631 matches
-
septembrie 1345. Apoi, Dușan prelua demnitatea imperială și lua denumirea de împărat al sârbilor și grecilor. Aceasta însemna că vechiul Imperiu bizantin trebuia să dispară pentru a ceda locul unui nou imperiu sârbo grecesc. De duminica Paștilor, 16 aprilie 1346, patriarhatul nou-creat asl Serbiei, îl încorona solemn la Skoplje. Armistițiul intervenit în războiul civil bizantin nu afecta avansarea sârbească. Din contră, în timpul primilor ani ai domniei lui Ioan Cantacuzino, Dușan cucerea Albania și Epirul, cucerind Acarnania și Etholia și apoi Thessalonicul
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
este un „curent” în contextul feminismului, care se concentrează pe teoria patriarhatului ca un sistem de putere ce organizează societatea într-un complex de relații bazate pe ipoteza „supremației masculine”, utilizată pentru a asupri femeile. Feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism (Miroiu, 2004, p. 27-28). Acesta are
Feminismul radical () [Corola-website/Science/317749_a_319078]
-
unul mai larg, cu implicații la nivel juridic, etic, politic sau sociologic. Dacă misoginismul se raportează la prejudecăți, sexismul se raporteză la discriminare. Acesta poate fi definit drept ideologia supremației bărbătești, iar forma de organizare socială specifică acestei ideologii este patriarhatul (Miroiu, 2004, p. 28-44). Spre deosebire de teoriile clasice, nefeministe, care marginalizau experiențele femeiești, considerându-le non-politice și nedemne de a fi luate în calcul, feminismul valorizează tocmai aceste lucruri și le aduce în prim-plan. Simultan cu teoria politică feministă s-
Feminismul radical () [Corola-website/Science/317749_a_319078]
-
în ciuda egalității formale, femeile sunt cetățene de rangul doi în continuare. Este necesar ca ele să devină asemenea bărbaților pentru a beneficia de tratament egal nu doar de drepturi egale (Miroiu, 2004, p. 63-64)? În această etapă a fost teoretizat patriarhatul, care reprezintă un pricipiu structural al tuturor societăților în baza căruia se legitimează puterea bărbaților asupra femeilor. Astfel femeia poate întreprinde acțiuni limitate, nu are acces la putere sau la cunoaștere (Popeanga 2004). Feminismul valului II a fost marcat și
Feminismul radical () [Corola-website/Science/317749_a_319078]
-
p. 79-81). El este o reacție la ideea de postfeminism și are la bază obținerea autonomiei prin valorizarea experiențelor specific femeiești și consideră că situația actuală, în care femeile sunt promovate ca obiecte sexuale, este un mod de manifestare al patriarhatului care încearcă să limiteze libertatea femeilor și accesul acestora la puterea politică (Popeangă, 2004). consideră bărbații o clasă asupritoare, exclusiv responsabilă pentru subjugarea femeilor (Popeangă, 2004). Ele consideră că nu putem avea o societate complet neutră la gen deoarece acesta
Feminismul radical () [Corola-website/Science/317749_a_319078]
-
este continuatoarea comunității creștine fondate în Antiohia de către apostolii Petru (considerat ca primul său episcop) și Pavel, care sunt ocrotitorii săi. În diptice Biserica Antiohiei este în scrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după Constantinopol și Alexandria. Reședința patriarhatului se găsea inițial la Antiohia (Antakya), în Turcia de azi. Acum, reședința se găsește la Damasc, în Siria, pe "strada numită Dreaptă". Din decembrie 2012, patriarh este Preafericitul Ioan X (Yazigi) al Antiohiei și al întregului Răsărit. Prima perioadă din
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins hotărârile Sinodului, transformându-se în ceea ce se numește astăzi Biserica Ortodoxă Siriacă (numită și "iacobită", după Iacov Baradeu, unul din episcopii acestora care au desfășurat
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
bine de un secol, Liturghia vest-siriacă tradițională a fost treptat înlocuită cu cea a Marii Biserici, Aghia Sophia din Constantinopol. Acest proces a luat sfârșit în timpul secolului al XII-lea. În 1098, cruciații au cucerit cetatea și au instaurat un Patriarhat Latin de Antiohia pentru nou-creatul Regat Latin al Siriei, în timp ce patriarhatul grecesc și-a continuat existența în exil, la Constantinopol. După aproape două secole de dominație a cruciaților, mamelucii egipteni au cucerit Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, Teodosie al
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
cu cea a Marii Biserici, Aghia Sophia din Constantinopol. Acest proces a luat sfârșit în timpul secolului al XII-lea. În 1098, cruciații au cucerit cetatea și au instaurat un Patriarhat Latin de Antiohia pentru nou-creatul Regat Latin al Siriei, în timp ce patriarhatul grecesc și-a continuat existența în exil, la Constantinopol. După aproape două secole de dominație a cruciaților, mamelucii egipteni au cucerit Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, Teodosie al IV-lea s-a putut întoarce în cetatea sa de reședință
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, Teodosie al IV-lea s-a putut întoarce în cetatea sa de reședință. Antiohia devenise, în această perioadă, un oraș mic, astfel încât, în secolul al XIV-lea, Ignatie al II-lea a mutat reședința Patriarhatului la Damasc, unde a rămas până astăzi, deși Patriarhul păstrează titlul episcopal al Antiohiei. Turcii otomani au cucerit cetatea în 1517, păstrându-și dominația asupra acesteia până la dezmembrarea Imperiului Otoman la sfârșitul Primului Război Mondial. În această perioadă, în 1724, Biserica Antiohiei
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
aceștia asupra vindecării schismei și asupra reîntoarcerii melkiților la Ortodoxie. Deja în secolul al XVIII-lea, marea majoritate a credincioșilor Bisericii Antiohiei erau arabi. În 1898, ultimul patriarh grec a fost depus, un succesor arab fiind ales în 1899. Astfel, patriarhatul s-a arabizat complet. Din anii 1940 a apărut în Biserica Antiohiei o puternică mișcare de înnoire care îi implică mai ales pe tinerii ortodocși. Institutul Teologic Sf. Ioan Damaschin (Tripoli, Liban) a fost creat de în 1970, iar în
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
de Paris et les soins aux blessés" („Uniunea Femeilor pentru Apărarea Parisului și Îngrijirea Răniților”) la 11 aprilie 1871. Scriitoarea feministă André Léo, prietenă cu Paule Minck, a fost și ea activă în Uniunea Femeilor. Crezând că lupta lor împotriva patriarhatului poate fi efectuată doar printr-o luptă globală împotriva capitalismului, asociația a cerut egalitatea între sexe, salarii egale pentru femei, dreptul de divorț pentru femei, dreptul la educație laică și profesională pentru fete. Au cerut și suprimarea distincției între femeile
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
înrudiți din punct de vedere teologic cu armenii (așa-numiții noncalcedoneni) s-au aflat sub autoritatea Patriarhiei Armene, deși nearmenii și-au menținut o ierarhie separată. Aceste grupuri au fost ortodocșii siriaci și copții. Biserica Ortodoxă Siriacă a funcționat sub Patriarhatul Armean, dar a făcut o cerere la Poarta Otomană pentru obținerea unui statut separat, aceste cereri fiind susținute de o campanie susținută de emigrația din Europa Occidentală. Astfel, Biserica Apostolică Siriacă a Antiohiei și a întregului Răsărit („iacobită”, care mai
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
căsătoriei între părinți, atunci, în cele mai multe situații, numele purtat de copii este cel al tatălui. În modul de manifestare a autorității, față de maniera tradițională, în care autoritatea putea fi deținută de bărbatul cel mai în vârstă sau de soț (în patriarhat), de femeia cea mai în vârstă sau de soție (în matriarhat), în cazul familiei monoparentale autoritatea este exercitată de părintele unic, susținător al familiei. Din acest punct de vedere, familia monoparentală se apropie de modelul de autoritate specific pentru secolul
Familie monoparentală () [Corola-website/Science/321764_a_323093]
-
capac și câte un robinet, pentru a servi la spălarea rituală islamică, pe timpul când locașul a servit ca moschee. Cu trecerea timpului, în preajma bisericii s-au adăugat alte trei construcții de interes: cea a Tezaurului ("Skevophilakion"), Baptisteriul ("Baptiserion") și Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptiseriul a devenit mausoleu pentru doi sultani turci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal.
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol () [Corola-website/Science/321437_a_322766]
-
să comită crime. "Trebuie să scoatem la lumină aceste crime și să învățăm femeile care sunt drepturile lor", spunea Ayten. "Legile au fost schimbate, dar cultura nu se va schimba peste noapte." Crimele de onoare reflectă tradițiile tribale patriarhale. Tradiția patriarhatului îl derogă pe bărbat ca fiind singurul protector al femeii, astfel că el trebuie să aibă control deplin asupra ei. Dacă aceasta protecție este încălcată, el își pierde onoarea pentru că ori a dat greș în a o proteja ori educa
Crimele de onoare în spațiul islamic () [Corola-website/Science/328987_a_330316]
-
să își mențină privilegiul de marcă până în secolul al XIII-lea și multă vreme ulterior celorlalte regiuni, în special față de Friuli. La 11 iunie 1077, Carniola și Istria au fost transferate de către regele Henric al IV-lea sub dominația puternicului Patriarhat de Aquileia. Totuși, markgrafii de Carniola erau încă numiți, iar teritoriul era administrat ca provincie separată. După stingerea dinastiei thuringiene cu centrul la Weimar după moartea markgrafului Ulric al II-lea din 1112 (este posibil ca el să fi renunțat
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
cunoscut de Friuli, Weriand. Treptat, markgrafii de Carniola au achiziționat teritoriile răsăritene ale Istriei, în vreme ce coastele apuseană și sudică erau ocupate de către Republica Veneția. Regele german Henric al IV-lea a conferit în mod nominal restul teritoriului mărcii istriene către Patriarhatul de Aquileia, în timp ce titlul markgrafal și teritoriile Istriei propriu-zise erau încă deținute de Carniola. În 1173, împăratul Frederic I "Barbarossa" din dinastia Hohenstaufenilor a înfeudat familia nobililor bavarezi Andechs, care a atașat Istria posesiunilor lor din Ducatul de Merania. Aquileia
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
principatul-episcopat de Bamberg, unde a murit fără urmași în anul următor. Titlul de "duce de Merania" nu a mai fost utilizat, dat fiind că nu mai existau posesiuni rămase sub protecția Imperiului: mărcile de Istria și Carniola trecuseră sub dominația Patriarhatului de Aquileia, iar moșiile de origine ale Andechsilor fuseseră ocupate de către ducii de Bavaria. Casa de Andechs
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
este caracterizat prin practicarea agriculturii cu unelte primitive (cum ar fi săpăliga), prin dezvoltarea gintei matriarhale, consolidarea tribului, a familiei-pereche. Așezarea matrilocală devine preponderentă. La sfârșitul epocii neolitice, apar elementele descompunerii matriarhatului, pentru ca în epoca bronzului să fie înlocuit cu patriarhatul. Există două interpretări complet diferite ale matriarhatului: cea dintâi și cea mai comună, matriarhatul este definit ca un sistem social în cadrul căruia femeile domină bărbații, dar o serie de istorici feminiști argumentează că matriarhatul definit ca ‚oglindă a patriarhatului‘ nu
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]
-
cu patriarhatul. Există două interpretări complet diferite ale matriarhatului: cea dintâi și cea mai comună, matriarhatul este definit ca un sistem social în cadrul căruia femeile domină bărbații, dar o serie de istorici feminiști argumentează că matriarhatul definit ca ‚oglindă a patriarhatului‘ nu ar fi existat niciodată, deși acceptă că matrirahatul reprezenta sistemul social normativ al vechii Europe (7000-3500 î.d.Hr.); în locul matriarhatului văzut ca o contraparte a patriarhatului opresiv, ei investesc matriarhatul cu calități ce îl transformă într-o construcție
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]
-
o serie de istorici feminiști argumentează că matriarhatul definit ca ‚oglindă a patriarhatului‘ nu ar fi existat niciodată, deși acceptă că matrirahatul reprezenta sistemul social normativ al vechii Europe (7000-3500 î.d.Hr.); în locul matriarhatului văzut ca o contraparte a patriarhatului opresiv, ei investesc matriarhatul cu calități ce îl transformă într-o construcție ideologică definită prin armonie, uniune relațională și mutualitate. Explicațiile feministe, multe motivate ideologic, asupra modului în care patriarhatul a ajuns să înlocuiască matriarhatul în vechea Europă și Orientul
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]
-
î.d.Hr.); în locul matriarhatului văzut ca o contraparte a patriarhatului opresiv, ei investesc matriarhatul cu calități ce îl transformă într-o construcție ideologică definită prin armonie, uniune relațională și mutualitate. Explicațiile feministe, multe motivate ideologic, asupra modului în care patriarhatul a ajuns să înlocuiască matriarhatul în vechea Europă și Orientul Apropiat, sunt numeroase, dar certitudini asupra motivelor dispariției matriarhatului, nu există. Dovezile arheologice sugerează însă că, a funcționat un mod mai armonios de viață înainte ca sărăcirea resurselor existențiale să
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]
-
funcționat un mod mai armonios de viață înainte ca sărăcirea resurselor existențiale să conducă la confruntări războinice între diferite grupuri de oameni; aceste expediții militare motivate social și de căuatrea de noi surse de hrană, au favorizat se pare dezvoltarea patriarhatului, având drept consecință dominația asupra femeilor (Gimbutas, 1982). Aceste schimbări socio-economice erau dublate în lumea teologică de apariția zeilor masculini - Ares și Marte în panteonul gerco-roman, respectiv Iehova în lumea ebraică monoteistă. Religiile patriarhale credeau că asemenea zei, mai apropiați
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]
-
naturală, lansând ipoteza că povestea Edenului și a ‚Epocii de Aur‘ din mitologia greacă descriau de fapt o epocă pre-patriarhală a non-dominării și incluziunii (Lerner,1986) Ecofeministele subliniază valoarea contemporană a simbolurilor străvechi, într-o lume devastată ecologic, argumentând că patriarhatul, ca sistem de dominație a legitimat exploatarea naturii de către om (Merchant, 1980). Aceste reconstrucții idilice pot fi privite cu oarecare scepticism, din moment ce nu se bazează pe suficiente dovezi istorice sau arheologice, dar, feministele argumentează că aceste reconstrucții mitologice ale erei
Matriarhat () [Corola-website/Science/323668_a_324997]