830 matches
-
de pe scaun și am ajutat-o să se îmbrace. Fii liniștită. S-a mai învârtit puțin prin casă fără nici un rost. S-a apropiat de bibliotecă, a luat o carte, apoi a așezat-o la loc și a luat alta. — Pardesiul... — Îl caut. Care? — Cel albastru, sau care vrei. I-am dat pardesiul și ea l-a lăsat pe masă. S-a dus în baie. A ieșit pieptănată și rujată, dar tremurând. Durerile erau tot mai apropiate între ele. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a mai învârtit puțin prin casă fără nici un rost. S-a apropiat de bibliotecă, a luat o carte, apoi a așezat-o la loc și a luat alta. — Pardesiul... — Îl caut. Care? — Cel albastru, sau care vrei. I-am dat pardesiul și ea l-a lăsat pe masă. S-a dus în baie. A ieșit pieptănată și rujată, dar tremurând. Durerile erau tot mai apropiate între ele. S-a oprit la intrare, a ridicat receptorul și a format numărul părinților ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
veniți imediat, mai este timp. Dar a fost puțin timp. În mașină i s-a rupt apa. Șuvoiul acela de căldură neașteptată o sperie, o stânjenește. Nu-i place deloc să ajungă cu rochia udă în clinică. Noroc că are pardesiul, îl ține pe umeri atunci când intrăm în holul de marmură închisă la culoare. Eu, în spatele ei, ducând cu sacoșa. Urcăm imediat. Bianca, ginecologa, ne așteaptă în fața liftului. Cu Elsa se tutuiește. — Cum te simți, Elsa? — Așa și așa... Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ar fi dat în vileag că nora își spionează socrul! Și totuși, într-o după-amiază de primăvară, m-am postat pe o străduță laterală și am așteptat să se arate, îmbrăcat de sus până jos în negru, cu pălărie și pardesiu. Era răcoare și umezeală, pentru că plouase, și el se mișca într-un fel - cum să spun? - așa cum nu se mai vede în ziua de azi. Da, măsurat - dar nu țeapăn - și nu mergea așa, în doru’ lelii, dar, în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
închipuie că numai el deține soluția potrivită. —Mă cac pe conducerea ta corectă! și Hackler luă un teanc de acte de pe masă, îl azvârli înspre perete și trânti ușa. W. rămase o clipă încremenit, pe urmă se ridică, își luă pardesiul și pălăria de la garderobă și se îndreptă spre ușă. Nu mai putea rămâne nici un minut în plus. Dar înainte să fi ajuns la ușă, aceasta se deschise și Hackler apăru în cadrul ei. S-a terminat, spuse. Îți strângi până la prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ai decât. Eu m-am consultat de mult cu privire la asta: va trebui să te judeci de-o să ți se urască, chiar mai mult decât ai putea plăti - și acum ia-ți catrafusele și cară-te. Și W. plecă, traversă în pardesiu și cu pălăria pe cap piațeta din fața clădirii, se așeză în mașina lui, care ar fi trebuit să-i redea siguranța, pe urmă își luă fața în palme. Tata ședea în fotoliu, în halatul lui vechi de casă, citea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bășica fierii, obiectând că nu există fir conducător, nici unitate de acțiune, la care am răspuns că răposatul n-a avut niciodată scaunul regulat. - Dacă tipăresc această care, mi-a spus micul David Golder, o fac numai pentru că pe mâneca pardesiului tău, citesc de patru săptămâni numărul matricol cusut cu ață albă la o curățătorie chimică și - de ce să nu ți-o spun, adăugase el, fiindcă n-ai făcut decât să încurci virgulele la copiatul manuscrisului și să stâlcești ortografia, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
altădată supam, în tovărășie veselă, după teatru. Chelnerul mi-a luat raglanul și pălăria. Era pe la sfârșitul lui Aprilie și arborii plantați de-a lungul Ringu-lui îmbrăcaseră, prin surprindere, mănuși verzi pe multiplele lor degete strâmbe și noduroase. - Îți dăruiesc pardesiul și te rog să-mi împrumuți o sută de coroane, spusei chelnerului, în timp ce presăram din vârful cuțitului sarea și piperul peste cel două ochiuri, ale căror gălbenușuri mă fixau, holbate, din faianța albușului prea mult întărit. Fără să ezite, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
coroane, spusei chelnerului, în timp ce presăram din vârful cuțitului sarea și piperul peste cel două ochiuri, ale căror gălbenușuri mă fixau, holbate, din faianța albușului prea mult întărit. Fără să ezite, îmi strecură discret bancnota și la plecare îmi ținu respectuos pardesiul. Mă îndreptai spre furnicarul zgomotos din centru. Îmi făcu loc în grămadă, aspirând după o ființă care să mă recunoască, o femeie care să mă ducă sub acoperișul ei, să mă dezbrace ca pe un bolnav, să mă culce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la Ouchy bine cunoscuta faimă de excentric. Era tipul incorigibil care răstoarnă tava chelnerului, acoperindu-se adeseori ba de Kümmel, ba de brânză rasă. E tipică, dar apocrifă, anecdota cum că ar fi băgat brațul drept În mâneca stângă a pardesiului cu căptușeală ecosez pe care baronul Engelhart se chinuia să și-l Încheie pe scara Hotelului Gibbon; dar nimeni n-a negat faptul că l-a pus pe fugă pe năvalnicul aristocrat, amenințându-l groaznic cu un uriaș Smith Wesson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu fusese ca Adam. De obicei, aduceau mai curând cu Jim. Bietul Jim, ca să-i cităm întreaga titulatură. Jim era un băiat înalt, slab, care era tot anul îmbrăcat numai în negru. Chiar și în miezul verii, Jim purta un pardesiu lung și negru, cu mult prea mare pentru el, și niște bocanci enormi și negri. Părul bogat și-l vopsea în negru și niciodată nu te privea în ochi. Nu era prea vorbăreț și chiar și atunci când vorbea, de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Odată mi-a spus „bună“ și mi-a adresat un zâmbet dulce, deși abia schițat. Am crezut că l-am judecat greșit, dar mai târziu am descoperit că era beat criță. Întotdeauna avea la el, ascuns în căptușeala zdrențuită a pardesiului negru, un exemplar jerpelit din Fear and Loathing in Las Vegas sau American Psycho. Voia să facă parte dintr-o trupă și să se sinucidă când împlinea optsprezece ani. Deși eu ajunsesem la concluzia că probabil își prelungise termenul limită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mână, ilustrate cu imagini grăitoare reprezentând inimi frânte și sânge sau câte-o singură lacrimă roșie. Foarte simbolic. A fost o perioadă în care nu puteai să intri în bucătărie fără să dai de Jim, care era îmbrăcat cu același pardesiu negru și lung. Se întreținea cu mama. Mama devenise prietena lui cea mai bună. Singurul lui aliat în lupta pentru câștigarea inimii lui Helen. Majoritatea candidaților la titlul de iubit al lui Helen petreceau mult mai mult timp în companiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el mă ignora total. Apoi am descoperit de ce mă ignorase. A doua zi de când mă întorsesem de la Londra, soneria a sunat, eu m-am dus să răspund, iar la ușă, așteptând pe trepte, am descoperit o tunsoare care purta un pardesiu lung și negru. Nu eram sigură dacă venise s-o vadă pe Helen sau pe mama, dar mama nu era acasă, așa că am strigat-o pe Helen. —Helen, Jim e la ușă. Helen a coborât pe scări cu o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
privire nedumerită. —A, bună, Conor, i-a spus ea tânărului mohorât de pe trepte. Apoi s-a întors către mine. —Unde e Jim? m-a întrebat. —Păi... aici... nu-i așa? am răspuns eu surprinsă, arătându-i-l pe băiatul cu pardesiul lung și negru. —Ăsta nu e Jim, ăsta e Conor. Nu l-am mai văzut pe Jim de vreun an de zile. Ei, haide, Conor, intră, i-a zis ea fără menajamente. A, și apropo, asta e soră-mea, Claire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fetițe să decreteze cât de bătrâne eram. Dar ce conta? Cineva mi-a pus sub nas o cutie pe care a zdrăngănit-o nițel. — Vreți să dați ceva pentru copiii nevoiași? m-a întrebat un bărbat hăituit îmbrăcat cu un pardesiu ud. — Sigur, am răspuns eu, ceva mai generoasă decât de obicei din cauza alcoolului. Și am pus o liră în cutie. —Dumneavoastră? a zis el uitându-se la Laura. Pe Adam nu-l întrebase. Era clar că-și dăduse seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
albanezi sau marocani, care au trecut agale prin dreptul fetei concentrate pe receptor părînd că pe mine nu m-au băgat În seamă și În mai puțin de 30 de secunde am văzut un fum subțire Înălțîndu-se din buzunarul de la pardesiul Mașei care continua sune-n gol fără să-și dea seama că-i incendiată. M-am repezit spre ea, am băgat mîna-n buzunarul ce fumega tot mai vizibil și-am scos mucul aprins de țigară pe care unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple, cu pămătuf sau pene, toate în rochii coborând două palme sub genunchi, strânse pe corp, ca și pardesiele sau togile pe care le purtau deasupra; dar și mulțime de bărbați de toate vârstele, nu numai trecuți de jumătatea vieții, cu pălării moi, costume la două rânduri, pantaloni largi - mulțime surprinsă întocmai într-una din puținele fotografii aduse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să spună ceva, renunță și se îndreaptă spre ușă, abia atunci ea văzându-l și strigând: „Du-te, du-te că cine știe ce mai e în stare ticălosul ăsta și porcul ăsta de câine... să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta... Részeges disznó... Să pleci de-aicea... Și să-ți iei și puturoșii tăi de bani, nu mă cumperi tu pe mine...“ Andrei a ieșit în noaptea murdară, frigul și lapovița l-au izbit în față, și-a ridicat gulerul pardesiului, înaintând repede pe străzile înguste, mărginite de case groaznice, mici, cu curți, câini și garduri de lemn neîngrijite pe care le uita pe măsură ce le lăsa în urmă, ca în ieșirea dintr-un coșmar. Apoi lăsa în urmă șoseaua luminată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dacă e de acord soția mea. Poți să-mi spui, te rog, cât e ceasul? — Zece și cinci. Atunci trebuie să plec. — E-n regulă, spuse Jason. Să te conduc? — Nu, mulțumesc. Jason îl urmări pe Richard cum își ia pardesiul. Auzi ușa deschizându-se, apoi închizându-se. Richard ieși. Era la jumătatea drumului spre casă, când un bărbat se ivi din întuneric și se postă în fața lui. — Sunt Edward Whiter, spuse el. Avea accent american, barbă și dinți îngălbeniți. — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ocupau locurile într-un vagon de clasa întâi, împreună cu tânărul lor văr Roderick Winshaw, dealerul de artă și domnul Sloane. Michael, inutil să mai spunem, călătorea la clasa a doua. Dar trenul nu era aglomerat și și-a putut pune pardesiul și valiza peste două locuri fără să se simtă vinovat, în timp ce scotea un caiet și încerca să noteze cele mai importante pasaje dintr-un volum răsfoit evident de mai multe ori. Am fost „Țelină“, publicat de Peacock Press la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
geamătul molatec al vântului care se aduna și ropotul unei ploi dese care părea gata să se transfmorme nu peste mult timp într-o constantă aversă. Singurele lumini veneau de la ferestrele câtorva case izolate, răzlețe și îndepărtate. Michael își încheie pardesiul pentru a se ocroti de ploaie și porni la drum; dar după numai câteva minute auzi uruitul îndepărtat al unui motor și întorcând capul văzu fascicolele gemene ale farurilor unei mașini la nu mai mult de câteva sute de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu o zi În urmă și avea să fie adus Înapoi În ziua următoare. Am Înregistrat și hainele de azi (o bluză Missoni, două perechi identice de pantaloni Alberta Ferretti, două pulovere Jil Sanders, două eșarfe albe Hermès și un pardesiu burberryă, le‑am aruncat Într‑o sacoșă cu blazonul firmei Runway imprimat pe ea și am chemat un curier să le ducă la parter În zona de unde avea să le ridice băiatul trimis de la curățătorie. Totul mergea ca pe roate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fotografia făcută de un faimos fotograf al Înaltei societăți În timpul unei petreceri de ziua de naștere a Donnei Karan, la Paris. Apăruse deja În paginile revistei New York și era clar că urma să tot apară și prin alte publicații. Purta pardesiul ei maro cu alb, din piele de șarpe, care mie mi se păruse dintotdeauna că o face să arate chiar ca un șarpe. Ei bine, nu eram singura căreia i se păruse așa ceva, pentru că În versiunea de față a fotografiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]