753 matches
-
dorul meu ca o tirană. / Îl acostezi și-l strângi până suspină / La pieptul tău. Biet lujer! Se înclină / Pios, pe spata ta rănit,-arcană. Pumnalul vârstei, nemilos, mă-ncearcă, / Mi-aud statura cum mi se prăvale... / Fântâna mea! cu plânset de chimvale, / Te-o străjui, în lipsa mea, o Parcă?“ (Fântâna) Poemul despre moară este și el asurzitor-imnic (și, bineînțeles, plin de o simbolistică obscură): „Mișcarea roade întârjit și tace. Împinge ne-ntrerupt, ca pe vâltoare, / Destinul lumii însetat de soare, / În
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
firește, gărzile orașului, dar acestea nu aveau obligația de a apăra periferia, nici bazarul și nici Drumul Mătăsii. Atâta vreme cât pericolul nu plana asupra palatelor administrative și ale bogaților mandarini, gărzile nu aveau datoria de a interveni. Ștefănel ascultă tânguirile negustorilor, plânsetul femeilor, zgomotele tarabelor desfăcute În grabă. Negustorii de oglinzi Începură și ei să strângă, dar mărfurile lor erau delicate, unele aveau mari dimensiuni, iar transportul lor Într-un răgaz scurt nu era cu putință. Firește, toate acele oglinzi vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că ele nu-l mai Înfricoșau și că prezența lor constantă Îi făcea bine. I-a vorbit despre sala lungă și joasă unde dormeau laolaltă cu toți ceilalți, de acoperișul spart, de șobolanii care se fugă reau pe lângă pereți, de plânsetele copiilor În somn. Era foarte calm. Dorea să vorbească, să-i spună tot ce știa. Își amintea cum se simțea când era singur, tot așa cum Își amintea de căldura corpului lui Johan lipit de el când se trezea În plină
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
vremea celui mai nou prezent eu desenam pesiaje născute prin exploatări de suprafață, era în orice caz destulă liniște pentru ca urechea întoarsă spre trecut să audă răcnetele comandantului coloanei de tancuri, zgomotul motoarelor Maybach, strigătele refugiaților din căruțe, nechezatul cailor, plânsetele copiilor, dar și ștampila plutonierului și zăngănitul lingurilor de tablă - râcâiam resturi din gamele -, și abia apoi primele explozii ale obuzelor trase de tancurile sovietice. Între o lingură și alta, plutonierul meu a spus: „Astea-s T-34“. Eu, ecoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al timpului și să nu evadez într-o nouă dimensiune străină mie. Am vrut un liceu modest unde să mă simt bine, un liceu de chimie, dar pe vremea aceea școala hotăra ce profil vom urma, nu era voie de plânsete sau argumente. Liceul era invadat de mici artiști: clase de pictură, muzică, sculptură, filologie și învățători... Atelierele de lucru îmi luau ochii. Nu știam cum puteau copiii aceia, care-mi semănau fizic (aveau doar doua mâini, ca și mine) să
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
se revarsă-n Doamnă Cu doruri arse, din albăstrita taină a mării. Dar ne desparte-un legământ dintr-o iubire stinsă Ce a plecat în AERUL DE CER DURUT, Cu lacrimi vii de stele, privirea-mi pare ninsă De-un plânset surd și albastru, un ASTRU nevăzut Ce mi-a furat iubirea din neștiute doruri Și viața mi-a fost condamnată la un delir flămând Ca un pribeag de stele prin negrele decoruri Un trup de AER, în ruina unui FIOR
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
bolboroseala aia. Și iată ce se zice că ar fi Înțeles acel cineva. Că, ea, nebuna, rostește, ceva, ca un blestem, pentru acele femei și pentru acele cadre medicale, care săvârșesc avorturi; și ar mai bolborosi, Încă, niște gemete, niște plânsete și niște cereri de iertare, În numele bietelor ființe ucise, cu ajutorul chiuretelor, și aruncate, criminal, pe apa sâmbetei; și, către sfințirea sufletelor acelor ființe, care, În mintea ei, urcă spre ceruri, permanent și de nimeni luate În seamă, În special, de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
fărâmături de hârtie, aveam să descoperim comoara, inutila comoară: registre de cantină școlară de la Câșlița Dunării, dintr-o Basarabie ucrainizată de tătuca cu șapcă și mustață Stalin la a cărui moarte o școală întreagă a fost trecută în vodevil de plânsete. Mai erau în ladă decorații de tinichea, șanuri de cizme militare, o bluză țărănească, tinerețea totemică a părinților, o carte de bucate cu pagini de Biblie în interior. Vedeam dar nu înțelegeam nimic. Nu înțelegeam că, în sufletul părinților, indiferent
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
inteligenți. Noi nu eram însă niște șoareci de bibliotecă în vacanță. Nu, cea mai tare poveste cu care vom ieși de aici va fi doar despre cum am supraviețuit. Despre cum Lady Zdreanță a murit în brațele noastre, însoțită de plânsetele noastre. O poveste va trebui totuși să fie îndeajuns de bună. De captivantă. De înfricoșătoare și plină de pericole. Va trebui să ne asigurăm că așa va fi. Domnul Whittier și doamna Clark erau prea ocupați cu vorbăria. Noi însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
album de familie. (Și am impresia că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într‑o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plânsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hârtiei de ziar, pe când flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe când copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina smocurilor de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
strălucire a lunilor toride Va prinde să decline, când soare potolit Spre golfuri de-ntuneric va luneca, trudit, Își va rosti chemarea din nou, Eumolpide... La vorba lui, pătrunsă de-un tăinuit fior, Tu vei ghici durerea Zeiței pământene Și plânsetul Fecioarei ce câmpuri leteene, I-e dat mult timp să ude în roua ochilor. Și-n toamna, somptuoasă de purpură și nacru, În toamna unde seara încheagă tonuri vii, Prin surda picurare a orelor târzii Îți vei purta tristețea, încet
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fi trecut vreo cîțiva ani buni, Într-o noapte cînd l-am Însoțit pe Joanet, fiindcă el a stăruit, să fim Înțeleși, că eu n-aveam ce căuta pe-acolo... cum spuneam, acolo am auzit ceva ciudat. Un fel de plînset. Portarul Îmi oferi o imitație vocală a sunetului la care se referea. Mie mi s-a părut litania unui tuberculos care fredona niște cuplete. — O fi fost vîntul, am sugerat eu. — O fi fost, Însă mie mi s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Culori și fum de toamnă, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouă- Vorbește încet, pășește încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, și mierea, și grâul tot Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut... Tuse, și plânset visele scot, Du-te, oriunde, frunză de lut... Și-o păsărică în grădina brumată, În liniștea rece, a iarnă-a făcut, Am strănutat pe o stradă curată, Frunzele toate încă n-au căzut. A fost odată... va fi odată... Nu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
bulevarde... * Amurg Trec burgheze colorate În cupeuri de cristal- E o veșnică plimbare, Vălmășag milionar... Și pe publice terase Plâng viori sentimental... E parfum, bomboane Și desfrâu de lupanar... ... Dar notează-n cartea vremii Filosoful proletar: Greve, sânge, nebunie. Foame, Plânset mondial... Pe când lasă-amurgul flăcări Pe-un final ce se anunță Pe-un decor miliardar... * Piano Și iar toate-s triste. Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin... Și vremuri mai bune Nu vin
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
tabăra Lui este foarte mare, și cel ce împlinește cuvîntul este puternic. Dar mare este ziua Domnului și foarte înfricoșată: cine o poate suferi? 12. " Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plînset și bocet! 13. Sfîșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate, și-I pare rău de relele pe care le trimite. 14. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
ăleia... fata aia...“. Nu știam cum trebuie să reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu putere, mai să-mi iasă din piept. Stăteam cu urechea lipită de receptor și așteptam să-și revină. Dintr-odată mă cuprinse o tristețe nedefinită ascultând plânsetul acestei femei. În minte Îmi reveniră privirea vagabondului și imaginea siluetei sale Îndepărtându-se. Probabil că fusese odată ceva Între acel bărbat și femeia de la celălalt capăt al firului. Din adâncul ființei mele izvora un sentiment de infinită suferință, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tine,eu-s defect, Dar chiar si-așa, stricat cum sunt... Eu te-aș iubi și din pământ. Ți-am dat tot ce am avut... Iubita mea,sunt om din lut! Ți-am dat dragoste dulce nectar... Ți-am dedicat plânsetul meu planetar. Îmi trec mii de vorbe dulci prin minte, Căci te iubesc dincolo de cuvinte! Și nu mă simt om fără tine... Sunt doar lacrimi și suspine. Dragoste dincolo de carne... Am să port cu mine-n vis, Dragostea ce ți-
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
și suspine. Dragoste dincolo de carne... Am să port cu mine-n vis, Dragostea ce ți-am promis. Am să port cu mine-n gând, Chipul și zâmbetul tău plăpând. Am să port cu mine-n suflet, De-al dorului tău plânset. Am sa port cu mine-n moarte, Ale tale blânde șoapte. Și de-ar fi mâine să plec, Și în moarte să mă înec, Știu că am să ajung în Rai, Gândindu-mă la al tău dulce grai. Tot aștept
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
infailibilă pentru a grăbi copilul dimineață spre creșă, cămin, școală... întrebațil, care poveste ar vrea să audă? ... și spuneți-i, veți vedea cum se va obișnui să țină pasul cu dvs. numai să audă povestea. Azi din nou auzisem un plânset de copil și îmi scosesem capul pe fereastră. Doi părinți tineri încercau să-și învețe fetița de trei ani (mai mult nu cred că avea) să meargă pe o minibicicletă. Ea plângea, tatăl era nervos și nerăbdător, mama insistentă, totuși
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
un om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
țipa fără să se poată stăpâni. În toate serile mame ca aceasta urlau astfel, cu un aer abstract, în fața unor pântece descoperite, purtând toate semnele morții, în toate serile brațe se agățau de brațele lui Rieux, cuvinte inutile, promisiuni și plânsete se amestecau iute, în toate serile clopoțelul ambulanței dezlănțuia crize la fel de zadarnice ca orice durere. Și la capătul acestor lungi vizite, în seri mereu asemănătoare, Rieux nu putea să spere nimic altceva decât un șir nesfârșit de scene de același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de copil, pângărită de boală, plină de acest țipăt al tuturor vârstelor. Și s-a lăsat să lunece în genunchi, și toți cei de acolo au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul lui, bolnavii se agitau. Cel ale cărui exclamații nu încetaseră, de la celălalt capăt al încăperii, și-a întețit ritmul vaietului până ce a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]