1,628 matches
-
intuiția valorii, care este asociată cu fenomenul clasic și reprezentanții acestuia, dar are, totodată, și intuiția necesității afirmării spiritului național în contextul istoric al secolului al XIX-lea. Această dualitate a dus, probabil, și la discrepanța oarecum paradoxală între caracterul progresist al acțiunilor sale în domeniul învățământului și atitudinea cu totul refractară față de activitatea revoluționară de la 1848 sau față de Unirea Principatelor. Fire profund clasică, Asachi nu a putut fi adeptul zbuciumului pașoptist, care contrasta puternic cu idealul de armonie și echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Andreotti sub acuzare de corupție și colaborare cu Mafia. În același an, DCI-ul divizat se transformă în Partidul Popular Italian, singurul recunoscut în 1994 de UEDC. J-D Durrand indică apariția pe scena italiană a unui anumit reprezentant al polului progresist, Romano Prodi, actualul președinte al Comisiei Europene, ca și a lui Silvio Berlusconi, care va avea după 1994 un succes scontat de puțini analiști. Franța cunoaște și ea unele succese ale democrației creștine. Pentru prima dată un partid de această
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
din Fourmies de la 1 mai 1891 scotea în evidență pericolul unui război social. Pentru creștini-democrați, aceasta a devenit o adevărată cartă socială. În mod cert, catolicismul social nu se identifica numai cu aceștia, departe de așa ceva: intransigenți, tradiționaliști, liberali, paternaliști, progresiști mai tîrziu, toți aveau în comun această enciclică pe care fiecare și-o revendica. Ea mergea în mod deosebit în direcția curentului creștin-democrat, amorsînd o ruptură cu viziunea providențială despre societatea împărțită în săraci, care trebuiau să se resemneze, și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
pregătirea luptei electorale de la 1884. Partidul catolic exista deja. Controlat de către conservatori, în sînul lui a apărut un curent creștin-democrat, unitatea partidului fiind cerută atît de Roma cît și de episcopi. Cu ocazia Congreselor de la Liège au fost apărate tezele progresiste susținute de Monseniorul Doutreloux și de abatele Pottier, figuri importante ale catolicismului social belgian, animatori ai "școlii de la Liège", care s-a desprins rapid de corporatismul tradițional, propunînd înlocuirea asociațiilor mixte patroni/muncitori cu organizații separate. După Rerum novarum, ea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
politic și pentru a susține propaganda în direcția mișcărilor creștine progresiste occidentale. În Bavaria, Adam Stegerwald, fost conducător sindical, sprijinit de Joseph Müller și supaviețuind marii conspirații împotriva lui Hitler din 1944, preconiza o deschidere interconfesională și de natură net progresistă, în timp ce alții, ca Alois Hundhammer, care întruchipa refuzul a tot ce însemna compromis cu regimul nazist, și Fritz Schäffer, care trebuia să fie primul ministru al Finanțelor din Republica Federală, sperau, cu sprijinul majorității clerului catolic, să reconstituie vechiul Partid
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
1993, Orlando, prins de afaceri, nu a reușit să dea un impuls organizației sale, al cărei viitor, cu doar 1,9% în martie 1994, părea să fie limitat. Pe de altă parte, la aceste alegeri s-au angajat, în polul progresist, personalități catolice cum ar fi istoricul Pietro Scoppola, judecătorul Giuseppe Ayala, economistul Romano Prodi, liderul creștinilor sociali Ermanno Gorrieri. La dreapta s-a constituit Centro Cristiano Democratico (CCD), fondat în ianuarie 1994 de Pier Ferdinando Casini, Francesco D'Onofrio și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unitatea catolicilor în jurul DC, impusă după cel de-al doilea război mondial de către Montini și De Gasperi, apare ca un caz de excepție în istoria catolicismului italian. Se remarcă din nou, la stînga, acțiunea unui grup minoritar într-o grupare progresistă; la centru, creștin-democrații, fideli temelor sturziene, reiau tradiția popularistă: la dreapta, apariția clerico-moderantismului, care putea deveni majoritar printre catolici; eforturile depuse de Berlusconi pentru a da atenție cerințelor Bisericii, crearea unui Minister al Familiei și al Solidarității Sociale încredințat unui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sînt elementele principale. În 1964, 84% dintre catolici votau încă pentru KVP, iar în 1972 mai erau doar 53%. La alegerile legislative din acel an nu a strîns decît 17,8% din voturi, iar guvernul a fost format de socialistul progresist Joop Den Uyl. Partidele confesionale protestante au cunoscut în aceeași perioadă o cădere importantă, Uniunea Creștin Istorică scăzînd de la 8,6% în 1963 la mai puțin de 4% în 1972; Partidul Antirevoluționar se menținea în jur de 9%. În 1968
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în realitatea politică". MRP s-a izbit de specificul laic al Franței. Declinul său pînă aproape de dispariție în 1967 se datorează faptului că nu a putut depăși trei tipuri de contradicții. Prima contradicție provine chiar din programul său. În ciuda caracterului progresist, el dădea impresia unui zid de apărare împotriva comunismului. De fapt, între 1945-1946 el era singurul partid pentru care moderații și dreapta puteau vota. Refacerea forțelor de dreapta, mai mult sau mai puțin viguroase după 1947, a dus la dispariția
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
mai multă democrație. Este cazul episcopului de Porto, Monseniorul António Ferreira Gomes, ceea ce l-a costat zece ani de exil între 1959-1969; alții vedeau în catolicism baza unei ordini autoritare și ierarhice, în timp ce în opoziția deschisă se dezvolta un catolicism progresist, încurajat de restructurarea sinodală. Aceste opțiuni diferite pe timpul dictaturii deschideau calea spre libertatea de a alege a catolicilor portughezi, odată ce libertățile fuseseră reobținute. Ei au fost încurajați de scrisoarea pastorală colectivă a episcopatului din iunie 1974, privind "contribuția creștinilor la
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
august 1947, Partidul Popular a putut să se laude cu un scor frumos, în ciuda prezenței active a Armatei Roșii: cu cele 16,4% din voturi, el se situa pe locul doi după Partidul Comunist. Acesta se prezenta ca un partid progresist mai ales în domeniul politicii economice, Barankovici vorbind de instituirea "unui socialism bazat pe Evanghelie"22, și afișînd o opoziție hotărîtă față de comuniști în lupta pentru apărarea democrației, a libertății religioase, a drepturilor Bisericilor. El nu a putut împiedica instaurarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în care Wittgenstein a fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe bogat; era considerat socialist; se știa că nu era un catolic; el apăra metode de educație progresiste, elaborase o scriere pozitivistă (cel puțin așa era perceput Tractatus-ul în acea vreme de cei mai mulți dintre cei puțini care citiseră lucrarea - n.m., M.F. ), era cunoscut de locuitorii satului ca homosexual (de ce, nu știm), apărea ca dușman al femeilor și, ceea ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
necesar, în funcție de el stabilindu-se rațiile personale de alimente și produse, avansările, tipurile de medicamente cuvenite, repartizarea urmașilor în instituțiile de învățământ. Și, fiindcă a venit vorba despre învățământ: abia începând din 16 septembrie s-au pus bazele unei educații progresiste (și, desigur, umaniste) în Republica Umanistă Vandana, ceea ce a însemnat modificarea hotărâtă a manualelor (în special a celor de istorie, alături de cele de educație patriotică), a dascălilor, a structurii anului școlar. Și, întrucât s-a pornit de la bază, de la formarea
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
necesar, în funcție de el stabilindu-se rațiile personale de alimente și produse, avansările, tipurile de medicamente cuvenite, repartizarea urmașilor în instituțiile de învățământ. Și, fiindcă a venit vorba despre învățământ: abia începând din 16 septembrie s-au pus bazele unei educații progresiste (și, desigur, umaniste) în Republica Umanistă Vandana, ceea ce a însemnat modificarea hotărâtă a manualelor (în special a celor de istorie, alături de cele de educație patriotică), a dascălilor, a structurii anului școlar. Și, întrucât s-a pornit de la bază, de la formarea
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
revoluționare ce agitau spiritele în capitala Franței. Și nu a fost doar cazul unor studenți, ci și al unor temerari (Nicolae Bălcescu) sau al unor străini de neam care au îmbrățișat cauza națională (Constantin Rosenthal). În cafenele, dezbăteau aprig idei progresiste după care se năpusteau în stradă, gata să moară pentru ele. Se cățărau pe baricade ca să le apere, dezvelindu-și pieptul în fața plumbilor sloboziți de puștile reacțiunii. Se prăbușeau, învăluiți într-un fum gros tăiat de flame, pocnete și mirosuri
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de democratizare care s-a produs în țările noastre. Bineînțeles, una cu un impact limitat atât timp cât Adunarea Obștească, puterea legislativă, a rămas în mâinile marii boierimi. Așa a apărut însă cadrul în care tinerimea pașoptistă și-a putut experimenta ideile progresiste care au pus bazele României moderne. c. Risipirea aurei ruse Țarii, pe cât de înfumurați, pe atât de neinspirați, au desconsiderat sensibilitățile românești față de Basarabia, așa că, în mod firesc, li s-a risipit imediat aura pe meleagurile noastre. Și nu trecuse
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
petrecut o integrare perfectă în această mașinărie, încât România s-a apucat să dea ora exactă în Europa pentru comerțul cu grâne, prin bursa agricolă de la Brăila. Gurile Dunării au fost ușa de intrare a comerțului, dar și a ideilor progresiste din Occident ce legau, la nivel de elite, principatele române de Europa. Să nu uităm că la Galați s-au aprins pentru prima dată luminile prin înființarea unei loje masonice. Ceva mai târziu, această faclă a fost răspândită în întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
chiar au împușcat-o în mijlocul stepei nu au fost suficiente pentru a ne șterge urma în Basarabia și nordul Bucovinei. Într-o măsură determinantă, proiectul latin s-a impus datorită elitei pașoptiste care urmărea să conecteze principatele române la Occidentul progresist. Opțiunea latină a constituit nu doar o inițiativă de modernizare a țării, ci și o formă de opoziție față de Rusia care, propovăduind pan slavismul, tindea să șteargă de pe fața pământului românismul. Succesul a avut și cauze externe, fiind posibil datorită
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mulți ani de cantonare în "stîngism". Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie în 2008, vede începutul crizei americane în anii 1960 și o pune pe seama republicanilor. Acum, după 40 de ani de "ambiguitate, el crede în posibilitatea constituirii unei majorități "progresiste" în S.U.A. El cere schimbarea politicii fiscale a Administrației Bush, care-i avantajează pe cei bogați. Vede, de asemenea, o recrudescență a rasismului și cere politici de luptă împotriva tuturor inegalităților, pentru că "America este din ce în ce mai inegalitară". Salariile superbogaților (0,1
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
clamăm democrația liberală decît să o realizăm. Fiecare popor își dorește libertatea, potrivit culturii sale specifice, dar edificarea unei democrații reale și sustenabile este o problemă mult mai complexă. În Iordania, de pildă, monarhul neales este mai liberal și mai progresist decît foarte mulți democrați aleși. La fel în Emiratele Arabe Unite și în multe alte țări. Saddam Hussein era ales democratic, dar era un tiran. Iată însă că schimbarea sa a adus în Irak haosul. Un haos care era evitabil. Distrugînd statul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
sociale și economice prin care au trecut. Unele au ales să trăiască o viață dublă, ca persoane independente și egale la locul de muncă, în timp ce își asumau un rol inferior față de soțul lor, acasă. Cele mai mult se consideră mai progresiste și americanizate față de omoloagele lor rămase în India, dar mai puțin independente decât colegele lor născute în SUA. În capitolul 7, Urvashi Soni-Sinhaxe "Soni-Sinha, Urvashi" trece în revistă literatura asupra feminizării muncii remunerate în industriile exportatoare, înainte de a ne relata
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
obținerea de locuri separate pentru maori în adunarea legislativă din Noua Zeelandă. În linii generale, după Lyall Allanxe "Allan, Lyall" (1990, p. 372), practica neozeelandeză a separatismului politic poate fi numită „opțiunea maori”, pe care mulți o găsesc „ciudată”, „nu foarte progresistă” sau de-a dreptul „o jignire pentru teoria democratică”. Cultura politică maori nu s-a împăcat prea ușor cu tradiția englezească a majorității. Totuși, considerăm că practica politică neozeelandeză trebuie privită drept superioară celei din Australiaxe "Australia". Mai mult, spre
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
și reproducere. Elisabeth Hagenxe "Hagen, E." și Jane Jensonxe "Jenson, J." au dreptate să sublinieze că „stereotipurile, bazate pe prejudecățile adânc înrădăcinate cu privire la rolurile și relațiile de gen cuvenite, au modelat piețele forței de muncă în aceeași măsură în țările «progresiste» și egalitare, ca Suediaxe "Suedia", ca și în celelalte” (1988, p. 9). Concluzia nu este surprinzătoare, dat fiind faptul că modelul de producție fordist a dat naștere unor ordini de gen care, în ciuda unor mici diferențe, au avut în comun
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
eră în privința mișcării feministe adăugând noi dimensiuni agendei de lucru, strategiilor, structurilor organizaționale și relațiilor de colaborare cu instituțiile statului. Activismul femeilor a fost deosebit de important și în alte privințe. În primul rând, au fost aduse în discuție noi chestiuni „progresiste” legate de drepturile omului, cum ar fi condamnarea torturii aplicate activiștilor sau disidenților politici, a violenței sexuale împotriva activistelor, în timpul interogatoriilor poliției, și libertatea de exprimare. În al doilea rând, strategia politicii „de stradă” adoptată de femei a asigurat mișcării
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
și „Coaliția Femeilor Boicotează Plătirea Taxei TV Sistemului de Transmisii Coreean”, aceasta din urmă fiind îndreptată împotriva controlării mass-media de către putere (Yoon, 1997). Mai mult, ele au creat o organizație-paravan pentru coaliție. Format din douăzeci și patru de mici organizații de femei „progresiste” sau „radicale” preocupate de câte o singură chestiune, Consiliul Național Coreean al Femeilorxe "Consiliul Național Coreean al Femeilor (CNCF)" (CNCF) a fost creat în 1987 și a jucat un rol esențial în multe etape ale procesului de democratizare în Coreea de Sud
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]