1,502 matches
-
de suprafețe peste suprafețe. Înțelepciunea Pământului. Și a Liei. Abisul nu-i decât bulboana unei câmpii. De ce să adori o bulboană? Dar de ce Înțelegerea nu-mi aduce pacea? De ce să iubești Fatum-ul, dacă te ucide tot atât cât și Providența și Complotul Arhonților? Poate că Încă n-am Înțeles totul, Îmi lipsește un spațiu, un interval. Unde am citit că În clipa finală, când viața, suprafață peste suprafață, s-a impregnat de experiență, știi totul, taina, puterea și gloria, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-i idiot, atunci e un escroc care pune la cale ceva împotriva noastră. Takamori, care era răspunzător pentru venirea lui Gaston la ei, încerca să-i ia apărarea, dar a fost incapabil să-și convingă sora. Ea a pus pe seama providenței fața lui de cal și încetineala în mișcări, dându-și seama că nu e nimic de făcut, dar după ce l-a auzit vorbind, a tras concluzia că nu are minte nici cât un copil mic. Tomoe citise și văzuse filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și acceptat astfel de ceilalți. Al treilea efect se referă la afirmarea celui de-al patrulea om: „primul om” a aparținut lumii grecești, orientat de ordinea cosmosului unit cu „al doilea om” al credinței, produs al revelației ebraico-creștine, orientat spre providență și înclinat spre un scop escatologic. Împreună au format o sinteză armonică de credință și rațiune, de istorie și meta-istorie. „Al treilea om” a rupt această sinteză întorcând spatele științei religioase și științei filosofice pentru a privilegia doctrina științifică ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și științei filosofice pentru a privilegia doctrina științifică ca instrument de dominare a lumii. „Al patrulea om” este fără tradiție și fără viitor. Acesta din urmă a apărut când cel de-al treilea a secularizat sfera discursului despre Dumnezeu și Providență, progresul științific devenind necesar și fără un „de ce”. Al patrulea efect constă în afirmarea omului radical de maximă tehnologizare și de secularizare insinuantă. Radicalismul său relevă un individualism posesiv, anarhic și anti-autoritar. Refuzul conceptului ontologic de persoană face ca prima
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
să aplice un principiu la un caz particular, din cauza concupiscenței sau, în general, din cauza pasiunii”. Rațiunea umană nu are pretenția absolutistă de a fonda în mod autonom doctrina morală, deoarece presupune două adevăruri: omul este guvernat de Dumnezeu cu o providență specială, care îl distinge de toate celelalte creaturi și îl face solidar cu ele; omul își realizează vocația în fidelitate față de Dumnezeu, care domnește și guvernează peste toate creaturile, fiecare după condiția proprie, și toate converg spre realizarea planului său
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
luat, Într-o vreme, dar m-am oprit. Nu cred În medi- camente. — Și cum te descurci ? l-am Întrebat. — Ai auzit vreodată de hashgacha ? — Nu. — Nu e de mirare. De altfel, chiar și dintre evrei, foarte puțini cunosc hashgasha, Providența Divină, adică transcende- rea sistemului prin teshuva - ispășirea tuturor greșelilor din viețile trecute și viitoare, prin grația Domnului. Este scris În Tora, că Abraham și Sara nu puteau să aibă copii, dar Dumnezeu l-a ridicat pe Abraham deasupra stelelor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Am luat, într-o vreme, dar m-am oprit. Nu cred în medicamente. — Și cum te descurci ? l-am întrebat. — Ai auzit vreodată de hashgacha ? — Nu. — Nu e de mirare. De altfel, chiar și dintre evrei, foarte puțini cunosc hashgasha, Providența Divină, adică transcende rea sistemului prin teshuva - ispășirea tuturor greșelilor din viețile trecute și viitoare, prin grația Domnului. Este scris în Tora, că Abraham și Sara nu puteau să aibă copii, dar Dumnezeu l-a ridicat pe Abraham deasupra stelelor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
este dispunerea căsuțelor din fagurele albinelor în prisme hexagonale, construcții ce se aseamănă mai mult cu cilindri ce ocupă mai puțin loc. Minunată economie de spațiu! Fig. 11 Mulți înțelepți modești, profunzi dar smeriți, s-au oprit pentru a admira Providența în această minunată paradigmă, aspect fără tăgadă, nefiind purtat de spirit sectar, a atribui albinelor o așa cunoaștere a geometriei, cum sunt prismele hexagonale, figurile care se îmbină unele în altele fără a ocupa loc și a oferi spațiul care
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
îndoiturile sale toți trebuie să caute unghiul complementar. Și acum apare problema cea mai gravă, dacă asemenea perfecțiune și eleganță de forme, plan ajustat, asemănător celei mai stricte geometrii, se face din întâmplare sau din cauza unor scopuri. Nu vedem oare Providența în păsărica de hârtie? Se află cine să spună că dublând hârtia nu pot să iasă asemenea unghiuri, dar asta presupune o impietate, ca aceea de a susține că nu Dumnezeu a fost cel care a făcut pietrele rotunjite, ci
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
vroia să o Îngroape. Dumnezeu nu se lua după orice bătrînă, fie ea și nespus de cuvioasă. Maica Tereza, Înțelegătoare, nu ceruse Domnului să aducă prăpăd peste oameni. Era - Încă - loc pentru toată lumea; strîmbă, dreaptă, pocită, cuvioasă, nicicum; lume. Ori providența juca la două capete! - asta nu admitea Antonia. Sau nu pricepea. Acesta sînt eu cel adevărat! Își spunea odinioară Thomas, atunci cînd, uneori, studios, stătea zile În șir, de dimineața pîna seara, În biblioteca universității, pregătindu-și examene sau citind
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
oriunde, consacrîndu-se științei numai pentru glorie. Când revăzu pe moș Costache întins pe spate, respirând greu, uită de toată dușmănia. Otilia avea un aer atât de rătăcit, părea atât de străină în acea casă, încît fu cuprins de milă. Nu. Providența avusese grijă de el și-i dădu-se un tată bun și mijloace de existență pe care nu le meritase. Bătrânul îi risipise venitul, dar nu se atinsese de capitalul lui. Trebuia prin urmare să fie calm, chibzuit, acum în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
față atenție pentru pacient. - Cum este, domnule doctor? spuneți-ne sincer! - Este iarăși în afară de pericol și, cu liniște, poate să-șirevină, deși cu mai multă greutate, fiindcă are membrele prinse puțin. Stănică simulă entuziasmul, neurmat deloc de ceilalți: - Domnule doctor, sunteți providența noastră, încă o dată ați săvârșit o minune, redîndu-ne pe bunul nostru unchi. Vă vom fi în veci recunoscători. ("Mama ta de pezevenghi, gândi Stănică, în sinea lui, te-a adus grecoteiul să strici viitorul meu!") - Bătrânul, explică Pascalopol doctorului, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și nici supraeul. Cînd este indulgent, mai puțin exigent, ne lasă să trăim ca niște oameni, ca niște simpli muritori ce sîntem. Ajungem la punctul esențial. Supraeul ne protejează și ne oprimă precum tatăl nostru, zeul copilăriei noastre. Ca și providența, zeul maturității noastre, el ține în mîinile sale firele destinului. De acolo izvorăște o întreagă morală și o întreagă politică enunțate astfel de divinul Apollo: "Înțelege situația ta de om; fă ceea ce-ți spune tatăl și mîine vei fi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
operator hermeneutic, Vico încearcă să obiectiveze istoria. Este o sarcină pentru care G.W.F. Hegel (1770-1831), în răspăr față de Kant, s-a simțit îndatorat. „Pentru noi - spune el - trebuie să fie o preocupare serioasă aceea de a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
decretată ca fapt natural, această lume seculară va putea deveni obiectul unor diverse cercetări științifice: de la geometrie, fizică, astronomie până la istoriografia postrenascentistă, politică ori sociologie (discipline unificate într-un singur ideal, „cunoașterea obiectivă” prin aceeași metodologie „științifică”). Cinismul machiavellic și „Providența” oarbătc "Cinismul machiavellic și „Providența” oarbă" În spațiul public instituit de principiile gândirii seculare, nevoia organizării statale impunea criterii de omogenitate comunitară și, prin urmare, noi politici sociale: Hobbes propune modelul contractualist, Machiavelli (1469-1527) testează cinismul rațiunii oportuniste, în timp ce reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lume seculară va putea deveni obiectul unor diverse cercetări științifice: de la geometrie, fizică, astronomie până la istoriografia postrenascentistă, politică ori sociologie (discipline unificate într-un singur ideal, „cunoașterea obiectivă” prin aceeași metodologie „științifică”). Cinismul machiavellic și „Providența” oarbătc "Cinismul machiavellic și „Providența” oarbă" În spațiul public instituit de principiile gândirii seculare, nevoia organizării statale impunea criterii de omogenitate comunitară și, prin urmare, noi politici sociale: Hobbes propune modelul contractualist, Machiavelli (1469-1527) testează cinismul rațiunii oportuniste, în timp ce reprezentanții „economiei politice” (A. Smith, D.
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
între individualismul arbitrar profesat de cel de pe urmă și suveranitatea prin delegație, susținută de cel dintâi. Dispariția structurii ierarhice a societății medievale introduce o ecuație mai degrabă specifică pentru epoca antică: lumea între haos și armonie, dictate de hazard ori providență. Pentru Hobbes, spațiul definit de commonwealth este o pastișă a Bisericii, așa cum statul pare a prelua pentru societatea civilă virtuțile Providenței 1. Pe de altă parte, reprezentanții „economiei politice” au observat că nu toate regularitățile prezente în fenomene economice sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
medievale introduce o ecuație mai degrabă specifică pentru epoca antică: lumea între haos și armonie, dictate de hazard ori providență. Pentru Hobbes, spațiul definit de commonwealth este o pastișă a Bisericii, așa cum statul pare a prelua pentru societatea civilă virtuțile Providenței 1. Pe de altă parte, reprezentanții „economiei politice” au observat că nu toate regularitățile prezente în fenomene economice sunt dictate de un „centru” politic; cu alte cuvinte, diverse inițiative spontane individuale pot contribui la realizarea coerenței organismului social. Aceasta l-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
politic; cu alte cuvinte, diverse inițiative spontane individuale pot contribui la realizarea coerenței organismului social. Aceasta l-a obligat pe un raționalist ca Adam Smith să vorbească, cu privire la mecanismele constitutive ale pieței, despre o „invizibilă mână” protectoare. O metaforă a Providenței menită să rezolve antinomia relațiilor sociale moderne, în care gânditorii scoțieni, mai ales, sesizează ireductibilitatea complexității ființei umane la statutul de simplă voință autonomă. La fel, societatea umană nu putea fi redusă la republica machiavelică unde fortuna este un ingredient
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Încercarea de a justifica tensiunea dintre mitul suveranității și al coeziunii contractuale (la care au aderat Hobbes și Locke), respectiv, anarhismul despotic (profesat de Machiavelli) primește numele de „teodicee socială”2. Pentru Milbank, această „teodicee” introduce un alt concept al providenței (i.e. o pronie previzibilă) decât cel propriu ortodoxiei creștine (care asumă, în termenii teologiei pauline, o cunoaștere parțială „în ghicitură” (1Cor. 13,12), sub rezerva eshatologică a vederii „față către față”. În același timp, este foarte semnificativă trecerea de la codul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dincolo. Ierarhia socială a prezentului mundan nu e decât zvonul unor realități eshatologice. Nevoia de legitimitate a noilor clase sociale (termenul „clasă” fiind folosit aici în sensul lui F. Guizot 1) a impus de la sine un termen absolut, chiar dacă resemnificat: providența. Deși teleologismul filozofiei naturale scolastice era deja sub semnul întrebării, explicația mecanismelor sociale și economice se dispensează cu greu, în secolul al XVIII-lea, de rolul unei causa finalis. Acest agent al ordinii face acordul imaginar între adânci inegalități sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și deci devine responsabil pentru o erezie teologică: „spre deosebire de tradiția ortodoxă, el face din rău o necesitate pentru dezvoltarea subiectivității finite, pentru emergența virtuții”2. În Prelegeri de filozofia istoriei, Hegel mai pretinde că poate oferi o descriere a lucrării Providenței din perspectiva rațiunii discursive, transferată în tărâmul autocunoașterii infinite. Este o poziție care dizolvă „gnostic” tensiunea așteptării liturgice a vieții eshatologice 1. Hegel nu fixează ierarhii stricte ale moralei (cum este cazul lui Aristotel), ci postulează - într-un fel apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
surplus de sentimentalism: „fiindcă ești căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3,14). Aceasta ar echivala cu abandonarea problematicii metafizice a răului și contestarea naturii expiatoare a virtuții. Autovictimizarea en masse, alături de culpabilizarea providenței, reușesc să suspende confruntarea ascetică - în profunzimea sufletelor dezbinate - cu manifestările insidioase ale răului 2. Fără încorporarea teodiceii într-o viziune cosmică despre bine și rău, critica violenței rămâne, în fond, debilă. „Pacea lumii” - fie ea promisă de Cezarul roman
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
180 Viața embrionară și erosul mut 186 Epilog 191 VI. Penultima instanță. Critica secularizării la John Milbank 193 Tradiția se explică 193 Trei figuri insulare 195 Arheologia: model și metodă 202 Invenția seculară și seducția puterii 206 Cinismul machiavellic și „Providența” oarbă 209 Funcționalismul german sau forța tradiției protestante 212 O stângă îndreptățită? 217 Eliberarea teologiei 221 Mareea nihilistă 224 Imprudenta iubire divină 232 Altera civitas 235 Epilogul poeziei 241 VII. Parodia binelui și frumusețea întregită 246 Oportunismul egalitar 246 Pacifismul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lumii după Hugo, și la originea propriei creații verbale [...] se plasează o figură cu un statut În mod vizibil oniric: haosul”, Jean Pierre Richard), În imaginarul heliadesc la Început este ordinea cerească, armonia elementelor, „angelica tărie”. Peste ea stăpînește divina providență Înconjurată de legiunile de Îngeri. LÎngă Pater (Dumnezeu) stă Fiul, iar lîngă ei se află spirite, geniuri, miniștrii lui Dumnezeu, angeli miriade care, toți, glorifică forța verbului: „Cerești, eterii trombe În spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol răpezi, lin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]