KorAP: Find »[drukola/base=plecăciune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...47 >

1,160 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

tăcută, până când o altă servitoare veni să-i șoptească ceva la ureche. Doamna de onoare nu mai putea face nimic altceva. Îi Întrerupse din nou: — Scuzați-mă, stăpâne... Îmi pare nespus de rău, Însă Doamna e foarte agitată. Cu o plecăciune către Ieyasu, Îi aminti, Încă o dată, timidă, să se grăbească. Ieyasu știa că personalul soției sale era mai tulburat decât oricine de această situație, iar el, unul, era un om răbdător. A, da, spuse, Întorcându-se, apoi adăugă spre Heishichi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de brazi care șerpuia În lungul castelului era, În timp de război, un loc de Întrunire pentru consiliul militar, dar, pe timp de pace, cărările sale lungi și largi erau folosite ca teren de călărie. Ieyasu descălecă grăbit, făcând o plecăciune respectuoasă În fața lui Sessai: — Vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru a veni aici astă seară, Sfinția Voastră. — Mesajele acestea sosesc Întotdeauna pe neașteptate. Fără Îndoială, te-a deranjat. — Câtuși de puțin. Sessai era singur. Umbla Încălțat cu niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Yoshimoto se auzeau foșnind În tăcerea care se lăsase. Se așeză, neînsoțit nici de paji, nici de servitori. Singurii slujitori prezenți se țineau mai În spate, la doi-trei metri distanță. — Scuzați-mă pentru Întârziere, spuse Yoshimoto, ca răspuns la plecăciunile statului său major de campanie; apoi, arătându-i o atenție deosebită lui Sessai, adăugă: Sfinția Voastră, mă tem că v-am deranjat. De ceva timp, Yoshimoto avea obiceiul de a se interesa, cu ocazia fiecărei Întâlniri, de sănătatea călugărului. Sessai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
din lămpi era aproape consumat, iar feștilele, gata să se stingă, sfârâiau Încet. Deodată, Nobunaga săltă capul și strigă: — Sai! Sai! E cineva aici? SENIORUL CU DINȚII ÎNNEGRIȚI Ușa din lemn de cedru se deschise fără zgomot. Sai făcu o plecăciune reverențioasă În fața lui Nobunaga și Închise Încet ușa În urma ei. — V-ați trezit, stăpâne? — Ce oră e? — Ora Boului. — Bine. — Ce porunci dați? Adu-mi armura și pune să-mi Înșeueze calul. Și pregătește-mi ceva la micul dejun. Sai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
totuși să sădesc câteva crizanteme. Poate că, mai târziu, Îmi faci onoarea de a le privi. Mataemon era tratat galant dar, Întrucât gazda sa era o rudă apropiată a lui Nobunaga, se așeză la o distanță respectuoasă și făcu o plecăciune adâncă. Oare care era scopul invitației? se Întrebă el, cam neliniștit. — Mataemon, fă-te mai comod. Ia-ți o pernă. Poți vedea și de aici crizantemele. A te uita la crizanteme nu Înseamnă numai să privești niște flori, să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
pe care până și un străin ar fi putut-o Înțelege. „Treci la subiect!“ Îl zorea el. Kazumasu fusese avertizat În acest sens. Fiind ales să Îndeplinească o misiune diplomatică atât de importantă, ridică privirea spre Nobunaga, făcu o singură plecăciune și intră direct În problemă: — Spâne, am vești bune. Înțelegerea cu Seniorul Ieyasu din Mikawa e, În sfârșit, pus la punct. Nu numai atât, dar aproape toate prevederile sunt așa cum ați dorit. — Ai reușit? Da, stăpâne, s-a stabilit. Expresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ar fi Întrebat ce căuta acolo. Când sosi și ea, Nene Își scoase repede șorțul, Îngenunche și-l salută, lipindu-și ambele mâini de podea: — Bine ai venit acasă. — Bine ai revenit, adăugară și ceilalți, În grabă, aliniindu-se cu plecăciuni, mai puțin Mataemon și soția lui, desigur. Aceștia păreau să fi ieșit numai pentru a privi. Tokichiro se uită la Nene, apoi la toți ceilalți, și făcu o plecăciune. Intră drept În casă, iar, de astă dată, se plecă politicos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Bine ai revenit, adăugară și ceilalți, În grabă, aliniindu-se cu plecăciuni, mai puțin Mataemon și soția lui, desigur. Aceștia păreau să fi ieșit numai pentru a privi. Tokichiro se uită la Nene, apoi la toți ceilalți, și făcu o plecăciune. Intră drept În casă, iar, de astă dată, se plecă politicos În fața socrului său, Înainte de a-i raporta evenimentele de peste zi de la castel. Începând din seara trecută, Mataemon era nemulțumit. Voise să-i reamintească ginerelui său Îndatoririle pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ca un preot Zen. Dacă un vânător l-ar fi descoperit de departe, ar fi găsit că Hideyoshi era o țintă ideală. Hanbei coborî de pe vacă și se apropie direct de el. Apoi, Îngenunche În fața lui Hideyoshi și făcu o plecăciune. — Stăpânr oaspete, azi am fost nepoliticos. Nu sunt sigur ce speranțe aveți, din partea unei persoane care nu e nimic mai mult decât un om sfârșit, care trăiește În munți, dar purtarea dumneavoastră a fost mai mult decât meritam eu. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ar putea să fi sosit momentul, așa că, mi-am părăsit refugiul de la munte și am coborât, din nou, printre oameni. Vreți, vă rog, să-i primiți pe acești trei rătăcitori printre cei mai umili dintre vasalii dumneavoastră? Hideyoshi făcu o plecăciune, cu mâinile pe genunchi, răspunzând: — Ești mult prea modest. Dacă mi-ai fi trimis un mesaj dinainte, aș fi venit personal la munte să te Întâmpin. — Cum? Ați fi ieșit să salutați un nevrednic ronin de munte care a sosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
repede lângă palanchinul bătrânei și o anunță că Hideyoshi venise să o Întâmpine. Din palanchin se auzi vocea bătrânei, cerând s-o lase jos. Palanchinurile fură oprite și coborâte. Războinicii Îngenuncheară de o parte și de alta a drumului, cu plecăciuni. Nene coborî prima și, apropiindu-se de palanchinul socarei sale, Îi Întinse mâna. Când privi picioarele samuraiului care pusese repede două sandale de paie În fața bătrânei, văzu că era Hideyoshi. Adânc mișcată și fără a avea timp să scoată o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
opri. Hideyoshi, are călărea lângă Nobunaga, galopă Înainte În același timp În care Akechi Mitsuhide revenea grăbit din avangardă. — Ce este? — Mesageri imperiali. Nobunaga, surprins și el, descălecă repede. Cei doi mesageri sosiră cu o scrisoare de la Împărat. Cu o plecăciune adâncă, Nobunaga răspunse reverențios: — Ca războinic de provincie, nu am altă soluție decât războiul. De când trăia tatăl meu, am deplâns mult timp starea jalnică a Palatului Imperial și neliniștea din inima Împăratului. Astăzi, Însă, am venit În capitală dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
spori În mod necesar. Nobunaga Îl Întrerupse: — Dar cum am putea Înainta, fără să doborâm Castelul Kanegasaki? Deodată, Hideyoshi se Întoarse Într-o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? Întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, Însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoștință. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nu-i decât Ranmaru. Nu e nici o problemă. — Ba și el e o problemă. Îmi pare rău că v-o cer, dar... — Să plece și el? — Da. — Ranmaru, pleacă și tu, se Întoarse Nobunaga spre Încăperea alăturată. Ranmaru făcu o plecăciune, se ridică tăcut și ieși. — Acum cred că e-n regulă. Despre ce e vorba? Adineaori, după ce mi-am luat rămas bun și m-am dus În oraș, am dat peste Tenzo. — Cum! Tenzo s-a Întors? — A spus că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
adevăr ești generalul Kinoshita Hideyoshi din clanul Oda, ar trebui să-ți fie rușine de un plan atât de sinistru. În regulă! Dă-mi-l pe Manju și vom sta de vorbă. — A! Senior Nagamasa, aici erai? făcu Hideyoshi o plecăciune politicoasă spre Nagamasa, În pofida expresiei acestuia. Continua Însă să-l țină imobilizat pe Manju, cu vârful săbiei sale scurte la beregată. Fujikage Mikawa vorbi dintr-o parte, cu glas șovăitor: — Senior Hideyoshi! Te rog, dă-i drumul! Nu-ți este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
la Hideyoshi cu ochi Înroșiți - ochi care aproape pe oricine l-ar fi făcut să tremure. — Mă scuzați, spuse Hideyoshi, fără a se adresa nimănui anume. Intră, mergând cu pași mici, și Înaintă direct spre Nagamasa, În fața căruia făcu o plecăciune. — Am venit, recunoscător că ați poruncit ca până și mie să mi se Întindă o ceașcă. În legătură cu viitorul fiului și al celor trei fiice ale dumneavoastră, Îi voi apăra chiar și cu prețul vieții mele, spuse Hideyoshi, dintr-o suflare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Azuchi. Mitsuhide intră, cu un oftat de ușurare. Nu se simțea miros de sake, la urma urmei, și primul său gând fu: „Iar mi-a făcut-o Hideyoshi.“ — Mitsuhide, vino Încoace, Îl chemă Nobunaga spre hartă, neluându-i În seamă plecăciunea cuviincioasă. Mitsuhide se apropie cu respect. — Am auzit că prioritatea absolută sunt planurile unui nou castel, stăpâne, spuse el, afabil. O fi fost Nobunaga un visător, dar era un visător fără egal În mânuirea puterii executive. — Cum ți se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
nu mai era decât un tablou În cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese pusă În umbră de culorile din Azuchi, dar acolo, În acea chilie, haina și armura lui arătau strălucitoare și impozante. Făcând plecăciuni din mers, Hanbei ocoli și se urcă pe verandă, unde puse o singură crizantemă albă Într-o vază de flori, tăiată dintr-o bucată de bambus. Se așeză, umil, lângă Hideyoshi, punând vasul de bambus În alcov. Hideyoshi Înțelese: deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
acelei flori. — Nu mă deranjează deloc. Nici să nu te gândești, spuse el, cu considerație, privindu-și Îngrijorat prietenul. Hanbei, nu ți-e greu să te scoli așa din pat? Hanbei se retrase la mică distanță și mai făcu o plecăciune adâncă. Dar, cu toate formalismele, fericirea de a-l revedea pe Hideyoshi i se citea pe față. — Vă rog să nu vă Îngrijorați, Începu el. În ultimele câteva zile a fost frig, așa că am avut grijă să stau În casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ceea ce avea de spus, Își anunță plecarea și ieși. Când ajunse pe verandă, trecu pe lângă o femeie care aducea o tavă de pe care se Înălța mirosul pătrunzător al unei fierturi medicinale. Femeia puse repede jos tava pentru a face o plecăciune În fața musafirului. Nobumori o inspectă Îndelung, de la mâinile albe care atingeau podelele de lemn ale verandei, până la ceafă, și, În cele din urmă, spuse: Cred că ne-am mai Întâlnit. A, da, așa este. Când am fost invitat de Seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră Împreună, discutând despre trecut și prezent, În timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se Întoarse spre moviliță, făcând o plecăciune lângă Hideyoshi. Nu-i mai curgeau lacrimile. Acolo, În vârful dealului, ierburile și copacii toamnei târzii arătau că moartea e un principiu firesc al universului. După toamnă vine iarna, după iarnă, primăvara - iar În natură nu există nici lacrimi, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
care-l ținuseră pe copil În cârca lui și Îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul Îl Îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; Îi răspunse lui Kanbei, ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? Întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama lui a decedat deja, iar tatăl va muri și el, curând. Senior Kanbei, vă Însărcinez să vă ocupați de viitorul acestui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și coborî privirea. Nobunaga nu era sigur dacă-l cunoștea sau nu. — Cine e acest Ieronim? Întrebă el. Al cui fiu este? Preotul Îi vorbi sever elevului: — Ridică-te În picioare, Ieronim. Răspunde-i Domniei Sale. Ieronim se ridică, făcând o plecăciune În fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Vorbele lui erau clare și În ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se vedea că era dintr-o familie de samurai. Nobunaga privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și, curând, peste tot În jurul lor, se Înfigeau săgeți În pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de Împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori Își privi fiul, observându-i Îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. — Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să se repeadă asupra inamicului, soția lui Katsuyori Îi strigă din spate bărbatului ei: — Voi pleca Înaintea voastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-i Înalț o rugăciune zeului protector al acestui loc, apoi, voi vizita Capela Atago, cât timp mai e puțină lumină. Capelanul Îl conduse pe o cărare măturată cu grijă. Urcă scara altarului exterior și aprinse lumânările sacre. Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu, câtva timp, În rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care, Îi oferi o ceașcă de lut cu sake sfințit. — Am auzit că acest altar e Închinat zeului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]