2,509 matches
-
mai reușite poezii. În antologiile publicate după 1944 - Flori și ghimpi (1956), Soare cu dinți (1972) -, obiectul „cântecelor” se schimbă, realitățile lumii noi sunt acum slăvite cu patos conjuctural, impus. Totuși poetul nu abandonează lirica de atmosferă simbolistă a târgului provincial, nici vocația ironist-anecdotică. Va scrie din abundență epigrame, fabule, „cronici rimate” (mai ales ale vieții literare) etc. Titlul Flori și ghimpi îi sintetizează coordonatele poeziei: versul erotic ocazional (cu formele predilecte - catrenul, madrigalul) și versul epigramatic, ironist. Proza - Schițe, oarecum
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
Proza - Schițe, oarecum vesele (1966), Curățitorii de pete (1974) - nu e lipsită de nerv, narațiunea are dialoguri vii și câteva personaje cu contur pregnant. Nuvelele și povestirile surprind lumea magistraților, a judecătorilor și oamenilor politici din capitală și din orașul provincial, personaje în fond tipice, cum sunt și moravurile politice surprinse. Corupția morală și politică este tratată în maniera lui I.L. Caragiale, dintr-o perspectivă comic-ironică, dar, datorită dimensiunii autobiografice, se aude în subtext vocea unui moralist nostalgic, neînțeles de lumea
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
dreptate e deopotrivă un roman al iubirii (dintre Petre Leahu și Profira) și de analiză psihologică, unde autorul îmbină epicul, liricul și introspecția analitică. Sub semnul aceleiași simpatii față de viața de la țară stă și romanul Catrinel, aducând în mediul mahalalei provinciale un personaj pe care autorul îl vrea exemplar ca frumusețe, puritate morală și candoare sufletească. Încercarea nu reușește, și romanul suferă de tezism, nefiresc și caricatural. M. recurge și la experiența sa cazonă, lumea rurală este părăsită în favoarea orașului de
MANOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
iubit”, F, 1977, 2; Ion Vlad, „Întâmplările acestei vieți...”, TR, 1982, 6; George Șerban, „Caii sălbatici”, O, 1982, 26; Vlad, Lectura rom. , 187-192; Moraru, Textul, 194-196; Iorgulescu, Prezent, 238-241; Petru Poantă, „Pe cont propriu”, TR, 1987, 5; Adrian Marino, Jurnal provincial, TR, 1987, 18; Ioan Holban, Monologul izbăvitor, CRC, 1987, 20; Emil Iordache, „Pe cont propriu”, ATN, 1987, 5; Nicolae Prelipceanu, Calea literară, VR, 1987, 6; Silvia Urdea, Impresionalitatea jurnalului, VTRA, 1987, 7; Nicolae Băciuț, [Dialog cu Radu Mareș], VTRA, 1988
MARES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288011_a_289340]
-
naturii, discreția, pornirea spre joc, umorul. Totul - exceptându-l pe Titu Maiorescu - îl nemulțumește pe M. la criticii români, pe care îi supune unor judecăți incisive. El acuză lipsa de criterii, absența unui simț al ierarhiei valorice, partizanatul cu iz provincial. De unde, o gravă „criză de autoritate”. De-a dreptul rizibile i se par sentințele gonflate ale lui Mihail Dragomirescu, care descoperă la tot pasul, în literatura noastră, „giganți”. Lui G. Ibrăileanu nu îi pune la îndoială bunele intenții, reproșurile vizând
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
Chișinău, 1979; Toamna porumbeilor albi, Chișinău, 1979; Jurământul, Chișinău, 1980; Patria, poetul și balada, Chișinău, 1981; Focul din vatră, Chișinău, 1982; Roman teatral, Chișinău, 1984; Armonii, Chișinău, 1985; Tata, Chișinău, 1985; Tu, dragostea mea, Chișinău, 1987; Piesă pentru un teatru provincial, Chișinău, 1988; Vad, Chișinău, 1988; Soarele cel mare, Chișinău, 1990; Imne și blesteme, Chișinău, 1991; Floare Basarabie. Poeme după întâia moarte, București, 1992; Măria sa, Poetul, Chișinău, 1992; Năzdrăvanul Creangă, „Moșul...”, Chișinău, 1992; Al țării fiu... a fost badea Gheorghe Coșbuc
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
din sfera culturii, face apel la pagini de jurnal, la adresarea către cititor, la pastișarea unor atitudini narative din literatura secolului al XIX-lea. Incursiunile operate în istoria literaturii și în mitologie dau scrierii o tentă odobesciană, tipologia de oraș provincial amintește nuvelele Hortensiei Papadat-Bengescu, iar atenția acordată „micului fapt adevărat” poate duce cu gândul la Nathalie Sarraute. Un alt roman, Serbările mării (2002), conceput ca jurnal de vacanță, însumează notații, însă nu (sau doar parțial) de felul celor din Ape
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
aici spiritul critic maiorescian. În repetate rânduri el comentează piesele de teatru istoric, reacționează sarcastic la submediocritatea unei dramaturgii încremenite în literaturizări rudimentare. Cu o conștiință estetică evoluată, se crede dator să avertizeze asupra asfixiei provocate de o mentalitate perimată, provincială, fără orizont. Romantic incorigibil, stăpânit de un individualism exacerbat, H. e însă nu o dată nedrept și excesiv. Nesocotește rolul lui Maiorescu, importanța lui Eminescu și a lui Caragiale, dar gratulează literați mărunți, din preajma revistelor pe care le conducea. Rar i
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
poarta nouă. Lumea într-o luni (1993), Primăvara, când înmuguresc câinii (1998) - se situează la jumătatea drumului între satiră, farsă, fabulă umoristică și proză de observație morală. Modelul I.L. Caragiale se simte pretutindeni printre rânduri. Valorizarea absurdului din mica lume provincială trimite la literatura lui Teodor Mazilu și Ion Băieșu, în fine, intuiția fantasticului, a terifiantului și spectaculosului în situațiile banale ale vieții arată bune lecturi, asumate, din Eugen Ionescu, Marin Sorescu și alți scriitori din secolul al XX-lea, aceia
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
bizantin. Știe să facă față exigențelor și complicităților unei lumi care una zice și alta face. În afara acestor fantezii ironice, există în proza lui I. și un număr de „documente” (reale sau fictive) care anunță un romancier inspirat al lumii provinciale. Este vorba de scrisori vechi, dosare, ordonanțe, caiete cu însemnări de la începutul secolului al XX-lea, pe care autorul le reproduce fără alte comentarii. Reale sau imaginare, documentele sunt sugestive prin culoare și umorul lor involuntar. O ordonanță din 1904
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
condițiile unei biografii precare. Irelevante estetic par, din această categorie, schițele dramatice Primăvara și Un interviu. Foiletoanele satirice din a doua carte a lui I. sunt bine scrise și tind să fixeze, prin câteva tipuri ce se repetă, mica birocrație provincială. Mircea Dicu, Diaconescu și Neagu, funcționari amărâți, se cinstesc cu țuică în timpul serviciului, apoi se toarnă, rând pe rând, la cadre. Comedia denunțului continuă (Dansul clapelor). Gigi Burlacu este un mic șef despotic însărcinat să laicizeze sărbătorile creștine. El are
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
preponderent sentimentale, cu ecouri ușor idealizate, proprii amintirilor autorului. Se includ în această categorie narațiunile inspirate de mediul școlar - Normaliștii, Învățătorii (1935), Revizori și inspectori (1936, în colaborare cu V. Munteanu), Seria Marga Munteanu (1939), și de cel rural sau provincial - Vitrina cu păpuși de porțelan (1934), Pământul ispitelor-Delta (1935), Trenul albastru (1937), Satele (1938). O a treia posibilă grupare tematică este oferită de evocarea romanțată a unor biografii reale sau imaginare - Greta Garbo (1939), Decebal (1941), Zile și nopți în
JORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287674_a_289003]
-
freamătul unor trăiri îndrăznețe, câțiva tineri propunându-și, mirobolant, atingerea absolutului, dar fiind condamnați în cele din urmă la o existență limitată de invizibile bariere sociale. Cu atât mai mult vor funcționa astfel de convenții în spațiul vătuit al mediului provincial. Accentul nu mai cade pe amorțeala locului unde nu se întâmplă niciodată nimic, ci pe căutările febrile ale unor inși dornici să dea sens vieții într-un loc abandonat de memoria acțiunii; este o formă mascată a dorinței de evadare
JORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287674_a_289003]
-
să folosim termeni religioși pentru realități politice, vorbind despre state ortodoxe cu o politică ortodoxă (și aceasta după decenii lungi de ateism), pe atâta este de nefiresc să ignorăm elementul religios în construcția politică“10. Într-un studiu intitulat Europele provinciale, Sorin Alexandrescu oferă o „șansă“ și „marginilor“ Europei: „Noua Europă este una a nesfârșitelor diferențe, nu a blocurilor închise, omogene în interior și opuse unul altuia, precum Vestul, Estul și Mitteleuropa par a sugera. • Andrei Marga, Europa și specificul european
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în Europa..., p. 226. • Alina Mungiu Pippidi, Vom alunga „Fantomele Balcanilor“?, în „România liberă“, 11 mai 1995; apud Revenirea în Europa..., p. 229-231. • Al. Duțu, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, București, 1999, p. 52. În acest context, «culturile provinciale» își pot redobândi interesul, demnitatea, și chiar dreptul la existență. Marginile devin la fel de interesante ca centrele. [...] Da, sunt multe aceste Europe ale marginilor - nu ale minorităților, deși ale lor de asemenea - și ale culturilor provinciale și regionale, constituind în subteranele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
52. În acest context, «culturile provinciale» își pot redobândi interesul, demnitatea, și chiar dreptul la existență. Marginile devin la fel de interesante ca centrele. [...] Da, sunt multe aceste Europe ale marginilor - nu ale minorităților, deși ale lor de asemenea - și ale culturilor provinciale și regionale, constituind în subteranele marilor centre culturale viața culturală locală adevărată, pulsând în tempoul ei modest, dar tenace, persistând în ciuda istoriei făcute și mai ales desfăcute, distruse de cei mari, luptându-se să devină ele însele, dar nereușind niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
721 - 1901) ș.a. Totuși, pentru poziția țării în sud-estul continentului trebuie menționat că avea populația cu mult mai mare decât statele sud-dunărene13: Bulgaria (3.733.189 - 1900), Serbia (2.493.770 - 1900), Grecia (2.430.807 - 1896). • S. Alexandrescu, Europele provinciale, în „Secolul 20“: Europele din Europa, nr. 10-12/1999, 1-3/2000, p. 38-39. • Gh. Platon, V. Russu, Gh. Iacob, V. Cristian, I. Agrigoroaiei, Cum s-a înfăptuit România modernă, Iași, 1993, p. 145. • L. Colescu, Analiza rezultatelor recensământului general al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vechea stemă a Moldovei, iar drapelul avea culorile albastru și roșu, dispuse vertical, și la mijloc stema Bucovinei. Iar la 9 decembrie 1862, împăratul Franz Iosif I a emis o diplomă împărătească, prin care se întărea și se confirma autonomia provincială a Bucovinei, cu atributele sale distincte, stema și drapelul Bucovinei. În diplomă se recunoștea trecutul românesc al acestui teritoriu, ca o parte din vechea Dacie și din Principatul Moldovei, precum și că „deosebirea de limbă, de moravuri și de obiceiuri nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
s-a dezvoltat presa în limba maternă. După anul 1869 s-a amplificat într-un ritm ascendent sistemul de învățământ, iar copiii de diferite etnii au avut dreptul și posibilitatea de a fi instruiți în limba maternă. După realizarea autonomiei provinciale, românii bucovineni, împreună cu celelalte etnii și confesiuni conlocuitoare, s-au bucurat de largi drepturi culturale, politice și cetățenești, iar Bucovina s-a evidențiat prin toleranța și buna înțelegere care a existat în această provincie multietnică. Consecința cea mai nefastă a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sistemului electoral existent, prin introducerea dreptului de vot universal. Pe lângă cercurile guvernamentale sau oamenii politici, însăși Curtea din Viena a fost interesată de această chestiune, nutrind speranța că, o dată cu creșterea reprezentării partidelor de masă, confesionale și socialiste în camerele legislative provinciale și în Parlamentul central, se va obține și o diminuare a acutelor conflicte naționale ce dominau scena politico-parlamentară a monarhiei, prin reducerea ponderii partidelor burgheze sau conservatoare, naționaliste 5. Ca urmare, după ce, în ședințele din septembrie-octombrie 1905 ale Camerei Deputaților
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o transformare esențială, devenind, pentru prima oară de la înființarea sa, o reprezentanță a poporului, curiile electorale de mai înainte fiind acum desființate; vechiul principiu al reprezentării intereselor continuând a fi aplicat doar în cazul Camerei Domnilor și la nivelul dietelor provinciale 17. Odată cu creșterea numărului reprezentanților provinciilor din Camera Deputaților, de la 425 la 516 deputați, s-a produs în mod proporțional o sporire a locurilor și pentru Bucovina, de la 11 la 14 mandate, fiind înființate în acest sens 14 circumscripții electorale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
im Reichsrate vertretenen Königreichen und Ländern für das Jahr 1907, herausgegeben von der k. K. Statistischen Zentralkommission, Wien, 1908. În cea mai estică provincie a Austro-Ungariei, la sfârșitul secolului XIX și în primul deceniu al celui următor, dinamica evoluției economico-sociale provinciale, creșterea numerică a burgheziei, schimbarea în defavoarea românilor a raporturilor etno-demografice și ajungerea la situația ca nici o naționalitate să nu dețină majoritatea, în raport cu suma celorlalte etnii, au provocat o puternică dezbatere politică în societatea bucovineană, pe tema democratizării și a reformării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a burgheziei, schimbarea în defavoarea românilor a raporturilor etno-demografice și ajungerea la situația ca nici o naționalitate să nu dețină majoritatea, în raport cu suma celorlalte etnii, au provocat o puternică dezbatere politică în societatea bucovineană, pe tema democratizării și a reformării sistemului politic provincial. Reprezentantul Partidului Democrat Român, Aurel Onciul, a fost unul dintre oamenii politici ai timpului ce a militat și a acționat în vederea transpunerii în practică a acestor deziderate, chiar de la intrarea s-a în viața politică bucovineană, în anii 19021903. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
imperiului, Dieta Bucovinei, în sesiunea din anul 1908, a luat în dezbatere ideea întocmirii unui proiect de lege în acest sens, fără a se ajunge însă la o chestiune concretă. Propunerea avea în vedere lărgirea reprezentării populației în camera legislativă provincială, menită se rezolve trei mari probleme dominante în viața politică a monarhiei și anume: disputa pe chestiunea națională, apoi cea de ordin economic, dintre agricultură și industrie, și, în fine, cea socială, legată de tendința clasei burgheze de stopare a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
colegiile electorale tradiționale (marea proprietate ecleziastică și laică, orașele, Camera de comerț și comunele rurale), propunerea prevedea înființarea unui colegiu urban a clasei votului universal și a altuia rural, după modelul instituit în 1896 pentru Parlamentul din Viena. Viitoarea reprezentanță provincială urma să fie alcătuită din 55 de deputați, din care 20 urmau să revină românilor, 14 ucrainenilor, 8 germanilor, 8 evreilor și 5 polonilor 24. După mai multe discuții, legate mai ales de numărul de mandate ce • Gerald Stourzh, Der
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]