1,340 matches
-
susține tezele, criticul introduce în ecuație teoria „deplasării” literare formulată de Roland Barthes: „Scriitorul constată că modul tradițional de a concepe literatura nu-l mai satisface, și atunci se «deplasează» conștient spre altă posibilitate a acesteia, propunînd o structurare aparent parodică, aparent incoerentă, fragmentaristă, ilogică etc., dar această structurare va deveni manifestul estetic al literaturii experimentale (subl. a)” și, pe urmele teoriilor lui Angelo Guglielmi despre neo-avangarda italiană a anilor ’50-’60, subliniază caracterul „experimentalist”, constructiv al avangardei noastre istorice, prevalent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
politică, este reificat (...) Ea păstrează toate aparențele societății capitaliste (averi, bani, profit, tranzacții, violență, alienare etc.), deși este pe de-a-ntregul reificată. Posesia absoarbe ființa pe care mai întîi o prelungește: este proteza ei mecanică” (p. 530). Respingînd „caracterul exclusiv parodic” și „caracterul exclusiv amuzant” al scrierilor lui Urmuz postulat de o parte a criticii tradiționale, Nicolae Manolescu afirmă caracterul autonom, coerent și individualizat al „universului urmuzian”: „astăzi sîntem mai aproape de convingerea că există un univers urmuzian deopotrivă de substanțial și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca un act rece și neputincios de batjocură”). Deși trei schițe au fost tipărite în timpul vieții lui Urmuz și din voia acestuia, criticul se îndoiește că textele urmuziene au fost concepute spre publicare — de aici, suspiciunea de non-literaritate. Caracterul prezumat „parodic” și „reactiv” al scrierilor este denunțat ca „parazit” al creației și condamnat, fără drept de apel, la facilitate și derizoriu: „Urmuz nu poate fi înțeles decît ca un fenomen pur reactiv și polemic. El nu creează un stil, ci parodiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz-autor-de-romane fusese deja enunțată de către Mihai Zamfir în studiul despre Poemul românesc în proză (Ed. Cartea Românească, 1981, ed. a II-a, Editura Atlas, 2000, p. 298). Criticul vede în scrierile urmuziene niște „romane concentrate”, contes philosophiques cu funcție „evident parodică”, „mai aproape de narațiunea filozofică a secolului al XVIII-lea”. Opinia e susținută prin „universul filozofic pe care aceste scrieri insolite îl cuprind” și prin caracterul lor romanesc: „Într-un limbaj simbolic, este descrisă — spiritual vorbind — o existență de la un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îmi voi baza în principal întregul studiu. Și (B) asemănarea izbitoare între această locuință și fraza lui Urmuz”. Caracterul poetic al textelor e subliniat la tot pasul, ele „putîndu-se constitui în strofe sau în versete”. În schimb, este negat caracterul parodic („Urmuz nu se gîndește o clipă... să veștejească operele clasice și, în general, nu are intenții parodice”). În plus, Urmuz este catalogat drept „cosmician” și metafizician „utopist”; oamenii lui sînt „niște ființe vărsate în univers” prin tuburi de comunicație, plămădiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz”. Caracterul poetic al textelor e subliniat la tot pasul, ele „putîndu-se constitui în strofe sau în versete”. În schimb, este negat caracterul parodic („Urmuz nu se gîndește o clipă... să veștejească operele clasice și, în general, nu are intenții parodice”). În plus, Urmuz este catalogat drept „cosmician” și metafizician „utopist”; oamenii lui sînt „niște ființe vărsate în univers” prin tuburi de comunicație, plămădiți „din același material ca și visele”, deși altminteri au „ceva sacadat, mecanic, de robot”. „Nu știu cine în literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în România literară un eseu despre autorul Paginilor bizare, intitulat „Urmuz cu «u» de la umor», în care taxează acid demersul comemorativ al revistei Manuscriptum: „În loc de catalog s-a tras în cîteva sute de exemplare numărul 6 al revistei Urmuz, urmaș parodic al adevăratei publicații de avangardă scoasă de Geo Bogza în anul 1928 la Cîmpina. Parodic pentru că, printr-o pioasă mistificare, redactorii ocazionali de azi, Adrian Bota, Adrian Hoajă și Nichita Stănescu, încearcă să sporească numărul paginilor bizare cu încă vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în care taxează acid demersul comemorativ al revistei Manuscriptum: „În loc de catalog s-a tras în cîteva sute de exemplare numărul 6 al revistei Urmuz, urmaș parodic al adevăratei publicații de avangardă scoasă de Geo Bogza în anul 1928 la Cîmpina. Parodic pentru că, printr-o pioasă mistificare, redactorii ocazionali de azi, Adrian Bota, Adrian Hoajă și Nichita Stănescu, încearcă să sporească numărul paginilor bizare cu încă vreo cîteva, de o evidentă lipsă de forță, deci aplicare ad litteram a unei metode și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
joc foarte complex, ce iese dintre coordonatele tradiționale ale literaturii mai mult sau mai puțin «realiste» căreia îi preia doar «gramatica» aparentă, pentru a se desfășura (...) în virtutea unei inerții sui generis a limbajului (...) utilizate cu o funcție hipertextuală, ca derivate (parodice) sau imitații (șarjate) ale unor texte și, mai ales, stiluri literare. Cum însă hipertextul rezultat suportă, pe întinse porțiuni, o deturnare în sensul acelei «hipertrofice funcții magice» ce transformă «numitul în real», se ajunge, în final, la textul urmuzian crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub presiunea noului concept, ideea înrudirii între experimentalismul postbelic (înțeles ca model „afirmativ”, ca „preocupare pentru articulațiile formale ale operei”) și avangardismul istoric (privit ca fenomen de ruptură și negare radicală a tradiției instituționalizate), introdusă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țin să marcheze, Înainte de orice altceva, ruptura, atitudinea anticonvențională „destructurarea gramaticii” și „logicii” discursurilor tradiționale; ilustrare, În fond, a unor teze futuriste („cuvintele În libertate”) și, mai ales, dadaiste, Într-un demers ostentativ antipoetic, - cum o atestă cele două Strofe parodice, dintre care a doua nu e decît reproducerea răsturnată a versurilor celei dintîi; mod ludic de a vorbi, ca Urmuz, despre vidul Literaturii, nu Înainte de a fi subminat, la nivel microtextual, clișeele mitice, coborîte În proza cotidiană (un exemplu ar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ale Îndemînării sau ale stîngăciei Își amestecau farmecele pentru spectatorul obosit de monotonia sarcinilor vieții serioase”. În ce privește celălalt aspect al fenomenului, relevat de criticul citat, și anume identificarea poetului (artistului) cu condiția bufonului, saltimbancului sau clovnului, ca „mod deturnat și parodic de a pune problema artei” sau ca „epifanie derizorie a artei și a artistului În societatea modernă”, el nu va fi esențial la Voronca (deși nu va lipsi cu totul), poetul român fiind atras mai degrabă de desfășurările feerice ale
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
implicit, neîncrederea în spiritul solemn, sacerdotal, cultivat cu asiduitate de poeții șaizeciști. În genere, tot ceea ce admite determinări ca „înalt” și „nobil” pare să îi provoace idiosincrazii, iar inerția perpetuării comode a prejudecățiilor (inclusiv a acelora estetizante) îi stârnește apetitul parodic și verva iconoclastă. Încă din volumul de debut, toate aceste aspecte transpar în mod cât se poate de clar. S-a remarcat, nu fără îndreptățire, că, dincolo de „exercițiul de digitație”381 pe care îl presupune Singur printre poeți, se poate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Este aproape de prisos să mai precizăm că parodia vizează aici „o întreagă poezie mistică, atentă la semnele, misterele și eresurile populare”390. Sunt apoi numeroase secvențele în care întâlnim imaginea copilăriei fericite, lipsite de griji, răsturnată carnavalesc, într-o mișcare parodică de proporții. În Micul lord, de exemplu, avem de-a face cu o versiune derizorie a eleganței infantile. În debutul secvenței, poetul are aerul că exclamă et in Arcadia ego, după care prezintă amănunțit, cu ironie fină, efectele disconfortului provocat
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ambiguitate exista, nu-i vorbă, și în celelalte poeme, dar mai cu seamă ca reflex al detașării ironice (subminată în antifrază, orice rostire devine „dublă”), însă acum se poate observa fără echivoc cum - întocmai ca în Florile de mucigai - mizei parodice, caricaturale, îi corespunde, complementar și contrapunctic, tendința mitizator-elegiacă. Nu fără îndreptățire, Eugen Simion a identificat aici mărcile unei „dedublări” sui-generis a vocii poetice: „Un poem tipic pentru iscusința lui Marin Sorescu de a uni cele două voci este La Lilieci
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
parte, nu putem ignora evidența că poemele lui Mircea Cărtărescu, apropiindu-se de epic și descriptiv, creează impresia de deschidere, de adecvare la stările lumii. Multe dintre ele au o mișcare amplă, de epopei în miniatură (Căderea, de pildă, începe parodic printr-o invocație către muză - „Lyră de aur, pulsează din aripi/până-mi închei acest cânt” - și se încheie în cu totul alt registru: „toamna s-a cărăbănit dracu’ s-o ia/și nu mai putem să mergem la o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
tine, cum se pricepe și el vasele cu resturi de conservă de pește te-au și îndrăgit. vino, și ai să scânteiezi toată noaptea, deasupra regatului de linoleum crăiasă a gândacilor de bucătărie. (Poema chiuvetei) Este evidentă aici, pe lângă verva parodică (avem de-a face cu o trimitere explicită la Luceafărul eminescian), aceeași aplecare către personificarea obiectelor mărunte (chiuveta, gaura de la perdea, vasele cu resturi de conservă de pește etc.). Avem de-a face în plus cu o incontestabilă aplecare către
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ale lexicului (întâlnim elemente de argou alături de termeni împrumutați din limbajul științific sau tehnic, mostre de oralitate alături de aluzii culturale și livrești ș.a.m.d.). În ceea ce privește compoziția, se pot distinge șapte mari secvențe. Cea dintâi debutează cu reluarea, în registru parodic, a refrenului unei cunoscute melodii de la începutul secolului trecut, continuă cu invocarea unor detalii specifice spațiului cotidian bucureștean (troleibuzele 24, 27 și 26, autobuzele 119 și 276, magazinul Bucur Obor), pentru a introduce apoi în scenă - după o enumerare arborescentă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
prolog sui-generis, deși figurile de stil propriu-zise sunt puține (în afară de epitetele „vioi” și „vâlvoi”, care atrag atenția mai cu seamă prin ineditul combinațiilor în care intră, merită semnalate asociațiile la fel de neașteptate de termeni lexicali pitorești, ca „tișlaifăre” sau „farfise”), verva parodică și instinctul sigur al ironiei creează un efect puternic. Cea de-a doua parte prezintă - în contrast cu prima - trăsături specifice prozei, narațiunea și descrierea fiind aici procedeele dominante. De altfel și dispunerea în pagină sugerează același lucru, propozițiile succedându-se într-
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
spate, încărcat de viori acaju de diferite mărimi, cutii de flaut căptușite cu catifea roșie, mandoline și balalaice și tuburi complicat împletite de tromboane și tube...”. În secvența a treia - care face, în mod vădit, pereche cu prima - revin ecourile parodice, amintind de astă dată de cântecul de lume, de lamentațiile din lirica neoanacreontică a lui Ienăchiță Văcărescu și de cântecele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu (căci una dintre trăsăturile distictive ale literaturii postmoderne constă în tendința de reciclare a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
trimite în mod explicit la opera poetului latin Virgiliu (70-19 î.Cr.). Cu alte cuvinte, la opera unui autor de „texte fondatoare”, canonic prin excelență și asociat, nu de puține ori, cu perioada cristalizării „mitului” literaturii europene occidentale. Tratarea este, evident, parodică și ironică, în spiritul concepției lui Umberto Eco, după care trecutul nu trebuie și nu poate fi ignorat, fără a ne prăbuși în tăcere (să ne gândim, de pildă, la impasul avangardelor), ci dimpotrivă, trebuie „revizitat” cu umor și detașare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
treia și ultima. feții mei dragii mei copchiii mei ce să-i faci așa e jocul arză-l-ar focul. (TITLUL) Pe de altă parte, în Georgicele lui Mircea Cărtărescu putem detecta cu ușurință și un alt tip de intenție „parodică”, vădit polemică de astă dată, orientată împotriva imaginii idilice a satului, impuse de semănătoriști și perpetuate cu bună știință de propaganda comunistă. Din acest punct de vedere, Georgicele cărtăresciene se situează, spuneam, pe același palier cu volumele lui Marin Sorescu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vreme după apariția volumului de debut al lui Cărtărescu, criticul Nicolae Manolescu caracteriza Georgicele în felul următor: „E vorba de douăsprezece scurte poezii, care reconstituie, oarecum în felul lui Petre Stoica din Un potop de simpatii, dar împingând sarcasmul și parodicul mult mai departe, universul deruralizat al satului contemporan. Intenționat anecdotice, utilizând clișeul jurnalistic, poanta și calamburul, (...) aceste poezii sunt spirituale fără să fie profunde”410. Ceea ce trebuie să fi părut însă extrem de subversiv în perioada respectivă este tocmai sarcasmul distrugător
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fericit călare pe gâtul/copiilor mei și pe hectarul de lobodă prelungă asemeni/figurii pașoptiștilor, sunt fericit./ nevastă ca să mor cu zâmbetul pe buze/te uită cum ninge decembre, citește-mi/ceva din marcuse”), deși vădește în mod clar intenția parodică a autorului, nu anihilează cu totul un anumit tragism subteran. „Jocul” absurd, deși țintă a unei amare ironii, nu este până la urmă nici amuzant, nici gratuit. Andrei Bodiu avea dreptate să afirme că „umorul și vitalitatea sunt doar coordonatele de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o parte. Era cam a patruzeci și cincea reprezentație și sala era plină ca și la început. Piesa se juca mecanic, fiindcă actorii își știau rolurile pe dinafară, și la nevoie improvizau ca în commedia dell'arte. Tocmai aceste abateri parodice de la text constituiau atracția piesei, și unii veniră de două ori ca să guste diferențele. În acea zi, prin voia soartei, finală, reprezentația se deschise ca de obicei, Jack intră pe G. Călinescu scenă din sală însoțit de convoiul de cagularzi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]