1,360 matches
-
acum, să construim un limbaj perfect din punct de vedere logic, ci în sensul că întreaga funcție a limbajului este de a avea semnificație și că el îndeplinește această funcție doar în măsura în care se apropie de limbajul ideal pe care îl postulăm.“19 Pentru cititorul calificat, care studiază cu atenție Tractatus ul, va fi însă clar că nu acesta este punctul de vedere al autorului. A confrunta limbajul nostru comun cu normele unui limbaj perfect din punct de vedere logic este tot
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o logică particulară, a cărei funcționare amintește pe undeva de logica terțului inclus a lui Ștefan Lupașcu. Sau, și mai bine, de logica terțului tainic inclus a lui Basarab Nicolescu. Evident, cu o observație: prezența-absență, cea care asigură relația secretă postulată de adeptul transdisciplinarității în act și în limbaj, așadar însuși terțul tainic inclus (dacă prin primii doi factori avuți în vedere înțelegem instanța producătoare și cea receptoare de sens) este moartea. Sigur că încă din titlu este clar că tema
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pentru soarta Poeziei, ca o piatră tombală; "Cancerul ereditar al cuvântului/ care mă locuiește" ș.a. În special Încercare asupra cuvântului și Cântecul de noapte al brizei, primul dedicat memoriei lui M.U. (Mihai Ursachi), celălalt memoriei lui V.M. (Virgil Mazilescu), postulează o personală și cât se poate de profundă criză a limbajului, resimțit până în cea mai secretă fibră a cărnii textuale de un poet care se autodeclamă "un rău demiurg/ purtător al unui trup fără lanțuri/ voce cristalină și sceptică/ dans
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
impresie de superbă gratuitate pe care o lasă, la o primă vedere, discursurile sale îndrăgostite (și, în general, avalanșa de gesturi demodate pe care le practică), ea este totuși contrazisă de textul testimonial în care, pe de o parte, detectivul postulează un cod atitudinal menit să proiecteze ființa în profunzimi nebănuite; pe de altă parte, la un alt nivel al discursului, cititorului i se sugerează dacă nu un cod hermeneutic in nuce, măcar o pistă de lectură axată pe inocența sinonimă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau jocuri de limbaj și cu atât mai mult raportarea directă a lui Ioanid Romanescu la receptorul direct al textului. În mare parte din poemele incluse în primele sale cărți, se articulează adesea o estetică a superiorității (auctoriale) și se postulează un cod (hermeneutic) al dialogismului, doar uneori contras abil în soliloc. După cum am văzut, creatorul universului poetic deschis de Singurătatea în doi pare a-și exprima tranșant conștiința superiorității sale vădite, demonstrându-și-o uneori într-o manieră agresivă. La fel de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de sarea și solzii singurătății/ și mâinile îmi sunt ca de amfibie// sub limpedele cer/ mă aflu tot cuprins de apa/ în care munți golași// încremeniți în valuri// se revarsă" (***). Încă de la început, imaginarul poetic al lui Cassian Maria Spiridon postulează primatul rupturii din sine prin și întru poezie. Iată, în continuare, câteva fragmente ilustrative dintr-un poem din primul volum de autor, Pornind de la zero (Editura Junimea, Iași, 1985), poem intitulat Glăsuirea bufonului, simultan istorie a orbecăirii (a trecerii halucinate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ascuns dincolo de aparente. Parisul este un teatrum mundi, scena și scenograf al lumii moderne, unde se joacă multiple reprezentări. El etalează în spectacol evenimente, monumente, persoane și obiecte. Parisul este un oraș cosmopolit în permanență mișcare, "en permanente exposition", după cum postulează Philippe Hamon în studiul fundamental Expositions. Littérature et architecture au XIXe siècle (1989), unde obiectele și subiectele la care restul lumii își racordează scară de valori se expun și se autoexpun. Capitala unei civilizații mondiale sub semnul modernității, Parisul inventează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
integratoare cuprinse în textul filosofului german. Urmând principiul continuității, Eminescu spune: "toate sunt o ecuațiune. Orice moment în viața universului e ecuațiunea momentului următor. Orice moment prezent e ecuațiunea momentului trecut" (["Toate sunt o ecuațiune..."] Eminescu: 2011, X, 358). Leibniz postula: "orice stare prezentă a unei substanțe simple este, în chip natural, o urmare a stării sale precedente, așa încât prezentul ei cuprinde în sine viitorul"12. Eminescu și Novalis Eminescianul "întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște" poate fi înțeles și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca einsteinian. Relativitatea spațiului, deși la început este postulată de narator în mod nediscriminatoriu față de cea temporală, în fapt, apare ca o consecință a celei din urmă. Protagonistul se mută dintr-o epocă în alta decorul se schimbă și el. Cu atât mai mult, când trece dintr-o dimensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
blocul temporal. Sintagma fizicii recente se dovedește relevantă atât pentru conceptul din teoria textului, cât și pentru comprehensiunea viziunii eminesciene asupra timpului. De fapt, pe ultima o sintetizează. Ioana Em. Petrescu preia teoria celor trei etape ale cosmologiei 61, care postulează sistemul cu trei modele cosmologice, numite platonician, kantian și einsteinian, pentru a le confrunta cu etapele devenirii viziunii poetice eminesciene. Primul este modelul cosmologic pitagoreic, cristalizat de Platon, îmbogățit cu elemente gnostice sau creștine, care a rezistat până în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se vrea, cu adevărat ființă morală, atunci el nu poate abdica de la asumarea responsabilității. Libertate și responsabilitate. Max Scheler critica concepția populară care vedea În constiința morală „vocea lui Dumnezeu”. Pentru el, și această concepție dar și cea care postulează exigența „libertății de conștiință”, introduce un principiu de haos. În locul libertății de conștiință, Scheler cerea supunerea față de autoritate, ca unic mijloc de a experimenta evidența principiilor morale: autoritatea morală se fundamentează pe evidența etică universală. Există Însă o asemenea evidență
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
dar sigur și fără a lăsa loc de contestare, de polemică ori interogare, însuși rolul cărții ce consacră datoria preoților, dar și rolul arhiereului lumesc: să învețe, să îndrepte, să întărească, să corecteze (să dezvețe, să dezrădăcineze). La acest nivel, postulează mitropolitul, lucrurile nu sunt interpretabile, și nici nu există libertăți sau potențiale compromisuri: "De care lucru și poruncă ca aciasta dăm: Ca cealea ce să vor vedea într-însele a fi dreapte și adevărate, să să ție cu toată paza
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
prin care omul modern se autoconvinge că el vede mai bine celelalte lumi decît membrii lor (indienii Navajo, de exemplu), că viziunea sa asupra lumii este mai inteligentă. Mai există o concepție asupra lumii. Perspectiva pe care noi o propunem postulează că lumea nu este o realitate (fapte, constrîngeri exterioare), lumea este creată de viziunea asupra lumii. Lumea este viziune a lumii, o lume este o viziune a lumii. Limbajul creează realitatea. Spre exemplu, numindu-i indieni pe locuitorii ținuturilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să meargă pînă la capăt. El nu vede nici o "realitate economică" în societățile "primitive"; recunoaște că economia nu e o problemă într-o astfel de lume, dar totul se petrece ca și cum el n-ar fi putut să nu găsească ceea ce postulează. Dacă în primele societăți nu există "realitate economică", proiectul lui se prăbușește: ca antropologia economică să fie posibilă, trebuie ca "realitatea economică" să fie o universală. "Realitatea eco-nomică" pe care cercetătorul o vede totuși în cadrul societăților "primitive" nu e creată
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
s-ar opri de la sine precum o mașină fără benzină. Justificînd și stimulînd insatisfacția materială generală, partidele politice și sindicatele nu lucrează, oare, în folosul întreprinderii, nu legitimează mersul acestei lumi? François Quesnay (am văzut, unul din inventatorii "realității economice") postulează că omul este o "ființă de nevoi". Noțiunea de economie o presupune pe cea de nevoi. Ideea de nevoi este atît de evidentă pentru noi, o percepem drept o realitate umană atît de naturală, încît ne este extrem de greu, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
rasială sau religioasă, lumi nimicite de războaie sau de catastrofe ecologice. Cu toate acestea, n-am fi capabili să ne imaginăm o lume cu totul diferită de cea actuală și care să fie mai bună109." Nu trebuie să uităm că postulînd același tip de imposibil în confruntarea lor (este imposibil ca fundamentul lumii să nu fie "realitatea economică"), doctrina liberală și cea marxistă presupun amîndouă același tip de lume: o lume economică. "Ar trebui să ne dorim o societate în care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o lume (de exemplu, e posibil ca soarele mîine să nu răsară, este imposibil să fim vreodată satisfăcuți material) răspund unei necesități specifice? Ce sens au poveștile care constituie o lume? Care e răspunsul cel mai potrivit? Teoria asupra posibilelor-imposibilelor postulează că lumile sunt contingente. Lumea modernă n-are nici un sens, ar fi putut, la fel de bine, să nu existe. Ce relație există între lumile care apar pe pămînt? Lumea modernă continuă să gîndească în termeni de evoluție și progres. Oamenii moderni
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de față, înseamnă a respinge ideea liniștitoare de progres (idee care presupune comparații, deci un sistem de referință comun). Pentru a repinge actuala teorie a lumii este suficient să o consideri relativistă, deci nocivă din punct de vedere moral. A postula incomensurabilitatea lumilor înseamnă însă a susține că toate lumile sunt echivalente, că totul este moral, totul este permis? Această atitudine este, din punct de vedere uman, imposibilă: presupunînd că este imposibil ca o ființă umană să nu aibă imposibile, teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cercetătorul ar putea-o identifica și explora. "Sunt convins..." Avem dreptul, nu-i așa, să venim cu o altă convingere de cercetător. Putem, precum Lévi-Strauss, să studiem lumile construite de oameni pentru a demonstra că libertatea lor este limitată. Putem postula că facultatea omului de a crea lumi este finită și infinită. Finită pentru că omul este un animal dotat cu un aparat neurofiziologic avînd caracteristici și limite proprii. Poate însă spiritul uman să deducă, în întregime, toate lumile posibile? Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vedere esențialul. Oricare ar fi demersul său, explicativ, cognitiv sau hermeneutic, expertul în uman urmărește să cunoască realitatea pentru a reduce incertitudinea din jurul comportamentelor umane în chestiune. După cum explică Pierre Bourdieu, sociologia nu presupune că oamenii sunt agenți raționali. Ea postulează însă că ei nu acționează la întîmplare. În calitate de știință, sociologia trebuie să găsească rațiunea comportamentelor lor: "Sociologia postulează că, în felul cum acționează agenții, există o rațiune (în sensul în care vorbim de rațiunea unei serii) de definit; ceea ce permite
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pentru a reduce incertitudinea din jurul comportamentelor umane în chestiune. După cum explică Pierre Bourdieu, sociologia nu presupune că oamenii sunt agenți raționali. Ea postulează însă că ei nu acționează la întîmplare. În calitate de știință, sociologia trebuie să găsească rațiunea comportamentelor lor: "Sociologia postulează că, în felul cum acționează agenții, există o rațiune (în sensul în care vorbim de rațiunea unei serii) de definit; ceea ce permite să justifice, să transforme o serie de comportamente aparent incoerente, arbitrare, într-o serie coerentă, ceva ce putem
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
simplă și plină de forță. Pentru că el ia drept arheu (origine, principiu generator și explicativ a tot ce există) nu Apa, precum maestrul său, ci Infinitul/ Ilimitatul (apeiron), Thales afirmă pluralitatea infinită a lumilor care coexistă și se succed. El postulează că lumea noastră este una dintre nenumăratele lumi posibile. Iată cum comentează Marcel Conche 138 teza filosofului din Milet: "Din moment ce la originea lucrurilor se află apeiron, de ce această lume și nu o alta? de ce aici și nu în altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
opune "necesitarismului" stoicilor, moștenitori direcți ai filosofilor megarici. Afirmînd că ceea ce "este" e necesar, că realitatea e necesitate, trebuie să știi, în opinia lor, să-ți accepți destinul. Un loc aparte îl ocupă, între stoici, Crisip (280-cca 200 î.Hr.), care postulează existența posibilului: "Tu, [Crisip] spui: "Evenimente care nu vor avea loc sunt posibile; de exemplu, e posibil ca această piatră prețioasă să fie spartă, chiar dacă nu trebuie să fie niciodată."143." Respingînd "necesitarismul" filosofiei stoicilor, Crisip refuză "argumentul leneș" pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vorba de o realitate transcendentală. A crede în existența lui Dumnezeu sau a lumii Ideilor precum Platon înseamnă a fi la fel de realist ca și cei care cred în sticla așezată pe masă în fața lor: în toate cele trei cazuri se postulează existența a ceva exterior, independent, care se impune oamenilor. M1 este modul realist de a fi în lume. Folosit cu sensuri diferite, chiar opuse, termenul realism pune probleme. Pentru a rezuma, numim realism modul de a fi în lume care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
că trebuie să fii puțin deranjat, dacă nu de-a dreptul nebun, ca să nu recunoști existența unei realități (a unei constrîngeri exterioare), care se impune oamenilor, reducîndu-le libertatea. Eu sunt, noi suntem lumea. Modul M2 de a fi în lume postulează identitatea între "eu" și lume, între "noi" și lume. Lumea nu este ceva exterior, este viziune a lumii. Lumea noastră este viziunea noastră despre lume. Acesta este postulatul epistemologic care stă la baza teoriei posibilelor-imposibilelor. E un postulat pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]