1,085 matches
-
părăsirii mașinăriei care o luase, de nimeni strunită, la vale pe coasta dinspre Dunăre a satului, soldatul-șofer Cătănuță agățase, azvârlindu-se prin portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai mult fascinat decât Înspăimântat, incendiul care Își repezea flăcările până la cer. După ce soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
muncise cu dragoste și râvnă vreme de mai multe zile. Ieșise aproape o operă de artă. Patul era șlefuit cu grijă și rotunjit pe la colțuri; cu aparatul rusesc de pirogravat Închipuise În lemnul alb, neted și mângâios când trăgătorul Își proptea pe el palmele și obrazul drept, vânat de tot felul: mistreț, iepure, fazan, gâscă, cerb, prepeliță, căprioară și chiar, fioros și ridicat pe picioarele din spate, un urs. Desenele le copiase mai Întâi cu o foiță de indigo dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uliță cotise spre ei o căruță trasă de un singur cal. Omul care ținea hățurile aprinsese o lanternă ca să se lămurească ce era cu mogâldeața de lângă drum - Ectoraș Își luase o poziție de tragere cât mai comodă, cu genunchiul stâng proptit În pământ. Când mogâldeața se Înălțase și se Întorsese către șuvoiul de lumină, omul se speriase amarnic - era, poate și nițeluș băut - când dăduse cu ochii de arătarea cu ochelari de motociclist peste un chip de iepuroi zâmbăreț și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sfârșeala de după Împreunare. De câte ori se Întorcea cu butea, tractoristul avea grijă să le vestească de departe, prin semne, celorlalți că Încă o dată se dovedise bărbat și domolise, chiar și vremelnic, pornirile de iapă nărăvașă și-n călduri ale apăresei: Își proptea palma pe prohab și-l mângâia cu porcie, făcând mișcări largi, spre a putea fi zărite și tălmăcite cum se cuvine. Peste câteva zile, Ectoraș schimbase greutatea sapei cu cea a scârbei pentru milioanele de omizi păroase, stropite cu albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prin vase proeminente, un soi de sânge cu mișcări leneșe, dar amenințătoare. Se obișnuise, până la urmă, și cu mirosul târâtoarelor strivite În palmă - era cu neputință să te cațeri În pom, cu o găleată atârnată de gât, fără să-ți proptești mâna În omizi - și cu măruntaiele lor mucioase. Ce-l supăra cel mai tare erau țepii otrăvitori din spinările lor, care se Înfigeau În piele și o bășicau. Ectoraș avea o urticarie dureroasă și care-l mânca mai ales În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îngăduiau să se amestece cu prostimea. Ectoraș uitase de teama de lipitori și se bălăcea cu chiote chiar lângă cea care-l chemase, Întărâtându-l și râzând de el. Zbenguiala băiatului se curmase scurt atunci când, pentru câteva secunde, ochii Își proptiseră privirile În pieptul pe care femeia cea tânără Îl ridicase, repezindu-și mâinile către cer, deasupra apei. Băiatul apucase să vadă sânii mari, negri, rotunzi și grei, Împungând aerul cu sfârcurile uriașe, țanțoșe, Întărâtate de mângâierea și răcoarea bălții. Apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
soare. „Ia uite-mă la ce dracu’ - Doamne iartă-mă - Îmi stă mie mintea acuma: să-mi Închipui ce gust o avea frunza de știr amestecată cu praf de pe asfalt...” Plecă, apoi, cu autobuzul cel hărtănit și adormi cu ochii proptiți Într-o gaură din podea prin care se zărea alergând drumul cenușiu. Când află că tatăl său se Întorsese de la piață fără coș, preotul hotărî pe loc să-l trimită pe bătrân și pe cea de-a doua lui nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uriaș, cărau o grămadă de pâini negre, Înghesuite În saci de cânepă. După ce termină și acest vis care Îl bântuia de ceva vreme și care Îi revenea, aproape neschimbat, În fiecare noapte spre dimineață, profesorul Foiște o luă Încet, bătrânește, proptindu-se În toiagul făcător de minuni, către școală. Acolo avea să se așeze la catedră Într-o sală de clasă goală și avea să vorbească de unul singur, ca și cum s-ar fi aflat În fața a trei șiruri de bănci pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu-i bășicaseră pielea și că acolo nu plouase: țărâna era uscată. Își propti capul pe brațul drept și Încercă să-și domolească bătăile inimii și răsuflarea zbuciumată. Nu știu cât timp Își pierduse acolo. Nu se mișcă și nu luă În seamă nimic În juru-i, nici măcar atunci când pașii de uriaș ai Directorului trecură pe lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de chefliu -, pe când maestrul Foiște avea să-l facă pe Repetentu să devină un ratangiu de suiciduri, acea Întâmplare avea să fie, cumva, reînviată. Printre multe vorbe, deodată, fără nici măcar o legătură cu cele povestite până atunci, maestrul Foiște Își propti privirile În ochii lui Repetentu: „Lasă, domnule! N-are rost să pui la inimă. Uite, și eu, de pildă, am fost de trei ori la Război, că m-am Însurat târziu și degeaba, iar de fiecare dată am făcut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă sfârșit în aceeași zi și începu un ospăț mai presus decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi pe ducă. Din fericire, s a repetat și e foarte strâns, 5-4. Prin urmare se poate trage o concluzie logică, de durere, membrii au discutat aprig și contradictoriu. Au dus lupte grele de trosneau baricadele politice, care-i proptiseră acolo. Pe scurt, am observat și noi chiar și cu ochiul liber cât de mult îi doare de acest popor. Unii care nu au compasiune la durere, spun că decizia luată nu a fost una obiectivă, o decizie profesionistă, ci
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mă confruntam cu un dezastru, cu un dezastrul real, care avea să-l eclipseze pe al lui. Dezastrul lui nu era demn nici să-i pupe picioarele dezastrului meu! încercând să-mi compun o figură tragică și încântătoare, m-am proptit în cadrul ușii de la intrare. Ca la semnal, Chris a ridicat ochii. —Am crezut că pleci acasă, mi-a spus el cu un zâmbet ștrengăresc. Imaginea mea de eroină cufundată în tristețe s-a clătinat puțin, din cauza nesiguranței. Mai devreme Chris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
așa ceva. La anul o să-i dau ei oul meu de Paște. Și în fiecare duminică o să-i dau lui Margaret eclerurile mele Cadbury. Dar fă în așa fel încât să nu fiu prinsă. în cele din urmă, am reușit să proptesc resturile oului în fereastra din față a cutiei. Apoi am închis capacul și am pus cutia la loc, pe dulap. M-am convins că arăta bine. Partea din față era perfectă. Nici nu-ți dădeai seama că partea din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
măseaua dureroasă, dar i-au scos splina care era perfect sănătoasă. Sau alta, când lui Claire trebuia să i se facă o extracție, dar rădăcina a fost așa de puternică încât, mi-a spus ea sub jurământ, doctorul s-a proptit cu piciorul în pieptul ei ca să-și adune toate forțele și să tragă dintele afară. Și, desigur, mai era și povestea preferată de toți cei care sufereau de fobia dentiștilor - scena din Omul Maraton. Eu nici măcar nu văzusem Omul Maraton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aproape de cineva. Nu ne puteam abține să nu zâmbim. Amândoi aveam niște zâmbete enorme, strălucitoare, care parcă-ți despicau fața în două și se răsfrângeau în ochii celuilalt. Luke s-a comportat în continuare în același stil politicos, „nu te proptesc de-un zid“, pe care-l adoptase de la începutul serii. în schimb, am avut parte de plata taxiului, deschisul ușii și o totală lipsă de contact. Și la fiecare gest, amândoi zâmbeam cu gura până la urechi. Când Luke, politicos, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de conferință. Ea o să ia notițe, pentru ca tu, iubitule, să te poți relaxa și să mă asculți. Sună bine, Viv, a răspuns Carl Howard cu vocea lui hârâită, de fumător înrăit. Singură, în biroul meu fără ferestre, eu mi-am proptit, într-o mână, capul care mă durea. Oare chiar era adevărat că în urmă cu mai puțin de douăzeci și patru de ore, eu stătusem la masa veche, din bucătăria casei părinților mei, sorbind din cafea, mirosind pâinea cu banane pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
amiaza scriind un raport despre lucrările de laborator la fizică, era în baie, pregătindu-se în grabă pentru sosirea musafirilor. Tocmai terminase de făcut duș în cabina cea nouă și acum stătea în fața vasului nou de toaletă, cu o talpă proptită pe marginea vasului, și se rădea pe picior cu un aparat Schick cu baterii. La un moment dat, aparatul i-a scăpat din mână și a căzut în apă. Ea a băgat mâna după el, dar acesta se înțepenise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
la întoarcere, aruncase împărtășania. Imediat apăruse de undeva o potaie și o înfulecase dintr-o singură înghițitură. Nu mai făcuse decât vreo câțiva pași. Și aceia mai mult împleticiți. Apoi, cuprinsă de spasme violente, scâncise de câteva ori și se proptise în bot pentru o tumbă ciudat de moale. Ultima. La mijlocul scării, oprit în dreptul oglinzii venețiene, prințul se înfioră. Încă mai simțea mâna rece a „distrugătorului de lume” pe inima, pe sufletul, pe viața lui. PAGINĂ NOUĂ 25 Pădurea de la Păuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că, prin părțile noastre nu există nici șarpe, nici șopârlă, nici altă jiganie târâtoare, cu piele otrăvită și care să-ți „ardă” talpa - din moment ce toată copchilărimea din Mana știa asta, așa și era! Și degeaba mi-a mai spus mama, proptindu-și metoda pedagogică și cu câteva palme, că africanii din Mana se ard Întâi În talpă, călcând pe un fier Încins În foc, apoi pretind că au călcat pe-un șărpe - și fuga, să se ardă la arsură cu fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la pat, să lase jos, sprijinită de perete, o pușcă veche și greoaie din vremea când sanusi se răsculaseră contra francezilor și italienilor și să scoată un hanger lung și ascuțit, proptindu-i încet vârful sub bărbia sa. Gacel Sayah se așeză pe marginea mindirului și apăsă ușor arma, în timp ce mâna cealaltă se lăsă cu putere pe gura celui adormit. Mâna dreaptă a căpitanului țâșni automat spre revolverul pe care îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
meu curge între maluri de tristețe. vine toamna, frigul face spărturi în zid. face urme, e prins la locul crimei. dar numai frigul? Anton Jurebie Țara doamnei Circe De când stăteau acolo? Tolăniți în cele două paturi din oficiu, cu spatele proptit în câte două perne mari, picoteau, zăceau ori boleau, sporovăiau în draci, se sfădeau, se certau, își luau vorba din gură unul altuia, tăceau cu rândul sau amândoi deodată. Trecuse de două noaptea și încă nu adormiseră. Naiba știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai repede mâncarea. Îl împingea și-l înghiontea și ea cu genunchiul și lăsându-se cu fundul pe capul sau pe spinarea lui, dând parcă să se așeze pe un scaun. Se juca, râdea, și dintr-odată se întoarse, îi propti talpa-n piept și-l împinse cu o forță nebănuită, doborându-l. Câinele protestă, mârâind gros, și-i sări cu labele pe umeri. Ea lăsă din nou cratița și-l apucă de labe cu amândouă mâinile și-l răsturnă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pildă, Linda. Pe moment, ocupanții camerei erau Derek și Jeff, primul stând sprijinit nonșalant de un fișet și vorbind cu cel din urmă. Derek nu stătea sau nu ședea pur și simplu, niciodată; el se Întindea pe ceva sau se proptea de ceva. Îmi aruncă În treacăt un zâmbet prietenos. — Salut, Sam. Cum mai merge? — Bine, mersi. I-am zâmbit și eu larg. Lejeritatea cu care se comporta era contagioasă; Derek poseda o abilitate Înnăscută de a-i Înveseli pe oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
iar Linda s-a asigurat că Începe la țanc. Oricine mai Întârzia după această oră era Întâmpinat cu o privire severă și scrutătoare, indicându-i-se totodată din ochi ceasul de pe perete. Jucării de plastic, colorate În nuanțele primare, ședeau proptite de pereții zugrăviți În galben și dădeau evenimentelor o notă de frivolitate. De-a lungul acelorași pereți, se Întindea, Într-o manifestare de veselie curând Înăbușită de fumul de țigară și de nervii iritați, o friză compusă din desene În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]