5,260 matches
-
din Fruntești. Pe lângă curtea boierilor Rosetti funcționau oameni de încredere ai boierului: vechilul (ținea locul titularului), era și administrator, fecior boieresc, scotea oamenii la muncă, trebuie să fi fost și un vornică al satului, mai mult cu numele. Dacă veneau porunci de la isprăvnicia ținutului, de la cancelaria domnească, de la episcopia de Roman și protoieria din târgul Bacăului, aceste porunci veneau la curtea boierească, unde era și sediul administrativ pentru satele dependente (Slobozia - Filipeni, Lunca și Valea Boțului). Într-o hotărâre din 31
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pălărie de fetru cu vreo două numere mai mare, problemă pe care o soluționa strecurînd cocoloașe din hîrtie de ziar sub calotă. — Așa da, Fermín. Înainte să pleci... Aș vrea să-ți cer o favoare. — E ca și făcut. Dumneata poruncește, căci eu mă aflu aici spre a mă supune. — Vreau să te rog să rămînă Între noi, da? Tatei, nici o vorbă. ZÎmbi de la o ureche la alta. Ah, ștrengarule. Are ceva de-a face cu fata cea fermecătoare, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Mă Înfigeam chiar acuma Înarmat pînă-n dinți În Brigada Criminală și rădeam la foc automat o jumătate de duzină de boboci, Începînd cu buboiul acela supurant de Fumero. Fermín, să nu ne ambalăm. Îți interzic categoric să Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere. — Dar Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să-și miște devreme fundul din pat și, mai mult, trebuiau să aibă masa pusă și servită când ar fi ieșit șeful din cameră, în halat și pijama, dacă avea chef, dar noi, nu, noi, îmbrăcați și pieptănați așa cum a poruncit dumnezeu, aceste mici crăpături în lacul comportamentului și nu revoluțiile pompoase sunt cele care, încetul cu încetul, repetate și constante, sfârșesc prin a ruina cel mai solid dintre edificiile sociale. Înțelept e vechiul dicton care ne învață, Dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Nu era greu să-ți dai seama că e deja beat turtă. Căuta ceartă. Mergând împleticit dădu peste o masă la care ședeau trei soldați și răsturnă o halbă. Se stârni o altercație și patronul barului păși înainte și-i porunci lui Bill Ghioagă să plece. Era un bărbat foarte zdravăn, deprins să nu lase clienții să facă prostii, așa că Bill începu să șovăie. Patronul nu era un bărbat cu care ar fi avut chef să se încaiere, căci poliția ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
putea face nimic pentru acei nenorociți. Dar nu i-ar fi lăsat acolo să putrezească În lanțuri. - Dați foc corăbiei. Să se preschimbe Într-un rug funebru și fie ca Dumnezeul nostru și al lor să le primească Împreună sufletele, porunci el. Și să se știe cât mai puțin despre povestea asta, deocamdată. - Dar galera era goală. Nici o Încărcătură de preț, numai hârburi. De ce atâta secret? obiectă șeful gărzilor pe un ton bănuitor. În afară de morții aceia. - Da, În afară de morții aceia, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gărzilor pe un ton bănuitor. În afară de morții aceia. - Da, În afară de morții aceia, i-o reteză scurt priorul, Începând să coboare. Oamenii se grăbiră să Își execute misiunea, nerăbdători să se Îndepărteze de locul acela blestemat. - Să ne Întoarcem la cai, porunci Dante când văzu cum flăcările Începeau să atace chila navei. În timp ce se Îndepărtau, din Înaltul dunei, aruncă o ultimă privire. Limbi roșii se ridicau tot mai sus, pe măsură se focul se Înstăpânea peste chila corăbiei. Păreau niște degete care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
riscul de a fi văzut. Nu voia ca ei să afle că fuseseră cercetați. - Închide poarta și să te asiguri că nimeni nu va mai intra. Iar dacă cineva are să Încerce, bagă de seamă și vino să-mi spui, Îi porunci omulețului Înainte să iasă din cameră. Apoi i se adresă șefului gărzilor. - Pune să fie dus trupul de aici la spitalul de la Santa Maria. În taină, pe cât e posibil În orașul ăsta de palavragii. Și fără să dai nimănui explicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se așteptase să găsească. La colțul străzii fusese ridicat un stâlp al infamiei, al cărui clește din lemn strângea mâinile și gâtul unui bărbat Îmbrăcat țărănește. În jur, râsetele privitorilor sporeau pe măsură ce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
priorul. Cuvintele acelea Îi sugeraseră un gând. Și galera pe care o explorase părea să fie o incredibilă răsturnare a sensului lucrurilor. Un obiect născut pentru a ocroti viața pe mare, transformat Într-o ambarcațiune infernală. - Dar Dumnezeu ne-a poruncit să luăm În stăpânire pământul, să Îi numim bogățiile, să Îi reglăm nestatornicia. Și orologiile dumitale, meștere Alberto, sunt niște regulatoare. Arta dumitale nu e și ea blasfematoare? Atunci, n-ar trebui să scrii și pe roțile dumitale dințate ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi fost un soi de contraforturi, sau elemente de structură cu o funcție aparte. - Căutați În perimetrul incendiului resturi asemănătoare cu acestea și opriți-vă acolo. Dați-mi câte un capăt din frânghiile voastre și Întindeți-le Între voi, le porunci oamenilor. Toți Începură să rătăcească printre resturile carbonizate, târându-și frânghiile legate Între ele. Unul după altul, se opriră, ridicând frânghiile pentru a le face mai vizibile. În fața ochilor poetului se conturase un octogon perfect. Dante continua să caute un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Asasinul neglijase obiectele de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
truc. Ca și rugămintea pe care i se păruse că o aude pe schele. Un ventriloc, iată care putea fi explicația. Încetișor, Își trase mâna din strânsoarea ei. Îi venise o idee. - Acoperă-ți fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană Îi luase locul. Cu mâinile tremurătoare, Își Înfășură pe cap vălul ce Îl purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
femeilor. La urma urmei, ești un client bun, adăugă ea cu o jumătate de zâmbet. Pe terasă apăru chipul unei fete. Recunoscându-l pe Dante, făcu o grimasă. - Caut-o pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați-mă, domnia ta... și nobila doamnă, Îi zise apoi lui Dante, aruncându-i o privire ironică. Priorule, mereu apari pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fost prea diferită de iadul acela sufocant, se gândi el la un moment dat, Încercând să Își șteargă sudoarea. În cele din urmă, omul Îi arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție. Se pare că au fost introduse În oraș niște fâșii de hârtie de la Cremona, unde a izbucnit ciuma. Paznicul sări Îndărăt, făcându-și semnul crucii, și Începu să se retragă cu iuțeală spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Dumnezeu ca să le șteargă neamul de pe fața pământului? Instinctiv, Își ridicase privirea spre cer, parcă sperând că tavanul tavernei se va despica, sub o neașteptată ploaie de flăcări. Altminteri, avea să aibă el grijă, și Încă repejor, să le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub ruinele fumegânde ale văgăunii sale, va rămâne ca o cumplită Învățătură de minte pentru toți invertiții... Pe neașteptate, vocile se domoliseră, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încurajase În mai multe rânduri. Poate că Într-o zi, când va fi devenit altul decât cel de acum... În scurt timp, unul din străjeri reveni cu câțiva saci de cânepă, din care Întocmiră un giulgiu improvizat, În care poetul porunci să fie Învelit omul, având grijă ca, În timpul operațiunii, chipul să Îi rămână ascuns. Abia când cadavrul fu strâns legat cu niște frânghii, se simți mai liniștit. Măcar pentru câteva ceasuri, vestea morții lui Brandan avea să rămână secretă. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Orașul dumitale m-a primit atunci când am fugit din patrie, de persecuțiile Împotriva valdezilor. Consideră munca pe care am depus-o ca pe un dar. În prag, Dante Își Îndreptă privirea spre tânărul sclav. - Ajută-mă să duc lada, Îi porunci sec, după ce Îi ceruse mecanicului Îngăduința cu un semn din cap. Îi venise deodată În minte o posibilă ascunzătoare. Își stăpâni cu greu zâmbetul ironic care Îi Încolțise pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușor din cap În semn de Încuviințare. - Oamenii mei au dibuit un șef al ghibelinilor ascuns la Florența. Dar se pare că autoritatea Comunei nu se grăbește atât de tare să Îi reteze posibilitățile de a face rău. Mi se poruncește să aștept, când cu o scurtă cercetare aș putea să Îi descopăr ascunzătoarea. Sfătuiți-mă cum să fac. - Dante Alighieri, șuieră cardinalul, mijindu-și ochii până când și-i transformă În două fante. Iarăși el. Căpetenia Încuviință. - Iubirea pe care papa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l dumneata, oferindu-i informații despre ceilalți capi ai acestei Încâlceli. Cine știe dacă nu cumva va izbuti să o descâlcească. Noffo se Înclină și Îi făcu semn lui bargello să Îl urmeze. - Ascultă bine ceea ce are să-ți spună, mai porunci cardinalul, În timp ce șeful gărzilor se Îndepărta retrăgându-se cu spatele. După ora stingerii „De ce atâta interes pentru statuia lui Ianus?” La hanul Îngerului, camerele păreau pustii. Dante Îi ceru lui Manetto știri despre francez. De-a lungul Întregii după-amiezi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi porunci Dante, Împingându-l spre portal. Dar mai Întâi ajută-mă să recuperez ceva de preț. - Bani? gâfâi Cecco, reînsuflețit deodată. Comoara? Atunci, știi că există? exclamă. - Poate mai mult de atât. Cheia unei Împărății. Celălalt Îl fixă dezorientat. Exista Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Decem continens tractatus astronomiae. Marea lucrare a lui Guido Bonatti. Cea mai Însemnată carte de astrologie din epoca modernă. Iar Bonatti fusese astrologul lui Frederic. Încă o fantomă a trecutului care se Întorcea, ca și când, din Împărăția morților, Împăratul ar fi poruncit să se adune curtea, pentru ultima oară, În cetatea aceea a Florenței, care se sustrăsese mereu deplinei sale autorități. Instinctiv, atingerea mâinilor sale se făcu mai delicată. Răsfoi primele pagini cu admirație. Așadar, Arrigo era și el Îndeajuns de deprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-adevăr cât erau de mari. În car nu era loc. Cu iuțeală, sub privirile celor doi monahi care asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul cupolei de deasupra sa. De o perfecțiune inutilă, ca Întotdeauna când faptele oamenilor vor să maimuțărească Natura, adăugă sarcastic. Dante ajunsese În fața lui. Le porunci, printr-un semn, celor doi călugări să stea locului. Carul se opri lângă sarcofag. Astrologul ridică o margine a perdelei, scrutând cu luare-aminte. Privirea sa zăbovi pe chipul senin al lui Arrigo, apoi pe lada de la picioarele lui. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]