1,506 matches
-
în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau în apă, dar nu puteau să se miște din cauza armurilor grele. Cu apa ajungându-le la piept, Valerius și Marcus îi atacau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui Flamma și, ca prin ceață, îl văzu cum se ridică clătinându-se. Flamma duse mâna la pumnalul pe care-l avea la brâu. Valerius îl lovi cu pumnul în stomac. O clipă, Flamma deschise ochii mari, apoi se prăbuși la picioarele sale. Valerius își ridică arma spre cer. Mulțimea, care până atunci așteptase într-o liniște aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avea idee spre ce anume îl conducea destinul, dar știa cu siguranță că nu trebuia să-și ucidă adversarul, fiindcă așa îi poruncea glasul acela. „Nu-l ucide...“ Auzea cuvintele acelea în somn și la sfârșitul fiecărei lupte, când ridica pumnalul, avându-l la picioare pe gladiatorul învins. — Nu ucid. Atunci te va ucide el pe tine! replică Marcus furios. Va trebui să te aperi cu toate puterile... Va fi o luptă cumplită, Valerius. Skorpius e foarte puternic, foarte crud. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luat vederea lumii invizibile și legătura cu lumea magică a naturii, spiritelor și tărâmului de dincolo. Nu ucid, repetă. Zâmbi, vârând amuleta sub veșminte. — Valerius, spuse Marcus dezolat. Dacă te gândești că nu vei ucide, vei fi mai vulnerabil. Lama pumnalului tău nu se va afunda în trupul adversarului, încercând să-l ucidă. Skorpius va învinge. Dacă învinge Skorpius, o să mor. Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se gândi la fratele său, care acum se afla la câteva mile depărtare, gata să intre în oraș. Se gândi la el însuși; peste puțină vreme îl va înfrunta pe Skorpius. Dar dacă va pierde? Atunci avea să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
data aceasta Valerius nu reuși să pareze lovitura și se prăbuși. Se rostogoli în nisip, stârnind un nor de praf. Marcus văzu cum, cu un efort, se întorcea cu fața în sus, strângând într-o mână scutul, iar în cealaltă pumnalul. Skorpius se aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab. Înfige-i pumnalul în șold, șuieră Marcus, ca și cum Valerius l-ar fi putut auzi. Ripostează! Deodată, Valerius ridică mâna dreaptă și înfipse lama în fesa stângă a lui Skorpius. Marcus înțelese că mișcările lipsite de vlagă ale lui Valerius fuseseră o tactică menită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sânge. Deodată, mulțimea îl văzu pe Vitellius ivindu-se furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe Marcus un îngrijitor care avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe Marcus un îngrijitor care avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască leșul învinsului. Ce se întâmplă? — Vitellius aplică o regulă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiarul se prăbuși, începură să-l lovească cu picioarele. Mulțimea agitată începu să strige și mai tare când Valerius își luă scutul - pe care îngrijitorii îl abandonaseră în apropiere - și se îndreptă spre Skorpius. Îi lovi pe soldați cu mânerul pumnalului, repede și precis; unul după altul, se prăbușiră. Câțiva rămaseră nemișcați, fără simțire, iar ceilalți se ridicară și se îndepărtară în goană. Acum Valerius stătea lângă Skorpius, care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor îi aduse un trident, iar alții scoaseră din arenă trupurile neînsuflețite ale soldaților. Rețiarul și secutor-ul continuară să lupte. Fentară și își înfipseră pumnalele în trupul adversarului. Valerius rămânea mereu în gardă și ataca din ce în ce mai violent. Încă o lovitură, și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Fentară și își înfipseră pumnalele în trupul adversarului. Valerius rămânea mereu în gardă și ataca din ce în ce mai violent. Încă o lovitură, și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius. Rețiarul se ridică în genunchi cu greu. Câțiva îngrijitori veniră în fugă și-i scoaseră coiful lui Valerius, dându-i la iveală chipul palid. — Ucide-l! strigă Vitellius. Mulțimea începu să strige la unison: — Missus! Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spune că ai abdicat. — Poporul e gata să lupte alături de tine. Vitellius întinse mâinile, exasperat. În picioare lângă împărat, Allius Cerpicus continua să țină vasul. Listarius se uita la el. — Ai înțeles, Cerpicus? — Poporul habar n-are cum se ține pumnalul în mână. El nu știe decât să parieze la munera. — În oraș, mulți soldați mi-au rămas credincioși. Dă-mi vasul. — Flavius Sabinus s-a retras la Capitolium împreună cu copiii săi, cu cei care îi sunt credincioși și cu Domitianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Capitolium-ul e un loc sacru, simbolul Imperiului nostru, simbolul eternității... Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul Imperiu se vor prăbuși în neant! - Allius Cerpicus clătina din cap, disperat. Nu pot să fac așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt, și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul Imperiu se vor prăbuși în neant! - Allius Cerpicus clătina din cap, disperat. Nu pot să fac așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt, și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Aur, când fiecare era liber să facă ce dorea. Vitellius îi văzu pe soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se opriră, plini de respect, doar în fața preoților zeiței Isis, care ieșeau din templu doi câte doi, înveșmântați în tunicile lor de in alb, și începură să coboare spre Foruri, pierzându-se pe străduțele Romei. Nici unul nu îndrăzni să ridice pumnalul asupra acelor oameni sacri, protejați de zeița cea puternică. Nici unul nu bănui că printre preoți se afla și Domitianus. Acesta îmbrăcase în grabă tunica albă de in pe care i-o adusese sclavul, își acoperise capul, iar acum mergea printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la picioare... — Ești convins că-ți va lua apărarea în fața lui Mucianus? — Nu, șopti Antonius după o clipă. Nu sunt convins. Nici eu, interveni bărbatul. Vei avea mulți dușmani, Antonius, și nu vei putea să-i înfrunți cu sabia sau pumnalul. Vespasianus se sprijină și pe un cerc restrâns de oameni care, din umbră, influențează deciziile politice. Mă refer la cei care, așa cum bine știe Calvia - arătă spre femeie -, au averi de o valoare inestimabilă. Ei trebuie să îngăduie ca împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu un urlet sălbatic, Antonius tăie brațul unui vitellian care voia să-l atace dintr-o parte și se întoarse spre ceilalți, fără să țină seama de durere și de sângele care-i curgea din rană. Errius izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din nou, strângând pumnalul în mână. O luă la fugă, încercând să-l ajungă din urmă pe Vitellius, dar mulți i-o luară înainte, tăindu-i calea. Toți voiau să-l prindă pe împăratul înlăturat de la putere, care dusese poporul la ruină. Se strânseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drumul, nimeni nu va îndrăzni să se atingă de mine“. „Velunda“, gândi Valerius. Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]