1,463 matches
-
notar sătesc acei puieți nu se știe, iar cei care au Încercat să le răspândească soiul prin altoire au dat totdeauna greș. De una dintre crengile groase ale ultimului cais, Directorul agățase un scripete de care suspendase - Într-o zi ploioasă - scroafa pe care trebuia s-o taie de Crăciun, așa cum văzuse el că se Întâmpla la abator, ca să nu se mai tăvălească nici animalul, nici oamenii ca toți dracii prin nămol. Frânghia de care porcul Înspăimântat atârna cu picioarele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de fudulului tătic. Gemenii s-au dovedit a fi identici până și la nume, nu Însă și la minte, căci mai ager s-a arătat cel care ajunsese vânzător la librăria din magazinul universal sătesc. Acolo poposise Într-o seară ploioasă de toamnă Ectoraș. Strângea În palma asudată, vârâtă În buzunar, douăzeci de monede și căuta, Înspăimântat de câte i se ofereau, un cadou pentru ziua de naștere a mamei sale. Nu izbutea să se hotărască Între o sticluță cu parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
devoraseră, probabil, vacile și caii, chiar și rădăcini de copaci și iarbă. Toate lucrurile despre care Hideyoshi crezuse că aveau să ducă la căderea castelului nu făceau decât să întărească moralul și unitatea apărătorilor. În Luna a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii alunecau prin noroi în timp ce urcau și coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
inventivitatea ale lui Kanbei și, parte în glumă, își exprima admirația numindu-l pe Kanbei „șchiopul ăla afurisit“. Dar era clar că, în adâncul sufletului, simțea un adânc respect față de acel om, pe care se baza atât de mult. Anotimpul ploios se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei începe să se înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la fugă spre tranșee și săriră înăuntru, umplând pământul cu luptă și sânge. În noaptea aceea, începu să plouă. Steagurile și corturile militare de pe Muntele Ryuo fură udate leoarcă. Hideyoshi se adăposti într-o colibă, privind norii melancolici ai anotimpului ploios. Nu părea prea vesel. Privi în jur și chemă un vasal. — Toranosuke, e sunetul ploii sau al pașilor cuiva? Du-te să vezi ce este. Toranosuke ieși, dar se întoarse imediat, raportând: — Seniorul Kanbei tocmai s-a întors de pe câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patruzeci de mii de ostași din provincia de origine a clanului Mori pot să sosească, atacându-ne din spate, iar atunci am fi prinși între ei și oamenii din Castelul Takamatsu. — De-asta sunt atât de deprimat în acest anotimp ploios. N-ai nici o idee bună, Kanbei? În ultimele două zile, m-am plimbat pe lângă linia întâi, cercetând atent poziția castelului inamic și reperele geografice ale terenului din jur. În momentul de față, nu am decât un singur plan pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu putea rămâne neluată în seamă. Ascultând diversele versiuni ale povestirii, reconstitui motivul aparent al plecării neașteptate a lui Mitsuhide. Se întâmplase în ziua sosirii lui Ieyasu. Fără a anunța dinainte, Nobunaga fusese în control la bucătării. Era în anotimpul ploios; orașul Azuchi era încins și sufocant. Mirosul de pește crud și zarzavaturi conservate agresa simțurile. Și nu numai atât, dar alimentele adunate în catități mari din Sakai și Kyoto fuseseră despachetate și îngrămădite într-o dezordine îngrozitoare. Peste mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul de al lui Mitsuhide, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atât cu sabia lungă, cât și cu cea scurtă, porni grăbit, spre intrare. Dar Mitsuhide și vasalul său plecaseră deja, iar acolo nu mai erau decât vasalii care-i conduseseră, privind spre norii albi de peste Shimeigatake. Se pare că anotimpul ploios ia sfârșit și aici. În crângul de brazi din spatele castelului, ceața de dimineață încă nu se risipise, făcând regiunea înconjurătoare să arate aproape ca o scenă de pe fundul mării. Cei doi călăreți treceau grăbiți prin dumbravă, cu pas vioi. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de ochii pătrunzători care străluceau pe sub fruntea senină a bătrânului, răspunse ezitant: — Sunteți Doctorul Manase, nu-i așa? Stau câteva zile la Castelul Sakamoto și m-am gândit că o mică plimbare pe munți m-ar înveseli, după tristețea anotimpului ploios. — Nu există medicament pentru trup sau pentru minte decât o purificare ocazională a ch’i-ului printr-o plimbare pe coline și contemplarea naturii. De la prima vedere, aș spune că sunteți obosit de o bună bucată de vreme. Vă înapoiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zile la începutul Lunii a Șasea, un vânt violent dinspre sud-vest suflase norii zdrențuiți de la sud la nord, iar cerul continuase să fie variabil, când luminos și curat, când acoperit. Majoritatea oamenilor, sătui de ploaie și umezeală, sperau ca anotimpul ploios să se termine mai repede, dar armata lui Hideyoshi, care rămăsese la îndelungatul asediu al Castelului Takamatsu, se ruga celor Opt Regi Dragoni să trimită cât mai multă ploaie, care era principala lor armă pe acel câmp de luptă. Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de păr. Generalii lui Hideyoshi aduseseră peste munți trei corăbii mari, echipate cu tunuri, și începuseră, deja, să bombardeze castelul. Unul dintre turnuri era aproape dărâmat, iar bombardamentul făcuse mulți morți și răniți. Pe lângă toate acestea, încă mai era anotimpul ploios și tot mai mulți oameni se îmbolnăveau, iar proviziile alimentare se stricau din cauza umezelii. Apărătorii adunaseră uși și scânduri și construiseră bărci ușoare, cu care să atace corăbiile de război ale lui Hideyoshi. Două sau trei dintre micile nave se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cei doi generali. Veniseră grăbiți să se alieze cu Hideyoshi și să-l lovească pe Mitsuhide. Ukon părea jignit, cu o expresie cam îndârjită pe față, iar Sebei stătea posomorât. Arșița apăsătoare a verii le sporea nemulțumirea. De-acum, anotimpul ploios ar fi trebuit să se apropie de sfârșit, dar atmosfera era din ce în ce mai uscată. Pe cer, norii se mișcau încoace și-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj prea mare, catastrofic. O secvență romantică, bună pentru farse. Farse romantice, atât, peltea și gamete. Se reîntâlniseră, până la urmă, vârstele se încolăciseră iarăși. Amurg ploios, friguros, crezi că vei scăpa și de data asta, să se încurce trenurile, adresele, fantomele, să mai amâni, să scapi. „Eram convinsă că n-ai să vii...“ Evitase, într-adevăr, se învârtise de câteva ori în jurul casei, să amâne. „Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sustrăsese din prima mapă, mapa purtând titlul ÎNCEPUT. Se încovoiase, electrizat, peste mapa aceea verde cu fotografii din tinerețe: Tavi licean, Tavi funcționar, Marga, Gafton, Sonia, Claudiu. Ofițeri, cazarme, afișe rasiste. Jandarmi îngrămădind deportații în vagoane de vite într-o ploioasă dimineață de toamnă. Iarăși Matus, Claudiu și Tolea, da, Tolea pe bicicleta aia blestemată.Dida și Marcu Vancea la proces. Casa Vancea, într-o sâmbătă seara, la masă. Fotografiile îl năuciseră,până aproape de leșin... smulsese, posedat, cu frenezia cleptomanului, carnețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Noapte bună. Când Îmi Întoarce spatele pentru a coborî, urc scările spre etaj. Mă duc spre scaunul din față, locul În care Îmi plăcea la nebunie să stau când eram mică și privesc spre Londra scufundată În noaptea adâncă și ploioasă. Dacă mă uit suficient de mult timp pe geam, luminile felinarelor se vor transforma Într-o ceață, ca de caleidoscop. Ca de basm. Prin minte mi se perindă amestecate imagini cu femeia În auriu, cocteilul roz, chipul lui Jack când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a năzărit într-o după-amiază, furând cu un ochi peste biroul ei, peste cutiile de PC-uri reformate, vrafurile de CD-uri, un haloimăs oriental. Se vede că nu e totul să ai la îndemână ustensilele de scris, notesul, mediul ploios, o sticlă de apă plată la doi litri cu un defect de fabricație ce-o face să stea cam într-un peș, mai multe scrumiere umplute cu mucurile țigărilor fumate de altul, telefonul la care peste zi nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
unui pom bătrân pe terasa blocului unde stăteau a provocat, aproape simultan pe la ora zece seara, jocul imaginii la TV și durerile ei de facere... Până să mă trezesc din somnul dinspre zori, evident soarele ardea și mai tare. Zilele ploioase, când ești așa sechestrat la domiciliu trebuie să aibă un avantaj de natură mai curând spirituală. Chiar mă simțeam mai ușor într-o dimineață noroasă, care parcă n-ar mai vrea să treacă în zi, scriind la lumina proastă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
la prima ramificație a trunchiul arborelui, între două crăci mai groase decât trunchiurile copacilor din jur. Stătea și fuma, cu picioarele goale în adidași spânzurând spre apa verzuie. În timpul ăsta, contempla cu ochii micșorați panorama orașului în dimineața de primăvară ploioasă. De pe mal, un puști tot încerca s-o agațe cu bățul undiței - i-a prins chiar poala puloverului, i-a ridicat-o, ea a zvârlit scurt din picior după el... Totul trebuie să se petreacă repede, până se schimbă culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai jos, înainte de a se termina în sfârșit. Când trebuie să merg la toaletă, trebuie să mă așez pe vine deasupra unei haznale. Are vreo trei picioare în diametru. Nu e decât o scândură de lemn peste gaură. În zilele ploioase, suprafața devine extrem de alunecoasă. Și numai când mă gândesc la asta, mă deprim chiar mai mult decât sunt deja. Am învățat să umblu cu arme, să arunc grenade, să mă târăsc prin tufișuri, peste stânci. Lupt și muncesc. Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu e chiar atât de grozavă, răspunde premierul Zhou. Tinerii și localnicii nu se înțeleg bine. Tinerii nu știu prea multe despre importanța respectării anotimpurilor. Credeau că mașinile pot face totul pe orice fel de vreme. Însă a fost anotimpul ploios. Sute de tractoare au intrat pe câmpuri - erau ca niște broaște cu picioarele tăiate. S-au împotmolit și nu s-au putut deplasa un inch. Și când și-au dat seama de greșeala lor, era prea târziu. Cu ajutorul localnicilor, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sunt deseori purtătoare de rabie, care poate, desigur, fi la fel de letală ca veninul de șarpe. Turbarea este una dintre cele mai grave afecțiuni pe care o doamnă sau un domn le poate contracta. E mai frecventă vara decât în sezonul ploios...Pe tonul său dramatic obișnuit, doctorul Banerjee publicase un articol de o pagină pe tema mușcăturilor de maimuță în ziarul de a doua zi. Imediat se stârni nemulțumirea. Gemând de teama propriei siguranțe, medicul-șef încercă să-și facă datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mașina pe Mihaela, chiar vizavi de tribuna prin fața căreia vor defila prietenii mei și mulți alții, peste vreo două săptămâni. Toboganul avea tabla înfierbântată de soare, ca întotdeauna la ora asta. La capătul lui de jos se formau, după zilele ploioase, mici gropi cu noroi: trebuia să luăm seama ca să nu cădem cu fundul în ele, iar la aterizare țineam picioarele depărtate, ferindu-ne pantofii, altfel aveam necazuri acasă. La marginea cealaltă a terenului de joacă am observat un bărbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
înainte, ca să nu mai vorbim de acum. Tot elanul acela plin de fervoare care nu mă mai părăsise de ieri-dimineață, dorința de a reveni la rutina noastră, ca un câine dornic să se cuibărească în cușca lui într-o noapte ploioasă, totul mi se părea dintr-odată o prostie, cine mai are nevoie de fosta lui viață. Îmi dau seama că locul de lângă mine este gol, Noga nu mai este în pat, dau buzna în camera ei întunecoasă, nu este acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi strâng și mai tare pleoapele. Îmi este greu să îl privesc din afară, pot doar să simt tandrețea pe care o emană în clipele de apropiere, o căldură surprinzătoare și prețioasă, asemenea unei raze de soare într-o zi ploioasă, cum face dragoste, încerc să îmi amintesc, îi întind trupul alături de mine pe canapea, cum facem dragoste, cum întindem mâinile, cum ne rănim buzele, cum se deschide trupul meu în așteptarea lui, cum se petrece miracolul acesta, sunt atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]