628 matches
-
ciudat. Ce voiau oamenii aceia? Ce sperau să găsească În drumul lor prin fața a mii de uși În acele orășele mohorîte și reci? Nădejdea lor, credința lor sălbatică, cîntecul sumbru pe care noaptea Îl deștepta În ei, această viață care palpita În Întuneric În timp ce alții dormeau și se bucurau de o victorie neștiută și Înălțătoare, prezentă pretutindeni, pe tot cuprinsul țării - toate erau lucruri pe care le purtam În inima mea. Nu În curățenia și frumusețea zorilor cu strălucirea mîndră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
după ora unu din noapte, uluit și dezorientat, neavînd nici un țel și nici un loc spre care să mă Îndrept, purtînd În mine același haos și aceeași neliniște, am luat-o În jos pe scări și am ieșit din strada uriașă, palpitînd de mișcarea furnicarului de atomi ce se Înghesuiau și alergau mînați de dorința de a se arunca Înapoi În propriile lor celule, aceeași care-i Îndemnase să iasă pe stradă În seara aceea. Ne scurgeam, așadar, din noaptea liberă Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rămân vătuite, privirea-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește, transformă semiântunericul Într-o fosforescență violetă. Camera se populează treptat, este duminică 8 mai ’77 și sunt mai multe meciuri de văzut. Zgomotul zarurilor În cutia de table, clinchet de pahare, un vin roșu bine păstrat peste iarnă. Așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lor este dincolo de concret, de obișnuit, pentru că femeia este aici, concomitent, iubita, sora de dor, trăind și născând caznele sângelui: caznele sufletului! O senzualitate diafană, discretă, dar fermă răzbate de-a lungul volumului din referirea la elemente ale corporalității, sâni palpitând ca mareele, gură, ochi, plete, coapse, trupul întreg, învins de valul sângelui, cu toate că Dorador este cea fără-de-chip, sugerând caracterul proteic al iubirii, în stare să refacă, prin fiecare îndrăgostit, Geneza: din lut / te-am zămislit, Dorador, chip descântat, încât, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
o misterioasă atracție. Orizontul exact, ca și cum ar fi tras cu compasul și părând înalt ca o coamă de deal pe care alunecă vapoarele, te cuprinde prin eterna lui fixitate. Și totuși dedesubtul lui apele foșnesc din aripi de valuri sau palpită domol, iar pe deasupra, norii aleargă suri, în caiere destrămate sau înfloresc vertical în uriașe buchete de crini și liliac. Două lumi în veșnică mișcare, despărțite prin linia neîndurată a infinitului. Și cortegiu de imagini și de sunete se desfășoară din
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
ca o adevărată re naștere. Femeia este privilegiată sub raportul cunoașterii, al trăirii acestei fericiri izvorâte din posedarea, fizic și spiritual, a unei certitudini fundamentale. Chiar dacă este urmată de dureri, neliniști, așteptări temătoare, emoții zilnice provocate de ființa fragilă ce palpită la sânul său, sub privirea sa... Ce altă minune există, după Creația divină, dacă nu această repetare „terestră”, a nașterii unui șir nesfârșit de „Adami” și „Eve”? Dincolo de patetismul evident, în cuvintele Teodorei se află, presupun, scriitorul P.H.L., rememorând ceea ce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mată, și întreaga voință de victorie alături. Trăia prin sine; nu mai aparținea fetei care îl întinsese pe jăratec ca să-și încerce dragostea. Îl țineam în mâinile mele ca pe o ofrandă vie, zăpăcit eu însumi de intensitatea cu care palpita și de ciudățenia faptului care trebuia să urmeze. Începui să-l strâng, să-l mângâi, să-l sărut, sigur fiind că îmbrățișez întreaga făptură a Maitreyiei, că pe ea o mângâi, de ea toată mă bucur. Simțeam cum se pleacă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
paznic, parcă nu-mi venea a crede că-mi este adresat mie. Mi se părea că acel Allan nu mai există de mult, că îl lăsasem undeva în urmă. Am tras zăvorul la ușă și am cetit scrisoarea lui Khokha, palpitând, parcă m-aș fi aflat deodată în fața lui Sen sau a Maitreyiei, sau a d-nei Sen. Îmi scria că familia petrecuse o lună la Mid-napur, de unde chiar Maitreyi îmi trimitea câteva rânduri scrise pe petece de jurnale, pe afișe din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
când a dat cu ochii de mine. Respira agitată. În curte, un băiețaș cu bagajele. Veniseră pe jos din Ranikhet, pierzând de mai multe ori cărarea și trebuind să treacă prin pârâu ca să urce spre bungalow. Îmi spusese toate acestea palpitând, căci, după câte am înțeles, avusese vreo aventură neplăcută în Ranikhet și plecase după căderea serii. Se numea Jenia Isaac, din Capetown, Africa de Sud, și se afla de câteva luni în India, cutreierând Himalaya în căutarea unei mânăstiri care s-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și Ocky. Liddell Îmi ține În față o lampă veche cu halogen. Geanta e pe raft. Setteringon se joacă cu ea. Dar acum Începem să ne recăpătăm stăpînirea de sine. N-ar fi trebuit să-mi scoată punga. Fața noastră palpită și e dureroasă, ochii Încă ne lăcrimează, dar putem din nou să gîndim. Îi vedem. Lampa nu ne deranjează. Ei se uită la privirea noastră de neclintit. Îi vedem. — Uită-te la el, ce boarfă de rahat, scuipă Ghostie Gorman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
căutând să prindă ochii lui Gruia. El, Însă, cu greu reușea să-și refugieze privirea În vreo „admirație” mimată a vreunui obiect... Ochii Îi fugeau involuntar la deschizătura „discretă” a decolteului, unde ovalul celor doi sâni bine struniți În sutien palpitau În ritmul respirației accelerate a frumoasei... Una din colege s-a apropiat discret și i-a șoptit câteva cuvinte... Din acea clipă, fierul Încins peste măsură de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
De unde până unde?“ „E foarte logic!“ O privesc și simt că am lovit În plin. (joi) Mă trezesc, În somn am avut revelația unui poem genial; Îl văd cum crește, are un corp al său viu, se mișcă odată cu mine, palpită, pulsează, Îi aud bătaia oceanică a sensurilor, Întind mâna pe Întuneric, pipăi până ajung la hârtie și creion; la primul contact cu aceste obiecte străine, corporalitatea poemului s-a estompat pe jumătate; mă cramponez de resturile mutilate ce mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
rezistam peste marginile normalului, dar revelația adevărată am trăit-o În acea comuniune perfectă cu piatra, cu aerul, cu cerul. Ajunși sus, A. s-a lăsat să cadă, cuprinsă de zbuciumul Întregului corp, pe stânca goală; se vedea cum Îi palpită pântecul, precum al Ledei, sub ploaia de aur; nu vorbea, nu auzea, ochii erau Închiși, strânși să păstreze În sine o imagine corporalizată; ținea mâna crispată pe piatră, mângâind-o spasmodic; era transfigurată, absentă față de orice, față de mine. O surprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar fi răscolit în suflet crâmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. Olga i se părea completarea Teclei. Avea toate calitățile ei, dar colorate mai viu și, în ochii ei, sub scânteierile șăgalnice, parcă palpita o umbră sentimentală. Clătina din cap, să-și alunge închipuirile, și rosti domol: ― Prea târziu... 7 ― Domnu Titu... Ghici ce surpriză am să-ți fac? zise doamna Alexandrescu misterios, oprindu-l în antreu. Nu ghicești?... Atunci poftim încoace! Titu Herdelea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
boala asta urîtă? Se sculă, întinse brațele în lături, ca și când ar fi așteptat o îmbrățișare. Corpul ei zvelt și nervos avea o vibrație nevăzută, care răspândea împrejur moleșeală și ispită. Se uita la Grigore cu niște ochi blânzi în care palpita o neastîmpărare eternă. Gura ei fină șopti melodios: ― Prostule mic... Nu mă mai iubești? Bărbatul respira aerul ei, căuta să reziste și își dădea seama că se pierde. Îi trecu prin gând cu o fulgerare dureroasă că își bate joc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trebui să-și coboare mâna ca să se ajute, fata îl înconjură cu totul și îl trase în ea. Erau atât de tulburați, cu piepturile tresăltând și pântecele zvâcnind, încât nici nu a fost nevoie să se miște ca să se simtă palpitând unul în altul. Toate cercurile, ale brațelor, ale pulpelor, ale luminii, se strânseseră într-unul singur atunci când bărbatul trecu, vâscos și întretăiat, în femeie. Ea nu-și terminase încă plânsul, așa că mai rămaseră câteva clipe îmbrățișați, mărind cercurile și lăsând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceea de a crea perfecțiunea, ci de a readuce în prim plan realitatea interioară a fiecărui autor în parte. De altminteri, confundarea aceasta a biografiei cu opera, promovată încă din neomodernism, este cultivată profund în postmodernism. "Cântecul însuși continuă să palpite undeva, ascuns, simt urmele calde pe care le-a lăsat prin mine trecând..."148, despre care vorbește Ana Blandiana nu este altceva decât mesajul real transformat în mesaj personal. Subiectivizarea lumii, printr-un proces prealabil de interiorizare, nu este nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și fantasta Rive Gauche - În perimetrul bulevardelor Saint-Michel și Saint-Germain-des-Prés, viața are două straturi: ziua, bibliotecile adună rîuri-rîulețe de studenți și elevi, se țin seminarii, se audiază prelegeri la Collège de France, se face shopping; după lăsarea Întunericului, Încep să palpite cluburile underground. Parisul are reputația, printre altele, de a fi capitala cu cele mai multe cluburi sexuale din lume - lider În eșanjuri amoroase. Iar dacă astăzi boema s-a mai Îmburghezit, nu a fost așa Întotdeauna. A fost odată - pe cînd Parisul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
precum o gâză pe un ram/ de sufletul meu mut să te apropii". Cu volumul " Între floare și fruct" poetul parcă revine la poezie, versifică clasic, îngrijit și cu migală. Evoluția poetului este ciudată: reintegrări în pământul care respiră și palpită senzual, nostalgii exterior manifestate ca și nevoia de purificare de tot ce-i tehnic, voluptatea reținută sunt prezente ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
masă în culmea indignării) Apoi, ai puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni... Eu falsificator?... Pe mine, cetățean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator... cine? (rumoare mare. Tipătescu și Zoe ascultă palpitând) Cine? (cu energie.) Un plastograf patentat! Cațavencu: (sărind din loc) Plastograf! Toți din fund: (strigând amenințător) Afară plastograful! Toți din față: (asemenea) Afară falsificatorul! Trădătorul! (fierbere mare.) Cațavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ilustrate copios de „Micul Paris”. Celibatare și prostituate Două categorii de femei stimulează compasiunea lui Bacovia: celibatarele („fetele cu multe roze la pasiv”) și prostituatele. Primele sînt memorabil portretizate în poemul „Amurg de vară”: „Histerizate fecioare pale,/ La ferestre deschise, palpită,/ în amurguri roșii, nupțiale,/ Stau pale, și nu se mai mărită”1). Soarta lor e mult mai tristă decît a bărbaților aflați în aceeași situație. „Celibatarul - observa un sociolog - se duce prin cafenele, prin taverne, prin cluburi, locuri care, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ce fața mi-o sapă”) și, mai ales, de creierul său: „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”; „în creierul meu plînge un nemilos taifas”; „Și creierul rămîne pierdut”. La acesta se referă și în trei locuri din proză: „Creierul palpita acolo de tristețe și tăcere...”; „Și o spaimă de tot ce citisem, de cîte auzisem, mă cuprinse, și regretam că, creierul meu, ca și al altora, a devenit o moară hodorogită care nu se mai poate opri, care, poate, nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în gamă minoră determinată de ineficiența discursului amoros: "Vorbele tale o, vorbele tale!/ microbi agresivi, tinctură de iod peste/ răni neînchise, peste carnea mea jupuită./ Se apropie ora, ora-i propice,/ plumbul clocotește-n cuptoare, mercurul/ în eprubete pulsează, athanorul palpită/ sub flăcări albastre de alcool./ În curând vom pleca înspre ceruri / o, suflete albe, priviri fără trup!". S-ar spune că, în ansamblu, această primă carte de poezii a lui Liviu Antonesei este guvernată de o atmosferă tulbure, întunecată, emanată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
apocalipsei și a depresiei" și în Pe țărmul nebuniei tale. Sau ecouri ale suferinței care i-a transformat autorului viețuirea într-un Mister sinistru: Viața este acea amuletă blestemată/ a destinului meu/ care, atârnată de membrele materiei,/ face totul să palpite". Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele Zece autoportrete în acuarela nebuniei, o lumină
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Astenie ("Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă,/ Azi sunt neputincios ca o mătasă,/ Doar sufletul îmi lunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă.// Intrarea lui în vis e-ngăduită/ De mult. S-a pregătit cu sârguință./ Hainele mele fragede palpită/ Să-i înfășoare lirica ființă"), ambele incluse în aceleași memorabile Versuri, dau seama de faptul în spatele viziunilor gracile ale debutantului Emil Brumaru se află o conștiință perfect trează, care, tentată fiind de finalitatea inerentă oricărui act artistic, atingerea purității absolute
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]