1,249 matches
-
de cenușă dacă stăm aici, spuse tata. — Mai bine să intrăm, atunci. MĂ simțeam ciudat, văzÎnd atîtea locuri noi. BĂnuiesc că de fapt arătau ca și locurile de pe la noi, numai că nu le simțeam eu la fel. Presupun că fiecare petic de pădure cu frunzele foșnind În vînt arată la fel ca oricare altul, numai că dacă vezi o pădure de fagi din tren nu ești mai fericit - te face să-ți fie și mai dor de pădurile lîngă care ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În toaletă mirosea așa cum miros dimineața scuipătorile din alamă. Mi-era foame și mă uitam pe fereastră la locurile alea peste care venise toamna și la hamal. PĂreau locuri bune pentru vînat. Pe dealuri erau o grămadă de tufișuri și petice Împădurite, ferme frumoase și drumuri bune. Nu semăna totuși cu Michigan. Așa cum mergeam, toate locurile părau să fie legate Între ele de drumuri - În Michigan, dacă ești Într-o zonă, n-ai nici o legătură cu oricare alta. Nici mlaștini nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Să intrăm toți odată? întreabă Ben. — Să nu-l intimidăm, devin eu isteață. Știți, șase contra unu... Aruncăm o privire la casa lui Jim. E mică, are un perete comun cu a vecinilor și un zid de piatră îngrădește un petic de iarbă care ține loc de grădină. Niște boscheți anemici marchează, împreună cu aleea îngustă, proprietatea sa de a vecinului de alături. Celelalte case de pe strada aceea, deși construite la fel, au ușile vopsite frumos sau felinare neo-georgiene amplasate asimetric sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să procedăm. —Rebecca... zice Finn. Vocea îi e schimbată; nu se preface că nu s-a întâmplat nimic. Nu știu dacă să mă bucur sau nu. Nu reușesc să deschid gura. — Uite, hai să ne așezăm. Se duce la un petic de peluză și se trântește jos. După o clipă, îi urmez exemplul, întinzându-mă pe burtă, ca și cum aș fi vrut să-mi protejez organele vulnerabile. Are dreptate, este mult mai ușor să te întinzi pe iarbă decât să stai, cocoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
departe de a sa, pitită la poalele unei movilițe încărcate de vegetație arborescentă pitică și de pungi de plasic bucșite cu resturi menajere, în zona mărginașă dinspre bariera Oborului de animale al orașului, pe o parcelă rămasă nedefrișată, dintr-un petic de pădure mai vechi, parcelă brăzdată de șanțuri și de mușuroaie, într-un loc îndeobște numit peiorativ, de către cetățenii care preferau oricum să-l ocolească, Parcul Câinelui. Cu toată presiunea crescândă a situației extrem de grave, ce se profila amenințătoare, mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vă și afurisesc! îi alungă intempestiv popa Costică. Moașă-ta, de bestie malagambistă și malastropistă! Bestie cu anteriu! Când o să-ți cumperi față, să-mi dai curu-napoi! Bunicu' lu' Tutankamon! Popa-Prostu' ești, Popa-Prostu' o să mori! mormăie Silică, dându-și în petic, după ce se regrupează cu toții, pe trotuar. Acu', ce facem...? Ne descurcăm prin propriile forțe, fără ajutor, chit că nu va fi un ceremonial tipic. Non esse consuetudinem populi Romani accipere ab hoste armato condicionem! Nu ne predăm! opinează Bursucul. Întocmai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu vizitare gratuită. Ce baftă! Baftă, pe dracu'! se acrește Poetul. Să vă văd pe voi, inadaptaților, cum sfeterisiți armele alea. Măcar să intrăm, de probă, în recunoaștere, propune Vierme, săltându-și pe braț coșul de nuiele în care, sub un petic de scutec murdar, se găsește o cutie de argint, ce conține relicva cea mai scumpă a umanității. Pe contele de Langres și pe ălălalt..., pe aghiotantul lui Iancu, adică pe domnii cavaleri, pe Iepure și pe Bursuc, nu-i simt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mare respect parcă decât adineaori în fața tânărului Iuga. Șapte mii de pogoane, prima calitate, în Argeș, jos, aproape de Teleorman!... Șapte mii, domnule Modreanu, înțelegi? Și niște gospodari cum nu-s alții în toată Muntenia. Bătrânul nu ți-ar arenda un petic de pământ, mai bine să-i tai mâinile. Așa ceva mai rar, ce să-ți spun... Ei, te-am salutat, cucoane, că văd că ne-am oprit, și să ne mai întîlnim sănătoși!... (Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal!... Aici, băiete!... N-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
loc să răspundă, ca și când numai astfel și-ar fi putut ușura inima. Pe masă erau câteva cărți aduse de acasă, biblioteca lui, apoi caiete cu însemnări, cu crâmpeie de poezii, cerneală, tocuri... Numai hârtie de scrisori n-avea. Căutând un petic de hârtie potrivită își aduse aminte de Iuga, coborî în realitate și hotărî să amâne răspunsul până ce va putea comunica lucruri mai multe și poate mai bune. De altfel, se făcuse ora șase și, deci, era momentul suprem să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
datorii pe ea, crezi tu că tocmai cele câteva biete sute de pogoane ale mele au să rezolve problema? Și totuși, iacă, declar aici solemn, deși sunt om sărac, că într-un caz de nevoie, eu pun la dispoziția țării peticul meu de moșie, fără să crîcnesc! Ești mulțumit? Am fost clar? ― Evident, cum să n-o oferi și statului, dacă ai putut s-o arendezi îndată ce ai luat-o? făcu Iuga apăsat, fără a-și ascunde disprețul. Jignit și scandalizat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
într-adevăr se bucura. De la Ruginoasa coborâră apoi până aproape de Izvoru, pe un drum de care, având în stânga moșia Amara și în dreapta moșia Ruginoasa, aceeași câmpie dreaptă, pustie, monotonă, neagră sub cerul cenușiu de toamnă. Numai la orizont se vedea peticul arămiu al pădurii Amara și, mai la dreapta, coperișul roșu al castelului Ghica din Izvoru. Se întoarseră în Ruginoasa, unde Grigore mai avea puțin de lucru. Pe urmă o luară pe alt drum, spre Bîrlogu, iar de acolo, peste câmp
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Păi, ce să facem, oameni buni, ce să facem? Întreruperile aveau, fără voia lui, niște intonații atât de ciudate, durere și umilință resemnată, că oamenii îl săgetau cu priviri disprețuitoare, iar Toader Strîmbu, văduv cu trei copii și fără un petic de pământ, izbucni în cele din urmă furios: ― Ce să facem, ce să facem? (Se spăimântă însă singur de revolta lui și urmă repede, morfolindu-și vorbele:) Dumnezeu știe ce să facem... De altfel, și Ignat Cercel a fost bătut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
seama lui, ca să fie om întreg și fruntaș în sat. De altfel, fata de la stânga lui, Gherghina lui Chirilă Păun, arăta că și în privința asta e înțelept. Gherghina era singură la părinți și frumușică picătură. Chirilă avea casă și câteva petice de pământ și gospodărie așezată aici, în Amara, dar de un an se mutase în Gliganu, unde îl chemase ca logofăt arendașul grec, cu contract și cu leafă bună, lăsîndu-și averea în grija tatălui său care, deși bătuse de mult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hotărât să o lase în plata Domnului și să-și înjghebeze altă gospodărie. Mai bine orice sărăcie, decât necontenită zarvă, și sfadă, și inimă grea. Noroc că nu apucase să împartă toată averea copiilor și-și păstrase pe seama ei câteva petice de pământ, să le aibă de s-ar întîmpla ce nu dorea și ceea ce totuși s-a întîmplat. S-au despărțit anul trecut prin bună înțelegere. Ginerele a ajutat-o mai mult decât fata. Fiindcă avea locul acesta, lângă conac
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cititori și totuși, dacă n-ar fi foarfecele, n-am putea ieși. La leafă e îmbulzeală, la scris codeală. Dar asta-i treaba direcției. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere... Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petic de hârtie și trimise băiatul la administrație. Răspunsul sosi prompt și secretarul continuă: ― În regulă! Ești angajat! Foarte bine! Poate că dumneata ai și mâncărimea scrisului? Ce? Încetul cu încetul se mai descreți. Avea suflet bun. Se credea cel mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la doamna Alexandrescu. Are să-i povestească multe, i-e dor și vrea să-l întîlnească. Să-i lase, tot la portar, într-un plic, noua adresă și apoi ea va veni negreșit... Titu ascunse scrisoarea, își însemnă adresa pe un petic de hârtie, fără nume. Îi era și lui dor de ea, de glasul ei blând și de ochii ei cu priviri învăluitoare. În zadar s-a bucurat, când s-a mutat de la doamna Alexandrescu, că a scăpat. Tanța îi rămăsese
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se repezise la București, fiindcă prinsese din vânt o vorbă cum că moșia Babaroaga a doamnei Iuga ar fi de vânzare. De mult tot umblă el să se tragă mai aproape de capitală și i-ar fi convenit de minune un petic de pământ în Argeșul de jos, în regiunea unde și-a început meseria asta grea de agricultor. S-a interesat nițel, și s-a dus în strada Argintari. Nu știa că boierii sunt în divorț și încă a întrebat pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să te auzim! Cei ce erau mai aproape întoarseră capetele râzând spre Toader Strîmbu, care însă răspunse dîrz: ― Eu aș împărți, cucoane, dacă aș avea ce, dar n-am! ― Cum n-ai, băiete? insistă Miron. Dar casă n-ai și peticul de pământ pe care-i casa nu-i al tău? ― Se surpă casa pe noi, cucoane, făcu Toader cu același glas. ― Vasăzică, fiindcă se surpă, n-o împarți! continuă bătrânul boier. Iar eu sau altul, fiindcă ne-am învrednicit de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de subzistență. Adăugați la aceasta îndelungatul și dramaticul episod comunist și veți avea peisajul (aproape) complet. Rezultatul poate fi văzut și din avion, căci oricine survolează spațiul țării poate vedea nesfîrșitele „curele” în care orice tată grijuliu și-a împărțit peticul său de pămînt pentru a face dreaptă moștenire feciorilor săi. De performanță nu poate fi vorba în aceste condiții, iar invocarea legilor pieței este o cruntă ipocrizie : nu poți face economie de piață fără acces la mijloace de producție. Complementul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mult mai largă decît se consideră uneori. Doar că nu a fost „rezistență”. Îmi aduc aminte, în acest sens, de o bătrînică din Snagov cu care am stat mult de vorbă după 1990. Avea o casă mică, țărănească și un petic de vie ce se termina brusc în lotul blocurilor ceaușiste. „Trebuiau să mă demoleze și pe mine”, îmi povestea bătrîna. „A venit un tovarăș de la primărie să-mi spună că peste o lună o să-mi dărîme casa și să mă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pentru cîrpit cămășile lui Vasile etc. Cu migală și răbdare, toate obiectele adunate în gospodărie au fost astfel etichetate. A rămas un capăt de ață, aflat într-un sertar. Bătrînica l-a strîns cu grijă, l-a legat de un petic de hîrtie și a scris pe el : „nu folosește la nimic”. După care l-a pus la locul său, în sertar... Povestea e prea frumoasă ca să fie adevărată. Dar sigur a fost reală ! Despre iubire și senilitate Ea încearcă să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
spate masculin, cumva dizgrațios. Mai jos de jumătatea spinării era locul vizat, pe care medicul îl pipăi cu o mișcare rapidă, iar sora îl umezi cu o bucată de vată muiată, cred, în iod. Apoi, din cutia sterilizată, de sub un petic de tifon, scoase o seringă lungă și îngustă, cu pistonul împins la maximum în interior, la care atașă un ac lung și gros ca o croșetă, cu vârful retezat oblic. Mi s-a părut straniu să nu văd nici o urmă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fructe încă necoapte. Cele mai multe nu se coc niciodată: le dispare șarmul și se adaugă mulțimii de neveste cumsecade, cu o sinceră vocație a normalității. Inginerași, vaporeni, contabili - ei se aleg cu mândrețele de tigrese care unduiesc sub flacăra stroboscoapelor, sub peticele amețitoare de lumină emise de globul cu oglinjoare. Junele tânăr care cugeta astfel, închizînd când un ochi, când altul, se dă jos din autobuz în bezna cartierului Dămăroaia și o ia agale spre pătrățelele (slab) luminate ale blocurilor. Vei crede
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă uitam la peștele de sticlă din vitrină, la tablourile făcute din voaluri și mătase galbenă de pe pereți, înfățișînd lebede plutind pe un lac albastru, dar mai ales îmi făceam de lucru la mașina de cusut. Scoteam din sertarele ei petice de pânză de toate culorile, cârpe cu înflorituri, bucăți de pluș vișiniu, cu care mă apucam să-mi înfășor păpușa. Venea imediat lângă mine Marcel, vărul meu, care se apuca s-o lege pe Zizi la ochi sau să-i
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai multe locuri, buretele fusese smuls. Un gemuleț lateral se spărsese și lumea aceea minusculă nu se mai închidea cum trebuie asupra ei. Am intrat din nou în casă și m-am afundat în coaserea unul de altul a unor petice de pânză colorată. Goală, diformă, Zizi zăcea lângă mine cu fața în jos. Venirea fetelor, după care fugise între timp Marcel, mi-a dat altă senzație: ciudată, dureroasă, imposibil de înțeles. Parcă hibernasem o vreme și-acum mă trezisem într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]