KorAP: Find »[drukola/base=participiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...38 >

933 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula 2013) (90b), structura de auxiliare rămânând constantă (o fi) și marcând modul (prezumtiv) și modalitatea (irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula 2013) (90b), structura de auxiliare rămânând constantă (o fi) și marcând modul (prezumtiv) și modalitatea (irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm întregul spectru de auxiliare (nonpasive) din română 46, observăm

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fiind identică cu cea a auxiliarelor de prezumptiv, viitor și condițional (selectarea unui complement irrealis); în cazul formelor de perfect, este necesară - ca și în cazul structurilor cu dublu auxiliar - inserția auxiliarului fi pentru a anula efectul realis indus de participiul perfect, satisfăcându-se astfel trăsăturile de selecție ale complementizatorilor să și a. În fine, Avram și Hill (2007) corectează interpretarea tradițională a auxiliarului fi (nonpasiv), arătând că acesta apare exclusiv în condițiile în care modalitatea formei analitice este irrealis, nefiind

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propoziției. Rezultate de reținut • în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești valorizează trăsăturile de mod (și modalitate) din proiecția verbală extinsă, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv, gerunziu / participiu prezent) este direct implicat în valorizarea trăsăturilor de timp și aspect • astfel, spre deosebire de alte limbi romanice (e.g. franceza), verbul lexical se deplasează în [Spec,TP] în română, ca efect al implicării directe a verbului lexical în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești valorizează trăsăturile de mod (și modalitate) din proiecția verbală extinsă, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv, gerunziu / participiu prezent) este direct implicat în valorizarea trăsăturilor de timp și aspect • astfel, spre deosebire de alte limbi romanice (e.g. franceza), verbul lexical se deplasează în [Spec,TP] în română, ca efect al implicării directe a verbului lexical în valorizarea trăsăturilor de timp

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
PERS' 4 qp te PERS0 MOODP [+N] qp VP MOOD' 4 qp du Mood0 .... duce Specificarea categorială se dovedește a fi foarte importantă: deplasarea în periferia stângă a propoziției fără ca adverbul nu să creeze efecte de intervenție este posibilă pentru participiile pasive, categorii verbale nominalizate / adjectivizate, deci specificate categorial ca [-V]; deplasarea participiului pasiv este dictată exclusiv de factori pragmatici (i.e. este o formă de deplasare A-bar), propoziția (123) fiind pe deplin gramaticală atunci când participiul dislocat are citire contrastivă. (123

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
du Mood0 .... duce Specificarea categorială se dovedește a fi foarte importantă: deplasarea în periferia stângă a propoziției fără ca adverbul nu să creeze efecte de intervenție este posibilă pentru participiile pasive, categorii verbale nominalizate / adjectivizate, deci specificate categorial ca [-V]; deplasarea participiului pasiv este dictată exclusiv de factori pragmatici (i.e. este o formă de deplasare A-bar), propoziția (123) fiind pe deplin gramaticală atunci când participiul dislocat are citire contrastivă. (123) Cititănu a mai fost tcitităde mult poezia asta. Gerunziul pozitiv care generează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de intervenție este posibilă pentru participiile pasive, categorii verbale nominalizate / adjectivizate, deci specificate categorial ca [-V]; deplasarea participiului pasiv este dictată exclusiv de factori pragmatici (i.e. este o formă de deplasare A-bar), propoziția (123) fiind pe deplin gramaticală atunci când participiul dislocat are citire contrastivă. (123) Cititănu a mai fost tcitităde mult poezia asta. Gerunziul pozitiv care generează propoziție nonfinită 67 este caracterizat de encliză pronominală, considerat principalul test sintactic de deplasare la C (v. și Niculescu 2014) (124a). În ce privește structura

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de mod în limba română; deplasarea este locală și sensibilă la specificarea categorială: nu se omit specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate, iar verbul lexical (participiu trecut / gerunziu (i.e participiu prezent) / infinitiv) joacă un rol important în verificarea trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasarea este locală și sensibilă la specificarea categorială: nu se omit specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate, iar verbul lexical (participiu trecut / gerunziu (i.e participiu prezent) / infinitiv) joacă un rol important în verificarea trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală spec-la-spec la [Spec, TP]. Deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
compus cu auxiliarul a avea (1), condiționalul prezent (2) și perfect (3) bazat pe auxiliarul aș (perifraza condițională gerundivală este de asemenea atestată, (4))3 și viitorul 4 bazat pe auxiliarul voi (plus infinitiv (5) sau plus fi urmat de participiu (6) sau, mai rar, gerunziu (7))5. (1) a. I pa(k) spui domnietale ca mai marele miu de ce am înțeles și eu (DÎ.1521: I) b. Ș-au cugeta<t> să iasă din acea lume re și au făcut

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mine, carea cându vei fi lui arătându și mintiniș va da (DVT.1679−99: 322r) La fel ca în limba modernă, valoarea intepretativă a structurii se obține compozițional: auxiliarul/auxiliarele marchează valori de mod și modalitate, iar verbul lexical (infinitiv, participiu trecut sau gerunziu) marchează valori de temporalitate. Structurile de viitor cu gerunziu s-au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la româna modernă se pot face următoarele remarci. Pe lângă mai-mult-ca-perfectul sintetic, limba veche cunoștea și două forme analitice: una dintre forme, frecventă în secolul al 16-lea, atestată în traduceri (Zamfir 2007), se bazează pe imperfectul verbului a fi plus participiul trecut al verbului lexical (8); cealaltă formă, foarte rar atestată (Zafiu 2016), este formată din mai-mult-ca-perfectul verbului a fi plus participiul trecut (9). Este lesne de observat că, spre deosebire de formele analitice păstrate pe care le-am amintit mai sus, în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
frecventă în secolul al 16-lea, atestată în traduceri (Zamfir 2007), se bazează pe imperfectul verbului a fi plus participiul trecut al verbului lexical (8); cealaltă formă, foarte rar atestată (Zafiu 2016), este formată din mai-mult-ca-perfectul verbului a fi plus participiul trecut (9). Este lesne de observat că, spre deosebire de formele analitice păstrate pe care le-am amintit mai sus, în aceste structuri auxiliarul variază și în funcție de categoria de timp (era / fusese). Perfectul dublu compus (10) (considerat fie o formă de mai-mai-mult-ca-perfect

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de mai-mai-mult-ca-perfect (Densusianu 1961 II: 144; Frâncu 2009: 114), fie o formă de perfect ale cărei valori sunt greu de delimitat (Zamfir 2007: 37-62), v. discuția la Zafiu 2016) este format din verbul a fi la perfectul compus, urmat de participiul trecut; auxiliarul variază deci și după categoria de timp. Astfel, pe lângă competiția cu o formă sintetică moștenită, aceste formații 6 nu se conformează tiparului general de gramaticalizare a auxiliarelor românești (consolidat și relativ stabil dacă ne raportăm la formele discutate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mod; adăugând acestui factor și competiția dintre structurile de tipul (ii) și alte formații analitice și/sau sintetice, eliminarea diacronică structurilor de tipul (ii) este ușor explicabilă • structurile analitice în care verbul lexical este la gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent), selectat de auxiliarul fi, sunt mai variate în limba veche și au un grad mai mic de sudură, dată fiind dislocarea frecventă a nucleului verbal (fi - XP - gerunziu) • auxiliarul fi, marcând modalitatea irrealis (Avram și Hill 2007) este relativ

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mod sistematic prin inversiune: opțiunea de deplasare a centrului nu este disponibilă în gramatica limbii vechi, după cum nu este disponibilă nici în gramatica limbii moderne (v. §III.3.2). Astfel, în structurile perifrastice, auxiliarul rămâne in situ, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv sau, mult mai rar, gerunziu) se deplasează în domeniul complementizator. 3.1.4.1. Deplasarea V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
viitor. De asemenea, Dragomirescu (2015a) arată inversiunea de acest tip este atestată în unele varietăți sud-dunărene (istroromână și meglenoromână) și că, cel puțin pentru structurile perfective, se poate invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
asemenea, Dragomirescu (2015a) arată inversiunea de acest tip este atestată în unele varietăți sud-dunărene (istroromână și meglenoromână) și că, cel puțin pentru structurile perfective, se poate invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din perspectiva unei prezentări cât mai cuprinzătoare a acestui fenomen; principalele particularități ale enclizei pronumelor clitice au fost discutate în §2.1.2 supra și nu vom reveni asupra lor aici. În structurile cu auxiliar simplu (perfect compus: a avea + participiu; condițional prezent / viitor: aș / voi + infinitiv), toate formele de inversiune sunt atestate în textele românei vechi, însă cu frecvență diferită în funcție de auxiliar (77); inversiunea auxiliarului este adesea coocurentă cu encliza pronumelor clitice (77c-e). Structurile inversate sunt întregistrate de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
comună, atât pentru perfectul compus, cât și pentru formele care se bazează pe infinitiv ca verb lexical (viitor și condițional)29, ipoteză confirmată de cercetările lui Adams (2013: 615-651) asupra construcției care va da naștere perfectului compus romanic (i.e. HABEO + participiu și participiu + HABEO)30. De asemenea, Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 186-187) remarcă faptul că în structurile neinversate de condițional se preferă folosirea infinitivului scurt verbal (cf. Se așuîntra [...], se-așu sui, [...], se-așu da,PH.1500-10: 113v), iar în cele inversate se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pentru perfectul compus, cât și pentru formele care se bazează pe infinitiv ca verb lexical (viitor și condițional)29, ipoteză confirmată de cercetările lui Adams (2013: 615-651) asupra construcției care va da naștere perfectului compus romanic (i.e. HABEO + participiu și participiu + HABEO)30. De asemenea, Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 186-187) remarcă faptul că în structurile neinversate de condițional se preferă folosirea infinitivului scurt verbal (cf. Se așuîntra [...], se-așu sui, [...], se-așu da,PH.1500-10: 113v), iar în cele inversate se preferă selecția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-te-va, au nu te va mai <vede>? (A.1620: 59v) b. Fratele nu-l va izbăvi, au izbăvi-l-va omul? (PH.1500-10: 41r) Uneori, efectul de focalizare asociat cu interogativele directe se obține prin deplasarea la focus a participiului pasiv: (93) Întru păcate tu născut ești tot și tu ne veri învăța? (CC1.1567: 28r-v) Există și date statistice care întăresc ipoteza că inversiunea nu este obligatorie în interogația totală. Lucrând pe un corpus reprezentativ de limbă veche (care

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]