflorind În lumină. Tu nu spui: iată cît de frumoși și nepăsători sînt zeii! Trupul tău repetă mereu: Iată de cîtă frumusețe și de cîtă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
în tine. Încă ești acolo, dar ești și aici. Dar întâi în ochi se întâmplă ceva. Apoi în măruntaie. Trupul tău devine al tău, are greutate, primește și dă. Ești în lume.” Râma de bronz, ,,(...) ale cărei împletituri și reliefuri palpita și aruncă raze scurte.” reflectă imaginile, iar nu suprafață lucioasa și opaca. Personificata, acceptă prezența lui Antipa, stabilind o comunicare bizară : ,, (...) oglindă îl primește, adâncul ei fumuriu, rare sclipiri, greu și nestatornic că mercurul”. Imaginea surprinsă este deformata, iar legile
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de gândire, un tratat de etică. Dacă eu am învățat să-l prețuiesc pe Caragiale, aceasta s-a datorat faptului că tinerii mei prieteni m-au convins că, sub comicul, sub bufonadele, sub grotescul maestrului pus pe moft și bășcălie, palpita o secretă vână de tragic.” Milan Kundera definea această inadecvare, acest refuz al comediei și implicit al râsului ca pe „un dezacord estetic : dezacordul visceral cu neseriozitatea ; indignarea față de un râs deplasat.” sau altfel spus, o constată antropologică pentru a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate, care, atunci când se contractau, Își zdrențuiau marginile rotunjite, devenind niște pete fluide și evazive și acestea se uneau din nou pentru a reface terminalele nefinisate. M-am cufundat iarăși În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o lampă „de terasă”, o împletitură metalică vopsită în negru cu plăcuțe de sticlă portocalii. Când lampa e aprinsă, fotografia e luminată din plin, cumva sărbătorește: fetița de cinci ani, zâmbitoare, elegantă, cu părul aranjat în bucle mari pare vie, palpitând de vechea emoție a clipei-eveniment în care, dusă la fotograf, a stat sub reflectoarele aprinse, orbitor, în atelierul cine știe cărui maestru din provincie... De câte ori sting acea lumină, de pe hol, „ca să nu ardă degeaba”, sau noaptea târziu, când mă culc, mai întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
are darul de a o stârni, căci ea, vârsta târzie, deține esența savuroasă, nostalgică, fortifiantă, a ̀înțelegerii vieții. Craig a folosit însemnări vechi, agende perimate, păstrându-le datările, stilul de jurnal, dar redactând o carte nouă în care totul palpită ca ceva actual și viu, iar gândul se mișcă săgetător și ingenuu. Bătrânul Craig a altoit în acest context și pasagii din alte scrieri de-ale lui, căci în aproape tot ce a scris există trăsături autobiografice (chiar și ideile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de Iubitul Unic. Toate frumusețile se ofilesc și toate cărnurile putrezesc... Vrei ca soarele tău să nu apună niciodată? Ce e iubirea ta cu frunte velină, cu gât lung și buze de coral? Un sac de sânge, umori hormonale, organe palpitând. Se știe prea bine cum acești vor sfârși acești trandafiri. Prietene, cât timp îți vei irosi viața iubind aceste miraje? Lasă toate astea amorezaților distrați! Adevărata frumusețe e ascunsă. Caut-o în invizibil.” Convorbire (telefonică) cu Andrei (Bart) despre forma
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nu sunt obsedați de morală. Dostoievschi este obsedat de om, obsesie în care trăsătura perseverentă, epileptică, și meticulozitatea sunt și ele obsesive. Astfel, nefiind o lecție psihiatrică, opera lui este un nesfârșit comentariu despre om. A descris Dostoievschi natura? A palpitat acest ins așa cum o fac rușii în fața ploii, furtunilor? Nu... Omul a fost universul lui. Omul Dostoievschi a fost tulburător. Dar mai puțin, cred, psihiatru. Și totuși, acest bolnav a deschis psihiatriei o fabuloasă nevoie de a-și adânci căutările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fost și atunci: fiecare a văzut de unul singur o stea, fără îndoială Luceafărul, sau steaua Magilor... Dar din moment ce semnul se arătase, nu putem comenta nimic: o văzuse și el, pe urmă o văzusem și eu, o stea decolorată, departe, palpitând pe cer... Nu aveam ce comenta... semnul divin nu se cade analizat. A fost un semn, o clipită. Dar îl "văzusem", era Crăciunul, "ni se răspunsese". Cuprinși de o fericire caldă, am ocolit orice îndoială, desfăcând mâncarea și am băut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
slujit onest și de care nu s-a lepădat niciodată în unele dintre scrierile sale cu subiecte istorice - în special în acele mai vechi - „Neamul Șoimăreștilor” și „Șoimii”. De altfel, destul de palide imagini ale neasemuitelor epopei sienkiewiciene, în care totuși palpita un suflet românesc și o neîndoielnică dragoste de trecutul neamului său. M-am întrebat mereu, fără să-mi pot răspunde vreodată, cum se împacă această dragoste de trecutul românesc cu admirația lui față de comunismul de la răsărit... Și cred că toți
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
meniri ale destinului uman. Contemplatorul asupra lumii este unul din temerarii ce își asumă intens și adesea dramatic această menire. Pentru el, întregul univers reprezintă o serie vastă de codificări, un tablou de enigme împletite la nesfârșit. În spatele acestui peisaj-taină palpită temeiuri și sensuri primordiale spre a căror descoperire este chemată ființa umană. Ele sunt așadar ascunse asemeni unor abisuri ce poartă lumea prin energii și pulsiuni inepuizabile. La aceste surse-temeiuri încearcă contemplatorul să ajungă spre a le degaja din adâncurile
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
această liniște sosită din abisurile cosmice, răsună trâmbițele printre nori incendiați de pașii îngerilor. Îngerii trâmbițează în liniștea cosmică, coborâtă în jurul pământului, spre a deplânge eșuarea spirituală a acestuia. Ei trâmbițează și totul tace cu excepția omului decadent care vociferează și palpită întru viciu pe suprafața terestră privită acum cu mânia ochiului divin. Și această trâmbițare apelează, spre a le descătușa, energiile devastatoare ce stau să coboare peste mundanul omului viciat și se adresează cosmosului, celorlalți îngeri, aleșilor și demonilor, dar nu
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se așează vestitor în mijlocul potecilor nocturne ale somnului, preschimbându-l din locaș al odihnei în sălașul imaginilor revelatorii. Privindu-l, tresar, fiind atins de fiorul unei modulări răscolitoare ce-mi luminează interiorul, transformându-l într-o minusculă lumină stelară care palpită naufragic în talazuri de noapte existențială. Este visul din care nu îți dorești trezirea deși inevitabilul acesteia plutește precum umbra unei profeții ce se va împlini negreșit. Acest vis este organizat într-un temporal diferit de cel al mundaneității. El
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
interviuri publică în „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Argeș”, „Pagini bucovinene”, „Literatura și arta” ș.a. Ceea ce individualizează, de la bun început, lirica lui T. este o necontenită „foame de forme”. Dorind a capta, în toate datele ei, „viața care palpită”, încercând o raționalizare a ei în „gramatica străzii” (a orașului, a țării, a lumii întregi), poetul este în permanență dublat de un reporter deloc blazat, ba chiar frenetic și, de multe ori, patetic. Versul său, mereu la persoana întâi, are
TEODOSIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290148_a_291477]
-
masă în culmea indignării) Apoi, ai puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni... Eu falsificator?... Pe mine, cetățean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator... cine? (rumoare mare. Tipătescu și Zoe ascultă palpitând) Cine? (cu energie.) Un plastograf patentat! Cațavencu: (sărind din loc) Plastograf! Toți din fund: (strigând amenințător) Afară plastograful! Toți din față: (asemenea) Afară falsificatorul! Trădătorul! (fierbere mare.) Cațavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
o mare nenorocire pentru țară. Românul de la 1 iulie apare încadrat în doliu. În capul ziarului, pe întâia coloană, se citește: „București, 30 Cireșar (12 Cuptor). Ieri 29 iuniu s-a înfipt cuțitul până la mâner în pântecele României: corpul ei palpitând încă fu îmbrâncit la picioarele comitelui Andrássy70. În ziua de 29 iunie 1866 Camera a făcut cel mai mare act de autonomie: a dat țării Constituțiunea.71 În ziua de 29 iuniu 1875, Camera a votat actul prin care se
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
s-ar traduce prin casă și mașină. Deci, motivul real care determină gestul de a fugi, mobilul acțiunii în sine, este dorința mereu vie a românului de a trăi liber. Chiar dacă această dorință este latentă și nemanifestă la mulți, ea palpită în schimb în inimile tuturor. Domnul Ceaușescu a cunoscut această stare de spirit atunci când, cu ani în urmă, a vorbit despre invadarea Cehoslovaciei, ceea ce i-a folosit în creșterea popularității. Dar tot domnul Ceaușescu a făcut-o uitată în următorii
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și fantasta Rive Gauche - În perimetrul bulevardelor Saint-Michel și Saint-Germain-des-Prés, viața are două straturi: ziua, bibliotecile adună rîuri-rîulețe de studenți și elevi, se țin seminarii, se audiază prelegeri la Collège de France, se face shopping; după lăsarea Întunericului, Încep să palpite cluburile underground. Parisul are reputația, printre altele, de a fi capitala cu cele mai multe cluburi sexuale din lume - lider În eșanjuri amoroase. Iar dacă astăzi boema s-a mai Îmburghezit, nu a fost așa Întotdeauna. A fost odată - pe cînd Parisul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a plaiului, una a colinelor și o alta a șesului. Este unanim recunoscută deosebirea dintre c. de dragoste din nordul țării și cel din sud. În timp ce c. din Moldova de nord și Transilvania e mai învăluitor, cel muntean și oltenesc palpită de senzualitate, frizând uneori chiar trivialul. Stilul c. transilvănean este mai lapidar, piesele sunt câteodată scurte notații, motive singulare, în schimb în sud se manifestă tendința către discurs, către acțiune, de unde și ideea de a vorbi despre o lirică „măruntă
CANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286072_a_287401]
-
Bausch (1940-2009): dansatoare, coregrafă, profesoară și directoare a companiei "Danztheater Wuppertal Pina Bausch". Începând din anii '70 a avut o influență considerabilă în dansul contemporan 23 "Interpretul are datoria să exprime nu mărunta-i autobiografie sentimentală, ci viața spirituală care palpită în sunetele muzicii. Interpretul trebuie să sacrifice conștient o parte din sine pentru a pune în cea mai puternică lumină mesajul compozitorului. Eu accept de bună voie acest sacrificiu. Iată sursa "reținerii" sau "sobrietății" mele." (Aldo Ciccolini, interviu în "Contemporanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
în cinci minute cu o voce languroasă, dar puternică, însă nu se știe pentru cine”, pentru că pe „spectatori îi interesa mai ales cum strălucește lumina artificială a lunii pe brațele ei goale și sânii tinerei doamne, ce se înălțau și palpitau, tânjind de dor”. Citind aceste rânduri, mi-am adus aminte ce spunea regizorul Heiner Goebbels: „sunt interesat să fac un teatru în care o lumină poate fi atât de puternică, încât poate să te facă să uiți complet de text
Scrisoare către Andriy Zholdak () [Corola-website/Science/295749_a_297078]
-
de vii sunt toate. Din ochii-i timpu-i gata să vorbească Și-un plâns etern eterul îl străbate. Ea trece doar pe străzi netulburate Cu-același chin întipărit pe mască. în cimitir se-așază, ostenită. Și florile ce mai adânc palpită Se lasă pe-un uitat mormânt să cadă. Astfel, de-atâtea veacuri umbra vine, Când seara pribegește pe coline, Mormântul Beatricei să-l revadă. 1954 Mă bate gândul Mă bate gândul stingerii într-una Și liniștea mă cheamă tot mai
Poezie by Nicolae Ungurean () [Corola-website/Imaginative/7109_a_8434]