799 matches
-
părți din regatul latin în mâinile turcilor a produs o vie emoție în toată Europa. De aproape o sută de ani, ideea că Ierusalimul era pământ creștin, că oricine voia, putea să se ducă și să se stabilească acolo prinsese. Papalitatea făurea noi planuri de colonizare, când deodată, ca un castel clădit pe nisip, regatul Ierusalimului se prăbușise. Se spune că Papa Urban al III-lea, de supărare , a murit. Succesorul său, Papa Grigore al VIII-lea, pus în situația de
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
-lea, când fusese lichidat conflictul dintre regele Angliei cu pontiful roman, iscat de uciderea lui Thomas Becket, crimă de care fusese bănuit regele Angliei și obligat la penitență. O posibilă recucerire a Ierusalimului de către Henric ar fi fost revanșa față de papalitate, ștergerea înfrângerii suferite. Nici obținerea unor privilegii comerciale în Mediterană nu ar fi fost un lucru de prisos pentru Henric. Foulque de Neuilly pregătise spiritele în Franța în vederea unei cruciade, de aceea lui Filip al II-lea August nu i-
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
care bizantinii au fost în imposibilitatea de a proiecta pentru zona din jurul orașul de la Roma. În timp ce episcopii de la Roma - acum încep să fie menționați ca papi - au rămas de jure subiecți bizantini. Independența Bisericii, combinate cu un sprijin popular pentru Papalitatea în Italia, a permis Papilor diferite să sfideze împaratului bizantin; Papa Grigorie al II-lea la excomunicat pe împăratul Leon al III Isaurianul. Cu toate acestea, Papa și Exarh încă au lucrat împreună pentru a controla puterea în creștere a
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
împaratului bizantin; Papa Grigorie al II-lea la excomunicat pe împăratul Leon al III Isaurianul. Cu toate acestea, Papa și Exarh încă au lucrat împreună pentru a controla puterea în creștere a longobarzilor în Italia. Cu puterea bizantină slăbită, însă, papalitatea a avut un rol tot mai important în apărarea Romei. În practică, eforturile papale au servit să se concentreze asupra extinderii longobarde. Un moment culminant în fondarea statelor papale a fost acordul de peste limitele cuprinse în donația regelui longobard Liutprand
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
fostul Exarhat de la Ravenna. În 781, Charlemagne codificată regiunile pe care Papa ar fi suveran temporar: teritoriul a fost extins pentru a include Ravenna, Pentapolis, părți ale Beneventoului, Toscana, Corsica, Lombardia și un număr de de orașe italiene. Cooperarea dintre papalitate și dinastia carolingiană atins punctul culminant în 800, când Papa Leon al III l-a încoronat pe Charlemagne primul "împărat al romanilor". Natura exactă a relației dintre papi și împărați - și între statele papale și a imperiul romano-german nu a
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
un control administrativ? Sau au fost împerații Sfântul imperiu vicarii a Papei? Evenimentele din secolul al IX au amânat conflictul: Sfântul Imperiu Roman a fost împărțit între nepoții lui Carol cel Mare. Puterea imperială în Italia a dispărut și prestigiul papalității a scăzut. Aceasta a condus la o creștere în putere a nobilimii romane locale, precum și un control al statelor papale în cursul secolului al X-lea început de către o familie aristocratică puternică și coruptă. Această perioadă a fost mai târziu
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
intervenția imperială, și după exilul dinastiei Hohenstaufen, împărații germani rar s-au mai amestecat în treburile italiene. Prin 1300, statele papale, impreuna cu restul de principatelor italiene, au fost cu adevărat independente. Revoluția Franceză s-a dovedit dezastruoasă pentru ca teritoriile papalității așa cum a fost pentru Biserica romană, în general. În 1791 Venaissin COMTAT și Avignon au fost anexate de către Franța. Mai târziu, cu invazia franceză a Italiei în 1796, legațiile au fost confiscate și au devenit parte din Republica Cisalpină. Doi
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
XI-lea, ordinul clunisian cuprindea aproximativ 1.200 de așezăminte religioase din Franța, Anglia, Italia, Spania, Sfântul Imperiu Roman și Europa Centrală, toate sub conducerea abației Cluny. Puterea și influența abației era atât de mare încât, în timpul abatelui Odilon (962-1048), papalitatea a oferit abaților de la Cluny puterea de a excomunica, rezervată până atunci doar episcopilor. Toate aceste acțiuni ale abației au fost intitulate "Reforma de la Cluny" ce urmărea să purifice Biserica de influențele laice și să revitalizeze concepția monahismului în creștinătatea
Abația Cluny () [Corola-website/Science/332982_a_334311]
-
a elaborat legi noi sub numele de „"Codul lui Napoleon"”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franței a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo, din anul 1800. El cucerește Belgia (zonele de la Rin) și Italia. Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obținut supremația asupra Italiei. În 1802, Franța a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perpetuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franța renunța la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul războaielor anterioare. Având puterea
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
Providență, având credință în viața de după moarte, în care doar cei virtuoși vor fi răsplătiți. A urât campania de descreștinare. Voia să-i unească pe toți francezii sub cultul Ființei Supreme. Catolicii au fost suparăți pentru că ignora doctrina catolică și papalitatea. Chiar și anticlericalii au fost împotrivă pentru că credeau că era un pas spre reintroducerea religiei romano-catolice, crezând că Robespierre se autodeclară drept mare preot al noii religii. Robespierre pierdea sprijinul mișcării populare. Sanculoții au fost dezamăgiți de executarea hebertiștilor, de
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
jurisdicție temporală asupra Romei și zonelor limitrofe, creând, astfel, Statele Papale. Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870; orașul a devenit o destinație a pelerinilor în timpul Evului Mediu și focar de dispute între papalitate și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, începând cu domnia lui Carol cel Mare, care a fost primul împărat încoronat de papă (Leon al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de perioade scurte ca oraș liber în
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
influentă și în câmpul politic, reușind astfel să atenueze conflictele dintre diferitele popoare și să favorizeze procesul fuziunii lor. Evanghelizarea anglo-saxonilor și a germanilor - promovată și coordonată de episcopul Romei - a accentuat și mai mult aceste trăsături, desprinzând în plus papalitatea și Occidentul, în general, de imperiul Bizantin. Intrarea papilor în orbita dominației francilor, care a dus Biserica Romei la dobândirea însemnatelor posesiuni teritoriale a comportat totodată și divergențe pe planul orizonturilor spirituale și formulărilor dogmatice (de ex. controversa "Filioque"; criza
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
o teoretizare solidă în bula "Unam sanctam" (1302) a papei Bonifaciu al VIII-lea, care afirma supremația Bisericii romane asupra întregii omeniri („omnis humana creatura”). Abia atinsă această culme că au și apărut semnele evidente ale declinului în ceea ce privește aprecierea, considerarea papalității: conflictul este strâns legat de conflictele dintre națiuni. Primul semn evident a fost transferul rezidenței pontificale la Avignon (1309-1377), perioadă numită metaforic «robia babilonică a Bisericii». Pe de o parte lupta dintre rege și principi (în care curtea pontificală a
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
papei a atins și ea apogeul în secolul XVI, cu Reforma lui Martin Luther: protestanții au negat autoritatea episcopului Romei asupre Bisericii universale atât pe plan practic cât și pe plan teologic. Contrareforma și Conciliul din Trento, lent, au purtat papalitatea la abandonarea preocupărilor de domeniul teritorial și familial, ca să promoveze - pe baze noi - o operă de catehizare și de reorânduire disciplinară pentru "„catolici”", centralizând totul în dicasteriile Curiei Romane, special create ca să prezideze diferitele sectoare ale vieții religioase. Papii au
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
populară ca un domnitor crud, dar și ca un brav luptător antiotoman, renumit ca "Vlad Țepeș". Personalitatea sa a inspirat numeroasele romane și filme cu Dracula. Urmașul lui Bogdan, Lațcu, pentru a face față presiunilor externe, a încercat să câștige papalitatea de partea sa. La 22 iulie 1370, Papa Urban al V-lea a trimis scrisoare episcopilor din Praga, Bratislava și Cracovia, prin care îl anunță pe ducele Moldovei, Lațcu, că era gata să primească credința catolică. Tratativele au durat câteva
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
ideologice sau morale bazate pe argumente filozofice sau presupuneri religioase despre natura umană. Primele manifestări artistice și literare ale Renașterii apar în Florența, oraș care poseda o imensă bogăție generată de comercianții și bancherii locali, care controlau operațiile bancare ale papalității. Din poziția lor de zapcii (colectori de taxe) ai papilor, familiile comercianților florentini au ajuns să domine finanțele Europei întregi, de-o parte și de cealaltă a Alpilor. Banii din împrumuturi, investiții și schimb monetar care se revărsau în Florența
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
economică a orașelor din centrul și nordul Italiei, favorizând înflorirea artei și literaturii, încurajată și susținută financiar de bogatele și influentele familii Medici din Florența, Este din Ferrara, Sforza din Milano precum și de ducii de Urbino, dogii venețieni și de papalitatea romană. Renașterea continuă opera începută deja în sec. al XIV-lea prin ""La Divina Commedia"", monumentala creație a lui Dante Alighieri (1265-1321), sonetele și scrisorile lui Francesco Petrarca (1304-1374), nuvelele lui Giovanni Boccaccio (1313-1375) reunite în volumul ""Il Decamerone"". Se
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
a început crearea de ghettouri în care evreii erau forțați să locuiască (2.) Printre primele și cu existența cea mai lungă dintre ghetto-uri, a fost renumitul ghetto creat de Papa Paul al IV-lea (în 1555), căci consecutiv instituirii lui, papalitatea a menținut timp de secole ceea ce va fi cunoscut de istorie ca ""ghetto-ul roman"", el fiind un model precursor cu veacuri înainte al planului de segregare și discriminare nazistă, fiind desființat doar odată cu ocuparea Romei de către Armata populară sprijinită de
Antisemitism () [Corola-website/Science/297144_a_298473]
-
octombrie 1912 - 28 septembrie 1978), a fost papă al Bisericii Romano-Catolice și suveran al Orașului Vatican între 26 august 1978 și 28 septembrie 1978. Pontificatul său, cuprinzand numai 33 zile, a reprezentat unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria papalității, dând naștere celui mai recent “an al celor trei papi”. În contrast cu acest fapt, cel care i-a urmat și care i-a împărtășit titulatura papală, Papa Ioan Paul al II-lea, urma să dețină unul dintre cele mai lungi pontificate
Papa Ioan Paul I () [Corola-website/Science/298058_a_299387]
-
celui mai recent “an al celor trei papi”. În contrast cu acest fapt, cel care i-a urmat și care i-a împărtășit titulatura papală, Papa Ioan Paul al II-lea, urma să dețină unul dintre cele mai lungi pontificate din istoria papalității. Întrucât a murit prea devreme pentru a putea lăsa în urma sa o moștenire de substanță în ceea ce privește viața și dezvoltarea Bisericii, este adesea comparat, datorită prieteniei sale cordiale și a smereniei de care dădea dovadă, cu “Bunul Papă Ioan”, popularul papă
Papa Ioan Paul I () [Corola-website/Science/298058_a_299387]
-
însoțite, la început, de o ideologie creștină. Proclamate ca "războaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberării așa numitelor "locuri sfinte", în principal, Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea. Orientul Apropiat, cuprinzând Bizanțul, Siria, Palestina, Egiptul, fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic și cultural decât Occidentul, exercita, la sfârșitul secolului al XI-lea, o
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
o mare primejdie pentru Bizanț, într-un moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii și normanzii atacau imperiul. În această situație, împărații bizantini au fost nevoiți, în mai multe rânduri, să ceară ajutor militar în Occident. Așa s-a născut inițiativa papalității de a organiza expediții în urma cărora scaunul apostolic și-ar fi mărit sfera de influență, mai întâi, prin înlăturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolică și ortodoxă, apoi, prin răspândirea catolicismului în noi regiuni. În conciliile de la Piacenza și
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
ierarhic suprem, posedând primatul și plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Autoritatea obligatorie a papei de la Roma este recunoscută numai de catolici. Atitudinea celorlalte ramuri ale creștinismului față de instituția papalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității. În plan ierarhic
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
obligatorie a papei de la Roma este recunoscută numai de catolici. Atitudinea celorlalte ramuri ale creștinismului față de instituția papalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității. În plan ierarhic clerul este clar definit de popor și se divizează conform nivelelor de sanctitate: Ierarhia clerului presupune și un număr mare de gradații și
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
creștinismului față de instituția papalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității. În plan ierarhic clerul este clar definit de popor și se divizează conform nivelelor de sanctitate: Ierarhia clerului presupune și un număr mare de gradații și posturi bisericești, ca exemplu: Conform doctrinei catolice, Isus din Nazaret a fondat o comunitate
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]