777 matches
-
jachetă care nu să facă față nici măcar unui strănut, darămite vântului puternic de afară. — Domnule Lumley? Bărbatul se răsuci spre el. — De ce nu-l mai caută? Avea fața palidă și aspră, iar barba crescută Îi dădea un aspect și mai posomorât. — E Încă acolo! De ce nu-l mai caută? Logan Îl pofti Într-una din micile Încăperi de la recepție. Bărbatul tremura, ud leoarcă. — De ce nu-l mai caută? — L-au căutat toată ziua, domnule Lumley. Acum e prea Întuneric să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
printre stîlpii de telefon, Împrăștiind cutiile de Craven A lăsate de cerșetorii dispăruți. De-abia mai răsufla cînd ajunse la casa familiei Raymond de la capătul german al Columbia Road. Trecu pe lîngă Opelurile și Mercedesurile parcate - În mod ciudat, mașini posomorîte care Îi dădeau o imagine poate prea clară a felului cum arăta Europa - și se opri În fașa ușii principale. Un sul japonez era prins de tăbliile ușii de stejar. Ușa se deschise și apărură două servitoare chinezoaice, trăgînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
gros de frunze căzute făcea ca aleea să fie înșelătoare sub cauciucurile mele. Când am ajuns pe autostradă, am aruncat o privire spre vitezometru. Mergeam cu 25 de kilometri peste viteza admisă. Nu am încetinit. Am lăsat în urmă mlaștinile posomorâte și rezervoarele greoaie de ulei din New Jersey, am traversat podul Goethals și am continuat să merg spre est. Nu mai fusesem acolo de ani de zile, dar încă mai știam drumul. Pe vremea aceea, când treceam pe lângă clădire, iuțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care se vorbește în proces? Cauza tuturor necazurilor? Am dat din cap. Știți personajul dentistului? —Dussel, am spus, deși era un gest crud. —Dussel nu era numele lui. Copilul acela a inventat. Clătină din cap. Buclele îi tremurară sub pălăria posomorâtă. — Acesta e un alt lucru pe care nu îl pot ierta. O tânără îi spune unui bărbat prost, și asta nu înseamnă nimic. O carte îi spune unui bărbat prost, și este etichetat pentru toți care o citesc. O copilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Deci nu vom primi 250.000 de lire până la urmă. Asta înseamnă că am dat de necaz. Ne-am așezat în autobuz, lăsând cu grijă un mic spațiu între noi. Déja vu, am spus eu. —Ce anume? a întrebat Mark posomorât. —Toate astea. Am pierdut o grămadă de bani cu afacerea pe care tu contai. Un viitor financiar nesigur. Riscuri mari. Dar e o diferență de data asta. Mark m-a privit cu speranță. —Care este? —De data asta nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și crescută în grădinăriile mele”. - „Eu trec pe la bucătărie, ca să-i dau gustul”, țâșnește Gloria printre dinți, în legitimă apărare. Așezați la masă, sunt pornit pe ceartă. Borșul mi se pare acru și trezit. „E acru și trezit”, zice Gloria, posomorâtă, la un gând cu mine, și vorbim apoi, nepăsători, de alte lucruri, cu toate că îmi simt creierii apăsați de borșul care-mi strânge inima. Gloria ronțăie un pesmete și discută iarăși despre borș. Zice că s-a săturat de el până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
imediată, dragul meu Compton? Întrebă el. — Piesa e prea lungă, Îi răspunse directorul. — Prea lungă? exclamă Henry sincer mirat. Asta nu mi-ai spus când ne-am văzut În mai. — Ai mai adăugat o mulțime de-atunci Încoace, zise Compton posomorât, continuându-și drumul cu pași mari. — Poate, ici și colo... Mult mai mult decât atât. Ți-am spus că spectacolul trebuie să dureze două ore și trei sferturi, inclusiv antractele, urmă Compton, scoțându-și ceasul din buzunarul de sub reverul paltonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
repare nedreptatea - să ia trupa de ceafă și să Îi arate cum se fac lucrurile -, numai pentru a constata că ceilalți i-o luaseră Înainte. La sosirea lui James, actorii erau deja adunați pe scenă, Într-un semicerc tăcut și posomorât, cu textul În mâini. Până și Ada Rehan Îi adresă doar un zâmbet scurt și șters, În timp ce Daly făcea prezentările de formă, numindu-i pe actori unul câte unul. Arăta palidă și trasă la față. Apoi, tocmai când Henry Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lui Fenimore pe cine știe ce alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de elocvent În ultimele pagini ale jurnalului? Căzură deci de acord și, Într-o seară (posomorâtă și cețoasă, nu amurgul splendid, auriu, ca dintr-un tablou de Turner, la care sperase), Henry luă o gondolă plină cu vârf de haine până În mijlocul lagunei și, sub privirile nedumerite și oarecum scandalizate ale lui Tito, credinciosul gondolier al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Am aprins o havană din foi de mahorcă de la tânărul Bibiloni și, filosof, am bătut În retragere. Dar, În cușeta mea, surpriză mare: În ciuda orei Înaintate, Goliadkin era treaz. Am zâmbit: două zile de conviețuire feroviară fuseseră de-ajuns pentru ca posomorâtul israelit să imite somnambulismul omului de teatru și de club. Desigur, nu-și practica noua deprindere cu eleganță. Era hăbăuc și iritat. Fără să țină seama de faptul că moțăiam și căscam, mi-a Înșirat toate biografiei lui nesemnificative și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ar putea ca acești extratereștri nici să nu fie umani. Da, e posibil. Ar putea fi niște insecte gigantice. Insectele astea pot suporta o doză mare de radiații. — Da. — Probabil că nici nu le putem atinge, spuse cu un aer posomorât omul Pentagonului, după care se Învioră: Dar mă Îndoiesc că ar rezista la o lovitură directă primită de la un dispozitiv nuclear cu o putere de ordinul megatonelor, ce zici? — Nu, nu cred că ar rezista. — l-ar vaporiza. — Firește. — Legile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
recunosc că mă mai îngrijora și faptul că nu știam ale cui încălțări o să le poarte Anna dacă ale ei ar fi fost aruncate la coș. Mă temeam pentru pantofii mei. Trebuie să mă mai gândesc, m-a amenințat mama posomorâtă. Și-acum ce faci? Adaug uleiul de măsline, i-am răspuns. —De ce ai cumpărat ulei? a vrut ea să știe, gândindu-se evident că are niște fiice absolut idioate. Avem o sticlă de ulei pentru cartofii prăjiți. Ai fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
apăreau iar și iar, decât să mai încep cu mama o discuție în care să-mi reproșeze că educația mea universitară îmi băgase în cap anumite idei peste statutul meu. Iar mama știa că era ceva în neregulă. —Arăți foarte posomorâtă, mi-a zis ea. Deși vorbele ei au fost: —Claire, arăți ca o salcie aplecată peste-o fântână.) — Și de ce dracu’ să nu arăt? mi-a sărit mie muștarul. —Iartă-mă, a spus mama. Dumnezeu știe că nu ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu greu saliva. Se pare că m-ai iubit mereu, am spus. Și se pare că singura problemă pe care ai avut-o cu mine a fost că ai trăit cu frica să nu cumva să te părăsesc. James tăcea posomorât. —Așa e, James? l-am chestionat tăioasă. N-ar trebui să-i dai atenție lui George, a zis el regăsindu-și aplombul într-o oarecare măsură. Știu asta, James, i-am replicat mieros. Tocmai de asta am sunat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
învăț tot cursul de antropologie, iar voi nu vreți să stați nici cinci minute cu mine, să vorbim și să mă ajutați să mă relaxez. — Dar Kate s-a încins prea tare, am spus. — Atunci duceți-vă, a zis ea posomorâtă. Duceți-vă! S-a uitat la Adam. Începem în zece minute, OK? —OK, a fost el de acord. Ce facem întâi? l-a întrebat ea. —Tu ce vrei să faci? i-a zis el. Răspuns corect. Era clar că Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de vals ca-n Mahler În urma dricului plîngînd În hohote și promițîndu-mi că nu mă vor mai pune niciodată să-nvăț chimie, algebră, botanică. Fizică. La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul. Sau coliva. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un samurai american blazat, inteligent, tandru, paroxistic și violent, metamorfozîndu-se odată cu trecerea anilor dintr-un actor cu explozie, Într-un actor cu giruetă, ce seamănă acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i dezvelesc globii oculari din tinerețe cam exoftalmici, cu posomorîtul Frankenstein. De altfel și mai mult ca sigur din subconștient, Brest introduce o secvență unde O’Donnell privește la televizor cum se strîmbă În penumbră adevăratul Frankenstein (evreu?). Ce seamănă la rîndul său cu Nașul pe care l-am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
crescuse și devenise plantă și acum țesătură deasă și nu-i mai putea scăpa. Pentru că orgoliul lui - mare, dar neajuns încă la a fi nemăsurat - nu primise loviturile ce l-ar fi putut însufleți ori știuse să le evite. Urmărea posomorât, tăcut și palid încercarea oricui de a-i oferi ceva ce nu și-ar fi găsit contraponderea într-un act de-al său, de parcă s-ar fi temut să nu fie prins în laț. Toate astea nu existau însă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nemiloase, iar când arsița devenea de nesuportat, frunzele ei viguroase și mari îi ofereau umbra protectoare. Când seceta devenea amenințătoare, floarea galbenă dădea frâu lacrimilor și-l uda să-i potolească setea până la ploaia următoare. Câteodată, trandafirașul devenea trist și posomorât. Atunci floarea galbenă deschidea ușa veseliei și nu se oprea până când îl făcea să izbucnească în hohote. Era o plăcere să-i vadă chipul cuprins de bucurie și să se desfăteze în cascada râsului cristalin. Ca într-o vrajă, petalele
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
sticle de vin și pahare de hîrtie, printre care plutea și o frapieră goală. Hennessy parcă sub un umbrar de eucalipți cărora focul le transformase ramurile din partea de sus În mături de nuiele Înnegrite. Un spaniol tînăr cu o figură posomorîtă urcă treptele dinspre piscină, uitîndu-se la distrugerile din jur de parcă le vedea pentru prima dată. L-am așteptat să se apropie de noi, dar a rămas la zece metri distanță, fixîndu-mă cu o privire lipsită de expresie. — Miguel, șoferul familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
scufundase goeleta. Pe iahturile și șalupele din jur, de obicei atît de liniștite, era activitate intensă. CÎțiva proprietari Își testau velatura și motoarele, În timp ce nevestele lor aeriseau cabinele și lustruiau alămurile. Numai Andersson ședea liniștit În atelier, cu același aer posomorît dintotdeauna, fumînd o țigară pe care și-o răsucise singur și privind lung la pînzele care se tot ridicau În port. L-am lăsat să stea de veghe și-am condus mai departe, traversînd piața către club. O altă mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
eu... nu prea aș ști să-ți răspund. Uite, tot vorbind, am ajuns la școală. Nu ești prea încântat, te simt. Nici nu mă mir! Cum ar pu tea să se armonizeze mintea ta liberă, de artist, cu această clădire posomorâtă, cu gratii la ferestre, ca niște zăbrele de închisoare? Dar asta-i școala mea. Mult beton, puțină culoare. Aici îmi pe trec eu jumătate din viață. în uniforma asta searbădă, cu bentița pe cap. Halal moacă de scriitoare, ce să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dintotdeauna lui Bobo ostilă și cu totul nepotrivită temperamentului său. Ferestrele - înguste și ele - care dădeau spre zidurile cenușii ale unui alt bloc îi tăiau pur și simplu respirația, îi dădeau o senzație insuportabilă de sufocare. Iar aerul închis și posomorât din cameră colcăia de o autosufici ență înțepenită și promiscuă, cu un inconfundabil iz de mediocritate. E însă mediocritatea mai prejos sau mai presus decât ratarea? Bobo își punea foarte des această întrebare. El, cu siguranță, se considera iremediabil ratat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un pulover mai gros și ieși din nou din casă, pornind spre mare. Nu se mai auzea vuietul surd al valurilor. în schimb, se au zea un huruit venit parcă din străfunduri. Dinspre larg se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit, însă ceva îl reținea acolo, nemișcat. Huruitul de furtună se întețea. Un val
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și să aștepte, ca pe o izbăvire, plecarea din casa familiei Martin. Desprinderea de sine. O va face după-amiază. De ani de zile, în fiecare vineri după-amiază, Clara își vizita tatăl, de la 3 la 5. 6. Era o după-amiază destul de posomorâtă. Clara luă un taxi până la tatăl ei. Cu toate că îl vizita săptămânal, cartierul în care locuia domnul Martin i se părea în continuare străin și rece. Iar apartamentul de acolo i se păruse dintotdeauna o locuință banală, impersonală ca într-un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]