809 matches
-
constă în mare parte din invocații monotone, adresate Ființelor divine. Yast-ele sunt imnuri adresate, fiecare în parte, unor zeități deosebite. Este vorba de unii zei pe care Zarathustra îi ignorase, ca, de pildă, Mithra, dar și de personaje divine ori personificări ale realităților religioase, cum ar fi Haoma. Hom-yast (Yast, 20) justifică cultul haoma printr-un îndrăzneț mit de origine: în vreme ce Zarathustra sanctifica focul și recita găthă, Haoma s-a apropiat de el și 1-a îndemnat să-1 culeagă și să-1
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Mithra, deci ca o victorie a Domnului. 110. Ahurâ Măzdă și sacrificiul eshatologic Procesul de sincretizare dintre vechea religie etnică și mesajul lui Zarathustra se lasă descifrat în alte imnuri. Astfel, de exemplu, în Yast, Vin, dedicat lui yazata Tistrya (personificarea stelei Sirius), Tistrya se plânge că n-a reușit să-1 învingă pe demonul Apaosa - care închidea Apele și amenința să ruineze întreaga Creațiune - pentru că oamenii îl ignorau în riturile lor. Atunci Ahură Mâzdă îl venerează pe Tistrya, oferindu-i un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în anii care au urmat, am încercat să "scriu pentru popor""51. Un hiatus enorm se creează astfel între volumul de debut La scara 1/1 (1947) și cele care-i urmează. Jocul verbal, asocierile paradoxale de cuvinte, concretizarea abstractului, personificarea cotidianului ("Stânca are gâtul rup/ Sub fularul alb de lord", Golful nesigur, "Spuneți-mi când, spuneți-mi când/ O să ne scoatem ochii din pantofi?/ Ne-au intrat pe când manifestam cântând/ Ca niște pietre ude, ca niște cartofi// Călcăm în fiecare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
liric. E aproape o ignorare totală a subiectelor erotice în volumele de tinerețe ale lui Ion Caraion. În lumea crăpată, descompusă sub impactul războiului, nu mai e loc pentru niciun vis de dragoste. Singura prezență care feminizează spațiul acesta prin personificările atributelor sale este moartea. E o lume a lipsei de ideal, a neputinței de salvare. Revine obsesiv și imaginea războiului care continuă să-l bântuie pe poet mulți ani. Deși influența bacoviană se poate sesiza cu ușurință, există aici o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
palmieri de cauciuc", "ochiul ăsta n-o mai bate,/ grâul n-o mai coace pâine" (Elegie). Universul descris este cu atât mai tragic, cu cât moartea nu este prezentată, la fel ca în imaginarul tradițional sau cel popular, ca o personificare a unei voințe supranaturale de anihilare sau de limitare a oricărei forțe vitale, ci ca o realitate imposibil de ignorat, dar totodată indiferentă la suferința pe care o provoacă. Există și aici ca și la alți reprezentanți ai generației sale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poate fi numit așa un text care nu are niciun moment pretenția asta - se tranformă rapid în parodie. Apele mari reia o metaforă a literaturii din toate timpurile, refăcându-i semnificația, alegoria univers uman-natură e transformată în joc al analogiilor. Personificarea spațiului citadin conduce la o desfășurare ciudată de secvențe în care obiectele împrumută ceva din automatismul oamenilor, " Răsucind toracele acoperit cu afișe/ copacul se înclina, spunea: "Îndurare" -/ pudic acoperit cu afișe, parcă de vânt descheiat/ răspândea nasturi cu scuturări rare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
descrierea, "avea ochi obosiți și buze de anilină", "degetele mâinii reci" conturează o întâlnire în care cei doi își sunt străini, din care comunicarea sau comuniunea lipsește. Întâlnirea se realizează noaptea, în spiritul romantismului, dar nimic nu mai impresionează și personificarea nu face decât să sublinieze banalul situației, "Era frig, târziu, minutele defilau seci/ și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină". Frigul, târziul, grădina publică "tristă și goală", "toamna beată" sunt constante ale simbolismului, nimic însă nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Anul minunat 1603, el povestește reapariția ciumei bubonice în Anglia prin schițe ale vieții obișnuite (sau în acest caz, neobișnuite). Făcând asta, după cum notează Douglas Bush, "Dekker se aproprie mai mult de tradiția medievală și grafică a Dansului Morții" în personificarea sa a morții (41). Aici se află imaginea distanțată a trecutului absolut prin care era măsurată metaforic. Din acest motiv ar fi ușor să spunem că Dekker și alții ca el nu sunt jurnaliști literari, iar dintr-o perspectivă modernă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
știre deoarece se întâmplă prea des. Dar dacă un om mușcă un câine, aceasta este o știre" (O'Brien 241). Sfatul este similar cu relatarea din acta populi Romani în care un câine se aruncă în valuri după trupul stăpânului său. Personificarea comportamentului câinelui roman și "caninizarea" comportamentului bărbatului american din sfatul lui Bogart indică conștiința în formare pe care jurnaliștii modelului narativ literar o vor îmbrățișa deschis. În plus, putem vedea în cele două curente de jurnalism genul de preocupări ideologice
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și Scribner's Magazine. 72 Vezi Humphrey despre Reed; Applegate despre Cochhrane; Pauly despre Runyon (Damon Runyon); Roberts despre Day; Kerraine și Yagoda despre Markey și Hecht; Weber despre Hemingay (Hemingay's Permanent Records) (n. a.). 73 Pandantul lui Gibson Girl, personificarea idealului feminim portretizat cu peniță satirică și personaj central într-o serie de povești ilustrate, create de Charles Dana Gibson timp de douăzeci de ani, de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. 74 Stil de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
din istorie și devine o matrice, un pattern. Femeia pariziana da contur unei istorii naționale și unui spațiu spiritual, prin ea femeile franceze dobândesc o identitate originală. Rolul Parizienei este reprezentativ în cultura în măsura în care captează imaginea culturii franceze, fiind o personificare a unei sensibilități și trăiri specifice. Femeia pariziana este cea care face istoria femeii mai pertinenta, o valorifica și o schimbă. Acest personaj feminin ambiguu repune în discuție statutul identității feminine, identitate pe care o problematizează sub un unghi specific
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
mai spun? (Ion Creangă) „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere...” (M. Eminescu) „De leneș ce era, nici Îmbucătura din gură nu și-o mesteca...” (Ion Creangă) 3. Figurile ambiguității: - alegorie: Înșiruire de comparații, metafore, personificări. „Să le spui curat / Că m-am Însurat / C-o mândră crăiasă / A lumii mireasă...” - antiteza: prezintă idei, imagini sau noțiuni contrare, menite să se lumineze reciproc. Căci voi murind În sânge, ei pot să fie mari.” „Ei tot și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
paradoxexpresie exprimând aparent o idee contrară: „În fiecare sunet tăcerea ta se-aude.” (T. Arghezi) „La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă... Când nu s-ascundea nimic, deși tot era ascuns...” (M. Eminescu) „Eminescu n-a existat... (M. Sorescu) - personificare - atribuirea unor obiecte neînsuflețite Însușiri ale făpturilor vii, calități omenești oricărui obiect Însuflețit, ori nu (similitudinea) „Un vânt răzleț Își șterge lacrimile reci pe geamuri.” (L. Blaga) „Un bou ca toți boii, puțin la simțire...” (Gr. Alexandrescu) - sinecdotă - numește Întregul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
vă recomand", este necesar", ,,ar fi bine să", ,,ne îndreptăm spre" etc. și de aceea este predominant prescriptiv, mai ales când sunt în clasă elevi cu dificultăți de învățare. În ciuda caracterului prescriptiv, forma discursului didactic, care îmbracă haina metaforei, comparației, personificării, alegoriei etc., este apreciativă. Pentru ca școala să nu fie percepută de elevi ca fiind constrângătoare, autoritară și plictisitoare, profesorul trebuie să nu utilizeze excesiv prescriptorii. El își poate ,,camufla" adevăratele intenții, scopuri, obiective prin utilizarea secundară a celorlalte semne lingvistice
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de puternică a naturei” (Critice, p.174). ...Pastelul modern surprinde o imagine subiectivă, o stare sufletească de incertitudine, de melancolie, de nevroză. Au scris pasteluri: I. Pillat, V. Voiculescu, A. Maniu, D. Botez, L. Blaga, G. Bacovia ș.a. (p. 276). Personificare Procedeu literar bazat pe similitudine și analogie prin care forme ale complexei dinamici umane se proiectează asupra celorlalte determinări particulare ale realului. Personificarea este o antropomorfizare fie a obiectelor însuflețite, fie a celor neînsuflețite, cărora li se atribuie în principal
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
scris pasteluri: I. Pillat, V. Voiculescu, A. Maniu, D. Botez, L. Blaga, G. Bacovia ș.a. (p. 276). Personificare Procedeu literar bazat pe similitudine și analogie prin care forme ale complexei dinamici umane se proiectează asupra celorlalte determinări particulare ale realului. Personificarea este o antropomorfizare fie a obiectelor însuflețite, fie a celor neînsuflețite, cărora li se atribuie în principal calitatea de a fi grăitoare. S-a considerat că acest procedeu - larg utilizat în unele specii ca basmul sau balada - ar fi un
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
sau balada - ar fi un caz particular al metaforei și anume o metaforă verbală, deoarece termenul înlocuit este un verb. („mângâie vântul”, „șoptește pădurea”). T. Vianu și-a manifestat rezerve față de această idee și a arătat că pot exista și personificări statice - în care termenul înlocuit este un substantiv sau un adjectiv - citând în acest sens o frumoasă expresie poetică a lui V. Voiculescu „semințiile gândului” (p.278). Sonet Poezie cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri, împărțite în patru strofe
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
după cum spune Evanghelia după Matei (20:1) este "asemenea viței de vie". La începuturile erei creștine, speranța mesianică a iudaismului este exprimată prin comparația cu o podgorie mitică. Simbol 7 al Împărăției lui Dumnezeu, vița de vie este de asemenea personificarea lui Mesia: "Eu, va spune Iisus Hristos sub pana Sf. Ev. Ioan (15:1), Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul." Temă recurentă a profeției biblice 8, vinul este mai ales izvorul civilizației Israelului. III. Civilizația vinului
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
o stranie ședere în India, Dionisos a introdus în toate țările scăldate de apele Mediteranei cultura viței de vie, precum și cultul și civilizația sa. După multe peregrinări, zeul vinului a ajuns pe pământul grecesc. Dionisos a fost înțeles acolo ca personificare a vegetației de-a lungul anotimpurilor, simbolizată mai ales de tirs, un fel de toiag împodobit cu conuri de brad și cu frunze de viță de vie sau de iederă, plantă ce rămâne verde chiar și atunci când toată natura pare
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
nu găseai decât discurile lui Karajan. Era „singurul“ dirijor vandabil, în termenii de marketing ai noii economii de piață, impuși de Deutsche Grammophon. Personajul Herbert von Karajan a fost, cum o recunoștea el însuși într-un interviu la bătrânețe, o personificare exclusivă a calculului rece, altfel spus avid de putere, faimă și bani, arogant și disprețuitor, temut de orchestra sa, Filarmonica berlineză, și de nenumărați interpreți ce jucau jocul idolatriei față de patron. Puțini din cei ce au lucrat cu el au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
Literatură, în 1972. Și care, la fel ca Günter Grass, face din trecutul Germaniei subiectul suprem al operei sale, „decojind“ straturile unei istorii zbuciumate, vinovate și, mai ales, cumva neîncheiate.Metafora cărții, clovnul, este pariul unei conștiințe individuale, dar și personificarea asumată a unei conștiințe colective. Imaginea care predomină (dacă nu, mai bine spus, domină) în Opiniile unui clovn (Editura Polirom, 2007, traducere din limba germană de Petru Forna) e aceea a unei conștiințe încărcate, în mijlocul haosului generalizat. Dacă toată lumea spune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
plural, făpturi inferioare, spirite răufăcătoare”. în literatura creștină, demonul prin excelență este Lucifer, cel care are trăsături negative, dar păstrează, măcar amintirea momentului când stătea în apropierea lui Dumnezeu. Diavolul (gr. diabolos, „calomniatorul”, traduce ebraicul satan) este, în textul neotestamentar, personificarea răului, căpetenia diavolilor. Kirillov, deși se încadrează și el în categoria demonilor, este foarte aproape de a fi un om religios. Despre el nu se poate spune că este „căldicel”, deoarece pune patos în încercarea de a demonstra că, în lipsa lui
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
vol. III, 134). Modelul familiei patriarhale este reprodus în Rusia la toate nivelele ierarhiei sociale, de la cel mai de jos și până la cel mai de sus, al statului. Țarul este considerat ca fiind tatăl tuturor rușilor, iar pământul Rusiei este personificarea mamei. Acest sentiment de familiaritate, de apartenență a tuturor rușilor la o mare familie, poate fi remarcat, afirmă Haxthausen, și în limba vorbită și mai ales în formulele de adresare întrebuințate de populație. Rusul „dă lui Dumnezeu, Țarului, preotului, bătrânului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
de public pe care îl vizează. Adresându-se unui public extrem de larg și eterogen, limbajul politic valorifică potențialul figurilor de discurs, stabilind conexiuni între categoriile ideologice și cele ale gândirii comune, în perspectivă pragmatică. În acest sens, prosopopeea, metafora și personificarea devin constante ale retoricii politice, care nu omite însă nici resursele celorlalte procedee. De-a lungul timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee, prin intermediul căreia, se atribuie obiectelor/ abstractelor/ elementelor naturale ori supranaturale caracteristici ale ființelor animate. Dublată de personificare, prosopopeea face sensibilă și inteligibilă lumea formală a politicii, facilitând accesul publicului la universul de semnificații al vieții politice. Limbajul politic contemporan valorifică, cu precădere, virtuțile metaforei, calitatea acesteia de a opera treceri de la complex la simplu, de la abstract la
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]