187,522 matches
-
apartenența mea la organizația de pionieri. Am devenit pionieri aproape toți din clasă, aveam câte opt ani și nimeni nu ne-a cerut acordul. Pur și simplu ne-au anunțat că pe data de cutare va avea loc primirea în rândurile pionierilor și vor fi primiți cei mai merituoși. În ziua stabilită am fost duși la Muzeul Revoluției, noroc mare că el se afla după colț, pe strada Gorki. Ne-am aliniat într-una din săli, au adus în mod solemn
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
toți ceilalți pionieri să-și îndeplinească sarcinile, să particip la ședințele conducerii pionierilor pe școală și așa mai departe. Profesorii îmi spuneau în mod direct pe cine să pun în discuția adunării, pe cine să propun să fie exclus din rândul pionierilor sau cum să mai fie sancționat. Trebuia să particip personal la discutarea acelor rezultate proaste la învățătură și a acelora ce încălcau disciplina. Odată, învățătoarea noastră m-a chemat din nou la o asemenea prelucrare. De obicei, în timpul pauzei
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
în trei categorii: incapabili de îndoieli, cinici și oportuniști. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre “optimiștii” care sunt activi azi au, după părerea mea, probleme de caracter. Inclusiv ei îmi dovedesc că în societatea românească de azi criza e, în primul rând, morală. Uitați-vă cum arată televiziunile noastre. Vulgaritatea și prostul gust nu mai au nici un fel de trac. Mitocănia e curentă și fără complexe. Ca să nu mai vorbesc de secăturile și nulitățile care fac carieră în politică. Să tot fii
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
grele de nuci bătuți cu prăjinile. În ajun plouase și rămăsese în umezeala scândurilor ceva care te făcea să dorești soarele... Cum ar fi arătat, oare, viața mea fără acea zi? În fapt, aveam aproape toate datele pentru a îngroșa rândurile “inadaptaților”, mai ales că memoria joacă la mine, cum se întâmplă la mulți “raci”, și rol de frână; nu-mi permite să mă despart ușor. Ceea ce a făcut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigură, a fost
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
Radu Pavel Gheo N-aș fi scris rîndurile de mai jos dacă n-aș fi citit un eseu al profesorului Alexandru Niculescu, publicat recent în România literară 1). Motivul ar fi - paradoxal - acela că eseul respectiv tranșează destul de clar problema, suferind doar de un exces de delicatețe. Cum
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
un eseu al profesorului Alexandru Niculescu, publicat recent în România literară 1). Motivul ar fi - paradoxal - acela că eseul respectiv tranșează destul de clar problema, suferind doar de un exces de delicatețe. Cum nu la fel stau lucrurile cu autorul acestor rînduri, încerc să subliniez mai agresiv ceea ce autorul eseului citat pare doar să fi sugerat. Domnul Niculescu a pomenit despre o distincție importantă: cea între reformele ortografice fundamentate științific și cele impuse ideologic. Pornind de aici, argumentul Academiei cum că revenirea
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
știu oricum, iar pe ceilalți n-o să-i lămurească un semn cu căciulă care marchează un "a" latinesc (și măcar dacă ar fi așa întotdeauna!). Specialiștii nu au nevoie de astfel de semne, profanii nu sînt interesați, pe cetățeanul de rînd mai mult îl încurcă. Reforma e inutilă și nu dovedește nimic nimănui. Iar dacă vrem să ne afirmăm originea prin litere, atunci să o facem pînă la capăt. Să încercăm să scriem cu adevărat etimologic, adică nu doar cu "â
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
de țară ("România") și cetățean ("român") marca mult mai puternic latinitatea limbii române. Exista un fel de demnitate a lui "â", semnul la care apelezi doar în situații speciale. Folosirea lui - rară, dar semnificativă - crea un focar de solemnitate în rîndul scris. "â" avea o oarecare aromă de literă sacră (nu exagerez). Așa, folosit unde vrei și unde nu vrei, nu mai arată nimic și nu mai spune nimic, cu excepția faptului că avem - degeaba - două semne pentru același sunet. Desacralizarea unui
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
scară planetară a modelului democratic de tip liberal. în vremea din urmă, mai ales după atentatele de la World Trade Center New York, din 11 septembrie 2001, teoria sa a fost serios contestată, Fukuyama însuși simțind nevoia să-și nuanțeze în cîteva rînduri poziția. Problema islamistă, dar și mutațiile politice survenite în Europa după căderea regimurilor comuniste au demonstrat că lucrurile nu sînt nici pe departe așa de simple cum par la prima vedere. într-o carte tradusă și în românește cu o
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
Pavel Șușară Brâncușian în esență, dar stopat în orizontul arhaic și idolatru al lui Brâncuși, George Apostu a perpetuat, în plină contemporaneitate, vîrsta eroică, prometeică și stihială a sculpturii. Fascinat în primul rînd de materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în special de lemn și de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor, cum ar fi cioplirea directă, sculptorul nu a
Sculptori români contemporani by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14387_a_15712]
-
nu-și au locul experimente. Dar Bent nu este decît un spectacol modest, interpretat absolut modest. N-am înțeles de ce a fost nevoie să se apeleze, pentru rolul principal, la un actor dinafara trupei, cum este Cristian Iacob. În primul rînd, există printre actorii tineri de la Bulandra destui care ar fi putut fi distribuiți în acest rol și să se achite cel puțin onorabil. În al doilea rînd, cum să propui unui teatru două texte - Roberto Zucco și Ben - pentru care
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
rolul principal, la un actor dinafara trupei, cum este Cristian Iacob. În primul rînd, există printre actorii tineri de la Bulandra destui care ar fi putut fi distribuiți în acest rol și să se achite cel puțin onorabil. În al doilea rînd, cum să propui unui teatru două texte - Roberto Zucco și Ben - pentru care protagonistul nu se găsește nicicum în trupă și trebuie adus? Mai ales că actorul "împrumutat" de la Teatrul Mic nu se remarcă nici într-un spectacol, nici în
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
am înțeles de ce, în varianta video statuia lui Caragiale "ne-a ieșit în întîmpinare", în timp ce, în varianta scurtă, același text nemțesc e tradus prin "statuia ne-a rînjit"... Poate, un bust, să rînjească? Mai ales cînd nu rînjește defel? Dacă rîndurile de față ar fi un pamflet, aș spune că ideea de "rînjet" poate fi asociată mai degrabă demersului cinematografic. Dar ele nefiind un pamflet, voi spune doar că viciul de fond al filmului ține, probabil, de scenariu. Deși invizibil, scenariul
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
de drepturi suplimentare, cu iz autoritarist, deci de control al individului. Mai spune Aleksandr Zinoviev că economia societății occidentale moderne se deosebește de cea sovietică sub aspectul conducerii, dar că aceasta nu înseamnă că nu e condusă deloc. În primul rând - zice - în economie, procentul de activități conduse "de sus" nu este mai mic decât în societatea sovietică. Și în al doilea rând, aici există un ansamblu de instituții, organizații și persoane care îndeplinesc, în comun, funcții similare funcțiilor puterii supreme
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
de cea sovietică sub aspectul conducerii, dar că aceasta nu înseamnă că nu e condusă deloc. În primul rând - zice - în economie, procentul de activități conduse "de sus" nu este mai mic decât în societatea sovietică. Și în al doilea rând, aici există un ansamblu de instituții, organizații și persoane care îndeplinesc, în comun, funcții similare funcțiilor puterii supreme din sistemul comunist de conducere a economiei. Deosebirile nu sunt nici ele neglijabile, cu precizarea neîmblânzitului dizident că, din punct de vedere
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
același ideal: sfîntul laic. Filosoful și Poetul au fost fondatori ai geniului uman și acest titlu îi onorează deopotrivă". Un astfel de "sfînt laic", consideră autorul Jurnalului infidel, dispune de trei poziții posibile: protestul, complicitatea, ambiguitatea. Să le luăm pe rînd. Protestul este atitudinea individului revoltat, în sens camusian, ce nu ostenește a-și revendica libertatea gîndirii și independența acțiunii, aflîndu-se mereu, precum un cavaler medieval, în serviciul victimei, al celui nedreptățit, umilit, oprimat, ca mesager al "puterii spirituale" ce nu
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
claritate, directitate și firesc. Or, adevărul redus la jumătate, la sfert, la o șesime sau poate întreg, dar drapat sub faldurile iluziei, pus în decor abundent ori dezvoltat în parabole, devine odios și malign"(p.73). Criticul regretă cititul printre rânduri ("maladia receptării în comunism") și deplînge nereușitele "abia acum vizibile" ale acelei literaturi orientată spre efectul imediat căci, din păcate, "nu e în tradiția scriitorului român atentatul sinucigaș". Mai mult, atât Fănuș Neagu cât și Nicolae Breban, consideră Eugen Negrici
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
asta. Ca un făcut, dl. Andreescu e cu atât mai înverșunat cu cât cei trei au pornit o luptă titanică împotriva uneia din principalele surse ale Răului din România: Securitatea, trecută și prezentă. Pentru ca lucrurile să fie și mai tulburi, rândurile așa-zisei opoziții sunt pline de intelectuali a căror supremă izbândă e tinicheaua pe care le-a agățat-o în piept Ion Iliescu în chip de medalie. Curioasă specie: pe de-o parte, scriu la presa culturală de opoziție ("22
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]
-
și sancționa la patru ani odată se poate verifica în lumea teatrului la afișarea fiecărei distribuții. Carierele tinerilor talentați n-au nevoie de discursuri de încurajare, ci de atenție față de posibilitățile lor de expresie, de consecvență și nu în ultimul rând de măsură în întrebuințarea lor. Nu mai știm mare lucru despre mulți dintre talentații din urmă cu zece ani, supraîntrebuințarea momentului le-a creat un statut rămas fără consecințe: tânărul devine vedetă înainte de a fi artist. Câteva roluri memorabile - și
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]
-
de avangardiștii începutului de secol XX, atunci astfel de comportament cade sub incidență psihiatrică. Ceea ce, să recunoaștem, nu e din cale-afară de alarmant în cazul plăsmuitorului de himere, așa cum e el perceput și acceptat de semeni. Care, și ei, la rîndul lor, sînt avizi, de ce nu? de bizarerii ce să-i mai scoată din marasmul zilnic. Trebuie să constat - revenind la vecinul meu - că omul nu practică gluma nici la paharul de vorbă, la care atît de sistematic ține, încrîncenarea de la
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
și îl pronunță la fel. Cum în ajun Ușa interzisă de Gabriel Liiceanu fusese desemnată de România literară cartea anului, găsesc prilejul să întreb cum s-ar traduce un titlu ca Ușa interzisă în limba țigănească. De data asta este rîndul interlocutoarei mele să fie intrigată. Stă puțin pe gînduri și spune: - Interzisă...păi la noi nu există cuvîntul "interzis". - Nici ca neologism ? mă interesez. - Nici. M-am uitat la ea cu o anume invidie. - Aș putea spune cel mult "ușă
Țiganii și ușa interzisă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14441_a_15766]
-
baroce se regăsesc în voluptatea inventarierii, în lăcomia descrierii formelor și în abia stăpînita expansiune de linii și de accente cromatice. însă performanța sa nu stă nici în generozitatea memoriei și nici în capacitatea prefigurării. Ea se regăsește, în primul rînd, în reflexivitatea sa analitică. Nu ,,alegorii manieriste relativ simple" face Arcimboldo, cum cu atîta suficiență afirmă Hocke, și nici nu realizeză ,,tablouri metonimice" cum spune Mario Praz. Demersul său nu este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
un fel, reprezintă o altă etapă decât cea a absolventului de studii universitare plecat acum doi ani în lumea americană, la Boston, cu o bursă de specializare. Probabil că prilejurile de a susține concerte, varietatea repertoriului și, nu în ultimul rând, responsabilitatea artistică asumată, contribuie la modificarea pozitivă a statutului pe care îl are acum, ca interpret, Toma Popovici. Caracterizarea dominantă a demersului său este cea de profesionist, de muzician care deține deja soluțiile definitorii ale acțiunii sale ca tălmăcitor de
Profesionistul by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14443_a_15768]
-
voită de autor, servindu-i în cele din urmă scopurilor polemice. În prima parte a romanului este ușor de identificat unitatea de timp predecembristă: un Dictator comunist cu tâmpa lui soție, alături progeniturile depravate, o Securitate draconică și, în ultimul rând, critica severă la adresa "capitalismului american aflat în putrefacție." Ulterior, apar comunicațiile telefonice mobile, câteva pasaje memorialistice ale părintelui Filaret Gămălău scrise după '89, și chiar câteva scurte referiri la nume comune astăzi: Hagi, Popescu, Lucescu (demnitari vânduți turcilor), Ossama Ben
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
lucrul sau carierele pe care și le aleg, deoarece deosebirile fizice se răsfrâng asupra nevoilor, sentimentelor, viziunii și dorințelor individuale. De aceea mi-am propus să scriu punându-mă În situațiile femeilor. Din experiența mea de o viață, În primul rând cu femeile cu care am avut contacte de excepție, precum mama, bunicile, soția mea, fiica sau nepoatele mele, rudele feminine, cunoștințele apropiate, colegele sau femeile cu care am lucrat sau am avut prilejul să discut, am acumulat o serie de
Prefață. In: Editura Destine Literare by Eugen de Panciu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_336]