KorAP: Find »[drukola/base=persană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 >

607 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

literal „Domnul” șahuraxe "ahura"ț „Înțelept” sau „al Înțelepciunii” șmazd³: cf. Boyce, 1975a, pp. 38 sqq.ț), sau zoroastriene (după forma grecizată a numelui fondatorului: Z½roastr¶s, de unde Zoroastruxe "Zoroastru")1. Forma medio-persană este Zaradukhșt sau Zaradușt, care supraviețuiește În persana nouă. Tradiția zoroastriană Îi atribuie În mod categoric lui Zoroastruxe "Zoroastru" compunerea celor cinci „cânturi” (g³th³), care corespund cu șaptesprezece din cele șaptezeci de capitole (h³ti) din secțiunea Avestei numită yasna, „venerație, slujire divină, jertfă”, mai exact, capitolele din Yasna

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
gathice, atunci când se găsește În fața unor termeni neatestați În altă parte, a unor structuri gramaticale și sintactice care pot fi interpretate În diferite feluri, a unor expresii tehnice care nu sunt clarificate de traducerile ulterioare În versiunile și comentariile din persana medie - limba pahlavi a cărților zoroastriene. Comparația lingvistică indo-iraniană, În special cea gathico-vedică, a permis progrese importante, mai ales În ultimele decenii (K. Hoffmann, H. Humbach, S. Insler, J. Kellens), deși, În unele cazuri destul de importante, au ajuns să obscureze

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
observat A. Meillet (1925, pp. 27 sqq.) sau W.B. Henning (1951, pp. 36 sqq.), fie că se dorește o reconstrucție cronologică absolută, fie că se dorește schițarea unei evoluții prin mărturii lingvistice neomogene, a căror dezvoltare de la o limbă (persana antică sau avestica recentă) la alta (gathico-avestica) nu este demonstrabilă. Prima ipoteză cronologică, care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În a doua jumătate a secolului al VII-lea și, grosso modo, În a doua jumătate a secolului al VI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la Începutul celui de-al zecelea mileniu, caracterizat de venirea „religiei celei bune”. Principalele izvoare ale legendei sale sunt două lucrări: una În pahlavi, a VII-a carte a D¶nkard (secolul al IX-lea Î.Hr.), iar cealaltă În persană, Zar³tușt-n³ma (secolul al XIII-lea d.Hr.). În aceste scrieri se combină mituri, legende și istorie. Printre datele privitoare la viața sa, provenite din tradiția religioasă, despre care nu există motive să fie considerate legendare, există informația că ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Răului care trebuie aneantizat. În concordanță cu o astfel de reinterpretare a conceptului tradițional de adevăr, se modifică și semnificația termenului care Îl desemnează pe omul ce Își conformează acestuia gândurile, cuvintele și faptele: așavan („cel care deține așa”; În persana antică, art³van, În vedică, •t³van) este, pe de o parte, fericitul post mortem, iar pe de altă parte, orice om care aderă la noul mesaj salvific. Din această schimbare a semnificației, putem extrage o caracteristică a Învățăturii gathice: ca dezvoltare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
G³th³ (Lommel, 1930, pp. 123 sqq.) este coerent atestat În toată tradiția religioasă a zoroastrismului; iar un ecou al acestuia se regăsește și În doctrinele maniheiste ale celor cinci elemente luminoase (aer, vânt, lumină, apă, foc), prin faptul că În persana medie și În sogdiană cu numele acestora se desemnează chiar „elementele”. Dacă se Întregește, așa cum s-a spus, lista celor șase Nemuritori Buni cu Spiritul Bun, se obțin următoarele corespondențe: Gândul Bun este Vacaxe "Vaca" cea bună (goa spenta; În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mare parte În secolul al IX-lea d.Hr., sunt, fără Îndoială, după Avesta, cel mai important izvor pentru studierea zoroastrismului. Acestea sunt scrise Într-o limbă, numită limba pahlavi a cărților, care este un fel de koinè literară a persanei medii (În jur de 300 Î.Hr-950 d.Hr), având o ortografie evident arhaică ce reflectă un stadiu al limbii precedent epocii sasanide (secolele III-IV d.Hr.), lucru demonstrat mai ales prin confruntarea cu ortografia medio-persană din textele maniheiste din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
epocii sasanide (secolele III-IV d.Hr.), lucru demonstrat mai ales prin confruntarea cu ortografia medio-persană din textele maniheiste din Asia Centrală, reflectată, la rândul ei, de limba provinciei Fars din primele secole ale epocii sasanide. Numele pahlavi (pahlavș) a fost dat persanei medii din textele zoroastriene, nu cu semnificația originară (literal: „partă”), ci cu cea mai târzie de „eroic, antic”, folosită pentru a desemna cultura iraniană preislamică. Chiar și În privința literaturii pahlavi, rolul tradiției orale a fost foarte mare. Acest fapt este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Spiritului Înțelepciunii”) etc. De asemenea, mai există și alte opere pahlavi, cu un conținut În principal politic, cum ar fi Testamentul lui Ardașșr și Scrisoarea lui Tansarxe "Tansar" (transmisă inițial În arabă, iar apoi Într-o a doua versiune În persană, tradusă, la rândul ei, din arabă), sau juridic, ca M³day³n ș haz³r d³dest³n („tratatul celor o mie de sentințe”), ori didactic - Șarest³nșh³ ș xr³n („cetăți-capitale ale Iranului”), Abdșh ud sahșgșh ș Sagest³n („minunății și priveliști În Sistan”), Khusraw ud r

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Mard³farrokh ș Ohrmazdd³d³n, autor al Șkand-gum³nșg wiz³r În a doua jumătate a secolului al IX-lea, care se consolidează Într-o importantă operă apologetică a zoroastrismului În confruntarea cu Islamul, iudaismul, creștinismul, maniheismul. Textul ne-a parvenit În versiuni pazand (persană medie transcrisă cu caractere avestice) și sanscrită, datorită comunității de parsii din India. Deosebit de importante sunt Bundahișn și D¶nkard pentru conținuturile lor antologico-enciclopedice variate și pentru mărimea considerabilă (mai ales D¶nkard), dar și Ard³ Wșr³z n³mag, pentru faima

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru conținuturile lor antologico-enciclopedice variate și pentru mărimea considerabilă (mai ales D¶nkard), dar și Ard³ Wșr³z n³mag, pentru faima pe care a avut-o, ca opera cea mai populară din Întreaga literatură zoroastriană, tradusă În diferite limbi orientale, În persană, sanscrită și gujarati și, de ceva timp, chiar În limbi europene. Bundahișn (MacKenzie, 1989a) tratează, În treizeci de capitole, În două redactări (Marele Bundahișn sau Bundahișn-ul Iranian, versiune prescurtată provenită dintr-o tradiție manuscrisă diferită), despre cosmogonie, despre legendele umanității

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de limbă pahlavi din Fars În secolele IX-X: acestea Însoțesc, de fapt, dezvoltările ulterioare ale credinței până În zilele noastre, de la Zar³tușt n³ma („cartea lui Zoroastruxe "Zoroastru"”), scrisă de Zar³tușt ibn Bahr³mxe "Bahra>m" ibn Pașd¿ (secolul al XIII-lea) În persană, până la riv³yat persane (secolele XV-XVIII), prin care zoroastrienii din Iran le răspundeau fraților din India la Întrebări despre liturgie și morală, și până la literatura religioasă modernă În gujarati și engleză; la acestea se adaugă și lucrările istorice sau cronicile despre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din Fars În secolele IX-X: acestea Însoțesc, de fapt, dezvoltările ulterioare ale credinței până În zilele noastre, de la Zar³tușt n³ma („cartea lui Zoroastruxe "Zoroastru"”), scrisă de Zar³tușt ibn Bahr³mxe "Bahra>m" ibn Pașd¿ (secolul al XIII-lea) În persană, până la riv³yat persane (secolele XV-XVIII), prin care zoroastrienii din Iran le răspundeau fraților din India la Întrebări despre liturgie și morală, și până la literatura religioasă modernă În gujarati și engleză; la acestea se adaugă și lucrările istorice sau cronicile despre originile și legendele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
India la Întrebări despre liturgie și morală, și până la literatura religioasă modernă În gujarati și engleză; la acestea se adaugă și lucrările istorice sau cronicile despre originile și legendele comunității persane, ca, de exemplu, Parsi Prak³ș, În gujarati, iar În persană Qissa-i Sanj³n (Hodivala 1920, pp. 92-117; Paymaster, s.d.) și Qissa-i Zartuștș³n-i Hindust³n (Cereti, 1991). În M. Boyce (1984b), este inclusă o antologie, sumară dar foarte semnificativă, cu fragmente din această literatură. 2. IDEI, CREDINȚE ȘI PRACTICI RELIGIOASETC "2. IDEI, CREDINȚE

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a afirmat În Imperiul Roman (Cumont, 1913; Vermaseren, 1959; Turcan, 1981; Beck, 1984). Deosebit de importante În panteonul zoroastrian sunt și alte entități divine sau angelice, cum ar fi Verethraghnaxe "Verethraghna", yazataxe "yazata" victoriei (În limba pahlavi, Wahr³mxe "Wahra>m", În persană, Bahr³mxe "Bahra>m"); Da¶n³, yazata (feminină) a Religiei (Însă numele Înseamnă propriu-zis „viziune”, iar conceptul pe care Îl exprimă se apropie de „conștiință, eu interior”; În limba pahlavi, D¶n); Așixe "Ași", yazata răsplății și a norocului (cf. Lommel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
probabil foarte puternic Înrădăcinat În religiozitatea populară. Acestora li se adaugă creaturi fabuloase, care aparțin mediului animal și uneori semiuman, ca, de exemplu: pasărea Sa¶naxe "Sae>na" (Yașt 12, 17; 14, 41; În limba pahlavi, S¶n murw; În persană, Sșmurgh) care Își hrănește puiul (Marele Bundahișn XIII, 23) și care a avut un loc important În arta figurativă sasanidă (Ghirshman, 1962, pp. 219, 226, 228 și figg. 260, 271, 272, 275, 276) și În epica persană (cf. Boyce, 1975a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Wișta>sp", Vișt³spaxe "Vișta>spa", protectorul lui Zoroastru și propovăduitor al credinței, Preș½tan (Zand ș Wahman Yasn VII, 19-20, 28; Marele Bundahișn XXXIII, 28; Riv³yat În limba pahlavi care Însoțește D³dest³n ș denșg XLIX, 12-18), Karș³p (În avestică Keres³pa; În persană Gersș³sp), Kay Khosrawxe "Kay Khosraw" (În avestică Kavi Haosravahxe "Kavi Haosravah"), una dintre cele mai importante figuri ale dinastiei Kayanizilor (Yașt 19, 71 și 74-77) și ale epicii persane. Eshatologia ulterioară păstrează și reelaborează unele elemente din Învățătura lui Zoroastruxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Însoțește D³dest³n ș denșg XLIX, 12-18), Karș³p (În avestică Keres³pa; În persană Gersș³sp), Kay Khosrawxe "Kay Khosraw" (În avestică Kavi Haosravahxe "Kavi Haosravah"), una dintre cele mai importante figuri ale dinastiei Kayanizilor (Yașt 19, 71 și 74-77) și ale epicii persane. Eshatologia ulterioară păstrează și reelaborează unele elemente din Învățătura lui Zoroastruxe "Zoroastru" despre evenimentele ultime și despre „ultimul tur al existenței”, inclusiv despre rolul focului și al metalului topit ca instrumente ale unei judecăți finale concepute ca o mare ordalie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cinstea lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" și cei șase Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta". Acestea au fost reformate În diferite epoci (Boyce, 1983). Al șaptelea g³h³nb³r este Începutul anului și se numește „Ziua cea Nouă” (În limba pahlavi, n½gr½z; În persană, nawr¿z), fiind probabil o sărbătoare de primăvară, asociată tradițional cu figura lui Yimaxe "Yima", regele vârstei de aur, și reconsacrată În zoroastrism ca o zi fastă, a bucuriei și reînnoirii. Celelalte g³h³nb³r sunt cele de la jumătatea primăverii și a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de rânduri - câte capitole sunt În Yasna - și este Împărțit În trei segmente a câte douăzeci și patru de rânduri fiecare, ce corespund celor douăzeci și patru de capitole din Wisprad. Așadar, cordonul sacru este o parte esențială a ceremoniei de inițiere - naojot (În persană, naw-z³t „născut din nou”: Junker, 1959, pp. 29 sq.; Duchesne-Guillemin, 1965, p. 115) -, care este concepută ca un act ce determină renașterea persoanei respective și o inițiază pentru o viață nouă, marcată de dobândirea responsabilității morale. Inițierea zoroastriană nu anulează

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
capră; și haoma. Propriu-zis, yasna constă esențialmente În recitarea celor șaptezeci și două de capitole avestice În timpul unor acte liturgice; dintre acestea au importanță deosebită consacrarea și consumarea unei bucăți de pâine rotundă, asemenea azimei (În limba pahlavi, dr½n; În persană, dar¿n), preparată din făină de grâu și ghi (unt purificat) pentru a fi mâncată de preotul oficiant principal (z½t: cf. infra) și, eventual, de alți celebranți. Acest ritual (yasna) se Îndeplinește Înaintea focului, Într-un mediu diferit de cel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
așa cum s-a spus - În religiozitatea indo-iraniană. Fără Îndoială, acesta este simbolul cel mai semnificativ al zoroastrismului, ca manifestare vie a Adevărului. Fiul lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Focul (În avestică, at³r, În limba pahlavi, ³dur și ³takhș; În persană, ³dhar) este strâns legat de Așaxe "Așa" (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 51 sqq.). De regulă, este păstrat Într-un loc anume, În care pot pătrunde doar preoții: În timpurile moderne, laicii Îl pot vedea prin pereții de sticlă ai Încăperii În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un fel de baldachine construite din patru arcade care susțin o cupolă, În interiorul căreia, pentru unele ceremonii focul era adus dintr-un alt edificiu În care era păstrat pururi aprins. Templul sau „locuința” focului (În limba pahlavi, ³takhș kadag; În persană, ³takhșkada) este principalul loc de cult al religiei zoroastriene În orânduirea practicilor rituale și liturgice care, foarte probabil, provin din perioada sasanidă (Menasce, 1964), deși dezvoltarea lor inițială nu este foarte clară (despre templele focului, cf. Schippmann, 1971; Boyce, 1975b

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
privirea unui câine „cu patru ochi” (cu două pete deasupra ochilor pentru ca, dublată, puterea sa vizuală magnetică să fie, În mod magic mai mare). Această acțiune rituală specială, care se repetă de cinci ori pe zi, se numește sagdșd (În persană, „privirea câinelui”) și se pare că era folosită, printre altele, pentru a se asigura că trupul este Într-adevăr al unui mort și nu al unei persoane Încă vii: câinelui, prieten fidel al omului, Îi este atribuită facultatea de a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de la un termen medio-persan, mowbed (de la un antic magupati), „conducătorul magilor” sau „mare preot”. În perioada sasanidă a fost instituită și funcția de cap al Bisericii zoroastriene, mowbed³n mowbed, „mowbed-ul mowbed-ilor” (despre ierarhia religioasă zoroastriană, cf. Gignoux, 1986c). Termenul din persana veche magu și cel avestic moghu (care apare Într-un compus În Yasna 65, 7) desemnau probabil individul care aparținea tribului sacerdotal med al magilor (cf. Messina, 1930; Benveniste, 1938; Gershevitc, 1964, pp. 24 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 10 sq

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]