2,203 matches
-
e vorba de asta, am spus jignită. S-a întâmplat altceva. Aproape că eram fericită că Luke mă căptușise așa de bine. Povestea asta avea să-i scoată lui Chris neobrăzarea pe nas. Cum își permitea? Uleiul în care se prăjesc cartofii! Drama mea era o treabă serioasă. —A venit vreun chestionar? m-a întrebat ridicând din sprâncene. Intrând imediat în defensivă, am dat capul pe spate. —De unde știi? De obicei, primul ajunge la două zile după internare, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
erau alte persoane care să-și facă unghiile de la picioare înăuntru. Propriul meu pat. O pătură ca lumea. Care nu mirosea dubios! Și nici nu-mă dădea mâncărimi! Și nici nu mai urma să fiu trezită în toiul nopții ca să prăjesc șaptezeci de ouă. Dacă voiam, puteam să stau toată ziua în pat. Și voiam. Am intrat și am ieșit din baie în pas sprințar. Din baia pe care nu trebuia s-o mai împart decât cu patru persoane! Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de oră. —Adios amigos, ne-a salutat ea. Suntem obligați să spunem chestia asta, a adăugat cu un rictus. Pentru autenticitate. Așa, a spus ea rapid. Ce vreți? Meniul era compus din obișnuitele produse Tex-Mex. Peste tot dădeai de fasole prăjită de mai multe ori. — Ce ne recomanzi? a întrebat-o Chris înseninat. —Sincer, vă recomand să vă duceți în altă parte. Nouă ni se dă și de mâncare și vă jur c-ar trebui să vă plătească ei pe voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-vă în altă parte. Peste drum e un restaurant Cal-Ital foarte drăguț. Mergeți acolo! Mă ridicasem pe jumătate în picioare, dar Chris a râs și-a zis: — A, nu, dacă tot suntem aici, o să rămânem! Așa că, ofticată, am comandat fasole prăjită de mai multe ori cu garnitură de fasole prăjită de mai multe ori. — Și încă o porție de fasole prăjită? a propus Helen cu pixul pregătit. —Ei, hai, am zis posomorâtă. Cât de rău poate să fie? —OK, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Cal-Ital foarte drăguț. Mergeți acolo! Mă ridicasem pe jumătate în picioare, dar Chris a râs și-a zis: — A, nu, dacă tot suntem aici, o să rămânem! Așa că, ofticată, am comandat fasole prăjită de mai multe ori cu garnitură de fasole prăjită de mai multe ori. — Și încă o porție de fasole prăjită? a propus Helen cu pixul pregătit. —Ei, hai, am zis posomorâtă. Cât de rău poate să fie? —OK, a spus Helen îndepărtându-se. Muchos gracias, amigos, a adăugat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că stigmatul imaginii de om nebun de legat se uzase în ultimii cinci ani, de când locuiam eu în New York. Am ieșit în aer liber - ei, liber, dar împănat de noxe și de miasmele unui cărucior ambulant unde vânzătorul începuse să prăjească un fel de carne condimentată (niciodată nu mă apropii destul ca să aflu detaliile exacte). — Claire... Claire? Am tresărit la auzul vocii unui bărbat care-mi striga numele. M-am uitat împrejur, dar n-am reușit să descopăr nici un chip familiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Olaru întâlnește un fost coleg de școală. O seară care părea a fi de vară, în fața unui chioșc ce părea real, pe care scria, de necrezut, Plăcintărie, unde se vindeau, firește, înlocuitori. Bizare tartine: două felii de cauciuc numite pâine, prăjite la un simulator, între care flutura, ca o subțire limbăroșie de pisică, o foiță lucioasă lunecoasă de înlocuitor. Fostul coleg de liceu Ștefan Olaru esteînlocuit astăzi de un domn sever, înalt, atemporal. Teabordează prompt și te copleșește relaxat, cu verdictele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe mobil, cu cereri. Cele mai obișnuite: „Poți să îmi iei și mie un pachet de țigări, o sticlă mare de vin și o revistă OK! în drum spre mine? Chinezească? OK, grozav. Comandă-mi legume cu curry și orez prăjit cu ou. Și câteva pachețele de primăvară“. După o vreme nu mă mai deranjez să mă machiez sau să mă aranjez, pur și simplu deschid ușa în pijamale, îi aduc aminte sus-numitului iubit să nu se împiedice de pisică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aveai nici cel mai mic motiv de Îngrijorare. Clatină din cap. Ești nebună. — Tu zici la fel, că sunt nebună ? spun, Întorcându-mă către Lissy, care stă pe fotoliul balansoar cu genunchii la piept și mănâncă o felie de pâine prăjită cu stafide. Fii sinceră. — Ăă... nu, spune Lissy pe un ton total neconvingător. Sigur că nu ! — Ba da, și tu crezi la fel ! Eu nu vreau să zic decât că... făceați un cuplu de invidiat ! — Știu. Știu că, la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
avem Încredere una În cealaltă. N-ar trebui să avem secrete una față de cealaltă. Vreau să spun, pentru numele lui Dumnezeu, ne cunoaștem de peste douăzeci de ani ! — Și, dacă tot ne spunem totul de acum Înainte... Lissy mușcă din pâinea prăjită cu stafide și mă privește lung. Faptul că i-ai dat papucii lui Connor are vreo legătură cu tipul ăla ? Cel din avion ? Simt o Împunsătură minusculă În inimă, pe care o ignor luând o Înghițitură de cafea. A avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
devin și mai roz. — Dacă-ți spun ! — Ba nu ! Lissy, pe bune acum, ce făceați ? — Făceam sex, OK ? spune Lissy agitată. E noul meu prieten și... asta făceam ! Acum lasă-mă În pace. Se ridică fâstâcită, Împrăștiind firimituri de pâine prăjită peste tot și iese din cameră, Împiedicându-se ușor de preș. Mă uit În urma ei, siderată. De ce minte ? Oare ce naiba făcea acolo ? Pentru numele lui Dumnezeu, ce poate fi mai jenant ca sexul ? Sunt atât de intrigată că aproape mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
în doi fusese mai mult o desfătare vizuală decât gustativă; în fața mea, pe colțar, ședea Zina îmbrăcată sumar doar în maieul lăbărțat, agitându-și succesiv pe stinghia taburetului picioarele goale. Nu că m-ar fi făcut ea să elimin pâinea prăjită de pe lista alimentelor respingătoare (alături de căcat, pe care nu l-am gustat încă), vreau doar să spun că în dimineața aceea, mâncând fără să simt gusturi vulgare, a mers. Brusc mi se pare că am descoperit explicația lipsei mele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
străduța luminată de un șir de vitrine cu mâncare. Supă de tofu, varză dulce și murată, castane, supă din sânge de rață cu tăieței de orez. Își amintește limpede că la colț de stradă un băiat vindea nuci de gingko. Prăjește nucile într-o tigaie cu fundul rotund, deasupra unei mici plite portabile. Flacăra i se reflectă pe piept. Ai zice că băiatul ține un mănunchi de lumină. * Așa încep. Doar cu o plimbare, mai întâi. El vine să o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mușcăm și să ne mâncăm carnea unul altuia pentru ca dumneavoastră să vă exercitați yang-ul ideal. Îmi permiteți să spun că sunteți nebun să nu oferiți minții noastre nici o plăcere de a se întreba și de a trece prin experiențe?... Tovarășe, prăjiți la foc repede o mâncare ce ar trebuie să stea de azi pe mâine la făcut. Nu sunteți deloc original - îl copiați pe Hitler! Dacă asta va trezi națiunea, voi îndura rușinea! Mao își pițigăie vocea ca un personaj de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
25 august. Kuai Da-fu conduce cinci mii de Gărzi Roșii să împrăștie fluturași pentru apropiatul eveniment denumit „Procesul soților Liu”. Kuai Da-fu mărșăluiește prin Piața Tiananmen și strigă în portavoce: Dați-i jos, zdrobiți-i, fierbeți-i și prăjiți-i pe Liu Shao-qi și acolitul său, Deng Xiaoping! Stau în camera verde de la Stadionul Muncitoresc din Beijing. E opt dimineața. Stadionul e înțesat de patruzeci de mii de Gărzi Roșii, studenți, muncitori, țărani și soldați. Am venit pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui Lin. Doctorul lui l-a rugat insistent să stea în pat. Însă știm cu toții că se dă peste cap când aude chemarea tovarășului președinte. Respiră pentru dumneavoastră, tovarășe președinte. Ce amabil, ce amabil. Mao pune două coaste de porc prăjite pe farfuria lui Lin și apoi își umple paharul cu vin. Ye Qiun, trebuie să ai mare grijă de bărbatul tău. Este singurul pe care-l avem - trebuie să conducă afacerea după ce mor eu. Premierul Zhou pare să nu aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fier oțelit; apoi scule din lemn; din piele; din os... Care de care mai cu fantezie lucrată (vorbesc, În continuare, de unelte), mai frumoasă, mai... ciudată - și, uneori, chiar utilă... Bătrânul nu ascundea că uneltele lui erau mai degrabă de „prăjit” (adică de privit) decât de folosit. Și ce desfătare! Și ce „arătare” (demonstrație, demonstrare)! - Uite, băi’țălu moș’lui, zicea el, luând În mână de pildă, un cui de lemn de corn ceva mai lustruit. Aista-i pintru dat borț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
în care se răsfrânge soarele. O maimuță. Oare cum va găti maimuța cea fascinantă? În ultima zi a lunii aprilie... Oare să o coacă în tandoor? Să o înăbușe și să o facă tocăniță? Să o umple sau să o prăjească? Să o ruleze în frunze de bananier, să o umple cu ouă de găină sau de rață? Să o amestece în linte? Să o pună într-o oală de pământ? Să o aromeze cu șofran? Să o parfumeze cu cuișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
atât de ușor, încât s-ar fi trezit și la căderea unui ac pe covor. Însă în fiecare sâmbătă dimineața lucrurile decurgeau la fel. Susan se trezea împreună cu Milly, amândouă se jucau vreo două ore, după care, pe la 9, Susan prăjea ceva pentru când Nick avea să coboare cu ochii cârpiți de somn, plângându-se cât e el de obosit. Dar Susan nu era foarte deranjată de chestia asta. Nick avea defectele lui, dar, în esență, era un om bun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
antilope, și asta îl făcu să-și dea seama cât de foame îi era. în zilele anterioare mâncase doar câțiva pumni de făină de mei și curmale, îngrijorat de înfruntarea cu Mubarrak, dar acum, gândul la o bucată de carne prăjindu-se încet la un foc de cărbuni făcu să-i chiorăie mațele. Se apropie încetișor de marginea grarei ducându-și cămila de frâu, având grijă ca vântul să nu-i ducă mirosul până la animalele ce pășteau iarba scurtă și rară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-le pe astea, îi zise. E mai comod. Apoi făcu un gest de refuz: — Păstrează-le. Avem multe la economat. Se așezase în fața lui și îl observa cum înfige pulpele antilopei în vergeaua vechii lui puști, pregătindu-se să le prăjească, încet, la foc mic. Cauți de lucru în sud? — Caut o caravană. — Nu e vremea caravanelor acum. Ultimele au trecut acum o lună. — A mea mă așteaptă, veni enigmatic răspunsul și, văzând că sergentul îl privea fix, fără să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
legendă era sau nu adevărată, așa se comporta lăcusta, însă tuaregii, mai șireți decât țăranii din Arabia, rezolvaseră problema foamei într-un fel mult mai practic, preferând să devoreze insectele, așa cum acestea le devorau recoltele, decât să execute un nevinovat. Prăjite pe cărbuni sau făcute făină, deveniseră unul din alimentele lor preferate, și sosirea lor cu milioanele, acoperind soarele la amiază, pentru ei nu reprezenta imaginea mizeriei, ci dimpotrivă, a prosperității și a belșugului timp de multe luni. Peste trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fapt era - construit pe o mare adâncă de rahat. Și aerul era dens. Calm și dens în noaptea caldă. Umed, sărat, calm și dens. Aer cu miros de pucioasă și plumb; de benzină arsă incomplet; de ulei care s-a prăjit de mii de ori. Rămase nemișcat, stând pe gânduri dacă să pătrundă în orașul adormit sau să se întoarcă și să-și caute și el adăpost pe una dintre acele bănci lungi, în așteptarea zorilor, dar un bărbat cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și cherchelite și cu sacoșele pline de provizii de la cantină, Roșioaro, Vasilico, Getuțo și câte-or mai fi fost. Ah, ce dor mi-a fost de tine, salamule și cu pâine. Ah, ce mult io te-am iubit, măi, cartofule prăjit... Cartofule și cu sare m-ai săpat de supărareeee... Le punea la adăpost ca pentru vremuri de război, dragă, totul pentru front... Acolo se duce papa noastră, fă, la concentrați, ca să facă Bulevardul Victoria Socialismului. Norocul nostru cu Mirela... Agoniseai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și te perpeleai și te încurajai, încurajându-l totodată și pe Velicu, Mirelo sunt fără de număr meteenele și neputințele, și suferințele care ne apasă. Unde am ajunge dac-am sta în loc de ele? În seara aia au sărbătorit spârcâiala lui Velicu prăjind niște fleici în tigaie. Mirela avea frigiderul plin de carne adusă de la cantină și avea puse bine pentru prietenele ei sau pentru cine s-o nimeri pe la ea și două sticle de vin Sarica Niculițel, și două sticle de lichior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]