480,341 matches
-
Holocaust). Poate că însăși pasiunea cu care intelectualii (nu numai evrei) s-au angajat dintru început pe meterezele comunismului stalinist tot pe ignoranță a fost bazată. Și desigur că mai tîrziu nu le-a fost ușor să recunoască chiar față de propria lor conștiință că s-au investit cu trup și suflet în implementarea crimei și minciunii fără granițe. Dar cum să ne explicăm excesele de zel, faptul mai ales că și atunci cînd adevărul a început să iasă la lumină (vezi
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
fără granițe. Dar cum să ne explicăm excesele de zel, faptul mai ales că și atunci cînd adevărul a început să iasă la lumină (vezi cazul Kravcenko, mărturiile lui Suvarin, Koestler și ale altora) ba chiar să fie simțit pe propria piele, intelighenția de stînga, din Franța de pildă, dar nu numai, a preferat să ignore cu desăvîrșire niște fapte incontestabile, încondeind dezvăluirea lor drept propagandă antisovietică dușmănoasă și debitînd în continuare aceleași stereotipii inepte, aceleași șabloane lozincarde și fanatice? B.
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
ne păzesc de Rău. Singurul baraj în calea fanatismului ucigaș ni-l oferă traiul într-o societate pluralistă în care contraponderea instituțională a altor doctrine și a altor puteri ne împiedica întotdeauna de a merge pînă la capăt în impunerea propriilor credințe".
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
și a impune un număr impresionant de legi cu caracter iluminist, schimbând astfel radical fața Danemarcei. A devenit totodată iubitul tinerei regine Caroline Mathilde, fapt devenit apoi pretextul acuzării sale de către mama vitregă a regelui (care vroia să facă din propriul fiu urmașul tronului) și de către adversarii reformelor, în frunte cu teologul Ove Guldberg, ceea ce a dus la condamnarea sa printr-o execuție de o cruzime teribilă pentru epoca de care vorbim (tăierea corpului în bucăți și răspândirea lor prin oraș
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
apoi, cu vârsta, așa-numita "criză ontică", idealurile se răcesc, nevoia de bani și de putere trec pe locul întâi. De la firma de tricotaje unde ajunsese datorită unui binefăcător (confecționând marfă inclusiv pentru... trupele de ocupație), carieristul trece la crearea propriei firme, luându-i evident binefăcătorului cele mai bune lucrătoare. Au loc "afaceri în stil mare", în care e atras și un ministru corupt al noii republici, "fost ilegalist". Lucrurile se precipită / istoric vorbind: are loc cunoscutul conflict armat care va
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
neutru, când urgența camuflării minciunilor din campania anterioară a mai pălit, iar vremea amorsării noilor minciuni electorale încă n-a sosit. Dacă Banca Națională vizează în felul acesta "însănătoșirea" leului - și nu, cum cred eu, câștigarea unei bătălii simbolice cu propria neputință - de ce așteaptă atâtea luni? De ce nu trece la treabă chiar de mâine? Aici e tot chichirezul: pentru că operația pregătită cu atâta pompă e încă una dintre afacerile aducătoare de câștiguri uriașe pentru oameni aleși pe sprânceană: înafara prosperității câtorva
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
arunce în față lui Eliade toate reproșurile sale (cu prisosință justificate de istorie) iar Eliade să se apere, să încerce să se explice, să fie forțat să-și recunoască greșeala - forțat de logica interioară a noii situații istorice și de propria sa conștiință. în acest scenariu ipotetic, nu-i deloc exclus ca Sebastian să-l fi absolvit pe Eliade așa cum Leo Baeck, fostul rabin al Berlinului și supraviețuitorul de la Theresienstadt, îl absolvise după razboi pe C.G. Jung pentru declarațiile sale pronaziste
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
el nu este nici un vers-imagine, nici un vers-melodie, ci doar un vers-idee. Dacă n-ar fi scandarea (la care ne obligă indicația din paranteză "în metru antic"), am putea să citim propoziția " Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" ca pe propriul rezumat al lui: e pur și simplu mărturisirea unei trăiri la limita intelectului. Dacă nu ar fi urmat de întregul său cortegiu de strofe - care își răsfrânge îndărăt efectul liric asupra aridității sale prozaice, - acest vers nici n-ar părea
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
pe care nu sunt deloc sigur că, deocamdată, am avea dreptul de a-l săvârși, de a-l încuraja. Vreau să spun că acest vers devine clar numai în măsura în care, printr-un reflex invers, din strofă în strofă, proiectăm asupra lui propria-i semnificație; adică dacă eliminăm poeticul în favoarea prozaicului, dacă ne mutăm din planul semnificantului în planul semnificației. Cu alte cuvinte, dacă acceptăm că acest vers vrea să spună într-adevăr că "iubirea este o ucenicie a morții". Dar oare spune
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său, locul bine definit și rolul propriu în economia prozodică. El contribuie - cred eu - deopotrivă la sporirea aridității, a dimensiunii filosofice și a ambiguității. Vreodată, care aici înseamnă "cândva", vrea să sublinieze că incredibila "aventură" a iubirii, comparabilă cu o "ucenicie a morții", fixează ascea clipă - greu
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
oarecum indirectă, a experimentatorului. Daniela Alexandrescu, Irina Nicolau și Ciprian Voicilă au ascultat, timp de unsprezece ore, poveștile de viață ale lui Dorel Zaica și au transcris o parte a acestora, găsind astfel prilejul de a istorisi, la subsolul paginii, propriile amintiri. Citești prin urmare nu o confesine scrisă, ci una auzită și comentată așa cum se comentează de obicei una auzită - cu propriile mărturisiri. Trebuie reținută precizarea celor trei de a fi notat istoriile de viață ale lui Dorel Zaica nu
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
Dorel Zaica și au transcris o parte a acestora, găsind astfel prilejul de a istorisi, la subsolul paginii, propriile amintiri. Citești prin urmare nu o confesine scrisă, ci una auzită și comentată așa cum se comentează de obicei una auzită - cu propriile mărturisiri. Trebuie reținută precizarea celor trei de a fi notat istoriile de viață ale lui Dorel Zaica nu cu sentimentul salvării unei neprețuite mărturii, ci convinși de relevanța lor pentru un anumit mod de viață în România de dinainte de 1989
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
se dovedește a fi nicidecum o simplă formă ce a supraviețuit, ci mai degrabă o formă viabilă de receptare, nu numai a textelor clasice literare, ci și a celor documentate istoric sau a literaturii pentru copii. Acest consum audio are propriile "forme de sociabilitate" (R. Chartier) care diferă cu totul de actul recitativ din societățile de lectură, saloane sau amfiteatre conform obiceiurilor din Germania de la 1800. Noua ascultare se produce individual și asocial prin intermediul căștilor audio și al difuzoarelor și nu
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
vocală este în felul ei tot o interpretare. Cel mai potrivit exemplu îl reprezintă Ernst Jandl și prelegerile sale prin care reușea să atragă un public larg. În orice caz, afirmația că autorii sunt și recitatorii cei mai adecvați ai propriilor texte nu se adeverește în totalitate, după cum arată citirea operei lirice a lui Gottfried Benn. Vocea autorului nu reprezintă o certitudine în ceea ce privește înțelegerea textului. Citirea de către autor a textului este doar una dintre interpretările posibile și are de multe ori
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
spulberate. Lessing afirma că o frază, un vers pot căpăta prin discursul oral "explicația cea mai elocventă, comentariul cel mai complet". Condițiile receptării literare au fost supuse schimbărilor prin dezvoltarea noilor medii și au determinat implicit și o schimbare în propria receptare a textelor. Vocile celor mai mulți dintre autorii ce au publicat după 1950 ne răsună în urechi; nu mai putem citi un text fără ca un rest de sonoritate să nu ne însoțească lectura. Cititorii contemporani refac fizionomia textului pornind de la un
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
erau folosite atât în scopuri pedagogice cât și estetice. Radioul a reprezentat continuarea acestor înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest sens s-a dezvoltat o estetică proprie a discursului care nu era nici expresia tradiționalei arte declamative, nici cea a lecturii cu voce tare din saloanele publice, ci era mai degrabă tributară vorbitului la microfon: o muzică de cameră a rostirii, care nu ar fi fost posibilă
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
simțurile par a se revărsa din ființa auctorială într-un cadru obiectual, a-l umple cu misterioasele lor semnale într-un extaz în care eul constată că lumea în care credea că a țîșnit eliberîndu-se de sine e constituită din propriile-i simboluri organice. Supusă unui asemenea suflu metamorfotic al subiectului, obiectele capătă structuri, stări și deprinderi anatomice și fiziologice (există o anatomo-fiziologie a anorganicului), după cum regnul vegetal nu pregetă a se umaniza, în sforțarea unei comunicări cu ființa omenească. Însă
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
ființă" sau: "Eu sînt, în dezordinea mea/ aparentă organizat după/ legile imaginației. Formele/ mele de amalgamare sînt/ uniunea dintre o femeie și/ o pasăre". Probă a fecundității suprarealismului! Nu încape discuție. Muza poeziei lui Miron Kiropol rămîne carnea, materialitatea făpturii proprii care-i îngăduie aventura metaforei, periplul prin materialitatea fictivă, care-i acordă spiritului putința de-a se afirma în act creator. "Carnea, scria Antonin Artaud, a fost întotdeauna mai presus de spirit și există un punct mort în care carnea
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
public. Apare în schimb Fabula cu maimuța, poem prezent într-o antologie recentă a celor mai frumoase poezii, alese de un poet mai tînăr. Dacă nu e întîmplător, gestul poate fi considerat semnificativ. Geo Dumitrescu vrea parcă să scape de propria celebritate și ne propune azi o altă față a operei sale. Deși nu cu totul schimbată, pentru că apar cele mai multe dintre poemele sale populare: "Portret", "Aș putea să arăt cum crește iarba", "Jurnal de campanie", "Dramă în parc", "Din cîte adevăruri
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
cu toată cerneala care s-a consumat pentru a-l face pe Geo Dumitrescu descendent sau deschizător de drumuri. Spectacolul luptei dramatice cu toată tradiția simbolizată de metafora selenară pe de-o parte, iar pe de altă parte lupta cu propria trăire, cu propria originalitate îl regăsim integral în poezia Singur-lună. E o poezie a continuei neîmpăcări care domină opera acestui poet, a limitei, a muchiei subțiri pe care a ales să se afle permanent. Nici avangardist, dar nici postmodern, ci
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
care s-a consumat pentru a-l face pe Geo Dumitrescu descendent sau deschizător de drumuri. Spectacolul luptei dramatice cu toată tradiția simbolizată de metafora selenară pe de-o parte, iar pe de altă parte lupta cu propria trăire, cu propria originalitate îl regăsim integral în poezia Singur-lună. E o poezie a continuei neîmpăcări care domină opera acestui poet, a limitei, a muchiei subțiri pe care a ales să se afle permanent. Nici avangardist, dar nici postmodern, ci realizînd mereu o
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
pânze și flamuri...". Firește că e ușor să găsim filiații, dar tocmai în această disponibilitate se află poate imposibilitatea de a-l corela cu adevărat pe Geo Dumitrescu cu alte voci poetice. Citit astăzi, acest poet aplecat cu încăpățînare asupra propriei opere, pe care și-a reconstruit-o din aceleași bucăți de material în atîtea antologii personale, ne induce cumva starea pe care el însuși ca poet a im-pus-o: perplexitatea. E o poezie singulară și singură și aici stă poate întreaga
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
la telefon cu o amică, ne căinam și cădeam de acord, cu schimbul, într-un registru argheziano-celinian, pe tema: "Ce vremuri trăim!" Ce mizerie! Ce senzație de descompunere! Ce lipsă de perspectivă! Ce silă! Silă de lume și silă de propria neputință, silă de silă, SILĂ!... Dincolo de defularea într-un fel de rînjet cinic, se decupa, simplu și înspăimîntător, un fapt: oricît de irațional ar suna, să ne ierte Dumnezeu, dar avem cam aceeași stare - de împotmolire fără speranță - de la sfîrșitul
Lumea domnișoarei Babalîc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15354_a_16679]
-
Nicolae Florescu în comentariul său. Există aici punți aruncate către "începuturile narative" ale scriitorului pentru o mai bună orientare a noastră în structurarea unui plănuit volum, constituit din nuvelele publicate în țară, în paginile Gândirii, ale Universului literar și ale propriei reviste Meșterul Manole. Volum intitulat după altă nuvelă de atunci, Ucigașul Teofil, în ideea publicării lui într-o editură din Argentina, Cartea pribegiei a editorului inimos, Grigore Manoilescu. Certitudinea asupra acestor date permite lui Nicolae Florescu subliniatul spirit critic față de
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]