637 matches
-
împădurită (încadrată în bioregiune continentală) aflată în Podișul Târnavelor (subunitate geomorfologică a Depresiunii colinare a Transilvaniei), în lunca stângă a Târnavei Mari. Pădurea de pe Târnava Mare conservă habitate naturale de tip: "Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum" și "Vegetație forestieră panonică cu Quercus pubescens" și protejază arboret de stejar pufos ("Quercus pubescens") care vegetează în asociere cu specii de: gorun ("Quercus petraea"), stejar pedunculat ("Quercus robur"), tei pucios ("Tilia cordata"), carpen ("Carpinus betulus"), jugastru ("Acer campestre"), arțar ("Acer platanoides"), cireș sălbatic
Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare () [Corola-website/Science/330582_a_331911]
-
în bioregiunea continentală și stepică a Văii Călmățuiului (afluent al Dunării); ce conservă două tipuri de habitate naturale: "Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion" și "Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice " și protejază specii importante din fauna și ihtiofauna Câmpiei Călmățuiului. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor
Valea Călmățuiului (sit SCI) () [Corola-website/Science/330662_a_331991]
-
mică distanță de cea a Ortelecului (spre care accesul se face foarte ușor), a văii Zalăului. Aceasta, largă, rectilinie și cu lipsa unor căderi de nivel, se continuă cu valea Crasnei. Împreună realizează un culoar accesibil de vale dinspre Câmpia Panonică, ce a constituit principala arteră de circulație din preistorie până în centrul Transilvaniei. Fără a mai fi necesară urcarea unor înălțimi, calea a devansat intrarea pe văile Crișului, Barcăului sau Someșului. Rețeaua actuală de transport din zonă este formată din: Între
Poarta Meseșului () [Corola-website/Science/330747_a_332076]
-
reprezintă un șir de culmi muntoase scufundate, care realizează o legătură între Carpații Occidentali și cei Orientali, situate în nord-vestul Depresiunii colinare a Transivaniei. Acest sector separă bazinul de sedimentare al Transilvaniei de marea depresiune panonică aflată spre vest. Se află la nord de valea Barcăului și, este structurat din două aliniamente de horsturi Aceste spinări muntoase și măguri de vârstă hercinică sunt formate în general din șisturi cristaline și calcare și, sunt înconjurate de dealuri
Jugul intracarpatic () [Corola-website/Science/330759_a_332088]
-
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 891 hectare. Situl reprezintă o suprafață (încadrată în regiunea biogeografică continentală și panonică a Câmpiei Crișurilor) în lunca Crișului Negru , arie protejată (râuri, mlaștini, turbării, lacuri, lunci aluviale, pajiști și păduri de foioase) ce adăpostește, conservă și protejază o comunitate importantă de scoici, cu indivizi din specia "Unio crassus" (scoică-mică-de-râu), specie cu risc
Crișul Negru (sit SCI) () [Corola-website/Science/330205_a_331534]
-
întinde pe o suprafață de 56 hectare. Aria protejată reprezintă o zonă împădurita (încadrată în bioregiune continentală) în "Dealurile Aiudului" (în lunca Mureșului) ce adăpostește exemplare arboricole de "Quercus pubescens" și desemnată în scopul conservării habitatelor de tip - "Vegetație forestiera panonica cu Quercus pubescens" și "Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum". În arealul ariei protejate alături de stejar pufos ("Quercus pubescens") vegetează mai multe specii de arbori și arbuști cu exemplare de: arțar tătăresc ("Acer tataricum"), porumbar ("Prunus spinosa"), corn
Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău () [Corola-website/Science/330237_a_331566]
-
nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 5.286 hectare. Aria protejată (încadrată în bioregiune geografică panonică) reprezintă o zonă naturală în lunca râului Barcău (cursuri de ape, mlaștini, turbării, terenuri arabile, pășuni și pâlcuri de salcâm) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare (unele
Lunca Barcăului () [Corola-website/Science/330260_a_331589]
-
privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 656 hectare. Situl reprezintă o zonă umedă (încadrată în bioregiune panonică a câmpiilor Banatului și Crișurilor; subdiviziuni geomorfologice ale Câmpiei de Vest) ce adăpostește vegetație arboricolă, mlaștini, turbării, terenuri arabile, pajiști și pășuni și protejează habitate de tip: "Zăvoaie de Populus alba și Salix alba" și "Râuri cu maluri nămoloase cu
Lunca Inferioară a Crișului Repede () [Corola-website/Science/330256_a_331585]
-
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 384 hectare. Situl Diosig reprezintă o zonă (umedă) împădurită (încadrată în bioregiune panonică) ce adăpostește vegetație arboricolă, mlaștini, turbării, terenuri arabile, pajiști și pășuni și protejează habitate de tip: "Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); Zăvoaie de Populus alba și
Diosig (sit SCI) () [Corola-website/Science/330253_a_331582]
-
arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 9.919 hectare. Situl reprezintă o zonă umedă (încadrată în două bioregiuni, continentală și panonică) de luncă (mlaștini, turbării, pajiști, fânețe, terenuri arabile, păduri de foioase) ce adăpostește floră și faună diversă și conservă habitate naturale de tip: "Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention, Cursuri de apă din zonele de
Lunca Timișului () [Corola-website/Science/330314_a_331643]
-
aluviale, tufărișuri și zăvoaie) ce adăpostește floră și faună diversă și conservă habitate naturale de tip: "Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și Isoëto-Nanojuncetea, Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae), Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice, Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane" și "Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba". Printre speciile faunistice și floristice aflate la baza desemnării sitului se află mamifere (popândău, un rozător din specia "Spermophilus citellus
Lunca Buzăului () [Corola-website/Science/330360_a_331689]
-
nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 4.625 hectare. Aria protejată (încadrată în bioregiune geografică panonică) reprezintă o zonă naturală (râuri, lacuri, mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate, păduri de foioase) în lunca inundabilă a râului Timiș; ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare (unele
Pădurea Macedonia () [Corola-website/Science/330430_a_331759]
-
1956, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, sau mai devreme (după Tratatul de la Trianon sau după Revoluția Maghiară din 1848). Primii imigranți maghiari au ajuns în Canada încă în secolul al XIX-lea. Mulți dintre ei sunt de origine panonică, transilvăneană, secuiască, dar există și mici grupuri de ceangăi. O mare parte a comunității maghiaro-caadiene este de origine evreiască sau maghiari de religie mozaică. Mai ales credincioșii neologi se declară maghiari încă din sec. XIX., dar sunt și comunități hasidice
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
că aceasta este o teorie viabilă datorită faptului că, în ciuda unuei serii de evenimente potrivnice, ungurii au reușit să reziste atacurilor pecenegilor, ceea ce ar dovedi că erau pregătiți să se mute în Panonia. Ungurii și-au întărit controlul asupra Bazinului Panonic după înfrângerea armatei bavareze în bătălia de la Pressburg de pe 4 iulie 907. Între 899 și 955, ungurii au lansat o serie de invazii în Europa Apuseană și între 917 și 971 în Imperiul Bizantin. Până în cele din urmă, maghiarii au
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
regală maghiară, a scris în anul 1283 a doua cronică maghiară care s-a păstrat până în zilele noastre. El este primul care a lansat supoziția că ungurii sunt înrudiți cu hunii, cei care cuceriseră ce mai multe secole înainte Bazinul Panonic. Ar rezulta din aceasta că ungurii nu au făcut decât să recucerească un teritoriu pe care îl stăpâniseră înaintașii lor. Tot Simon de Keza amintește de popoarele din spațiul panonic: „După ce însă fiii lui Attila au pierit aproape cu toții, împreună cu
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
hunii, cei care cuceriseră ce mai multe secole înainte Bazinul Panonic. Ar rezulta din aceasta că ungurii nu au făcut decât să recucerească un teritoriu pe care îl stăpâniseră înaintașii lor. Tot Simon de Keza amintește de popoarele din spațiul panonic: „După ce însă fiii lui Attila au pierit aproape cu toții, împreună cu poporul scitic, în războiul Crumbelt, Pannonia a trăit zece ani fără de rege, rămânând în ea numai străinii: Sclavii, Grecii, Teutonii, Messianii și Vlahii, care, în timpul vieții lui Attila, îi serveau
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
serveau ca robi.” Cronica pictată de la Viena, un document din secolul al XIV-lea, se numără printre manuscrisele medievale care conțin informații din cronica maghiară originală din secolul al XI-lea with its painted miniatures.. Cele mai multe situri arheologice din Bazinul Panonic datate ca fiind de secol IX au fost descoperite în regiunea Transdanubia a Ungariei contemporane, în regiuni care aparțin azi Slovaciei și în Transilvania. cercetările arheologice ale așezărilor rurale medievale timpurii de la Balatonmagyaród, Nemeskér și alte câteva locuri din Transdanubia
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
De exemplu, în cazul cetății Dăbâca, au fost descoperite patru pandantive în formă de clopot cu analogii în situri din Austria, Bulgaria și Polonia date între 975 și 1050 . Mormintele primei generații de unguri care s-au așezat în Bazinul Panonic pot fi identificate cu relativă ușurință, dar mai puțin de 10 cimitire care pot fi atribuite cu siguranță ungurilor, au putut fi excavate în stepele nord-pontice. Cele mai multe cimitire maghiare conțin 25 - 30 de morminte de înhumare, dar au existat numeroase
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
de-a lungul râurilor Rába și Váh, (la Tarcal, Tiszabezdéd, Gyömöre și Nesvady - Slovacia), dar au mai fost descoperite cimitire de mică întindere la Cluj-Napoca, Aiud și în alte situri din Transilvania . La câteva decenii după cucerirea maghiară, în Bazinul Panonic s-a răspândit o nouă cultură de sinteză, „cultura Bijelo Brdo”, caracterizată prin bijuterii cu forme specifice. O caracteristică a acestei ultime culturi este lipsa obiectelor care să facă vreo legătură cu caii în mormintele descoperite. Cele mai timpurii situri
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
atace Francia Răsăriteană. Arhiepiscopul Theotmar al Salzburgului afirmă într-ol scrisoare de pe la anul 900 că moravii se aliau des cu ungurii împotriva germanilor. Împăratul Constantin Porfirogenet a notat că ungurii, mai înainte să plece în acțiunea de cucerire a Câmpiei Panonice, au locuit într-un teritoriu pe care îl numeau " „Atelkouzou”". El localizează acest teritoriu pe cursurile râurilor "Barouch", "Koubou", "Troullos", "Broutos" și "Seretos". Deși identificare primelor două cursuri de apă ca fiind Niprul și Bugul de Sud nu este acceptată
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Siret. În această regiune vastă, cele trei morminte descoperite la Suboți pe râul Adiamka (dintre care unul al unui bărbat care a fost îngropat cu picioarele și capul unui cal) sunt atribuite ungurilor și sunt datate mai înainte de invazia Bazinului Panonic However, these tombs may as well be dated to the 900s.. Ungurii au fost organizați în șapte triburi unite într-o confederație. Acest număr este menționat de împăratul Constantin Porfirogenet. Autorul Cronicii pictate de la Viena a păstrat denumirea confederației tribală
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
versiunile Analelor de la Salzburg, care amintește că, în 881, ungurii au atacat regiunea din vecinătatea Vienei, în timp ce kavarii au atacat un loc din apropiere, "Culmite". Alexandru Madgearu presupune că grupurile de kavari se așezaseră deja în câmpia Tisei în cadrul câmpiei Panonice pe la 881, ceea ce ar face ca trimiterile la cumani din "Gesta Hungarorum" pe vremea cuceririi maghiare să fie anacronice. Doi învățați musulmani din secolul X-XI, Ahmad ibn Rustah și Abu Saʿīd Gardēzī, care fac referire la cărți mai vechi ale
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
care se prefăceau că se retrag, numai pentru ca să contraatace inamicul care pornea dezordonat în urmărire. Martorii invaziilor maghiare au subliniat sălbăticia ungurilor, care obișnuiau să îi masacreze pe aproape toți bărbații din așezările pe care le cucereau. Întreg teritoriul Bazinului Panonic a fost controlat de prin 560 de avari, un popor turcic . După sosirea lor în regiune, ei și-au impus autoritatea împotriva gepizilor, care stăpâniseră până în acel moment teritoriile de la est de râul Tisa . La început, avarii au fost un
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
și Petronell în Panonia. Cererea avarilor a fost aprobată în 805. Documente ale bisericii romano-catolice îi plasează pe la 870 pe avari printre credincioșii diocezei din Salzburg. András Róna-Tas, Gyula Kristó și consideră că toponimele "Várkony" din nordul și nord-estul Bazinului Panonic sunt o dovadă a prezenței avarilor în zonă până la sosirea ungurilor aici. Un document emis în anul 860 de către Ludovic Germanul pentru abația Mattsee face referire la „mlaștinile wangarilor" "(marcha uuangariourum)" din extremitatea vestică a Bazinului Carpatic. Numele "wangar" pare
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
în vreme ce ruinele descoperite la Mikulčice, Cehia, și alte situri de la nord de cursul mijlociu al Dunării dovedesc existența unui puternic stat medieval timpuriu în această regiune. În afară de Francia Răsăriteană și Moravia Mare, a treia putere implicată în controlul asupra Bazinului Panonic a fost începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea Primul Țarat Bulgar. Annales regni Francorum amintesc că obotriții care locuiau în „Dacia pe Dunăre”, (cel mai probabil de-a lungul cursului inferior al râului Tisa), au cerut în
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]