711 matches
-
2 - 38 Str. Plt. Radu Gheorghe - nr. 7 - 13 Ale. Postăvarul - nr. 1 - 23 Ale. Postăvarul - nr. 2 - 4A; Ale. Postăvarul - nr. 6 - 24 Str. Postăvarul - nr. 1 - 15 Str. Postăvarul - nr. 17 - 23 Str. Postăvarul - nr. 2 - 26 Str. Prisaca Dornei - nr. 1 - 11; Str. Prisaca Dornei - nr. 10 - 16 Str. Prisaca Dornei - nr. 2 - 8 Str. Rampei Str. Rășinari Int. SALBEI Str. Sălcioarei Str. Sg. Petre Petre Ale. Sibiana Str. Sintești Str. Sold. Ghiță Șerban Str. Sold. Stelian N.
HOTĂRÂRE nr. 2 din 16 februarie 2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/239362_a_240691]
-
nr. 7 - 13 Ale. Postăvarul - nr. 1 - 23 Ale. Postăvarul - nr. 2 - 4A; Ale. Postăvarul - nr. 6 - 24 Str. Postăvarul - nr. 1 - 15 Str. Postăvarul - nr. 17 - 23 Str. Postăvarul - nr. 2 - 26 Str. Prisaca Dornei - nr. 1 - 11; Str. Prisaca Dornei - nr. 10 - 16 Str. Prisaca Dornei - nr. 2 - 8 Str. Rampei Str. Rășinari Int. SALBEI Str. Sălcioarei Str. Sg. Petre Petre Ale. Sibiana Str. Sintești Str. Sold. Ghiță Șerban Str. Sold. Stelian N. Mihale - nr. 1 - 1A Str. Sold
HOTĂRÂRE nr. 2 din 16 februarie 2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/239362_a_240691]
-
1 - 23 Ale. Postăvarul - nr. 2 - 4A; Ale. Postăvarul - nr. 6 - 24 Str. Postăvarul - nr. 1 - 15 Str. Postăvarul - nr. 17 - 23 Str. Postăvarul - nr. 2 - 26 Str. Prisaca Dornei - nr. 1 - 11; Str. Prisaca Dornei - nr. 10 - 16 Str. Prisaca Dornei - nr. 2 - 8 Str. Rampei Str. Rășinari Int. SALBEI Str. Sălcioarei Str. Sg. Petre Petre Ale. Sibiana Str. Sintești Str. Sold. Ghiță Șerban Str. Sold. Stelian N. Mihale - nr. 1 - 1A Str. Sold. Stelian N. Mihale - nr. 3 Str.
HOTĂRÂRE nr. 2 din 16 februarie 2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/239362_a_240691]
-
Articolul 1 Concesiunea minieră de exploatare a andezitului industrial și de construcții din perimetrul Huța Prisăci ÎI, județul Satu Mare, convenită prin Licență de concesiune nr. 1.389/2000, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și Societatea Comercială ROMANDEZIT - S.R.L., în calitate de concesionar, cu sediul în localitatea Certeze, strada Scânteia nr. 917, județul Satu Mare, încetează
DECIZIE nr. 17 din 1 iunie 2016 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a andezitului industrial şi de construcţii din perimetrul Huta Prisăci II, judeţul Satu Mare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/272394_a_273723]
-
în momentul invaziei triburilor migratoare. Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale la inceput in zona Oradei (a rămas localitatea Săcuieni), apoi treptat spre marginea de sus-est odată cu ocuparea Transilvaniei. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți
Târgu Mureș () [Corola-website/Science/296951_a_298280]
-
metri), Ginaș (950 metri), care alcătuiesc o primă treaptă, ca și valul ce se înalță în spatele lor, Dealul Lung (1073 metri), Cocoșu (1061 metri), Prislop (1169 metri) și apoi, în ultimul plan, Măgura Deii (1202 metri), Tomnatec (1302 metri), Runcul Prisăcii (1141 metri), au înălțimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar fragmentarea lor mare, lipsa de unitate și pantele dulci le fac mai puțin impunătoare. Pe fondul general al depresiunii care poate fi asemuită cu o luntre uriașă, la o analiză de
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
până în 1849, numai primul a fost român, boierul Vasile Balș. Dominația austriacă aduce pe aceste locuri și populație germană, "țipteri" din comitatul Zips, din care mulți se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta și Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei, în 1809 la Valea Stânei și la Dragoșa lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre „țipteri” s-au repatriat în Germania, exact înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. În dezvoltarea sa, Câmpulung Moldovenesc cunoaște mai multe faze
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
Moldovei. Ca urmare, în această perioadă apar în zonă numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. De asemenea, se începe exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc și se construiește o turnătorie la Prisaca Dornei. În anul 1907, la insistențele contelui Franz von Bellegarde (1833-1912), deputatul de Câmpulung în parlamentul austriac, împăratul Franz Joseph emite Decretul împărătesc austriac pentru întemeierea unui gimnaziu complet cu opt clase în orașul Câmpulung Moldovenesc. Primul director al gimnaziului
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
un restaurant. Imprejurimile satului sunt pitorești, Timișul ofera oportunități de pescuit și de baie în timpul verii, iar plimbările prin pădurea de pe dealuri, pe lângă Vălișor, sunt reconfortante. Fosta localitate Căvăran este centrul comunei Constantin Daicoviciu de care aparțin satele înconjurătoare: Zăgujeni, Prisaca, Mâtnicul Mare, Peștere și Maciova. Cea mai remarcabilă personalitate care s-a ridicat din sat, a fost, fără dubiu, academicianul Constantin Daicoviciu (1 martie 1898 - 27 mai 1973), profesor, istoric și arheolog, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pentru cinstirea
Constantin Daicoviciu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301078_a_302407]
-
la intrarea pe cele două ulițe lungi și pe două dintre cele scurte. Pe raza localității Mâtnicu Mare s-au descoperit vestigii arheologice din Epoca neolitică, Hallstatt și Epoca medievală, la aproximativ un kilometru sud-est de biserica din localitate spre Prisaca.(Sabin Adrian Luca-""Descoperiri din Banat"", Ed. Economică, Sibiu, 2005) Zona a fost populată de geto-daci, chiar și în timpul stăpânirii romane când se știe că populația autohtonă locuia la sate. Ținutul este dens populat, mai ales că Mâtnicu Mare este
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
face în mod frecvent donații acesteia. Descendenții ramurii principale a familiei de Mâtnic, respectiv IUGA de Vozestia, BOGDAN de Mâtnic și OPRIȘA de Maciova își dispută, conform documentelor, pe parcursul secolului al XV-lea, o serie de domenii feudale din jur: Prisaca, Maciova, Tincova, Ohaba Mâtnic, Var, Ciuta, Măru, Oloșag, Dragomirești. La 28 mai 1387, regele Sigismund de Luxemburg îi conferă lui Bogdan Românul ("Olahus"), fiul lui Ștefan de Mâtnic, și fiilor săi Ștefan, Dionisie, Ladislau, Nicolae și ladislau cel Tânăr cnezatul
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
au strămutat gospodăriile și tot avutul mai la nord cu 2 km de satul lor într-un loc mai prielnic și ferit, mai în inima codrului. Satul vechi părăsit de răzeși se numea Popești și era așezat la locul numit Prisaca. Numele și-l trage de la locul denumit “P’o cracă”. Așezarea satului mai în inima codrului și în vecinătatea mănăstirii Dobrovățului, a scutit răzășii mai târziu de jafurile și silniciile făptuite de beneficii fanarioți păstrându-și răzășiile și drepturile până în
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
Chiperești), cuprinzând urme de așezări din eneolitic (cultura pre-Cucuteni, faza III), eneoliticul final (cultura Horodiștea-Erbiceni), Latène-ul târziu, secolele al VIII-lea-al X-lea (Evul Mediu Timpuriu), și din secolul al XVII-lea; și așezarea de la „Cotul lui Bogdan” („La Prisacă”, la un cot al Prutului aflat la nord de satul Țuțora), așezare datând din secolele al XV-lea-al XVIII-lea (perioada medievală).
Comuna Țuțora, Iași () [Corola-website/Science/301317_a_302646]
-
Râmeț, raionul Aiud, astăzi județul Alba. Teritoriul satului se întinde pe interfluviul dintre valea Geoagiului și pârâul Valea Cetii ce se suprapune limitei teritoriale între comuna Stremț, Râmeț și Galda de Jos. Limita de nord o constituie creasta calcaroasă Vf. Prisăcii - Runcu, limita de sud este formată de o linie convențională ce urmează cursul pârâului Răchite și drumul de exploatare ce leagă pe culme satul de Geoagiu de sus. În cuprinsul teritoriului amintit, sunt răspândite gospodării, sălașe și locuințe abandonate dând
Fața Pietrii, Alba () [Corola-website/Science/300239_a_301568]
-
în vecinătate Calea Dacilor, pe sub Vârful Poarca Panorama satului și a împrejurimilor văzută de pe ,Calea Dumbrăvii” și zona ,Dealuri”. Laz - Căpâlna - Șugag - Tău - Oașa - cabana Tărtărău - Obârșia Lotrului Laz - Săsciori - Sebeș Laz - Loman - Cărări - Curmături - Dealul Tomnăticel - Dealul Păltinei - Curmătura Prisaca - Poiana Poarta Raiului - Iezerul Șurianului Laz - Deal - Marga - Jina - Poiana Sibiului - Rod - Tilișca - Galeș - Săliștea Sibiului
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
și a ,câmpurilor”(pământul arabil, situat in diferite părți ale localității). Toate acestea exprimă o anumită poziție, formă sau plasare teritorială. Dealurile se numesc: Dealul Glodului; Dealul Purcaretului; Turmătar; Priznel; Dealul Morii; Dealul Mare; Ciungi; Dealul Îngust; Dealul Viilor; La Prisaca; toate exprimă realități topo-geografice specifice graiului și diferitelor amplasamente teritoriale (Dealul Pietrii-calcaros; Turmătar- locul în care erau adunate vitele pentru adăpat și înnoptat; Dealul Viilor- acoperit cu vii aproape în totalitate). Legat de ultimul dintre ele, începând cu secolul al
Chelința, Maramureș () [Corola-website/Science/301572_a_302901]
-
Berești-Tazlău (în trecut, Berești) este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Berești-Tazlău (reședința), Boșoteni, Enăchești, Prisaca, Românești, Tescani și Turluianu. Comuna se află în depresiunea Tazlău-Cașin, pe valea râului Tazlău, imediat în aval de formarea acestuia din confluența Tazlăului Mare cu Tazlăul Sărat lângă satul Tescani. Este traversată de șoseaua județeană DJ118, care o leagă spre
Comuna Berești-Tazlău, Bacău () [Corola-website/Science/300657_a_301986]
-
a șaptea (1,48%). Pentru 3,43% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Tazlăul de Jos a județului Bacău și era formată din satele Berești, Stroești, Românești și Prisaca, având în total 1732 de locuitori. În comună funcționau trei biserici ortodoxe și o școală mixtă cu 32 de elevi (dintre care 6 fete) deschisă în 1881, iar principalul proprietar de pământ era Constantin Tisescu. La acea vreme, pe teritoriul
Comuna Berești-Tazlău, Bacău () [Corola-website/Science/300657_a_301986]
-
în plasa Tazlău. Comuna Berești-Tazlău avea în compunere satele Berești, Turluianu și Verseștii de Jos, având în total 2221 de locuitori. Fosta comună Boșoteni avea acum numele de Enăchești, după satul de reședință, și era formată din satele Boșoteni, Enăchești, Prisaca și Prisaca-Vidrașcu, cu o populație totală de 1146 de locuitori. Comuna Tețcani, denumită acum "Tescani" avea 2710 locuitori și era formată din satele Gura Cernului, Sârbi, Stroești-Românești și Tescani. În 1931, comuna Berești-Tazlău a fost desființată, satul ei de reședință
Comuna Berești-Tazlău, Bacău () [Corola-website/Science/300657_a_301986]
-
incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (1819) aflată la intrarea în satul Berești-Tazlău; biserica de lemn „Sfântul Ilie” (1883) din satul Prisaca; și școala din Tescani (1902).
Comuna Berești-Tazlău, Bacău () [Corola-website/Science/300657_a_301986]
-
această mutare, după cum nu mai există nici biserica însăși, cu toate ale sale, care aveau ele însele valoare de document (icoane, acte, documente, pomelnice ctitoricești, carte bisericească, eventuale înscrisuri, sfintele vase etc.). Se mai păstrează vechile biserici din lemn de la Prisaca și Berești-Tazlău (satele din imediata vecinătate) și simpla lor existență rămâne o mărturie, indirectă însă, a vieții religioase și continuității istorice pe aceste meleaguri și în vatra satului Enăchești. Că Enăcheștii au avut și în trecut un rol important în
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
satului Enăchești. Că Enăcheștii au avut și în trecut un rol important în viața religioasă, economică, socială, culturală a zonei se vede și din aceea că în actele vremurilor localitatea era trecută în rândul satelor (și nu era cătun, precum Prisaca bunăoară, sau alte localități), odinioară a fost chiar comună (comuna Enăchești) cu toate instituțiile aferente - primărie, poliție, cămin cultural, bancă etc., primele școli în zonă s-au înființat încă din 1864 la Tescani, Berești și Enăchești și abia prin 1920-1927
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
odinioară a fost chiar comună (comuna Enăchești) cu toate instituțiile aferente - primărie, poliție, cămin cultural, bancă etc., primele școli în zonă s-au înființat încă din 1864 la Tescani, Berești și Enăchești și abia prin 1920-1927 în satele Boșoteni, Turluianu, Prisaca, Românești. Rădăcinile și începuturile istorice ale așezărilor și primelor comunități din satul Enăchești, comuna Berești-Tazlău, județul Bacău, la fel ca și marea majoritate a satelor românești, au așadar vechi tradiții. Aspectul vieții religioase și transmiterea credinței din generație în generație
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
a fost mutată undeva în zona Berzunți, intrând astfel în șirul "„bisericilor călătoare”" dar văduvind comunitatea și satul Enăchești de un patrimoniu care s-ar fi păstrat mai bine și ar fi avut poate valoarea celui păstrat în satele vecine (Prisaca și Berești). Din păcate nu se păstrează (sau nu avem știință despre) nici un document care să facă lumină în această problemă care este până la urmă și una de identitate; nici biserica veche, nici vreo inscripție și nici obiecte de patrimoniu
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
Logica istorică și o serie întreagă de documente deja prezentate mai sus ne îndreptățesc să afirmăm că biserica de lemn a Enăcheștilor va fi datat de prin 1700. Noua zidire s-a făcut cu cheltuiala și eforturile credincioșilor satelor Enăchești, Prisaca și Boșoteni care alcătuiau la vremea respectivă Parohia Enăchești, cu foarte mari sacrificii, așa cum mărturisesc bătrânii satului care spun că părinții sau bunicii lor vindeau câte două sau trei perechi de boi pentru a dona sume consistente de bani necesari
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]