2,654 matches
-
Împovărat sufletul și Îl separă de antimimon pneuma 84, și rugăciunea de mijlocire pentru cei morți 85. Mitul fabricării sufletului o dată cu spiritul contrafăcut este relatat În detalii pe parcursul capitolului 131 și al următoarelor din același text86, care sînt o impresionantă parodie a dialogului Timaios (41d. sq.) al lui Platon. Cei cinci Arhonți ai Fatalității astrale (heimarmene) trimit În lume sufletele preexistente sau creează noi suflete. În primul caz, dau sufletelor care coboară să bea din Cupa Uitării sămînța (sperma) relelor (kakia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prin ingredientul literal, ironia în pamflet complică structura textului, care apare ca un eșafodaj de enunțuri și artificii ale ironistului"47. Gândită ca modalitate literară operantă în text, ironia își relevă particularitățile atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletar, deci locutor susceptibil de a ataca subversiv). În plus, trebuie să aibă disponibilitatea emoțională de a participa cu fidelitate la jocul artistic. Mesajul satiristului este tranzitiv, iar expresivitatea sa rezidă în violența nudă a limbajului. Diferența dintre ironie și parodie este cu mult mai subtilă, dat fiind că ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la jocul artistic. Mesajul satiristului este tranzitiv, iar expresivitatea sa rezidă în violența nudă a limbajului. Diferența dintre ironie și parodie este cu mult mai subtilă, dat fiind că ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch, parodiei i-ar corespunde umorul buf și burlesc, precum și o transparență grotescă: "[...] parodia în stil mare nu are gânduri ascunse: pur negativistă, nu-și însușește de la victimă decât debitul, vestimentația sau grimasa, cu scopul de a stârni râsul pe seama lor". În raport cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
scopul de a stârni râsul pe seama lor". În raport cu ironia, ea ar fi mai degrabă "actriță decât filozof".49 Cornel Munteanu observă că "în relația triunghiulară, satiră-ironie-parodie, ultima devine dispozitiv structural al primei și vector formal al celei de-a doua. Parodia este o structură analogă ironiei și o tehnică suplimentară a satirei"50. Ceea ce le diferențiază e strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în cadrele polemicii, singura modalitate de a-l stiliza este gluma (ironia, sub multiplele sale forme, antifrază, parodie, calambur, anecdotă etc.) Legată, psihologic vorbind, de plăcere, ea comportă un "efect de reversibilitate" mereu posibil, devenind "principiu de mișcare indispensabil imaginației" pe care textul polemic arghezian îl valorifică din plin. Gluma are rolul de a neutraliza agresivitatea, chiar simulând
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea mascaradei, a deghizării, a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să-și etaleze vulnerabilitățile în fața unui receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar antrenamentul cultural al receptorului este decisiv în procesul decodării. Ponciful și pastișa devin forme ale parodiei frecvent întâlnite în discursul polemic literar, primul denunțând steriotipiile comportamentale și de limbaj ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai curând disponibilitățile critice și stilistice ale celui care pastișează"238. Autorul comicologiei atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem, pentru ceea ce ne
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem, pentru ceea ce ne interesează, definiția dată acesteia de Robert Neumann: "Imitație polemică a slăbiciunilor adversarului manifestate la trei niveluri: formă, materie, concepție"239. În ceea ce privește ironia, vom încerca să adâncim, în direcția pe care o cercetăm, cele afirmate la începutul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Simulare per contrarium, ironia relevă flexibilitatea spiritului care refuză să rămână captiv în tranzitivitatea limbajului. Jankélévitch pune funcția ironiei în relație manifestă cu duplicitatea conștiinței, relevând "disjuncția continuu agravată dintre spirit și semnele spiritului" și, în final, dihotomia adevăr-opinie. Dacă parodia se întemeiază pe un contrast prelungit, pe care textul parodiant îl exhibă într-o manieră amuzantă, ironia se construiește pe un contrast simultan, în care exprimatul contrazice flagrant realitatea gândului prin ton, mimică, gestică sau, în scris, prin indici metatextuali
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P. Carp joacă rolul nebunului. Ambele texte trebuie citite obligatoriu în pereche, pentru că numai astfel putem avea imaginea completă a biografiei personajului comic. Mai întîi, personajul nu e un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dialogică a polemicii literare și implicita polifonie a discursului rezidă nu numai în structura specifică a comunicării tripartite, ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia, ambele fundamentate pe o dubă enunțare. Așa cum am arătat în partea teoretică a demersului nostru, în enunțul ironic, din perspectiva aceluiași Ducrot, enunțiatorul se plasează antagonic în raport cu locutorul, prin faptul că spune un lucru și lăsă să se înțeleagă un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
râsului, Editura Institutul European, Iași, 1992, p. 130. 235 Marian Popa, Comicologia, Editura Univers, București, 1975, p. 51. 236 H. Bergson, op. cit., p. 129. 237 Ibid., p. 34. 238 Marian Popa, op. cit., p. 154. 239 Robert Neumann, Zur Ästhetik der Parodie, apud Marian Popa, op. cit., p. 148. 240 V. Fanache, "Ironia", în Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 176. 241 Tudor Arghezi, "Caragialismul", în Scrieri 26, Editura Minerva, București, 1974, pp. 252-254. 242 Ion Vlad, în prefața la Alexandru Călinescu, Caragiale sau
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și religioase. Astfel Steve Reece remarcă pe bună dreptate că această familiaritate a audienței lui Homer permite aprecierea nuanțelor și conotațiilor de dicție a formulelor, recunoașterea secvențelor semnificative și a modelelor în combinații variate. Fapt capital în discernerea aluziilor, ironiei, parodiei, umorului, prolepselor conținute în aceste scene. Dacă așa stau lucrurile, ce ne învață multiplele variații ale scenelor de ospitalitate din Odiseea (și putem număra vreo douăsprezece)24. Mai întâi diversitatea dorințelor și a practicilor reale într-o scenă ideală, rar
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
adormit copii.) Nu putem să nu observăm subtila intertextualitate internă această intratextualitate care multiplică asocierile, ecourile, trimiterile în interior ale unei opere a cărei complexitate nu încetează să ne uimească și să ne încânte 67. Episodul cu Polifem, este o parodie cinică a scenei de ospitalitate în care descoperim perversiunile ospățului ritual, unde în loc le servească bucate oaspeților, stăpânul casei îi mănâncă. Această povestire relativ lungă, care istorisește amănunțit aventura lui Ulise, este capitală pentru continuare deaorece rana provocată lui Polifem
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
pe oameni să uite (9.94-97)82; Circe oferă o masă cu droguri în ea (10.234-236)83*; cântecul sirenelor aduce de asemenea uitarea întoarcerii (12.41- 46)84*; "darul" lui Polifem (să fie mâncat ultimul 9.36985*) este o parodie cinică a darului de ospitalitate; darul lui Eol, sacul plin cu vânturi (10.19-22)86* îl duc pe Ulise departe de casă, etc. Reacția lui Ulise în fața lipsei totale de ospitalitate este violentă: scapă cu viclenie de dezvăluirea numelui, spunând
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
care Dumnezeu este mereu prezent..." (Moreri, Grand dictionnaire historique, 1674). În timp ce coliba lui Filemon și Baucis și acoperișul ei de paie au devenit un topos al ospitalității, la Ronsard și la Shakespeare, povestea lor a fost și obiectul a numeroase parodii și rescrieri. Swift, în 1706, a travestit povestea lor pentru a o transforma într-o satiră a Bisericii. Călătorii în căutare de ospitalitate nu sunt zei, ci doi sfinți ermiți respinși de un sat întreg din Kent. La Swift nu
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Viciul fuge de unde nu e trândăveală./ Noi îl slujim pe Dumnezeu și suntem precum regii". Graham Goulder Hough în ale sale Legends und Pastorals (1961) își bate joc de această fericire la o vârstă înaintată pe care o acordă zeii. Parodiile burlești i-au tentat pe numeroși scriitori, de la Matthew Prior (în The Ladle, "Lingura cea mare" (1704) la Emil Prinz von Schonaich- Carolath în Philemon und Baucis (1894), piesă în versuri idilice și patetice în care Jupiter se aprinde după
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cu care scriitorul face să joace literatura ca ospitalitate, nu numai în traducere, asimilare, identificare și interpretare, nu numai prin folosirea citatelor implicite (precum "Despletiă precum aerul furtunii" care trimite evident la "Despletită, lividă, în mijlocul furtunii"), a pastișelor sau a parodiilor, ci și printr-o punere în abis a ei însăși, punându-se în scenă într-un joc vertiginos de oglinzi, în dramatizarea sa speculară 269. Dacă esența ospitalității rezidă într-o confruntare esențială, vitală, existențială fiindcă ea pune în joc
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
din Siria, Iesle și Mormânt". Orientul este ținutul de departe, necunoscutul, tot ce e exterior lumii închise a castelului. Evocând stranietatea unui aiurea, stranietatea medievalului pus în oglindă, Pierre-Marc de Biasi scrie că "itinerariul vectorilor narativi ai simbolurilor și ai parodiilor construiește spațiul unei transparențe legendare în care se definește de asemenea pentru cititor, ipoteza oblică a unui aici și acum locuit de neliniștitoarea stranietate a propriei sale istorii"363. În acest sens nu putem decât să ne raliem criticului care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Cât despre orașul lui Ramses este mai degrabă un nume destinat să desemneze sclavia constructorilor precum și alienarea și exilul propriu arhitecturilor umane. Nu putem să nu ne gândim că este vorba aici de o formă de repetiție în modalitate parodică, parodie care ar tinde să arate că vechile mituri și-au pierdut ele însele sensul în lumea nouă, spațiu al pierderii valorilor spirituale în profitul unei concepții materialiste ale unui univers cotidian și pragmatic. Când Karl cedează pulsiunii scopice, interzisă de către
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
uneori chiar într-o altă artă. La acestea am putea adăuga pastișa în care se contopesc în mod fericit invitația acasă și darul de sine și totodată darul total și conjuncția amoroasă, banchetul dat de culegere, antologie, florilegiu sau neospitalitatea parodiei. Imitația și continuarea pot fi privite ca un dar de sine, ca o primire vecină cu adopția, în care raportul între același și altul se pune în termeni de circularitate. În fine, dacă antologia, florilegiul, culegerea constituie un banchet, ne
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]