888 matches
-
nouă căsătorie pentru că acesta era sensul primit în ambientele lor înseamnă, așa cum am scris mai sus, a refuza apriori creștinismului o originalitate în această sferă, și a nu ține cont de texte, atât de cele scripturistice, cât și de cele patristice. Într-adevăr, căsătoria este „dizolvată” de adulter, care este el însuși o ruptură, iar a trăi împreună nu mai este posibil. Pe de altă parte, „femeia este legată de soț până când acesta trăiește” (1Cor 7,39). Am putea spune că
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
dacă nu este anacronic să se proiecteze în antichitate noțiunea noastră actuală de semnificat tehnic, și dacă rarele dăți când au fost folosiți acești termeni permit să li se aplice această calificare. Și, mai ales, oricine este obișnuit cu textele patristice, știe că, pe de o parte, Părinții greci nu respectă aproape niciodată în mod complet semnificația prezumtiv tehnică a termenilor filosofici pe care îi folosesc, adaptându-i continuu ideilor creștine, și că, pe de altă parte, Părinții latini fac același
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
deseori primită ca fiind naturală: astfel s-a întâmplat cu Conciliul din Arles sau cu Atenagora, în Supplica 33. Dar atunci când ne permitem să constatăm dubiile în privința actualului textus receptus din Mt 19,9, ca fiind o consecință a tradiției patristice și a lecturii unei părți a manuscriselor, această observație nu este deloc înțeleasă. 8. Insuficiența analizei istorice Această critică poate fi formulată în termeni destul de generali. Există impresia că diferiți autori nu au avut curiozitatea de a privi la Patrologia
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
se trece la dialog, încredere într-o perspectivă nouă cu celelalte persoane. Adesea neîncrederea noastră ascunde o idee nu atât de clară despre Dumnezeu ca în Lc 4, 16-31 sau Mc 6, 1-6. E. Citerio, în studiul său asupra fundamentelor patristice ale tradiției orientale, ne indică originea neîncrederii în Dumnezeu. El este de părere că: „Lupta teribilă pe care omul este chemat să o ducă este cea împotriva suspiciunii deoarece, în loc să fie o manifestare a bogăției promisiunii lui Dumnezeu, este un
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Chiar dacă prodigiozitatea literară a sacrificat din calitatea stilistică a scriiturii sale, chiar dacă izolarea geografică și culturală a României l-a împiedicat pe D. Stăniloae - ca și pe C. Noica, în filozofie - să fie la curent cu cercetarea academică în domeniul patristic sau cel al teologiei istorice 1 (deschiderea către Occident venind prea târziu și fiind de scurtă durată), chiar dacă statutul oficial al teologiei sub comunism nu-i oferea un spațiu critic pentru dialog și dezbatere publică, „părintele profesor” - cum îl chemau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să descopere geniul Ortodoxiei se va racorda la dinamica invizibilă a predaniei apostolice. A înota în marele fluviu al tradiției Bisericii este mai important decât repetiția năucă a unor formule de credință, a unor scheme exegetice sau a unor cronologii patristice. Pentru a înțelege sensul binefăcător și terapeutic al răspunsurilor oferite de Crezul Bisericii, învățăceii teologiei ortodoxe vor sesiza fără pripeală, complexitatea planului hermeneutic de conversație cu Verbul Scripturii. Totul, doar pentru a duce la lumină adevăratul chip al lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a scrie, Andrew Louth a vrut să scrie pe adresa primului său „cămin” o „carte de despărțire”. Numai astfel se poate exprima dinamica unei așezări căutătoare, niciodată resemnată. Senin în asumarea bogatei zestre a modernității, „acasă” atât la izvoarele înțelepciunii patristice, cât și în fața lumii filozofilor europeni, profesorul Louth caută pretutindeni martori ai adevărului. „Încercând toate, ținând ce este bun” (1Tes. 5,21), el își asumă tot ceea ce este de asumat din identitatea culturală occidentală, interpelând-o cu acel curaj specific
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este o carte scrisă pentru „omul cu dileme” (A. Pleșu). Ea cheamă la o dezbatere temeinică, purtată pe divanul istoric al Proniei, perceput de Biserică drept leagăn, dar pentru veacul modernității un simplu cenotaf. Totuși, în dialogul public al teologiei patristice cu modernitatea, numai lenea sau indiferența ar putea cere degrabă un armistițiu. Redundant, poate, pentru cei care se simt „aleșii Tatălui”, itinerariul intelectual propus de Andrew Louth rămâne totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nouvelle théologie). În rezumat, aceasta se vroia agentul unei transformări a teologiei Bisericii Catolice - al cărei învățământ era sufocat în perioada interbelică de scolasticismul neotomist leonin - într-o direcție care să vroia să îmbine înțelepciunea nestemată a izvoarelor biblice și patristice cu dificilele revendicări intelectuale și existențiale ale lumii postbelice. Operele teologice ale unor personalități ca Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin sau Nicolaus Cusanus au atras, în mai multe rânduri, atenția lui Milbank. În ceea ce privește orientarea sa filozofică, J. Milbank și-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
iar nu o abstracție precum statul - o poate asuma?2 Eliberarea teologieitc "Eliberarea teologiei" Milbank critica pozițiile ideologice ale lui Karl Marx, ceea ce îi permite demontarea presupozițiilor filozofice ale teologiei sud-americane a eliberării. În loc să-și altoiască ideile pe trunchiul gândirii patristice, reprezentanții acestei școli de gândire - G. Gutierrez, J.L. Segundo, C. Boff - au îmbrățișat profetismul dialectic al marxismului 3. Totuși, lor le revine meritul de a fi redeschis în secolul XX un foarte important subiect de dezbatere. Teologii eliberării s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei priviri pastorale nemijlocite asupra tuturor oamenilor, și a ficăruia în parte”1. Tot atunci, scolastica latină - în dialog cu tradiția averroistă - acceptă provocarea metodologică a „dublului adevăr”, punând astfel bazele unei teologii naturale apologetice lipsite de precedent în scrierile patristice. Modelul genealogic criticat mai sus este secondat de „ontologia diferenței”. Pe urmele lui Nietzsche și Heidegger, preluați într-o lectură selectivă, autori postmoderni precum J. Derrida sau G. Deleuze au formulat, începând cu anii ’60 ai secolului trecut o severă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
codaș înfometat, posesor de cartelă alimentară și carnet de partid. Printr-o curioasă îmbinare de zel neomarxist și râvnă evanghelică, teologii oficiali ai țărilor socialiste au înfierat „neagra orânduire capitalistă”1. „Înfrățirea între popoare” era legitimată prin recurs la izvoarele patristice. Sfidarea bunului-simț a făcut din omiletica de tip monastic o feudă pentru ecumenismul stângist (altminteri, profund costisitor). Citarea trunchiată din operele unor autori ca Vasile cel Mare sau Ioan Casian a putut dezlega atacul împotriva pieței concurențiale, favorizând ideea centralismului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
romana, cât și regizorii cinici ai naționalismului religios. Smerenia este marca paradoxală a regalității mesianice. Refuzând paralogismele lașității, adevăratul conducător își asumă riscul morții. Crucea, prin urmare, atinge nu doar efectele, ci însăși cauza răului universal 1. Vertebre patristicetc "Vertebre patristice" Noul Testament devansează, prin urmare, cu aproape două mii de ani sentimentul european al ororii față de cruzimea războaielor. Iisus a refuzat atât poziția de reacționar, cât și pe cea de revoluționar. Discipolii oricărui „nou umanism” sunt însă străini de lecția pedagogică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tradiției protestante 212 O stângă îndreptățită? 217 Eliberarea teologiei 221 Mareea nihilistă 224 Imprudenta iubire divină 232 Altera civitas 235 Epilogul poeziei 241 VII. Parodia binelui și frumusețea întregită 246 Oportunismul egalitar 246 Pacifismul fricii 249 Christus victor 253 Vertebre patristice 256 Violența dialectică 259 Sublimul dezafectat 263 Bucuria vederii 267 VIII. Post-scriptum. Pluralul religiilor și limitele analogiei 271 Triumful echivocității 271 Principiul ambiguității 272 Coerența narativă 274 Necesitatea incomparabilului 276 Ereditatea memoriei 277 Bibliografie selectivă 281 Nota autorului 305 Despre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
footnote>. Zeci de pagini din scrierile lui sunt dedicate descrierii viziunilor lui despre lumina dumnezeiască. Nici nu este nevoie să mai menționăm faptul că toate aceste descrieri sunt originale și independente de oricare alt izvor literar<footnote Hilarion Alfeyev, „The Patristic Background of St. Simeon The New Theologian’s of the Divine Light”, Studia Patristica, vol. XXXII, Peters, Leuven, 1997, p. 229. footnote>. La Sfântul Simeon atașamentul sau afecțiunea față de lumină nu este o delectare păgână. Iluminarea, darul luminii adică darul
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
trupul, așa încăt duhurile orgolioase să nu aibă îndrăzneala de a crede că sunt mai de preț decăt omul”. Acest text de o rară consistență înalță un imn neașteptat spiritului creator al omului. Dintr-o perspectivă încărcată de autoritatea tradiției patristice, se binecuvăntează astfel în chip deplin și direct creația umană - adică articularea dintre cultură și cult. Hristos vine pentru a vindeca patologia păcatului, singura vinovată de uscarea seminței paradisiace care va rodi, pănă la urmă, în sănul Împărăției. Măntuirea este
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
combată niște opinii mai mult decât rigid consolidate, chiar intrinseci gândirii Evului Mediu.51 Personajul feminin reușește să sesizeze un aspect deosebit de important și anume că atitudinea misogină nu era generală, ci aparținea, mai curând, unor nume izolate ale literaturii patristice, pe care va încerca să le combată cu o hotărâre demnă de apreciat.52 Marele regret al târgoveței este acela că nu sunt și în rândul femeilor scriitori care să răspundă criticilor antifeministe aduse de către învățați. Eroina chauceriană, o donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
H. Rigby, op. cit., p. 141. 100 Timotei 2, 15) sau credincioase „femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată” (Pildele lui Solomon 31, 30).299 Fratele cerșetor o acuză pe târgoveață că și-a permis să abordeze textele sfinte sau patristice în maniera unui predicator și o sfătuiește să rezerve această ocupație celor care aveau autoritatea cuvenită, cum era el însuși. Deși admite că femeia spune multe lucruri bine, îi neagă permisiunea de a continua: „Cocoană - deie-ți Domnul dulce viață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
asupra propriului trup, totuși a adăugat că femeile trebuie să fie obediente (Ephesians 5: 22), elemente pe care personajul chaucerian le ignoră voit.309 Ceea ce o caracterizează în această pledoarie în favoarea eliberării femeii este fragmentarismul, deoarece dizlocă textele scripturistice sau patristice. Această metodă de interpretare a preluat-o totuși din tradiția oficială: „Citând aceste texte în scop propriu, târgoveața nu face decât ceea ce întreprindeau și exegeții biblici în lucrările lor, pulverizându-le și fragmentându-le, tocmai pentru a impune sensurile dorite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lipsite de savoare comică pe care le oferă. Pledoaria ei abundă în citate, experiența personală este redată într un spațiu mai restrâns. Primele 170 de versuri ale Prologului ei sunt alcătuite din citate directe sau interpretate din textele biblice și patristice (Teofrastus, Cartea nunții, Jeronim, Împotriva lui Iovinian, Matthieu de Boulogne, Lamentațiile lui Matheo, Le Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Susan Signe Morrison, art. cit., p. 101. 355 Catherine S. Cox, art. cit., p. 211. (trad. n.) 356 Ibidem, p. 212. (trad. n.) 109 investi cu o coloratură sexuală, și textul astfel transformat provoacă o excitare erotică. [...] Melanjul dintre citatele patristice și descrierile experiențelor proprii dă un fel de erotică sanctificată, o exegeză biblică destinată plăcerii senzuale..” 357 Retorică sexuală este termenul propus de critica literară pentru a caracteriza tipul de discurs folosit de personajul feminin. „Erotica” reprezintă o împreunare între
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a caracteriza tipul de discurs folosit de personajul feminin. „Erotica” reprezintă o împreunare între două registre distincte, cel teologic și cel senzual, o îmbinare a textualității și a sexualității, deoarece sexualizează textul și textualizează sexul. „A interpreta Biblia și scrierile patristice reprezintă pentru târgoveață un act erotic”358, care îi conferă o plăcere certă, mai ales atunci când trebuie să expună acestă paradă a unei exegeze originale unui public interesat. Personajul feminin chaucerian are o structură duală, este ambivalentă în tot ceea ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sfinte sau a 447 David S. Reed, art. cit., p. 75. 448 H. Marshall Leicester, Jr., art. cit., p. 157. 449 Ibidem, p. 159. 450 Ibidem. 451 James W. Cook, art. cit., p. 55. 452 Ibidem, p. 57. 126 celor patristice, a impus propria exegeză.453 Eșecul ei din Prolog, dar și din basmul pe care îl istorisește, constă în faptul că nu poate să demonstreze necesitatea imperioasă a autorității feminine în căsnicie. Personajele ei nu sunt întru-totul credibile, regina, bătrâna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
combată niște opinii mai mult decât rigid consolidate, chiar intrinseci gândirii Evului Mediu.51 Personajul feminin reușește să sesizeze un aspect deosebit de important și anume că atitudinea misogină nu era generală, ci aparținea, mai curând, unor nume izolate ale literaturii patristice, pe care va încerca să le combată cu o hotărâre demnă de apreciat.52 Marele regret al târgoveței este acela că nu sunt și în rândul femeilor scriitori care să răspundă criticilor antifeministe aduse de către învățați. Eroina chauceriană, o donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
H. Rigby, op. cit., p. 141. 100 Timotei 2, 15) sau credincioase „femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată” (Pildele lui Solomon 31, 30).299 Fratele cerșetor o acuză pe târgoveață că și-a permis să abordeze textele sfinte sau patristice în maniera unui predicator și o sfătuiește să rezerve această ocupație celor care aveau autoritatea cuvenită, cum era el însuși. Deși admite că femeia spune multe lucruri bine, îi neagă permisiunea de a continua: „Cocoană - deie-ți Domnul dulce viață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]