1,176 matches
-
operațiune, masterandul era ferm convins că adevărul ultim ascuns În Epistolele lui Pavel Își va arăta În flăcări adevărata sa față, iluminând tot schitul, Însă adevărul ultim se ascunse Înăuntrul focului, iar după ce vâlvătaia se stinse, se târî pe furiș, pitindu-se sub scrum. Zadarnic Oliver trase clopotele și bătu toaca, adevărul ultim rămase neclintit la locul lui, intrând În fiecare slovă veche, În fiecare literă, ca Într-o măsea afectată de carii, unde Își făcu sălaș, pregătindu-se să pătrundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adidași, or, aici se mișcau Încolo și Încoace patru. Poate că văd dublu, Își spuse medicul. Scena părea desprinsă din tablourile lui Bosch. O masă Încărcată cu resturile festinului se deplasa prin cameră, Încălțată ca un om. Nu cumva se pitise vreun mușteriu sub ea și, ca să-l sperie pe Noimann, umbla chircit În patru labe, având o pereche de adidași prinse pe mâini? Sau poate că, În loc de unu, se ascundeau sub masă doi oameni? Sau poate că, din pricina beției, Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Slujitorul I: Nu putea să iasă de aici, fără să-l fi văzut eu!Și era alb...Tocmai cum căutam noi, alb! Trebuie să se fi ascuns pe aici, pe undeva!(Privesc amândoi în jurul lor) Slujitorul II: S-o fi pitit în tufișul ăla de colo! Cotoșman: Miau! Slujitorul I: Dar ce-ți veni să miorlăi? Slujitorul II: Cine miorlăie, eu? Slujitorul I: Tu! Slujitorul II: Ba tu ai miorlăit! Slujitorul I: Eu? Eu miorlăi? Slujitorul II: Atunci cine miorlăie? Cotoșman
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și ce ochi avea! Două flori de cicoare deschise în zori, pitiți sub niște sprâncene aruncate ca aripile rândunicii în zbor! ― De ce ai spus anume că ochii hangiței semănau cu două flori de cicoare deschise în zori? Ce, peste zi cicoarea nu are aceeași culoare? - și-a exprimat nedumerirea unul din mulțime
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să-și mute mașina, dar n-a vrut să deranjeze modul perfect în care leoaica își cuibărise capul pe clavicula lui. Frica l-a cuprins tot mai tare, așa că a întins mâna pe podea, a înhățat revolverul și l-a pitit sub pernă. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU În sala de așteptare de la azilul de nebuni se găseau mese și canapele de plastic în culori reconfortante: verde ca menta, albastru metalic, galben pal. Acuarelele demenților atârnau pe pereți, pictate cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
fost dat afară din casă de sora mea. Sigur, e legea naturii, aș zice a vieții, dar numai între pisici și canari există ură? Noi, oamenii „civilizați“, nu ne mân căm unii pe alții în fiecare moment? Pufulon, izgonit, se pitise sub un liliac și mă aștepta pentru o ședință de alin tat! Stăteam un sfert de oră cu el, nu se uita la mânca rea pe care o aduceam, nu-l interesa decât clipa de prie tenie, de dragoste. A
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ajutat? — Bâzu era un erou al nostru, doborâse o sută cinci zeci de avioane rusești. Era un băiat superb, cu un curaj ne bun. Avionul trebuia să aterizeze la Zagreb să ia benzină. Eu n-aveam viză pentru Zagreb. „Te pitești în toaletă și nu aterizăm la Zagreb. Survolăm. Ești de acord?“ îmi spune pilotul. „Dar cei pentru Zagreb?“ întreb eu. „O să vedem.“ Zagrebul era sub ocupație comunistă. Bâzu a deturnat avionul și am aterizat la Paris, cu toții. Cum am ajuns
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
se lăsaseră de bârfe. Când cineva a adus zvo nul că Celibidache se încurcase cu o româncă puțin cam trăsnită, Suzanne ar fi spus: „Asta trebuie să fie sora mea.“ — Vorbește-mi despre tatăl tău... — Bietul de el s-a pitit într-un pod, la dracu-n praznic, n-avea decât o sobă înghețată, acolo se mai adăpostiseră și nu știu câte pisici. Îmi făceam atâta sânge rău că l-am lăsat acolo... — Mă întreb cum îi era tatălui tău în ascunzătoare? — Înnebunea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ducă îl moștenim de la păsările migratoare ale căror stoluri pe cerul toamnei ne umplu privirea de nostalgie. Pe mine drumurile gândului mă purtau spre mătușa de poveste. În jocul de-a v-ați as cun selea cu timpul, ea se pitea prin feluritele cotloane ale tre cu tului, dându-mi un mic răgaz s-o ajung. După o clipă însă, dispărea fără veste. Îi dădeam de urmă numai când izbuteam să dibui, ca la lumina unui fulger, sensul trăirilor ei. Calea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
fost dat afară din casă de sora mea. Sigur, e legea naturii, aș zice a vieții, dar numai între pisici și canari există ură? Noi, oamenii „civilizați“, nu ne mân căm unii pe alții în fiecare moment? Pufulon, izgonit, se pitise sub un liliac și mă aștepta pentru o ședință de alin tat! Stăteam un sfert de oră cu el, nu se uita la mânca rea pe care o aduceam, nu-l interesa decât clipa de prie tenie, de dragoste. A
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ajutat? — Bâzu era un erou al nostru, doborâse o sută cinci zeci de avioane rusești. Era un băiat superb, cu un curaj ne bun. Avionul trebuia să aterizeze la Zagreb să ia benzină. Eu n-aveam viză pentru Zagreb. „Te pitești în toaletă și nu aterizăm la Zagreb. Survolăm. Ești de acord?“ îmi spune pilotul. „Dar cei pentru Zagreb?“ întreb eu. „O să vedem.“ Zagrebul era sub ocupație comunistă. Bâzu a deturnat avionul și am aterizat la Paris, cu toții. Cum am ajuns
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
se lăsaseră de bârfe. Când cineva a adus zvo nul că Celibidache se încurcase cu o româncă puțin cam trăsnită, Suzanne ar fi spus: „Asta trebuie să fie sora mea.“ — Vorbește-mi despre tatăl tău... — Bietul de el s-a pitit într-un pod, la dracu-n praznic, n-avea decât o sobă înghețată, acolo se mai adăpostiseră și nu știu câte pisici. Îmi făceam atâta sânge rău că l-am lăsat acolo... — Mă întreb cum îi era tatălui tău în ascunzătoare? — Înnebunea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ducă îl moștenim de la păsările migratoare ale căror stoluri pe cerul toamnei ne umplu privirea de nostalgie. Pe mine drumurile gândului mă purtau spre mătușa de poveste. În jocul de-a v-ați as cun selea cu timpul, ea se pitea prin feluritele cotloane ale tre cu tului, dându-mi un mic răgaz s-o ajung. După o clipă însă, dispărea fără veste. Îi dădeam de urmă numai când izbuteam să dibui, ca la lumina unui fulger, sensul trăirilor ei. Calea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
se ducea să-l predea în baloturi mari, înjurînd. Nu numai că nu lua un leu pe tot ceea ce produsese, dar mai ieșea și dator, fiindcă fumau toți, și el și frații mei mai mari, ca niște turci, și îl piteau, nu-l predau tot, fiindcă trebuia să le rămână și lor până la anu. Ei ce să fumeze? Tata credea ca de obicei că o să-i păcălească el pe-ăia pe-acolo! Regia C.A.M. Îi cam urmărea și individual, îi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
păsăruică. N-am văzut-o, dar am înțeles că-și gîngurea din gușă dragostea.” Cînd, toamna, conteneau ploile, Goilav își lipea de geam profilul cabalin ca să contemple cireșul de sub streașină. Cu clonțișor subțire ca de ac, mută, o păsărică se pitea pe sub frunzișul care lucea de apă. Foarte demult, într-o astfel de seară, Goilav a auzit trosnind un geam. Nu era vîntul. „Pesemne a sărit mîța”, bănui el, și, urmat de coana Sofica, care se înarmase cu o mătură, a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În japșele dintre Dunăre și Dig, nu era nevoie să te trezești cu noaptea În cap. Altceva Îi măcina pe cei doi băieți: nu le dăduseră voie părinții și fuseseră nevoiți să facă pregătirile pe ascuns. Cu o seară Înainte, pitiți În podul casei, cârpiseră, cum-necum, la lumina unei lumânări, plasa cam prăpădită. O prinseseră, apoi, Între doi araci de salcâm, bine ascuțiți și curățați de coajă. Când s-au convins că nu-i vedea nimeni, au ieșit tiptil cu plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu votcă falsificată, Ectoraș Își Închipuise, cu melancolie și cu părere de rău, că primise de la națiile ce-l alcătuiau numai trăsăturile slabe și fără de folos, care Îi pricinuiau dureri adânci și ascunse, nedumeriri, Îndoieli, pe care Încerca să le pitească prin lungi și vinovate furișări Încă din copilărie. De pe atunci nu era În stare să aleagă Între două lucruri căci era sigur dinainte că, de cum alegea, Începea să-i pară rău că nu făcuse altmiteri. Îi plăcea, dar, În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
miezul aproape Încremenit al vârtejului, Repetentu mai apucase să se vadă pe el Însuși, ghemuit, cu ochii Închiși și cu palmele strânse pe urechi, așteptând, parcă, să se nască, dar purtând pe chip liniștea șovăielnică și mincinoasă a soldatului care, pitit Într-o pâlnie, Își face socoteala că obuzele nu pică niciodată exact În locurile unde căzuseră cele de dinaintea lor. * * * Nu cu multă vreme Înainte de a-și pierde sănătatea trupului și a minții, Tatapopii se pregătea să meargă cu pepeni galbeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
giudecatu să-i întoarcă Ovanes banii lui Lohan...Dreptu aceea, după giudecată și așezare lor, să aibă a stăpâni Ovanes această casă cu dugheană cu șopron cu totu locul ei”. Ne oprim la colț de uliță și privim la casele pitite pe după garduri și dughenele care își arată fața la uliță...De sub șopronul „șindilit” se aude nechezat de cal, iar fumul din vatra covăliei se înalță vălătucindu-se spre cer...Miros de copită arsă îmi gâdilă nările... După toate semnele, potcovariul are
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Înseamnă că sfinția sa părintele a mai trecut din când în când pe aici din moment ce se comportă ca și cum ar fi de-al casei” - gândesc eu. Când ne vedem dincolo de ușă, tânărul ne îmbie să ne așezăm pe o laiță ce stă pitită în spatele unei mese...Fără nici o vorbă, flăcăul cotrobăie într-un cotlon al încăperii, de unde scoate un ulcior astupat cu un ciocălău...De pe o policioară coboară două ulcele. Ni le așază dinainte și, destupând ulciorul, toarnă cu grijă o licoare rubinie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ascunde în spatele perdelelor rădvanului, părinte? Trebuie să fie vreo boieroaică din suita doamnei lui vodă, pentru că altcineva nu se plimbă pe aici în amiaza mare... Nu ne depărtăm de mănăstirea Barnovschi. Bătrânul îmi arată niște dughene prizărâte. Cele două dughene pitite sub nucul acela de colo au fost ale mănăstirii Dragomirna. Cum au ajuns în stăpânirea mănăstirii nu se prea știe, dar că egumenul Dosoftei le-a schimbat cu Năstase vornicul de târg se vede din zapisul întocmit la 5 februarie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
nu se lega de mâini și de picioare cu acest zapis... Știa și a plăti. După cum se vede din însemnarea de pe zapis, a plătit până la 1 august 1783 fără nici o amânare... După câțiva pași, călugărul întinde mâna spre o dugheană pitită sub coroana unui frasin voinic: Știi cumva a cui a fost dugheana asta? Nu bănuiesc. A unui brașovean, pe care pe deasupra îl mai și cheamă „Gheorghi Moldovanu”. Și de unde până unde nu mai este a lui? Ascultă ce spune el
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
am luat-o în susul iazului. Pe măsură ce ne apropiam de coada lui, priveliștea devenea tot mai colorată, pornind de la verdele crud, trecând prin galben apoi prin portocaliu și în cele din urmă ajungând la un roșu ca de vișină... Un culcuș pitit sub un arțar, de unde se vedea sclipet de lumină trimis de undele apei iazului, ne-a ademenit îndată... Ne-am așezat și am rămas o vreme în contemplare... Priveam din când în când la bătrân. Se vedea ușor că poartă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Iașului” din anul 1936. Îl salut cu condescendență și n-am încotro... îmi văd de drum. În scurtă vreme dau buzna pe poarta Grădinii Botanice. Străbat aleile ei cu pas vioi și la un moment dat zăresc mănăstirea sfântul Atanasie, pitită printre vii în umbra dealului Muntenilor. Mă apropii de ea cu spusa lui Nicolae Iorga din 1907 în minte: „O mână de călugări a ridicat aici în codrii Iașilor un schit din scânduri înconjurat de căsuțe țărănești ale umililor monahi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
M-am gândit că cel mai bine era s-o iau cu mine. Asta în speranța că voi găsi o portiță ca să mă descotorosesc de ea mai târziu. Geanta...! A, nu, uitam tot timpul! Cel mai bine era s-o pitesc undeva, la mine și să sper - la faza asta am chicotit nițel - că nu-mi vor face și o percheziție corporală. Mi-a înghețat sângele în vine. Se putea să-mi facă și o percheziție corporală. Uite cât de conștiincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]